Turneele Toamnei 2004: Noua Zeelanda
De Redactia Rugby , 10 Ian. 2005
Dintre toate turneele care s-au desfasurat in toamna trecuta, cel al Noii Zeelande a produs, fara indoiala, cea mai puternica impresie in lumea rugby-ului mondial. Si nu doar prin seria celor 4 victorii consecutive, ci, mai ales, prin maniera de joc etalata, care a culminat cu lectia de rugby „predata” pe Stade de France, impotriva Frantei, la Paris.
All Blacks privesc catre viitor
Intentiile lui Graham Henry mi s-au parut a fi fost foarte clare in ceea ce priveste turneul european al All Blacks. Acest turneu din toamna lui 2004 a avut doua obiective majore, unul pe termen scurt, iar celalalt pe termen lung.
Primul obiectiv l-a constituit pregatirea unui lot largit de jucatori care sa alcatuiasca baza de selectie a All Blacks pentru sezonul international din 2005, care va atinge apogeul in vara, odata cu sosirea „Leilor Britanici”in Noua Zeelanda. Turneul selectionatei Insulelor Britanice este, cu siguranta, cel mai important eveniment rugbystic al acestui an, asteptat cu nerabdare de toti suporterii rugby-ului de-a lungul si de-a latul Planetei Ovale, iar interesul starnit in Noua Zeelanda este absolut urias. Cele trei teste, programate la sfarsitul lui iunie si inceputul lui iulie, vor constitui „momentul adevarului” in ceea ce priveste valabilitatea strategiei alese de Graham Henry si a alegerii drumului potrivit care sa duca la readucerea rugby-ului neo-zeelandez in varful ierarhiei mondiale si, implicit, la recastigarea supematiei mondiale.
Un potential succes in seria celor trei teste impotriva „Leilor” ar insemna, pentru rugby-ul din insula de la capatul lumii, recastigarea unui enorm capital de incredere in propriile forte si resurse, incredere zdruncinata, intr-o oarecare masura, de insuccesele repetate de la Cupa Mondiala, precum si de dominarea pe plan international, in ultimii ani, a Angliei si Australiei.
Al doilea obiectiv, al carui scop final se arcuieste peste spinarea urmatorilor trei ani, se refera, desigur, la declansarea pregatirilor in vederea Cupei Mondiale care va avea loc in Franta. Sa nu uitam ca, in 2007, in momentul inceperii celei de-a sasea editii a „summit”-ului rugbystic mondial, se vor fi scurs 20 de ani de la ultima, si singura, de altfel, victorie a All Blacks in aceasta competitie! O asemenea perioada de „seceta” pare a fi inacceptabila pentru o natiune care a nascut atatia eroi ai rugby-ului.
Pentru antrenorul neo-zeelandez era clar faptul ca, dupa esecul de la Cupa Mondial din 2003 si evolutia mediocra din vara, in cadrul Turneului celor 3 Natiuni, erau necesare o revigorare si o „primenire” a selectionatei All Blacks. Asa incat, fara a ignora si diminua rolul experientei, el a cautat sa ofere o sansa si jucatorilor care s-au afirmat in campionatul provincial al Noii Zeelande (NPC) si in Super 12.
Selectia lotului – un echilibru intre tinerete si experienta
Drept urmare, Graham Henry a inclus in lotul care s-a deplasat in Europa nu mai putin de 8 debutanti: 3 inaintasi, Steve Bates, Jerome Kaino, Saimone Taumoepeau, si 5 jucatori de „treisferturi”, Jimmy Cowan, Casey Laulala, Luke McAlister, Conrad Smith si Piri Weepu. De asemenea, el a rechemat alti 5 jucatori care au purtat in anii trecuti tricoul All Blacks, dar care nu mai fusesera convocati recent de catre selectioneri: Anton Oliver, fostul capitan al All Blacks, Corey Flynn, Norm Maxwell, Rodney So’oialo si Ma’a Nonu.
In plus, 11 jucatori care au luat parte atat la testele disputate in iunie cat si la Turneul celor 3 Natiuni, nu au mai fost convocati pentru turneul european. Motivele au fost diferite: accidentari , Carlos Spencer, Sam Tuitupou, Keith Robinson; lipsa de forma, Xavier Rush, Nick Evans, Andrew Hore sau Craig Newby; plecarile la cluburi din Europa, si respectiv Japonia, ale lui Kees Meeuws si Simon Mailing; odihnirea veteranilor Justin Marshall si Andrew Mehrtens.
