Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Ultimele noutati si stiri din rugby, atat din Romania, cat si din strainatate. Pe langa articolele zilnice, gasesti pe rugby.ro un program al meciurilor care se disputa la noi, dar si in tarile cu rugby avansat (Franta, Marea Britanie, Italia, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelanda), precum si al partidelor care sunt transmise la TV.
Youtube Facebook RSS Rugby.ro Email

Dinamo a invins Baia Mare doar la un eseu diferenta, 22-17

Dinamo a invins Baia Mare doar la un eseu diferenta, 22-17
     Dinamo Bucuresti a trecut astazi de Baia Mare, in etapa a XIII-a a Diviziei Nationale BRD, cu 22-17. Meciul a fost unul cat se poate de disputat, la pauza tabela aratand 10-10, fiecare dintre cele doua formatii reusind cate un eseu transformat plus o lovitura de penalizare. Cei care au condus pe tabela au fost oaspetii. In partea a doua, dinamovistii au avut 17-10, dar s-a facut 17-17. Gazdele au inscris in minutul 75 eseul decisiv, netransformat. Pe final insa, baimarenii au atacat cautand eseul care le putea aduce victoria, dar nu au putut sa treaca de apararea dinamovista. Astfel, Dinamo a luat 4 puncte din acest joc, in timp ce Baia Mare a luat bonusul pentru infrangere la mai putin de 7 puncte diferenta. Dinamo a urcat in acest moment pe locul 3, insa maine se disputa celelalte partide ale etapei.
     Meci cat se poate de tensionat astazi pe stadionul Victoria. Dinamo si REMIN au oferit o partida incrancenata, plina de angajament si cat se poate de echilibrata, in avancronica etapei a XIII-a a Diviziei Nationale BRD.
     Partida a inceput cu circa 15 minute intarziere, pentru ca oaspetii au avut probleme in a ajunge la stadion, insa atunci cand a inceput gazdele au incercat sa porneasca in forta. Calafeteanu a ratat o lovitura de penalizare in minutul 6, dupa care Baia Mare a revenit si a inceput sa puna adevarate probleme bucurestenilor. Astfel, in minutul 11 a venit eseul oaspetilor. Dupa o tusa, la o degajare a REMIN-ului, un balon balbait a ajuns in bratele lui Borz si acesta a culcat in terenul de tinta. S-a facut imediat 0-7, dupa o transformare a aceluiasi Borz. Dinamovistii au reluat insa atacul si, in minutul 15, Calafeteanu a transformat o lovitura de penalizare, 3-7. A urmat un sfert de ora de contre si lupta a gramezilor, timp in care Borz si Calafeteanu au ratat fiecare cate o lovitura de penalizare.
     In minutul 32 insa, dinamovistii au concretizat aceasta lupta a inaintarii si, dupa o tusa, au dus un mol pana in but, unde Ratiu a culcat. Calafeteanu a facut 10-7, dar tabela nu a aratat prea mult timp avantaj pentru gazde. In doar 6 minute, Budusan a readus egalitatea cu o lovitura de penalizare. Acesta a fost si scorul la pauza, 10-10.
     Partea a doua a avut 10 minute de atac dinamovist, intrand in actiune molurile rulante. La capatul a catorva faze de minute intregi de dominare, Coromelcea a culcat in terenul de tinta. 17-10, dupa ce Barbuliceanu a transformat. Replica baimareanu nu a intarziat insa. Lazar a profitat de o greseala a gazdelor, un rebond in 22-ul advers, si a culcat la centru. Acelasi Budusan a facut astfel 17-17. Dinamo a reluat lupta si din nou a fost mol dus circa 15 metri, iar Teasca a culcat. 22-17, pentru ca Barbuliceanu a ratat transformarea. De aici partida s-a incins si mai mult, Dinamo a mai avut doua ocazii de a marca, Ratiu find placat la un moment dat in extremis de Pantaru, insa finalul a gasit pe Baia Mare in atac. 7 minute au stat oaspetii la linia de 5 metri, avand gramada si lovitura de penalizare, dar apararea lui Dinamo a rezistat. Victorie pentru “alb-rosii”, insa fara punct bonus, care s-a dus la Baia Mare.
     Per ansamblu, meciul a aratat o echipa dinamovista care atunci cand vrea poate sa duca orice adversar cu inaintarea, dar si cu multe greseli de manuire a balonului. De partea cealalta, Baia Mare a jucat speculativ si organizat, exceptie facand cam 20-25 de minute in repriza a doua. Atunci au fost dominati in moluri si Dinamo s-a impus. In plus, pe final nu au crezut cu adevarat ca pot castiga si au ratat o oportunitate cat se poate de mare.
     “Credeam ca putem castiga, de aceea le si ceream jucatorilor sa insiste. Din pacate insa ei nu au crezut prea mult la final. Daca nu am fi ratat loviturile de penalizare in prima parte si daca ne-am fi concentrat la molurile lui Dinamo, cred ca am fi invins. Chiar si asa insa, acest punct bonus ne da o sansa la locul 2. Acum totul depinde de jocul cu Arad”, ne-a spus Eugen Apjock, antrenorul REMIN-ului. Dinamovistul Mircea Paraschiv era la final, ca la multe partide de altfel, suparat pe arbitri, insa se vedea ca nu fusese pe deplin multumit nici de echipa sa.
     Celelalte partide ale etapei, Farul – Steaua, Petrosani – Cluj, Arad – Iasi si Barlad – Suceava se disputa maine, de la aceeasi ora 10:00.
    
