STADIONUL „ARCUL DE TRIUMF” / ISTORIE: Fiul „Nababului” este cel care a donat sportului terenul de „La Șosea”
De Marian Burlacu, 13 Mai 2024
O altă poveste interesantă legată de terenul unde se află acum stadionul „Arcul de Triumf” este cea a lui Grigore Gheorghe Cantacuzino (1873-1930). Fiu al lui Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), cel supranumit „Nababul” datorită bogăției sale, și frate al lui Mihail G. Cantacuzino (1867-1928), acesta a fost membru al Partidului Conservator, deputat, senator și ministru. Între martie și decembrie 1913, a îndeplinit funcția de primar al Bucureștilor, iar în această perioadă scurtă a pus terenul de „La Șosea” în folosința Federației Societăților Sportive din România (FSSR), S-a menționat că această concesiune va fi valabilă „atât timp cât acest for va exista”. A cerut, în schimb, o chirie anuală de un leu. O chirie simbolică, așadar. Cunoscut sub diverse nume în decursul timpului - La Șosea, FSSR, OSR, OSP, Tineretului, Federației -, acest teren a fost folosit în mod constant de echipele de rugby pentru meciuri și antrenamente.
Încă de la înființarea sa (1 decembrie 1912), FSSR a urmărit să preia acel teren cunoscut sub numele de „La Șosea”, în ideea de a-l amenaja. Acest deziderat avea să fie îndeplinit la începutul lunii iunie 1913. La cererea Comitetului Central al FSSR, Grigore Cantacuzino, primarul de atunci al Capitalei, a cedat acest teren FSSR. S-a stabilit și o chirie, însă una simbolică de un leu pe an. De asemenea, concesionarea s-a făcut cu precizarea că ea va fi valabilă atâta vreme cât va exista FSSR.
Cele 25 hectare de teren erau încă de atunci împărțite în două de actuala alee care duce la Institutul de Agronomie și care s-a numit mult timp Aleea Ștrandului, iar acum poartă numele lui Primo Nebiolo, fost președinte al Federației Internaționale de Atletism (World Athletics). Pentru a gestiona acest teren, în cadrul FSSR a luat ființă Comisia de Instalare. Ea a delimitat și a atribuit fiecărei discipline locul de desfășurare a competițiilor.
Această concesionare a fost subliniată cum se cuvine și de presa vremii. În numărul din 27 septembrie 1913 al ziarului „Sportul” s-a precizat: „Trecând pe șoseaua Kiseleff am zărit la rondul al doilea o mare și frumoasă firmă pe care sta scris Parcul Sportiv al FSSR... În sfârșit!... Am intrat și m-am găsit pe un câmp care este tot ce poate fi mai splendid pentru un asemenea parc. Pe teren, câțiva membri ai FSSR măsurau niște provizorii pentru football și alergări pe jos. Așadar, în curând vom asista la match-uri și campionate oficiale, la șosea, pe terenul pus de actualii edili la dispozițiunea Federațiunei Sporturilor”.
Despre amenajarea terenului de „La Șosea” au apărut și alte relatări în presa acelor vremuri. Ziarul „Viitorul” a scris în decembrie 1913, că „A.S.R. Principele Carol împreună cu dl. dr. I. Costinescu au vizitat terenul de la Șosea, dăruit Federației Societăților Române de Sport de către primăria Capitalei. Alteța Sa Regală și dl. dr. Costinescu au intervenit pe lângă direcția școalii de agricultură de la Herăstrău pentru a ara tot terenul și a-l semăna cu gazon de cea mai bună calitate care durează mai mulți ani. Terenul astfel nivelat și plantat cu copaci va fi la primăvară cel mai potrivit pentru diferite exerciții gimnastice și jocuri sportive. Iar dr. Costinescu ne-a mai spus că a făcut intervenții pentru ca federația să obțină și un pavilion în mod gratuit, care să servească de adăpost în timp de ploaie și în care să se păstreze hainele și diferitele unelte de sport”.
