JO 1924 / ANIVERSARE: Căpitan al echipei României medaliată cu bronzul olimpic la Paris, Nae Mărăscu și-a luat doctoratul la Sorbona
De Marian Burlacu, 07 Mai 2024
În această săptămână, între 4 și 11 mai, Federația Română de Rugby (FRR) aniversează împlinirea a 100 de ani de când echipa națională a obținut prima medalie olimpică pentru țara noastră. S-a întâmplat la ediția de la Paris, în 1924. România a pierdut meciurile cu Franța (3-61) și cu SUA (0-37), însă a ocupat locul 3. Căpitan al acelei echipe a fost Nicolae „Nae” Mărăscu (1898-1938), unul dintre părinții fondatori ai sportului cu balonul oval din țara noastră. Acesta a descoperit rugbyul în Franța, acolo unde și-a efectuat studiile (și-a luat doctoratul în chimie la Sorbona). Revenit la București, a fondat clubul Stadiul Român. Practicând rugbyul și atletismul, s-a implicat în dezvoltarea acestor sporturi. A evoluat în primele meciuri ale naționalei de rugby la Jocurile Aliate de la Paris, în 1919, iar apoi la Jocurile Olimpice, în 1924. A susținut, inclusiv financiar, turneele de iarnă pe care Stadiul Român le-a efectuat în țările din vestul Europei (Franța, Italia, Germania). (Foto: arhivă Marian Burlacu)
Fără îndoială, Nae Mărăscu a fost unul dintre cei mai importanți promotori ai rugbyului, dar și ai sportului în țara noastră. „A fost nu numai rugbyst, sport la care a fost jucător din 1913 până în 1924, apoi șef de club până în 1937, dar și atlet între 1913 și 1924. Pasiune constantă a avut pentru vânătoare și tir. La ultima partidă de vânătoare a fost participant chiar cu cateva zile înainte de moarte. (...) Primele „ieșiri” sportive au fost alergările, prin imprejurimile satului Zvorsca. Adevăratul debut sportiv a fost la un concurs de biciclete, în 1913. A practicat și alte sporturi, precum fotbalul, atletismul, cross–country (alergări pe teren variat). La campionatele școlare de atletism din 1914, a fost campion la câteva probe, întrecând sportivi mai mari ca vârstă. Printre școlari, viitori colegi și prieteni erau Rudolf Schemettau și Brandl pe care i-a întâlnit și la rugby”, a scris Nicolae „Coco” Zamfir în articolul „Nae Mărăscu - Omul” publicat pe site-ul FRR, în 13 martie 2013.
Nicolae „Nae” Mărăscu s–a născut în 5 septembrie 1898, la Zvorsca (Dolj), acolo unde se afla moșia tatălui său, Constantin Mărăscu. Pe lângă faptul că era vânător, fiind președinte al unor asociații ale vânătorilor, acesta din urmă deținea și câțiva cai de rasă. Câștigător al mai multor curse, Constantin Mărăscu i-a cumpărat fiului său, cu banii obținuți la un derby de trap desfășurat la Viena, o masina de lux. Interesant este că la acea vreme Nae Mărăscu avea numai 9 ani!
După ce și-a început studiile în București, Nae Mărăscu și-a luat Bacalaureatul la Liceul „Mihai Viteazu”. Despre aceea perioadă, sursa menționată mai sus a precizat: „A fost un elev foarte bun. Profesori vestiți în acei ani, precum Ion Ottescu, Gheorghe Coman, Dumitrescu Gică erau foarte multumiți de răspunsurile date de el. (...) Financiar o ducea foarte bine. Lunar, avea două salarii, unul de la tatăl lui în valoare de 500 lei, iar celălalt de la mamă, de 300 lei. În plus, primea bani și pentru notele de peste 8. Si cum erau multe… Nu se lăsau mai prejos nici rudele apropiate, mătușile și unchii, care îi trimiteau tot felul de cadouri”.
