Tiberiu BRANZA / RUMILLY (Franta): Strigat de revolta

     Fost international si ex-jucator la puternica echipa franceza RC Narbonne, legitimat in prezent la Rumilly (Pro D2 / Franta), jucatorul de linia a doua Tiberiu Branza a criticat in termeni duri starea de lucruri care domneste in rugbyul romanesc. El a explicat si de ce refuza jucatorii din Franta sa vina la lotul national
Tentative de revolta au mai fost


     Scriu aceste randuri pentru a sustine si a confirma cele spuse de domnul Mihai Bucos si colegul meu Mihai Vioreanu, pentru a denunta la randul meu situatia absurda ce domneste si se eternizeaza in FR Rugby. Cred ca e timpul ca soaptele sa fie auzite de toata lumea pentru ca, va asigur, deja de mai multe generatii toti jucatorii sunt nemultumiti si se revolta impotriva "masinii mafiote" ce conduce rugbyul romanesc.
     Inca de pe vremea debuturilor mele erau multe de schimbat, dar mi se pare ca in prezent situatia devine din ce in ce mai critica, caci toate aspectele negative se amplifica si tot ce era pozitiv se estompeaza. Am senzatia unei cangrene ce se extinde fara mila si impotriva careia e imperativ sa se gaseasca un antidot.
     Tentative de revolta cu voce tare au mai fost, dar mult prea rar si de o maniera mult prea izolata ca sa se ajunga la vreun rezultat si de fiecare data cei vizati au iesit cu fata curata putand astfel continua "opera distrugatoare". Ce spectacol grotesc ! Un spectacol cu acelasi scenariu la infinit si cu aceiasi actori care numai nu se pot hotari sa paraseasca scena in ciuda lipsei de aplauze. E nevoie deci de schimbari, dar de adevarate schimbari, taind raul de la radacina si neacceptind alti actori care sa joace acelasi rol.

Cei care incearca sa strice "ordinea" sunt inlaturati


     In general, cand un elev nu da randament, profesorul ar trebui sa fie primul care sa-si puna intrebari si sa ia masuri. La fel si in cazul nostru, ar trebui sa se inceteze sa se dea vina numai pe sportivi, iar cei care raspund de pregatirea lor sa-si asume putin mai mult responsabilitatea si greselile. Mie insa mi se pare ca atitudinea antrenorilor si dirigintilor din rugbyul ramanesc lasa de dorit atat pe plan administrativ si uman, cit si pe plan strict rugbystic. Rugbyul a evoluat foarte mult in ultimii ani, dar la noi nu se intampla nimic in acest sens la nivel de antrenamente. Atat din punct de vedere al tehnicii, cat si din punct de vedere metodologic am ramas in urma si nu se vede nici o urma de bunavointa din partea antrenorilor pentru a se perfectiona si a evolua sau in caz contrar pentru a se retrage. Toate ideile novatoare sunt refuzate si oricine incearca sa deranjeze "ordinea" absurda impusa de ei sunt subestimati, marginalizati si pana la urma inlaturati sau constrinsi sa renunte. In aceasta categorie se afla John Phillips, Adrian Lungu etc. La noi, atunci cand cineva e incompetent si vrea sa-si pastreze locul reactioneaza exact invers decat ar trebui in mod normal sa o faca: refuza orice comunicare, schimb de idei si evolutie, iar de preferinta reduce miseleste la tacere pe oricine incearca sa i se opuna.

Cum poate cineva sa pretinda respect daca nu e capabil sa-i respecte pe ceilalti?


     Pe plan uman situatia este de asemenea catastrofica. In conceptia mea, un antrenor si un diriginte de club sau de lot e in acelasi timp un "educator", care prin comportamentul lui trebuie sa fie un exemplu in fata echipei. Dar cum vreti sa fie un exemplu cineva care se prezinta de fiecare data cu discursuri depasite, intesate de minciuni si baliverne, cineva care-si face o onoare sa persecute si sa faca rau de indata ce are ocazia si care nu se poate controla sa nu injure si sa jigneasca sistematic?! Cum poate un educator sa ceara respect cand el insusi nu este in stare sa respecte sau sa aiba un minim de consideratie pentru elevii sai?!
     Personalitatea rugbystului roman este redusa la zero. Daca esti bun si vrei sa joci in echipa nationala ai interes sa taci, sa accepti si sa te supui. Daca nu, esti repede inlaturat, bineinteles din cu totul alte motive decat cele reale sau pur si simplu fara explicatie. Au fost distrusi in acest fel multi rugbysti din diverse generatii, doar pentru ca au avut o personalitate care deranja sau pentru ca la un moment dat au indraznit sa se opuna sau sa se revolte.