Primele meciuri de rugby s-au disputat, după cum am mai scris pe un teren aflat pe Șoseaua Bonaparte (s-a numit Ilie Pintilie în perioada comunistă, iar după 1990 Iancu de Hunedoara), undeva între Piața Victoriei și intersecția cu Calea Dorobanților, în 1913. În anul următor s-au jucat cele dintâi partide „La Șosea”. Mai precis, duminică, 2 martie, o dată cu confruntarea Sporting Club - Tenis Club Român 16-3, s-a inagurat acel spațiu de joc. „Public numeros, care a încurajat cum se cuvenea o astfel de exibițiune. Când toate amenajările care se pregătesc vor fi gata, publicul va avea o incintă rezervată de unde va putea urmări cu ușurință fazele jocului”, a scris cotidianul „Dimineața” din 4 martie 1914. Apoi, în 16 martie s-a disputat meciul-revanșă dintre Sporting Club și Tenis Club Român. De această dată a câștigat (6-3) cea de-a doua formație.
Așadar, terenul de „La Șosea”, cel pe care se ridică acum Stadionul „Arcul de Triumf” a ajuns să fie folosit de sportivi, de rugbyști datorită lui Grigore Gheorghe Cantacuzino. Acesta a făcut parte dintr-o familie cu o istorie fascinantă. Tatăl lui a fost Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino (născut în 22 septembrie 1832, la București / decedat în 22 martie 1913, la București). Acesta se trăgea din vechea familie Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români și al împăraților bizantini Cantacuzino. A fost fiul vornicului Grigore Iordache Cantacuzino (1800-1849) și al Luxandrei Cantacuzino, născută Krețulescu. De asemenea, a fost descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu. A studiat la București și Paris, unde și-a luat doctoratul în drept, în 1858. La întoarcerea în țară, a fost numit judecător la Tribunalul Ilfov, după care a devenit consilier la Curtea de Apel Bucuresti. A făcut parte din coaliția politică cunoscută ca „Monstruoasa coaliție”, aceea care a dus la îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea României.
Om politic român, ales primar al Bucureștiului (mai 1869 - ianuarie 1870), ministru în diverse guverne și cel de-al 20-lea prim-ministru al României de două ori (1899-1900 și 1904-1907), a fost supranumit „Nababul" datorită averii sale.
A construit trei palate: Palatul Cantacuzino din București, situat pe Calea Victoriei, cel care adăpostește în prezent Muzeul Național „George Enescu” (este într-o prelungită renovare), Castelul Cantacuzino din Bușteni - Zamora, numit uneori „Palatul Cantacuzino Bușteni”, și Palatul Cantacuzino de la Florești, supranumit și „Micul Trianon", care nu a fost terminat, fiind în prezent în ruine. De asemenea, în cimitirul „Șerban Vodă” - Bellu din București a construit un adevărat mausoleu, cel mai impresionant din câte există acolo.
La Bellu, în capela familiei, este înmormântat și Grigore Gheorghe Cantacuzino. Iar vestea morții celui care a oferit sportului terenul de „La Șosea” a fost transmisă de toată presa bucureșteană. Iată ce s-a scris despre acesta în ediția din 31 octombrie 1930 a cotidianului „Dimineața”: „A încetat din viaţă in locuinţasa din calea Victoriei după o lungă şi grea suferinţă, Grigore Gh. Cantacuzino, ultimul din cei doi fii allui George Cantacuzino, fost prim-ministru şi şef al Partidului Conservator. Cu Grigore Cantacuzino se stinge, fără îndoială, încă una din puţinele figuri rămase în viaţă ale lumii sociale şi politice de odinioară. Fire de întreprinzător şi animator, Grigore Cantacuzino a luat atât în viaţa privată, cât şi în politică o pildă vie de muncă şi îndârjită stăruinţă pentru mai bine. S-a născut la 21 februarie 1873, deci în pragul unor vremi noi pentru neamul său. Fiul lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, boier avut, Grigore Cantacuzino s-a dus în străinătate pentru a-şi face și a-şi desăvârşi studiile. A absolvit şcoala cadeţilor din