"Wallabies" – prima victorie in Turneul celor 3 Natiuni

     Corespondenta din Toronto.
     Australia a invins Africa de Sud, 29-9 pe Suncorp Stadium din Brisbane, in fata a 52 000 de spectatori, reusind astfel, prima victorie in actuala editie a Turneului celor 3 Natiuni. Succesul a mai atenuat criticile si mania presei si a suporterilor australieni, dar Eddie Jones mai are destule probleme de rezolvat pana la inceperea Cupei Mondiale.
Australia - o victorie cruciala pentru moral


     Succesul inregistrat pe Suncorp Stadium este foarte important, in primul rand, pentru moralul „Cangurilor”. Criticati dupa cele trei infrangeri consecutive, suferite in fata Angliei, Africii de Sud si Noii Zeelande, unele ziare australiene cerand chiar demiterea lui Eddie Jones si indepartarea lui George Gregan, victoria de la Brisbane a sosit la timpul potrivit. O noua infrangere ar fi reprezentat o adevarata catastrofa pentru „Wallabies”, cu urmari greu de imaginat in privinta pregatirii pentru Cupa Mondiala.
     Invingandu-i pe „Springboks”, gazdele au capatat incredere in fortele lor, dar jucatorii sunt constienti de faptul ca, pentru a-si apara cu succes titlul mondial, trebuie sa joace mult mai bine decat au facut-o pana acum. Echipa lui Eddie Jones a castigat meciul cu Africa de Sud, dar antrenorul australian nu poate fi pe deplin multumit de maniera de joc a elevilor sai. Lasand la o parte scorul de pe tabela de marcaj, australienii nu au aratat acel progres substantial pe care si l-ar fi dorit, in aceasta etapa de pregatire in vederea „summitt”-ului din octombrie, ambitiosul lor antrenor. Este adevarat, gazdele au dominat posesia balonului, au atacat mai variat decat adversarii lor, au marcat doua eseuri, dar, totusi, jocul lor nu a impresionat.
     Pe de o parte, gramada s-a aratat puternica in fazele fixe, „prinzatorii” s-a comportat relativ bine castigand patru tuse pe repunerea adversarilor, iar linia a treia Smith-Kefu-Waugh s-a remarcat printr-o formidabila prezenta in joc deschis, exceland atat in atac cat si in faza defensiva. La randul lor, treisferturile sunt alcatuite din individualitati de marca, cu indiscutabile calitati fizice si tehnice. Sosirea „transfugilor” de la „XIII”, Sailor, Rogers si Tuqiri, in ciuda unor deficiente in aparare, a ridicat potentialul ofensiv al „Wallabies”, iar George Gregan ramane, inca, unul dintre cei mai buni mijlocasi la gramada din lume ale carui sclipiri pot prinde pe picior gresit cea mai „betonata” aparare. Cateodata, insa, deciziile sale pe teren pot ridica semne de intrebare, ca de exemplu faza din ultimele minute ale primei reprize, cand, la scorul de 6-6 si avand superioritate numerica, talonerul Coetzee fiind eliminat, el a preferat sa joace la mana in loc sa aleaga lovitura de pedeapsa in fata butului, a carei probabila transformare ar fi adus echipa sa in avantaj chiar inainte de pauza.
     Pe de alta parte, s-au observat in jocul „cangurilor” anumite aspecte negative, unele destul de ingrijoratoare cand ne gandim ca mai sunt doar 10 saptamani pana la startul Cupei Mondiale: executia combinatiilor in atac nu a mai avut claritatea si acuratetea din trecut; Larkham, reintors dupa o accidentare serioasa, se afla in revenire de forma, dar, este inca departe de jocul sau stralucitor din sezoanele anterioare; organizarea defensiva a lasat de dorit, cele 12 eseuri primite in trei meciuri-test (3 in meciul cu Anglia, 2 cu Africa de Sud, 7 cu Noua Zeelanda) indicand faptul ca australienii au probleme in acest sector al jocului; in fine, pe postul de fundas, nici Latham si nici, mai ales, Burke nu au dovedit ca se afla intr-o forma care sa-l linisteasca pe Eddie Jones.
     In concluzie, se poate afirma ca jocul de ansamblu al selectionatei conduse de George Gregan este, in momentul de fata, cu un bemol sub nivelul obisnuit al campioanei mondiale.
     Desigur, Australia ramane o mare natiune rugbystica si „Wallabies” sunt capabili, in cele 10 saptamani ramase pana la Cupa Mondiala, de a progresa si de a ridica capacitatea de joc la nivelul dorit de ei si de antrenorii lor.