Ulterior, s–a înscris la Școala de Ofițeri din Botoșani. Iar în timpul Primului Război Mondial, s-a aflat pe front. A luptat ca ofițer de artilerie, fiind citat de câteva ori pe Ordinea de Zi pentru acte de bravură.
După război, Nae Mărăscu a plecat în Franța, acolo unde și-a continuat studiile. La final, și-a luat doctoratul în chimie. Și nu oriunde, ci la Sorbona. La revenirea în București, s-a angajat la Institutul Geologic. Nu s-a mulțumit, însă, cu o viață comodă. O spune Nicolae Zamfir: „După un singur an, nemulțumit fiind că directorul, celebrul geolog academician Mrazek, îi dăduse să facă ordine în bibliotecă, s–a dus la Fabrica de Bere Bragadiru, ca șef de laborator. (...) Acolo a făcut diverse modernizări și invenții, precum un procedeu nou de producere a drojdei de bere, patentat și preluat de fabrici din câteva țări”.
Cum soarta i-a fost favorabilă, Nae Mărăscu s-a implicat și în diverse acțiuni caritabile. Era cunoscut pentru faptul că îi ajuta pe cei nevoiași, copiii săraci, văduvele, dar și bisericile. „În fiecare an, de ziua de nume (n.a. - 6 decembrie), avea ca musafiri, pe lângă toată echipa de rugby Stadiul Român, pe mulți alții. (...) Stătea în capul mesei și dădea tonul la cântece și bancuri”.
Nae Mărăscu a descoperit rugbyul pe când studia în Franța. Acolo a jucat pentru Stade Francais, formație care disputase prima finală a campionatului din Hexagon, finală arbitrată de însuși Pierre de Coubertin. În 1920, a fost inclus într-o selecționată a Parisului care a înfruntat-o pe una similară a Londrei. Din acest motiv, s-a spus că Nae Mărăscu a fost primul român care a evoluat într-o partidă internațională de rugby.
Revenit acasă, a fost inițiatorul fondării clubului Stadiul Român. Ședința de constituire a grupării bucureștene s-a ținut în casa lui Nae Mărăscu, aflată pe strada Pitar Moș. Aceasta a fost constituită după modelul formației pariziene Stade Francais. Nu întâmplător, culorile ei erau albastru și roșu. Cu toate că în multe documente apare ca an de constituire 1914, echipa de rugby Stadiul Român a luat ființă la 6/19 decembrie 1915, atunci când era ziua onomastică a lui Nicolae Mărăscu, cel care a avut ideea constituirii sale. Primul comitet al Stadiului Român a avut următoarea alcătuire: Constantin Severin - președinte, Nicolae Mărăscu - vicepreședinte, Dumitru Volvoreanu - casier, Gheorghe Benția, Gheorghe Țicleanu, Alexandru Burnea, Nicolae Bărbuceanu și Theodor Zisu - membri. Pe lângă rugby, Stadiul Român a avut și o secție de atletism. Și tot datorită lui Nicolae Mărăscu, care a fost unul dintre principalii promotori ai rugbyului și atletismului din țara noastră. Practicant al sportului încă din vremea în care era școlar, el a continuat în perioada studiilor efectuate în Franța.
Nu trebuie uitat, însă, că Nicolae Mărăscu a fost și unul dintre animatorii de la Tennis Club Român. Cum nu s-a împăcat deloc cu stilul conservator al lui Grigore Caracostea, a demisionat în 1915. Iar la sfârșitul acestui an a avut ideea înființării noului club, Stadiul Român. Iar acolo, Nae Mărăscu a promovat mai multe generații de atleți și de rugbyști.
În perioada romantică a rugbyului nostru, adică înainte de instalarea comunismului în România, Stadiul Român a fost, alături de Tennis Club Român, una dintre echipele majore. Și astăzi, într-o ierarhie întocmită după numărul de titluri naționale cucerite, gruparea lui Nae Mărăscu ocupă locurile 6-7, la egalitate cu Sportul Studențesc. Stadiul Român a câștigat 7 titluri, în 1919, 1924, 1926, 1928, 1930, 1931 și 1947.