Lasandu-i acasa pe Justin Marshall si pe Carlos Spencer, doi titulari de baza, dar si pe Andrew Mehrtens, veteranul care a revenit spectaculos in ultimul sezon, antrenorul neo-zeelandez a vrut sa le ofere o binemeritata pauza dupa un sezon dificil, dar, in acelasi timp, a dorit sa si incerce noi optiuni pentru posturile de mijlocasi: Piri Weepu si Byron Kelleher la gramada si Daniel Carter la „uvertura”.
Componenta lotului a aratat increderea pe care Graham Henry a avut-o in tinerii sai jucatori, oferindu-le acestora o mare sansa de afirmare, dar, in acelasi timp, a aratat si intelepciunea antrenorului care, stiind foarte bine ca tineretea are nevoie de sprijinul experientiei, i-a inclus in lot si pe Umaga, Howell, Rokocoko, Muliaina, Jack, Maxwell, McCaw, Mealamu si Collins.
Victorii pe linie
Dupa cum se stie, All Blacks au castigat toate cele trei teste disputate, 59-10 cu Italia, 26-25 cu Tara Galilor si 45-6 cu Franta, incheind turneul cu o victorie clara, 47-19 cu Barbarians. Evident, rezultatele erau foarte importante – orice infrangere suferita de All Blacks este receptata in Noua Zeelanda aproape ca un dezastru national - dar ceea ce a contat, in primul rand, pentru Graham Henry a fost maniera si nivelul de joc al echipei precum si comportarea tinerilor selectionati pentru acest turneu.
Surpriza – daca o victorie a All Blacks poate fi considerata o surpriza - a constituit-o, modul in care Noua Zeelanda a surclasat, pur si simplu, echipa Frantei, la Paris: 45-6, cinci eseuri la zero! Desigur, o victorie a All Blacks nu surprinde pe nimeni, niciodata, dar avand vedere, pe de o parte, performanta mediocra din Turneul celor 3 Natiuni, iar pe de alta, progresul constant al „cocosilor”, in special al gramezii, considerata a fi cea mai puternica din lume, si evolutiile remarcabile ale Frantei in ultimii ani, diferenta de 39 de puncte a fost, realmente, o surpriza! Triumful All Blacks pe Stade de France a avut darul de a clatina serios certitudinile gazdelor, ranind profund orgoliul unei natiuni rugbystice care a progresat enorm in era profesionista si care nu mai era obisnuita cu un asemenea „tratament” din parte unei alte mari puteri a rugby-ului mondial.
Oaspetii au realizat, insa, o adevarata demonstratie de forta si de tehnica, etaland o coplesitoare dominare fizica care i-a facut K.O pe francezi. „Nu am vazut niciodata asa ceva” a declarat Pelous, capitanul echipei Frantei, in timp ce Bernard Laporte a recunoscut ca „Sunt coplesit. Am fost depasiti clar din punct de vedere fizic”. Nimic nu lasa sa se intrevada triumful neo-zeelandezilor, cu atat mai mult cu cat ei de-abia reusisera sa-i invinga pe galezi, cu doar un singur punct diferenta. Este adevarat ca Franta pierduse in fata Argentieni, dar, la fel de adevarat este faptul ca ea reusise, cu doua saptamani inainte, sa domine si sa invinga clar Australia, finalista ultimei editii a Cupei Mondiale.
Graham Henry declara inainte de meci ca „respecta foarte mult echipa Frantei...Ei (francezii) au probabil cea mai experimentata gramada din lume”. La Paris,insa, All Blacks au oferit adversarilor lor o adevarata lectie de rugby, dominand partida, pe plan fizic, tehnic si tactic, castigand clar duelurile 1 la 1, si impunandu-se cu autoritate in toate sectoarele jocului.
Asadar, turneul a constituit un succes deplin, atat din punct de vedere al rezultatelor cat si din punct de vedere al evolutiei tinerilor jucatori susceptibili de a deveni titulari pe anumite posturi.
Daniel Carter, o certitudine. Dar pe ce post?