"Springboks” – tradati de lipsa de disciplina


     Cu toate ca au pierdut acest meci impotriva Australiei, mi s-a parut ca echipa lui Strauelli s-a aratat in progres fata de evolutiile anterioare. Inaintarea sud africana s-a dovedit in continua crestere de forma, linia intai impreuna cu linia a doua conferind gramezii o stabilitate care va fi absolut necesara in „duelurile” nemiloase care se anunta la Cupa Mondiala. Si, mentionand linia intai, imi ingadui sa afirm ca Richard Bands este pe cale sa devina unul dintre cei mai buni specialisti ai postului de pilier–dreapta, el remarcandu-se atat prin tinuta in gramezile fixe cat si prin placajele si mobilitatea aratate in joc deschis. Revenirea lui Joe van Niekerk a impulsionat jocul liniei a treia, in care tanarul Juan Smith, foarte activ in atac si placheur redutabil, se poate sa-si fi castigat deja locul de titular la „inchidere” in dauna lui Bobby Skinstad.
     In ceea ce priveste linia de treisferturi, Strauelli se afla inca in faza experimentelor, folosindu-l pe Andre Pretorius pe postul de fundas, aruncandu-l in lupta pe debutantul Jorrie Muller, alaturi de De Wet Barry, si titularizandu-l pe Craig Davidson in locul lui Joost van der Westhuizen. Prin urmare, formula liniei de treisferturi nu s-a cristalizat inca, si acest lucru indica faptul ca antrenorul sud-african are, intr-o oarecare masura, probleme in alcatuirea unei linii puternice si competitive. In ultimele sase teste, Strauelli a rulat cinci centri, De Wet Barry, Snyman, Joubert, Bobo, Halstead si patru aripi, Willemse, Terblanche, Delport si Roussouw. Grija antrenorului sud-african nu ar fi calitatile fizice ale jucatorilor, toti cei enumerati mai sus avand o impresionanta prezenta fizica, ci, capacitatea celor care vor fi titularizati de a conferi creativitate si fantezie „cavaleriei usoare”, calitati care nu au fost reflectate de linia de treisferturi in ultimele meciuri.
     Cea mai mare problema cu care s-au confruntat „Antilopele” in meciul de la Brisbane a fost, insa, lipsa de disciplina. Eliminarea a doi jucatori, Kempson pentru placaj periculos, iar Coetzee pentru indisciplina tehnica, a insemnat 20 de minute de inferioritate numerica! Nici una dintre marile echipe nu-si poate permite sa joace 20 de minute in 14 jucatori, in fata unei rivale de acelasi calibru. Nici chiar Africa de Sud!
     Apoi, cred ca acest meci a avut darul de a adauga o presiune suplimentara asupra lui Strauelli. Nu, nu in privinta rezultatului nefavorabil(cine poate fi multumit cu o infrangere?), ci, in ceea ce priveste titularul postului de „uvertura”. Dupa parerea mea, cu tot respectul cuvenit si fara a-i subestima calitatile, Louis Koen este, inainte de orice, un foarte bun transformeur. Africa de Sud are nevoie, insa, de mult mai mult decat atat.
     O echipa de valoare si cu o asemenea traditie are nevoie pe acest post de un jucator complet, capabil sa organizeze, sa orienteze si sa dirijeze jocul echipei sale, punand in valoare calitatile liniei de treisferturi, mentinand, in acelasi timp, presiunea asupra adversarilor prin lovituri de picior bine plasate. Larkham, Spencer si Wilkinson sunt „uverturi” de mare valoare care indeplinesc un rol fundamental in strategia si tactica echipelor lor. Desigur, nu este usor sa gasesti jucatori de acest calibru, si intrebarea care se pune este daca Strauelli dispune de un asemenea jucator. Pretorius, desi nu este de talia jucatorilor mentionati mai sus, poate fi o alternativa viabila. Este adevarat, un jucator ca Louis Koen poate castiga un meci, asa cum s-a intamplat in testul cu Argentina, castigat cu 26-25 in ultimele secunde gratie transformarii unei lovituri de pedeapsa, de langa tusa, de catre „uvertura” sud-africana. Dar, oare, cate asemenea situatii se pot repeta la Cupa Mondiala?