Ca jucător de rugby, a evoluat mai întâi pe treisferturi. Ulterior, când anii se adunaseră, nemaiavând viteză de deplasare, a trecut pe înaintare, în linia a treia. „A făcut pereche de centri, pe treisferturi, cu Mircea Sfetescu. Jocul lor spectaculos, cu fente, pase încrucișate, placaje făcea deliciul spectatorilor”, l-a descris Nicolae Zamfir.
Nicolae „Nae” Mărăscu a evoluat de cinci ori pentru echipa de rugby a României. Și aceasta fiindcă în acele vremuri numărul meciurilor internaționale era foarte mic comparativ cu cel din zilele noastre. A făcut parte din reprezentativa țării noastre care a participat la Jocurile Interaliate de la Paris, din 1919. A fost titular în XV-le care a disputat și primul meci internațional de rugby, contra SUA (0-23).
În 1924, Nae Mărăscu a fost căpitanul echipei de rugby a României care a cucerit prima medalie olimpică pentru țara noastră. S-a întâmplat la Paris. Cum statul român n-a susținut corespunzător participarea echipei de rugby a României la Jocurile Olimpice din 1924, Nae Mărăscu a suportat din banii lui deplasarea sa și a colegilor de la Stadiul Român, care erau cei mai numeroși din lot, și anume zece: Anastasiade, Armășel, Benția, Florian Tudor, Gârleșteanu, Nae Marăscu, Eugen Sfetescu, Mircea Sfetescu, Vardală și Volvoreanu. Același lucru l-a făcut și Grigore Caracostea cu jucătorii de la Tennis Club Român.
Nae Mărăscu a mai fost cunoscut și prin faptul că susținea ca echipele de rugby de la noi, îndeosebi Stadiul Român, să susțină cât mai multe meciuri cu formații din Franța. De aceea gruparea sa a efectuat anual turnee în vestul Europei și a invitat la București grupări de acolo. Din acest motiv, Stadiul Român a înregistrat datorii... Iar în 1934, problemele financiare iscate de turneul efectuat de Selection d'Atlantique la București, precum și polemicile apărute în presă în legătură cu modul în care se alcătuise echipa României l-au determinat pe Nae Mărăscu să-și prezinte din nou demisia de la Stadiul Român... Mai mult decât atât, fondatorul grupării și-a anunțat și retragerea din viața sportivă. Motiv pentru Jack Berariu a scris un articol în ziarul „Rampa” din 25 mai 1934: „Într-o scrisoare trimisă Gazetei Sporturilor, dl. ing. Nae Mărescu dezvăluie opiniei publice toate faptele care l-au dezgustat pe d-sa și l-au determinat să ia această regretabilă și irevocabilă hotărâre de a se retrage din viața rugbyului nostru. Dl. Nae Mărescu nu este un oarecare. Este Nae Mărescu. Este una din marile personalităţi ale sportului românesc, unul din puținii oameni cinstiți cu care se mândrește viața noastră sportivă. Iar retragerea d-lui Nae Mărescu din mijocul mișcării sportive pe care a iubit-o atât de mult înseamnă, incontestabil, un fapt profund dureros şi deprimant... Noi îl cunoaştem pe Nae Mărescu şi tragem nădejdea că va reveni, cum a mai făcut şi altă dată, asupra acestei demisii... irevocabile. Supărările d-sale au luat întotdeauna proporţii neverosimile şi a trebuit să intervină timpul şi sâcâielile regretului pentru a-l readuce pe calea unei atitudini mai conciliante şi mai rezonabile... Ne amintim că, mai acum câteva ani, tot atât de exagerat în supărările d-sale, Nae Mărescu a procedat ca un copil demisionând din clubul Stadiu Român şi înscriindu-se, în necazul stadiştilor, la TCR. Mai târziu, i-a părut rău şi s-a... răzgândit, deşi gestul d-sale se săvârşise sub auspiciile irevocabilului... Nu vedem de ce nu s-ar repeta istoria mai cu seamă că şi de data aceasta d. Mărescu e exagerat în supărarea d-sale”.
