Turneul Angliei la Antipozi: Dulce ca mierea e gustul victoriei!

     Corespondenta din Toronto.d
     Asadar, la doar o saptamana dupa victoria repurtata la Wellington, in fata Noii Zeelande, Anglia a invins si Australia, 25-14 la Melbourne, realizand astfel cel de-al 13-lea succes consecutiv in meciuri-test. Aceasta victorie, prima realizata pe taram australian, a confirmat, in mod indiscutabil, pozitia de lider a Angliei in clasamentul mondial.
„Razbunarea” lui Woodward


     Clipele care au urmat fluierului final al arbitrului David McHugh, au fost, probabil, cele mai fericite din cariera, de pana acum , a lui Clive Woodward. Dulce ca mierea trebuie sa fi fost gustul victoriei, iar antrenorul englez a savurat, sunt convins,din plin, acest adevarat triumf care a completat, intr-o maniera entuziasmanta pentru supusii Majestatii Sale, izbanda anterioara obtinuta in fata selectionatei All Blacks!
     Rezonanta deosebita pe care aceste remarcabile succese, inregistrate in fata celor doua mari „puteri” ale Sudului, au generat-o de-a lungul si de-a latul Planetei Ovale, se datoreaza,in primul rand, circumstantelor speciale care au inconjurat evolutia echipei Angliei, incepand cu sezonul trecut.Si, prin „circumstante speciale” inteleg scepticismul si neincrederea , de cele mai multe ori, nemeritate, cu care au fost privite succesele englezilor din ultimul timp.
     Cei care nu vroiau sa recunoasca, pe deplin, meritele echipei „trandafirului”, cautau sa scoata in evidenta faptul ca victoriile englezilor, in fata rivalelor din Emisfera Sudica, au fost obtinute numai pe Twickenham. Ori, cand o echipa castiga meciurile „mari” numai pe teren propriu exista intotdeauna retineri in ceea ce priveste recunosterea statutului de „Number One”.
     Acest „Mini-Slem al Sudului”, cu izbanzi impotriva Noii Zeelande si Australiei (Africa de Sud lipsind, de aceasta data, de pe traseul englezilor), a fost raspunsul lui Woodward adresat criticilor sai si celor care au pus la indoiala valoarea si capacitatea acestei echipe a Angliei de a invinge cele mai puternice selectionate ale lumii, departe de Twickenham, chiar pe terenul acestora.
     Englezii s-au impus la limita in fata All Blacks si i-au ingenuncheat, clar, pe „Wallabies”. Gustul victoriilor este au atat mai dulce, cu cat ele au fost obtinute in fata rivalilor care i-au umilit in 1998. Atunci, Woodward si-a condus „trupele” catre un adevarat dezastru, Anglia fiind surclasata de Noua Zeelanda, 10-40 si 22-64, si zdrobita de Australia, 0-76!
     Cateodata insa, infrangerile si, mai ales, invatamintele trase de pe urma lor, pot constitui baza viitoarelor succese, iar din 1998, selectionata engleza se afla intr-un progres constant, ajungand sa domine, cu autoritate, nu doar rugby-ul european, ci, iata, si rugby-ul mondial.

Echilibrul intre compartimente – explicatia dominatiei engleze


     Evident, succesul Angliei poate avea numeroase explicatii, incepand cu adaptarea eficienta, desi foarte framantata, la noile „legi” economice ale rugby-ului profesionist, nivelul ridicat al campionatului national, continuand cu rabdarea Federatiei Engleze de a accepta infrangeri usturatoare, ca cele din turneul de la Antipozi, in1998, si de a continua procesul de construire a unei echipe nationale puternice, si terminand cu ambitia, competenta si mentalitatea de invingator a lui Clive Woodward.
     O echipa de rugby poate fi definita prin numeroase calitati care constituie insemnele unei valori reale: jucatori de mare clasa, tehnica de joc ireprosabila, disciplina tactica, consistenta,organizare si rigoare a jocului, inspiratie si fantezie. Cu siguranta, selectionata Angliei are cate ceva din toate acestea, dar cea mai importanta calitate a echipei engleze mi se pare a fi impresionantul echilibru atins, in acest moment al evolutiei sale, intre gramada si linia de treisferturi, echilibru care constituie cea mai limpede expresie a ideii de joc colectiv.
     Jonny Wilkinson este, fara discutie, o individualitate de marca, un transformeur de mare valoare, a carui precizie „hipnotizeaza” pana si barele de fier ale buturilor; dar, fara a stirbi cu nimic din meritele acestui fenomenal jucator, imi ingadui sa afirm ca reusitele sale reprezinta, in mare parte, rezultatul fortei colective a echipei sale. De cele mai multe ori, penalitatile de care beneficiaza si pozitiile ideale de drop gol, sunt create in urma exercitarii, nu a unei presiuni individuale, ci, a presiunii colective a formatiei sale.
     Testul Anglia-Noua Zeelanda nu a constituit un spectacol rugbystic de gala, dar a fost un meci foarte strans, echilibrat si dramatic, iar, dupa parerea mea, ceea ce a facut diferenta intre victorie si infringere a fost nivelul de exprimare al fortei jocului colectiv. Sa nu fiu inteles gresit: asta nu inseamna ca All Blacks nu au jucat colectiv. Nu, absolut deloc! Ceea ce vreau sa subliniez prin afirmatia de mai sus este faptul ca, la nivelul echipelor din elita mondiala, balanta se inclina in favoarea echipei care, in decursul celor 80 de minute, controleaza, sau exprima, cel mai bine bazele fundamentale ale rugby-ului. In partida de la Wellington, atat punctele marcate de Wilkinson cat si formidabila defensiva engleza, au fost expresia fortei jocului colectiv, pe cand neo-zeelandezii, desi au dominat si si-au creat mai multe ocazii de eseu, au parut ca asteapta prea mult cateva sclipiri ale individualitatilor din linia de treisferturi.
     Nu stiu daca Anglia isi va pastra aceasta forta colectiva si la Cupa Mondiala. Poate ca ciclul evolutiei echipei lui Woodward a atins zenitul cu cateva luni mai devreme decat ar fi trebuit. Poate ca nu, si atunci „lectia de engleza” va continua sa fie „predata” si la marea competite din octombrie.
     Cert este ca, a fost un drum lung, extrem de lung, parcurs de echipa Angliei, de la umilitoarele scoruri de 10-40, 22-64 si 0-76 din turneul efectuat in 1998, si pana la aceste doua atat de importante victorii obtinute in fata Noii Zeelande si Australiei. Pentru aceasta splendida metamorfoza rugbystica, Clive Woodward si jucatorii sai merita, din plin, admiratia si respectul intregii lumi a rugby-ului!