Berlin, apoi a trecut la Paris unde şi-a luat cu brio licenţa şi doctoratul in drept. Înapoiat in ţară, s-a ocupat cu problemele economice, care îl pasionau îndeosebi, iar în 1899 a făcut primii paşi in politica militantă, fiind ales, ca membru al Partidului Conservator, deputat de Muscel. La 1902 a încheiat, îm calitate de şef al delegaţiei româneşti, tratatul de comerţ cu Italia; în 1906 a fondat „Minerva”, ziar de răspândire a cunoştinţelor populare, iar după un an, în 1907, a încheiat primul tratat de comerţ cu Franţa. A mai participat, de asemenea, la numeroase misiuni în străinătate, cu care prilej a făcut parte din delegaţia care a încheiat un împrumut de stat. La 1908 a fost ales preşedinte al organizaţiei Partidului Conservator din Olt, demnitate pe care a păstrat-o până în anii din urmă când s-a lichidat partidul conservator; tot atunci a fost cooptat membru în comitetul de direcţie al partidului conservator. De la 1910 până la 1914 a fost Efor al spitalelor civile, iar între anii 1911 şi 1914 primar al Capitalei sub guvernele conservatoare Carp şi Maiorescu. Mai târziu a participat la acţiunea ce a avut de rezultat divizarea partidului conservator, Grigore Cantacuzino trecând in gruparea prezidată de Al. Marghiloman. În cabinetul Marghiloman de la 1918, Grigore Cantacuzino a fost ministru al industriei şi comerţului, înfiinţând cu acest prilej sindicatele industriale. După fuziunea partidului conservator-progresist cu partidul poporului, Grigore Cantacuzino a continuat să fie şeful organizaţiei din Olt, în care calitate s-a ales senator, apoi vicepreşedinte al Maturului Corp. După război, Grigore Cantacuzino s-a ocupat insă mai mult de problemele economice şi financiare, decât de politică. A înfiinţat Societatea petroliferă „Sospiro“ şi a prezidat, de asemenea, alte întreprinderi industriale. De câţiva ani, Grigore Cantacuzno era minat de o boală grea, care-i zdruncinase mult sănătatea. Cu toate astea, bucureştenii îl vedeau din când in când asistând la alergările dela Băneasa. În ultima lună, boala agravându-se, Grigore Cantacuzino n-a mai părăsit casa; citea sau scria. Ieri dimineaţă, Grigore Cantacuzino şi-a dat obştescul sfârşit, încheind astfel o viaţă laborioasă şi destul de agitată”.
Încă de la înființarea sa (1 decembrie 1912), FSSR a urmărit să preia acel teren cunoscut sub numele de „La Șosea”, în ideea de a-l amenaja. Acest deziderat avea să fie îndeplinit la începutul lunii iunie 1913. La cererea Comitetului Central al FSSR, Grigore Cantacuzino, primarul de atunci al Capitalei, a cedat acest teren FSSR. S-a stabilit și o chirie, însă una simbolică de un leu pe an. De asemenea, concesionarea s-a făcut cu precizarea că ea va fi valabilă atâta vreme cât va exista FSSR.
Cele 25 hectare de teren erau încă de atunci împărțite în două de actuala alee care duce la Institutul de Agronomie și care s-a numit mult timp Aleea Ștrandului, iar acum poartă numele lui Primo Nebiolo, fost președinte al Federației Internaționale de Atletism (World Athletics). Pentru a gestiona acest teren, în cadrul FSSR a luat ființă Comisia de Instalare. Ea a delimitat și a atribuit fiecărei discipline locul de desfășurare a competițiilor.
Această concesionare a fost subliniată cum se cuvine și de presa vremii. În numărul din 27 septembrie 1913 al ziarului „Sportul” s-a precizat: „Trecând pe șoseaua Kiseleff am zărit la rondul al doilea o mare și frumoasă firmă pe care sta scris Parcul Sportiv al FSSR... În sfârșit!... Am intrat și m-am găsit pe un câmp care este tot ce poate fi mai splendid pentru un asemenea parc. Pe teren, câțiva membri ai FSSR măsurau niște provizorii pentru football și alergări pe jos. Așadar, în curând vom asista la match-uri și campionate oficiale, la șosea, pe terenul pus de actualii edili la dispozițiunea Federațiunei Sporturilor”.