După ce spune că fondatorul Stadiului Român este supărat pe toată lumea (pe Stadiu Român, pe FRR, pe presă, etc. etc), autorul articolului se referă la alte motive invocate în scrisoarea din „Gazeta Sporturilor”, inclusiv „reproșul adresat unui confrate care a refuzat să facă reclamă gratuită organizării Stadiului Român”, și le consideră ca fiind copilărești. „În concluzie, e de dorit ca Nae Mărescu să revină asupra demisiei. Și să nu mai demisioneze. Nici irevocabil, nici altminteri... Deloc... În schimb, ne obligăm noi să ne ocupăm despre măgarii care nu i-au apreciat eforturile și au deservit cauza rugbyului românesc”.
Stilul său de viață, implicarea totală în anumite proiecte, atașamentul față de rugby și Stadiul Român au lăsat urme. Astfel că în 7 noiembrie 1938 o veste a zguduit sportul din țara noastră. Ziarele bucureștene au anunțat că, la Sanatoriul Central din București, s-a stins din viață Nicolae „Nae” Mărăscu, fondatorul echipei Stadiul Român. Avea 40 de ani... A fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală. Iar la funerariile sale au fost prezenți reprezentanți ai Uniunii Federațiilor Sportive din România, federațiilor de rugby, atletism și fotbal, fabricii Bragadiru, Clubului Vânătorilor, Regimentului 1 Grăniceri, precum și ai unor cluburi sportive. După slujba religioasă, sicriul a fost purtat pe umeri de internaționalii de rugby Virgil Ioan, Gheorghe Crivăț, Tudor Ioan și Ioan Georgescu, precum și de Moți Spakow, campionul României la box categoria grea (1923-1940). Multă vreme după aceea, cei care i-au fost prieteni și discipoli se întâlneau la mormântul său, la sfârșitul fiecărui an (de obicei, în 6 decembrie, de Sf. Nicolae), pentru a-i aduce un semn de recunoștință și de omagiu.
Promotor al sportului în România, Nae Mărăscu a fost decorat, post mortem, de Regele Carol al II-lea cu „Meritul Cultural”, în grad de Cavaler, clasa I, decorație care i-a fost prinsă în piept, chiar la Bellu, de George Plagino, președintele Uniunii Federațiilor Sportive din România și membru al Comitetului Internațional Olimpic.
Despre Nae Mărăscu a scris pe site-ul club16.ro, în 23 noiembrie 2018, istoricul Marius Rotar. Sub titlul „80 de ani de eternitate ai Căpitanului”, acesta s-a referit la înmormântarea lui Nicolae Mărăscu: „Însă cel mai mișcător moment al întregii ceremonii a fost acela când d-na Elisabeta Mărăscu, soția lui Nea Nae, i-a așezat în sicriu, ca ultim semn al înțelegerii pe care a arătat-o sportivității tovarășului de viață iubit, ghetele de rugby. Gazeta Sporturilor arată că aceasta fusese o scenă care a stors lacrimi tuturor”.
Astăzi, 11 mai 2024, la 100 de ani de la meciul pe care România l-a jucat cu SUA (0-37), la Jocurile Olimpice de la Paris, reprezentanți ai Federației Române de Rugby - președintele Alin Petrache, secretarul general Florin Matei - și ai Asociației Internaționalilor Români de Rugby - președintele Marin Ionescu și Mircea „Dodo” Muntean” - au depus coroane la mormântul lui Nicolae „Nae” Mărăscu din Cimitirul „Șerban Vodă” Bellu din București. A fost prima ceremonie publică de omagiere a fondatorului Stadiului Român care s-a desfășurat acolo din anii 40 și până astăzi.
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Nicolae „Nae” Mărăscu! Veșnică pomenire.