Dincolo de obtinerea unor rezultate pozitive care sa stearga impresia neplacuta din Turneul celor 3 Natiuni, marea provocare a acestui turneu a constituit-o, pentru antrenorii neo-zeelandezi, incercarea unor noi combinatii pentru perechea de mijlocasi.
In primul rand, Henry a vrut sa-l incerce pe Daniel Carter, care de obicei evolueaza pe pozitia de centru, la „uvertura”. Tinarul jucator de la Canterbury a jucat bine pe postul de mijlocas la deschidere, dar nu cred ca se poate spune ca a impresionat. El s-a aratat foarte precis in loviturile de picior, inscriind 31 de puncte la Cardiff si la Paris, si a dovedit o siguranta in transformarea loviturilor de pedeapsa care, mie personal, mi-a amintit de Grant Fox; o asemenea siguranta, dovedita in partide cu adversari puternici, reprezinta una dintre marile calitati ale unei „uverturi” de valoare, iar aceasta siguranta l-a satisfacut, fara indoiala, pe exigentul sau antrenor.
Cu toate acestea, Carter nu a demonstrat, pana acum cel putin, ca poseda fantezia si sclipirile lui Spencer, si nici viziunea si varietatea in joc a lui Mehrtens. Este adevarat insa ca Daniel Carter s-a dovedit mult mai constant decat Spencer, care poate avea sclipiri de geniu, dar si greseli de incepator, si mai rapid decat Mehrtens in atacurile „la mana”.
Totusi, dupa parerea mea, si scriu aceste randuri fara a cauta nod in papura, el nu a produs in turneul european acel impact care sa il impuna ca titular indiscutabil al postului. Ori, pentru a rezolva ecuatia postului de „uvertura” in selectionata Noii Zeelande – o ecuatie cu atatea necunoscute in ultimii ani - si a-i trece , fara regrete si indoieli, pe Spencer si Mehrtens pe banca rezervelor, tocmai de un asemenea impact major aveau nevoie antrenorii echipei. Asa ceva nu s-a intamplat si in momentul de fata, in ciuda unui turneu plin de succese, nu cred ca Daniel Carter a atins – deocamdata - nivelul acelui „dirijor” de clasa pe care si-l doreste selectionata All Blacks. Repet – deocamdata – pentru ca el are talentul si calitatile necesare de a progresa si a deveni o „uvertura” de mare valoare. Ramane de vazut in ce masura calitatile dovedite pe postul de centru vor ajuta la formarea si implinirea unui viitor mijlocas la deschidere.
In orice caz, timpul este de partea lui Carter, care in 2007 va implini 25 de ani, o varsta a maturitatii rugbystice, in timp ce Spencer va avea 32 de ani, iar Mehrtens, 34 de ani.
Duel Kelleher- Weepu pentru postul de mijlocas la gramada
In privinta postului de mijlocas la gramada, antrenorii neo-zeelandezi i-au incercat pe toti cei trei jucatori selectionati: tinerii Jimmy Cowan (22 de ani) si Piri Weepu (21 de ani) si veteranul Byron Kelleher (28 de ani,32 caps). Dintre cei doi tineri, l-as evidentia pe Piri Weepu care, desi nu foarte rapid, este adeptul unui stil foarte dinamic si avand o constitutie fizica robusta (1.78 m, 92 Kg.), prefera jocul cu gramada, atacand si combinand cu inaintasii, si „spargand” linia defensiva adversa ca un adevarat flanker.
Daca Weepu a avut un debut satisfacator, „star”-ul turneului a fost insa Byron Kelleher, eterna rezerva a lui Justin Marshall, care a realizat un meci absolut exceptional impotriva Frantei, la Paris. Fara a-i diminua cu nimic valoarea si fara a-i stirbi din incontestabilele sale merite, nu imi amintesc ca Justin Marshall sa fi avut o evolutie de asemenea calibru sub tricoul All Blacks. Evident, performanta din testul de pe Stade de France nu-i poate garanta pozitia de titular - sa nu uitam ca Marshall este cel mai „titrat” mijlocas la gramada din istoria rugby-ului neo-zeelandez, avand 77 de selectii! – dar Kelleher a dovedit un potential enorm, iar 2005 poate fi anul unei tarzii si neasteptate consacrarii la nivelul acestui post. Cu atat mai mult cu cat, de curand, Justin Marshall a anuntat ca se va retrage din echipa nationala dupa turneul „Leilor” Britanici, el continuandu-si cariera la formatia engleza Leeds.