Despre amenajarea terenului de „La Șosea” au apărut și alte relatări în presa acelor vremuri. Ziarul „Viitorul” a scris în decembrie 1913, că „A.S.R. Principele Carol împreună cu dl. dr. I. Costinescu au vizitat terenul de la Șosea, dăruit Federației Societăților Române de Sport de către primăria Capitalei. Alteța Sa Regală și dl. dr. Costinescu au intervenit pe lângă direcția școalii de agricultură de la Herăstrău pentru a ara tot terenul și a-l semăna cu gazon de cea mai bună calitate care durează mai mulți ani. Terenul astfel nivelat și plantat cu copaci va fi la primăvară cel mai potrivit pentru diferite exerciții gimnastice și jocuri sportive. Iar dr. Costinescu ne-a mai spus că a făcut intervenții pentru ca federația să obțină și un pavilion în mod gratuit, care să servească de adăpost în timp de ploaie și în care să se păstreze hainele și diferitele unelte de sport”.
Primele meciuri de rugby s-au disputat, după cum am mai scris pe un teren aflat pe Șoseaua Bonaparte (s-a numit Ilie Pintilie în perioada comunistă, iar după 1990 Iancu de Hunedoara), undeva între Piața Victoriei și intersecția cu Calea Dorobanților, în 1913. În anul următor s-au jucat cele dintâi partide „La Șosea”. Mai precis, duminică, 2 martie, o dată cu confruntarea Sporting Club - Tenis Club Român 16-3, s-a inagurat acel spațiu de joc. „Public numeros, care a încurajat cum se cuvenea o astfel de exibițiune. Când toate amenajările care se pregătesc vor fi gata, publicul va avea o incintă rezervată de unde va putea urmări cu ușurință fazele jocului”, a scris cotidianul „Dimineața” din 4 martie 1914. Apoi, în 16 martie s-a disputat meciul-revanșă dintre Sporting Club și Tenis Club Român. De această dată a câștigat (6-3) cea de-a doua formație.
Așadar, terenul de „La Șosea”, cel pe care se ridică acum Stadionul „Arcul de Triumf” a ajuns să fie folosit de sportivi, de rugbyști datorită lui Grigore Gheorghe Cantacuzino. Acesta a făcut parte dintr-o familie cu o istorie fascinantă. Tatăl lui a fost Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino (născut în 22 septembrie 1832, la București / decedat în 22 martie 1913, la București). Acesta se trăgea din vechea familie Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români și al împăraților bizantini Cantacuzino. A fost fiul vornicului Grigore Iordache Cantacuzino (1800-1849) și al Luxandrei Cantacuzino, născută Krețulescu. De asemenea, a fost descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu. A studiat la București și Paris, unde și-a luat doctoratul în drept, în 1858. La întoarcerea în țară, a fost numit judecător la Tribunalul Ilfov, după care a devenit consilier la Curtea de Apel Bucuresti. A făcut parte din coaliția politică cunoscută ca „Monstruoasa coaliție”, aceea care a dus la îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea României.
Om politic român, ales primar al Bucureștiului (mai 1869 - ianuarie 1870), ministru în diverse guverne și cel de-al 20-lea prim-ministru al României de două ori (1899-1900 și 1904-1907), a fost supranumit „Nababul" datorită averii sale.
A construit trei palate: Palatul Cantacuzino din București, situat pe Calea Victoriei, cel care adăpostește în prezent Muzeul Național „George Enescu” (este într-o prelungită renovare), Castelul Cantacuzino din Bușteni - Zamora, numit uneori „Palatul Cantacuzino Bușteni”, și Palatul Cantacuzino de la Florești, supranumit și „Micul Trianon", care nu a fost terminat, fiind în prezent în ruine. De asemenea, în cimitirul „Șerban Vodă” - Bellu din București a construit un adevărat mausoleu, cel mai impresionant din câte există acolo.