Fără îndoială, Nae Mărăscu a fost unul dintre cei mai importanți promotori ai rugbyului, dar și ai sportului în țara noastră. „A fost nu numai rugbyst, sport la care a fost jucător din 1913 până în 1924, apoi șef de club până în 1937, dar și atlet între 1913 și 1924. Pasiune constantă a avut pentru vânătoare și tir. La ultima partidă de vânătoare a fost participant chiar cu cateva zile înainte de moarte. (...) Primele „ieșiri” sportive au fost alergările, prin imprejurimile satului Zvorsca. Adevăratul debut sportiv a fost la un concurs de biciclete, în 1913. A practicat și alte sporturi, precum fotbalul, atletismul, cross–country (alergări pe teren variat). La campionatele școlare de atletism din 1914, a fost campion la câteva probe, întrecând sportivi mai mari ca vârstă. Printre școlari, viitori colegi și prieteni erau Rudolf Schemettau și Brandl pe care i-a întâlnit și la rugby”, a scris Nicolae „Coco” Zamfir în articolul „Nae Mărăscu - Omul” publicat pe site-ul FRR, în 13 martie 2013.
Nicolae „Nae” Mărăscu s–a născut în 5 septembrie 1898, la Zvorsca (Dolj), acolo unde se afla moșia tatălui său, Constantin Mărăscu. Pe lângă faptul că era vânător, fiind președinte al unor asociații ale vânătorilor, acesta din urmă deținea și câțiva cai de rasă. Câștigător al mai multor curse, Constantin Mărăscu i-a cumpărat fiului său, cu banii obținuți la un derby de trap desfășurat la Viena, o masina de lux. Interesant este că la acea vreme Nae Mărăscu avea numai 9 ani!
După ce și-a început studiile în București, Nae Mărăscu și-a luat Bacalaureatul la Liceul „Mihai Viteazu”. Despre aceea perioadă, sursa menționată mai sus a precizat: „A fost un elev foarte bun. Profesori vestiți în acei ani, precum Ion Ottescu, Gheorghe Coman, Dumitrescu Gică erau foarte multumiți de răspunsurile date de el. (...) Financiar o ducea foarte bine. Lunar, avea două salarii, unul de la tatăl lui în valoare de 500 lei, iar celălalt de la mamă, de 300 lei. În plus, primea bani și pentru notele de peste 8. Si cum erau multe… Nu se lăsau mai prejos nici rudele apropiate, mătușile și unchii, care îi trimiteau tot felul de cadouri”.
Ulterior, s–a înscris la Școala de Ofițeri din Botoșani. Iar în timpul Primului Război Mondial, s-a aflat pe front. A luptat ca ofițer de artilerie, fiind citat de câteva ori pe Ordinea de Zi pentru acte de bravură.
După război, Nae Mărăscu a plecat în Franța, acolo unde și-a continuat studiile. La final, și-a luat doctoratul în chimie. Și nu oriunde, ci la Sorbona. La revenirea în București, s-a angajat la Institutul Geologic. Nu s-a mulțumit, însă, cu o viață comodă. O spune Nicolae Zamfir: „După un singur an, nemulțumit fiind că directorul, celebrul geolog academician Mrazek, îi dăduse să facă ordine în bibliotecă, s–a dus la Fabrica de Bere Bragadiru, ca șef de laborator. (...) Acolo a făcut diverse modernizări și invenții, precum un procedeu nou de producere a drojdei de bere, patentat și preluat de fabrici din câteva țări”.
Cum soarta i-a fost favorabilă, Nae Mărăscu s-a implicat și în diverse acțiuni caritabile. Era cunoscut pentru faptul că îi ajuta pe cei nevoiași, copiii săraci, văduvele, dar și bisericile. „În fiecare an, de ziua de nume (n.a. - 6 decembrie), avea ca musafiri, pe lângă toată echipa de rugby Stadiul Român, pe mulți alții. (...) Stătea în capul mesei și dădea tonul la cântece și bancuri”.