Ramane de vazut daca tanarul Weepu va reusi sa opreasca ascensiunea lui Kelleher care pare a fi mai aproape ca oricand in incercarea sa de a transforma statutul de rezerva in cel de titular All Blacks.
Gramada in faza de reconstructie
Dupa cum bine se stie, in urma esecului de la Cupa Mondiala, Federatia de Rugby Neo-Zeelandeza l-a inlocuit pe John Mitchell cu Graham Henry. Comparand stilurile celor doi antrenori, mi de pare ca exista o deosebire fundamentala in ceea ce priveste atentia acordata gramezii. Mitchell nu a urmarit, in primul rand, sa construiasca o inaintare „grea” care sa-si domine adversarele directe in inclestarea fizica, punand accentul pe castigarea si eliberarea rapida a balonului si deschiderea liniei de treisferturi.
In schimb, Graham Henry a incercat de la inceput, si incearca in continuare, sa redea gramezii All Blacks faima de care se bucura odinioara: o inaintare cu o prezenta fizica impresionanta, solida, dura (in sensul bun al cuvantului, si nu primitiva) capabila sa exercita o presiune teribila asupra rivalei sale in fazele fixe. Nu este inca cazul, francezii (in ciuda lectiei primite la Paris), englezii si sud-africanii fiind inca superiori din acest punct de vedere, dar mi se pare ca sub conducerea lui Henry, gramada All Blacks va deveni mai puternica si mai agresiva decat am vazut-o pana anul trecut.
In absenta lui Kees Meeuws, care evolueaza in campionatul francez, Tony Woodcock (1,84m, 118 Kg) are toate sansele sa devina titular ca pilier stanga, in timp ce pentru postul de pilier dreapta lupta se va da intre Greg Sommerville(1,87m, 115 Kg) si Carl Hayman( 1,93m, 120 Kg). Primul este mai mobil, in timp ce cel de-al doilea, avand gabaritul unui jucator de linia a doua, s-a dovedit foarte puternic in gramezile ordonate. De altfel, linia intai Woodcock-Oliver-Hayman a jucat excelent pe Stade de France dominandu-si net adversarii directi. Al patrulea pilier folosit de Graham Henry in turneul european a fost Saimone Taumoepeau (1,86 m, 105 Kg), care a fost titular in meciul cu Italia.
Insistand asupre liniei intai, imi ingadui sa remarc prezenta, in spatele celor patru amintiti mai sus, a unui tanar pilier, John Afoa (21 de ani, 1,83 m, 126 Kg), care nu facut parte din lotul deplasat in Europa. Component al echipei Auckland Blues si al selectionatei U-21, Afoa reprezinta, in opinia mea, o mare speranta a postului de pilier, avand sanse serioase – in conditiile unui progres constant – sa ajunga sa poarte, intr-o zi, tricoul All Blacks.
Fara a-i exagera importanta pe care a ocupat-o in cadrul strategiei antrenorilor neo-zeelandezi, cred ca acest turneu european constituie fundamentul selectionatei All Blacks care va ataca titlul mondial in 2007.
Eugen Cionga – Toronto
Articole similare
18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / RCGH - CSRAP 15-67: Încă un eșec... Și ce dacă! Rugby-ul nu este doar despre scor, ci mai ales despre oameni
Pătrunsă în elita rugby-ului românesc în acest an, RC Gura Humorului a disputat al 3-lea meci din Liga de Rugby Kaufland 2026. Și s-a înclinat pe teren propriu, astăzi...
18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CMSBM - CSAST 50-33: Maramureșenii au obținut un succes clar în fața marilor rivali din Capitală
Ultima partidă a etapei cu numărul 4 a Ligii de Rugby Kaufland 2026, din punct de vedere cronologic, s-a încheiat cu un succes clar al formației gazdă. Evoluând pe Arena Zimbrilor din...
18 Apr. 2026
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Nepoții lui Valeriu Irimescu au asistat la turneul de mini-rugby de pe stadionul Olimpia / VIDEO
Dedicată memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar apoi antrenorul de geniu Valeriu Irimescu (1940-2026), etapa cu numărul 3 din Campionatul de mini-rugby a Municipiului...
17 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.