     DINAMO – BAIA MARE 22-17 (10-10)
    
     Bucuresti (31 martie 2006). Arbitru: Toader Aprozeanu, ajutat de Clapon Claudiu si Danut Frasineanu. Au marcat: Calafeteanu, 1lp, 1t, Barbuliceanu, 1t, Ratiu, 1eseu, Coromelcea, 1e, Teasca, 1e, respectiv Borz, 1e, 1t, Budusan, 1lp, 1t, Lazar, 1e
    
     DINAMO: 15. Vasile Ghioc - 14. Gheorghita Bagiu, 13. Cristi Haldan, 12. Nicolae Oprea, 11. Alex Marin - 10. Bogdan Munteanu, 9. Valentin Calafeteanu - 7. Bogdan Marinescu, 8. Cosmin Ratiu, 6. Stelian Burcea - 5. Catalin Balasa, 4. George Pasache - 3. Florea Teasca, 2. Catalin Beca, 1. Florin Coromelcea.
     Rezerve: 16. Gabriel Platon. 17. Gabriel David, 18. Victor Kobzev, 19. Alex Lacatus, 20. Adrian Ion, 21. Ciprian Caplescu, 22. Adrian Barbuliceanu
     Antrenor: Mircea Paraschiv
    
     BAIA MARE: 15. Mihai Ungur - 13. Ionut Budusan, 24. Petre Maxim, 12. Cristian Lazar, 11. Claudiu Gavriloaia - 25. Ionut Borz, 20. Adrian Maolache - 7. Teodor Buzatu, 4. Mihai Macovei, 21. Viorel Lucaci. - 5. Cosmin Cirtiu, 3. Vasile Barlea - 6. Bogdan Zarcu, 17. Paul Rusu, 2. Cristian Balan
     Rezerve: 1. Florin Gorun, 26. Raul Grumaz, 19. Ionut Hristache, 29. Cristian Miu, 9. Mihai Pantaru, 10. Emanuel Danga, 14. Ioan Pop
     Antrenor: Eugen Apjock
    
     DIVIZIA NATIONALA BRD
    
     Etapa a XIII-a
    
     31.03.2006
    
     Dinamo Bucuresti – REMIN Baia Mare 22-17
    
     Arbitru: Toader Aprozeanu
     Judecatori de margine: Danut Frasineanu si Claudiu Clapon
    