Nae Mărăscu a descoperit rugbyul pe când studia în Franța. Acolo a jucat pentru Stade Francais, formație care disputase prima finală a campionatului din Hexagon, finală arbitrată de însuși Pierre de Coubertin. În 1920, a fost inclus într-o selecționată a Parisului care a înfruntat-o pe una similară a Londrei. Din acest motiv, s-a spus că Nae Mărăscu a fost primul român care a evoluat într-o partidă internațională de rugby.
Revenit acasă, a fost inițiatorul fondării clubului Stadiul Român. Ședința de constituire a grupării bucureștene s-a ținut în casa lui Nae Mărăscu, aflată pe strada Pitar Moș. Aceasta a fost constituită după modelul formației pariziene Stade Francais. Nu întâmplător, culorile ei erau albastru și roșu. Cu toate că în multe documente apare ca an de constituire 1914, echipa de rugby Stadiul Român a luat ființă la 6/19 decembrie 1915, atunci când era ziua onomastică a lui Nicolae Mărăscu, cel care a avut ideea constituirii sale. Primul comitet al Stadiului Român a avut următoarea alcătuire: Constantin Severin - președinte, Nicolae Mărăscu - vicepreședinte, Dumitru Volvoreanu - casier, Gheorghe Benția, Gheorghe Țicleanu, Alexandru Burnea, Nicolae Bărbuceanu și Theodor Zisu - membri. Pe lângă rugby, Stadiul Român a avut și o secție de atletism. Și tot datorită lui Nicolae Mărăscu, care a fost unul dintre principalii promotori ai rugbyului și atletismului din țara noastră. Practicant al sportului încă din vremea în care era școlar, el a continuat în perioada studiilor efectuate în Franța.
Nu trebuie uitat, însă, că Nicolae Mărăscu a fost și unul dintre animatorii de la Tennis Club Român. Cum nu s-a împăcat deloc cu stilul conservator al lui Grigore Caracostea, a demisionat în 1915. Iar la sfârșitul acestui an a avut ideea înființării noului club, Stadiul Român. Iar acolo, Nae Mărăscu a promovat mai multe generații de atleți și de rugbyști.
În perioada romantică a rugbyului nostru, adică înainte de instalarea comunismului în România, Stadiul Român a fost, alături de Tennis Club Român, una dintre echipele majore. Și astăzi, într-o ierarhie întocmită după numărul de titluri naționale cucerite, gruparea lui Nae Mărăscu ocupă locurile 6-7, la egalitate cu Sportul Studențesc. Stadiul Român a câștigat 7 titluri, în 1919, 1924, 1926, 1928, 1930, 1931 și 1947.
Ca jucător de rugby, a evoluat mai întâi pe treisferturi. Ulterior, când anii se adunaseră, nemaiavând viteză de deplasare, a trecut pe înaintare, în linia a treia. „A făcut pereche de centri, pe treisferturi, cu Mircea Sfetescu. Jocul lor spectaculos, cu fente, pase încrucișate, placaje făcea deliciul spectatorilor”, l-a descris Nicolae Zamfir.
Nicolae „Nae” Mărăscu a evoluat de cinci ori pentru echipa de rugby a României. Și aceasta fiindcă în acele vremuri numărul meciurilor internaționale era foarte mic comparativ cu cel din zilele noastre. A făcut parte din reprezentativa țării noastre care a participat la Jocurile Interaliate de la Paris, din 1919. A fost titular în XV-le care a disputat și primul meci internațional de rugby, contra SUA (0-23).
În 1924, Nae Mărăscu a fost căpitanul echipei de rugby a României care a cucerit prima medalie olimpică pentru țara noastră. S-a întâmplat la Paris. Cum statul român n-a susținut corespunzător participarea echipei de rugby a României la Jocurile Olimpice din 1924, Nae Mărăscu a suportat din banii lui deplasarea sa și a colegilor de la Stadiul Român, care erau cei mai numeroși din lot, și anume zece: Anastasiade, Armășel, Benția, Florian Tudor, Gârleșteanu, Nae Marăscu, Eugen Sfetescu, Mircea Sfetescu, Vardală și Volvoreanu. Același lucru l-a făcut și Grigore Caracostea cu jucătorii de la Tennis Club Român.