La Bellu, în capela familiei, este înmormântat și Grigore Gheorghe Cantacuzino. Iar vestea morții celui care a oferit sportului terenul de „La Șosea” a fost transmisă de toată presa bucureșteană. Iată ce s-a scris despre acesta în ediția din 31 octombrie 1930 a cotidianului „Dimineața”: „A încetat din viaţă in locuinţasa din calea Victoriei după o lungă şi grea suferinţă, Grigore Gh. Cantacuzino, ultimul din cei doi fii allui George Cantacuzino, fost prim-ministru şi şef al Partidului Conservator. Cu Grigore Cantacuzino se stinge, fără îndoială, încă una din puţinele figuri rămase în viaţă ale lumii sociale şi politice de odinioară. Fire de întreprinzător şi animator, Grigore Cantacuzino a luat atât în viaţa privată, cât şi în politică o pildă vie de muncă şi îndârjită stăruinţă pentru mai bine. S-a născut la 21 februarie 1873, deci în pragul unor vremi noi pentru neamul său. Fiul lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, boier avut, Grigore Cantacuzino s-a dus în străinătate pentru a-şi face și a-şi desăvârşi studiile. A absolvit şcoala cadeţilor din Berlin, apoi a trecut la Paris unde şi-a luat cu brio licenţa şi doctoratul in drept. Înapoiat in ţară, s-a ocupat cu problemele economice, care îl pasionau îndeosebi, iar în 1899 a făcut primii paşi in politica militantă, fiind ales, ca membru al Partidului Conservator, deputat de Muscel. La 1902 a încheiat, îm calitate de şef al delegaţiei româneşti, tratatul de comerţ cu Italia; în 1906 a fondat „Minerva”, ziar de răspândire a cunoştinţelor populare, iar după un an, în 1907, a încheiat primul tratat de comerţ cu Franţa. A mai participat, de asemenea, la numeroase misiuni în străinătate, cu care prilej a făcut parte din delegaţia care a încheiat un împrumut de stat. La 1908 a fost ales preşedinte al organizaţiei Partidului Conservator din Olt, demnitate pe care a păstrat-o până în anii din urmă când s-a lichidat partidul conservator; tot atunci a fost cooptat membru în comitetul de direcţie al partidului conservator. De la 1910 până la 1914 a fost Efor al spitalelor civile, iar între anii 1911 şi 1914 primar al Capitalei sub guvernele conservatoare Carp şi Maiorescu. Mai târziu a participat la acţiunea ce a avut de rezultat divizarea partidului conservator, Grigore Cantacuzino trecând in gruparea prezidată de Al. Marghiloman. În cabinetul Marghiloman de la 1918, Grigore Cantacuzino a fost ministru al industriei şi comerţului, înfiinţând cu acest prilej sindicatele industriale. După fuziunea partidului conservator-progresist cu partidul poporului, Grigore Cantacuzino a continuat să fie şeful organizaţiei din Olt, în care calitate s-a ales senator, apoi vicepreşedinte al Maturului Corp. După război, Grigore Cantacuzino s-a ocupat insă mai mult de problemele economice şi financiare, decât de politică. A înfiinţat Societatea petroliferă „Sospiro“ şi a prezidat, de asemenea, alte întreprinderi industriale. De câţiva ani, Grigore Cantacuzno era minat de o boală grea, care-i zdruncinase mult sănătatea. Cu toate astea, bucureştenii îl vedeau din când in când asistând la alergările dela Băneasa. În ultima lună, boala agravându-se, Grigore Cantacuzino n-a mai părăsit casa; citea sau scria. Ieri dimineaţă, Grigore Cantacuzino şi-a dat obştescul sfârşit, încheind astfel o viaţă laborioasă şi destul de agitată”.
Articole similare
17 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...
17 Apr. 2026
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu
Asociația Municipală de Rugby București (AMRB) a anunțat că turneul numărul 3 de mini-rugby din această primăvară va fi dedicat memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar...
16 Apr. 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Ziaristul sportiv Chris Thau a spus cine l-a inspirat în alegerea titlului cărții despre Irimescu / VIDEO
În urmă cu mai bine de o săptămână, la Muzeul Sportului din București a fost lansată cartea „Misterul Irimescu rămâne nedezlegat”. Scrisă de jurnalistul...
16 Apr. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI: La despărțirea de Știința Baia Mare, Mihai Dico va da lovitura de începere a meciului cu Steaua
În rugby-ul românesc sunt multe cazuri de rugbyști care și-au legat numele de o singură echipă de club. E adevărat, numărul acestora devine tot mai mic în condițiile actuale...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.