     01.04.2006
    
     RCJ Farul – Steaua Bucuresti – ora 10:00
    
     Arbitru: Bogdan Milita
     Judecatori de margine: Mihai Stuparu si Emanuel Gorodea
    
     Stiinta Petrosani – U Cluj – ora 10:00
    
     Arbitru: Valeriu Lazar
     Judecatori de margine: Vasile Nita si Petru Nechifor
    
     Contor Zenner Arad – Poli Iasi – ora 10:00
    
     Arbitru: Cristian Raduta
     Judecatori de margine: Gheorghe Sabau si Simion Marginean
    
     Rulmentul Barlad – Bucovina Suceava – ora 10:00
    
     Arbitru: Radu Petrescu
     Judecatori de margine: Doru Gordin si Gabriela Balan
    
     CLASAMENT
    
     1. Steaua 11 10 0 1 653-95 10pbonus 50puncte
     2. Baia Mare 12 10 0 2 313-125 10pb 50p
     3. Dinamo 13 10 0 3 588-170 8pb 48p
     4. Arad 12 9 0 3 457-168 10pb 46p
     5. “U” Cluj 12 6 1 5 272-266 4pb 30p
     6. Farul 12 5 0 7 194-292 3pb 23p
     7. Poli Iasi 12 3 0 9 228-371 4pb 16p
     8. Birlad 12 3 1 8 151-464 1pb 14p *
     9. Suceava 12 3 0 9 158-473 0pb 12p
     10. Petrosani 12 0 0 12 129-719 1pb 0p *
    
     * Echipe penalizate cu un punct

Articole similare

ROMÂNIA / INFRASTRUCTURĂ: Ce ar scrie Ioan Chirilă, astăzi, despre situația de la „Arcul de Triumf”?
13 Mai 2024

ROMÂNIA / INFRASTRUCTURĂ: Ce ar scrie Ioan Chirilă, astăzi, despre situația de la „Arcul de Triumf”?

Paradoxal, deși a devenit cunoscut publicului de la noi în special pentru articolele și cărțile pe care le-a scris despre fotbal, Ioan Chirilă a fost un veritabil ziarist sportiv. Adică un...
STADIONUL „ARCUL DE TRIUMF” / ISTORIE: Fiul „Nababului” este cel care a donat sportului terenul de „La Șosea”
13 Mai 2024

STADIONUL „ARCUL DE TRIUMF” / ISTORIE: Fiul „Nababului” este cel care a donat sportului terenul de „La Șosea”

O altă poveste interesantă legată de terenul unde se află acum stadionul „Arcul de Triumf” este cea a lui Grigore Gheorghe Cantacuzino (1873-1930). Fiu al lui Gheorghe Grigore...
ROMÂNIA / INFRASTRUCTURĂ: Dat afară de pe „Arc”, rugbyul și-a făcut stadion la Cotroceni-Progresul!
11 Mai 2024

ROMÂNIA / INFRASTRUCTURĂ: Dat afară de pe „Arc”, rugbyul și-a făcut stadion la Cotroceni-Progresul!

„Arcul de Triumf” a rămas un STADION INTERZIS pentru rugby chiar în săptămâna 4-11 mai 2024 în care s-a sărbătorit împlinirea a 100 de ani de la...
JO 1924 / ANIVERSARE: Oamenii de rugby vor depune coroane la mormântul lui Nae Mărăscu și capela lui Grigore Caracostea
10 Mai 2024

JO 1924 / ANIVERSARE: Oamenii de rugby vor depune coroane la mormântul lui Nae Mărăscu și capela lui Grigore Caracostea

Pentru prima dată de la război încoace, oficiali ai Federației Române de Rugby (FRR) vor depune coroane la locul din Cimitirul „Șerban Vodă” Bellu din Capitală unde...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
Sondaj

Cine va câștiga titlul de campioană a Romaniei in 2024?

CS Dinamo Bucuresti
CSM Stiinta Baia Mare
SCM USV Timisoara
CSA Steaua Bucuresti
CS „U” ELBI Cluj
CS Rapid Bucuresti