Nae Mărăscu a mai fost cunoscut și prin faptul că susținea ca echipele de rugby de la noi, îndeosebi Stadiul Român, să susțină cât mai multe meciuri cu formații din Franța. De aceea gruparea sa a efectuat anual turnee în vestul Europei și a invitat la București grupări de acolo. Din acest motiv, Stadiul Român a înregistrat datorii... Iar în 1934, problemele financiare iscate de turneul efectuat de Selection d'Atlantique la București, precum și polemicile apărute în presă în legătură cu modul în care se alcătuise echipa României l-au determinat pe Nae Mărăscu să-și prezinte din nou demisia de la Stadiul Român... Mai mult decât atât, fondatorul grupării și-a anunțat și retragerea din viața sportivă. Motiv pentru Jack Berariu a scris un articol în ziarul „Rampa” din 25 mai 1934: „Într-o scrisoare trimisă Gazetei Sporturilor, dl. ing. Nae Mărescu dezvăluie opiniei publice toate faptele care l-au dezgustat pe d-sa și l-au determinat să ia această regretabilă și irevocabilă hotărâre de a se retrage din viața rugbyului nostru. Dl. Nae Mărescu nu este un oarecare. Este Nae Mărescu. Este una din marile personalităţi ale sportului românesc, unul din puținii oameni cinstiți cu care se mândrește viața noastră sportivă. Iar retragerea d-lui Nae Mărescu din mijocul mișcării sportive pe care a iubit-o atât de mult înseamnă, incontestabil, un fapt profund dureros şi deprimant... Noi îl cunoaştem pe Nae Mărescu şi tragem nădejdea că va reveni, cum a mai făcut şi altă dată, asupra acestei demisii... irevocabile. Supărările d-sale au luat întotdeauna proporţii neverosimile şi a trebuit să intervină timpul şi sâcâielile regretului pentru a-l readuce pe calea unei atitudini mai conciliante şi mai rezonabile... Ne amintim că, mai acum câteva ani, tot atât de exagerat în supărările d-sale, Nae Mărescu a procedat ca un copil demisionând din clubul Stadiu Român şi înscriindu-se, în necazul stadiştilor, la TCR. Mai târziu, i-a părut rău şi s-a... răzgândit, deşi gestul d-sale se săvârşise sub auspiciile irevocabilului... Nu vedem de ce nu s-ar repeta istoria mai cu seamă că şi de data aceasta d. Mărescu e exagerat în supărarea d-sale”.
După ce spune că fondatorul Stadiului Român este supărat pe toată lumea (pe Stadiu Român, pe FRR, pe presă, etc. etc), autorul articolului se referă la alte motive invocate în scrisoarea din „Gazeta Sporturilor”, inclusiv „reproșul adresat unui confrate care a refuzat să facă reclamă gratuită organizării Stadiului Român”, și le consideră ca fiind copilărești. „În concluzie, e de dorit ca Nae Mărescu să revină asupra demisiei. Și să nu mai demisioneze. Nici irevocabil, nici altminteri... Deloc... În schimb, ne obligăm noi să ne ocupăm despre măgarii care nu i-au apreciat eforturile și au deservit cauza rugbyului românesc”.