Banii pentru echipa nationala servesc interese personale


     Si nu in ultimul rind as vrea sa vorbesc despre bani, un subiect delicat, care deranjeaza poate, dar care e important deoarece constituie unul dintre factorii esentiali ce declanseaza neintelegeri si conflicte.
     De fiecare data se acuza jucatorii, mai ales cei care joaca in strainatate, ca au pretentii financiare ce depasesc posibilitatile Federatiei Romane, dar nu se precizeaza niciodata gestiunea defectuoasa a banilor din FR Rugby si nici abuzurile care se fac. Cred ca jucatorii stiu foarte bine de unde au plecat si ca posibilitatile materiale din tara sunt limitate. Va asigur ca nu exagereaza si nu se raporteaza nici pe departe la ce se castiga in exterior. Se raporteaza la posibilitatile reale ale federatiei si sunt nemultumiti si se revolta deoarece, dupa cum stie toatea lumea, banii care ar trebui utilizati pentru echipa nationala si pentru cluburi servesc de regula, interesele personale ale celor care-i manipuleaza. Si avand in vedere aceasta situatie, cum sa nu fi revoltat cand jucatorilor nu li se asigura nici macar un minim decent? Adica un echipament corect fara sa le fie rusine cand coboara din autocar, deplasari in strainatate fara sa ni se planga de mila sau, si mai grav, medicamente suficiente si material adaptat pentru ingrijirea accidentatilor.
     Si ma intreb care are curajul sa-mi spuna ca nici macar pentru atata Federatia nu are bani? Atunci ce sa mai vorbim de prime de meci sau mai bine zis de diferenta dintre ceea se promite si ceea ce se ofera; sau despre banii ceruti pentru jucatorii care pleaca sa joace in strainatate si care aterizeaza direct in buzunarele antrenorilor si dirigintilor! Ar fi interesant ca marea majoritate a jucatorilor sa-si povesteasca experinta in acest sens si va veti da seama ca e un adevarat cosmar sa primesti dezlegarea; dezlegare care, tin sa precizez, e normal sa existe atata timp cat totul se efectueaza in conditii legale si nu se transforma in bataie de joc. Sunt jucatori care au fost constrinsi de situatie sa-si plateasca dezlegarea din buzunarul lor sau la care li s-a cerut o aceeasi dezlegare doi sau trei ani consecutiv fara sa aiba macar satisfactia ca acesti bani au fost utilizati pentru clubul de unde au plecat sau pentru fostii colegi. O adevarata tiganeala care improasca cu noroi imaginea romanului si injoseste jucatorul.

De ce nu spun jucatorii ceea ce gandesc?


     As vrea de asemenea sa subliniez ca pentru un rugbyst, pentru un sportiv in general, cea mai mare realizare si mindrie este sa faca parte din echipa nationala, iar cea mai bogata experirenta si cele mai frumoase amintiri sunt din confruntarile internationale.
     Acestea cred ca sunt motive suficiente pentru a intelege atitudinea jucatorilor "in functiune" care nu au curajul sa spuna ceea ce gandesc cu adevarat de frica sa nu fie inlaturati, caci au exemplul celor care au indraznit sa o faca inaintea lor si care au avut probleme. Iar cei ce ajung sa refuze convocarile la echipa nationala au cu siguranta motivele lor sau pur si simplu au ajuns la o stare atat de accentuata de lehamite incat prefera sa se sacrifice in loc sa accepte in continuare sa taca si sa se umileasca.
     Totusi, indraznesc sa-i incurajez pe toti colegii, actuali si fosti rugbysti, sa ia pozitie si poate impreuna vom reusi sa facem ceva pozitiv pentru sportul nostru. La sfarsitul acestui articol, imi exprim deci increderea in renasterea rugbyului romanesc si vreau sa privesc viitorul cu optimism.