Stilul său de viață, implicarea totală în anumite proiecte, atașamentul față de rugby și Stadiul Român au lăsat urme. Astfel că în 7 noiembrie 1938 o veste a zguduit sportul din țara noastră. Ziarele bucureștene au anunțat că, la Sanatoriul Central din București, s-a stins din viață Nicolae „Nae” Mărăscu, fondatorul echipei Stadiul Român. Avea 40 de ani... A fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală. Iar la funerariile sale au fost prezenți reprezentanți ai Uniunii Federațiilor Sportive din România, federațiilor de rugby, atletism și fotbal, fabricii Bragadiru, Clubului Vânătorilor, Regimentului 1 Grăniceri, precum și ai unor cluburi sportive. După slujba religioasă, sicriul a fost purtat pe umeri de internaționalii de rugby Virgil Ioan, Gheorghe Crivăț, Tudor Ioan și Ioan Georgescu, precum și de Moți Spakow, campionul României la box categoria grea (1923-1940). Multă vreme după aceea, cei care i-au fost prieteni și discipoli se întâlneau la mormântul său, la sfârșitul fiecărui an (de obicei, în 6 decembrie, de Sf. Nicolae), pentru a-i aduce un semn de recunoștință și de omagiu.
Promotor al sportului în România, Nae Mărăscu a fost decorat, post mortem, de Regele Carol al II-lea cu „Meritul Cultural”, în grad de Cavaler, clasa I, decorație care i-a fost prinsă în piept, chiar la Bellu, de George Plagino, președintele Uniunii Federațiilor Sportive din România și membru al Comitetului Internațional Olimpic.
Despre Nae Mărăscu a scris pe site-ul club16.ro, în 23 noiembrie 2018, istoricul Marius Rotar. Sub titlul „80 de ani de eternitate ai Căpitanului”, acesta s-a referit la înmormântarea lui Nicolae Mărăscu: „Însă cel mai mișcător moment al întregii ceremonii a fost acela când d-na Elisabeta Mărăscu, soția lui Nea Nae, i-a așezat în sicriu, ca ultim semn al înțelegerii pe care a arătat-o sportivității tovarășului de viață iubit, ghetele de rugby. Gazeta Sporturilor arată că aceasta fusese o scenă care a stors lacrimi tuturor”.
Astăzi, 11 mai 2024, la 100 de ani de la meciul pe care România l-a jucat cu SUA (0-37), la Jocurile Olimpice de la Paris, reprezentanți ai Federației Române de Rugby - președintele Alin Petrache, secretarul general Florin Matei - și ai Asociației Internaționalilor Români de Rugby - președintele Marin Ionescu și Mircea „Dodo” Muntean” - au depus coroane la mormântul lui Nicolae „Nae” Mărăscu din Cimitirul „Șerban Vodă” Bellu din București. A fost prima ceremonie publică de omagiere a fondatorului Stadiului Român care s-a desfășurat acolo din anii 40 și până astăzi.
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Nicolae „Nae” Mărăscu! Veșnică pomenire.
Articole similare
05 Aug. 2026
ROMÂNIA / JUCĂTORI: Sione Fakaʻosilea a fost inclus în lotul lui Rugby Club Gura Humorului
Venit în România în 2012, Sione Fakaʻosilea (39 de ani) a evoluat de atunci pentru echipa de rugby CSM Știința Baia Mare. Cu aceasta a câștigat titluri de campion și Cupe...
05 Aug. 2026
ROMÂNIA / JUCĂTORI: La ceva timp după ce au devenit Stejari, Tangimana, Tomane și Moyake au primit și cetățenia română
În ultimii ani, România a naturalizat din ce în ce mai mulți rugbyști din Emisfera Sudică. Iar unii dintre aceștia au evoluat pentru Stejari, respectând regulile impuse de...
05 Aug. 2026
ROMÂNIA / JUCĂTORI: Antonio Mitrea a asistat la meciul Stelei cu Gura Humorului de lângă unchiul său
Sâmbăta trecută, pe stadionul de rugby din Ghencea s-a disputat meciul CSA Steaua - RC Gura Humorului (74-22) contând pentru runda cu numărul 3 din Liga de Rugby Kaufland 2026....
01 Aug. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: CSM Știința Baia Mare a transferat o uvertură neozeelandeză care a trecut pe al Hurricanes
Cu puțin timp înaintea Derby-ului Provinciei, CSM Știința Baia Mare a anunțat un nou transfer. Este vorba, desigur, despre un rugbyst străin. Mai exact despre neozeelandezul Te Atawhai...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.
