Tri-Nations 2006: Bledisloe Cup ramane in Noua Zeelanda
De Redactia Rugby , 31 Iul. 2006
Organizarea defensiva – cheia meciului
A fost o inclestare formidabila, de o rara intensitate, care a aratat ca un meci de o asemenea miza poate fi castigat de aparare. Pentru ca, in ultima instanta, All Blacks isi datoreaza victoria unei superbe, absolut superbe organizarii defensive, care a anihilat « puterea de foc » a liniei de treisferturi australiene. Forta defensiva a oaspetilor a iesit preganant in evidenta in ultimele 20 de minute ale partidei, atunci cand australienii au atacat furibund supunand reduta neo-zeelandeza unei extraordinare presiunii ofensive. Modul in care All Blacks s-au aparat in aceasta perioda mi-a amintit de testul de anul trecut impotriva Angliei, de pe Twickenham, in care Umaga si ai sai s-au aparat eroic, chiar si in 14 jucatori, in fata atacurilor dezlantuite ale cavaleriei engleze.
Evident, aceasta performanta defensiva nu ar fi fost posibila fara evolutia excelenta a inaintarii. Cu toate ca ei nu au mai aratat aceeasi superioritate zdrobitoare, ca in primul test disputat la Christchurch si castigat cu 32-12, All Blacks au dominat clar gramezile ordonate, iar pilierii „Blacks” au castigat net duelul cu adversarii lor directi. Presiunea exercitata in gramezi l-a obligat pe Gregan sa scoata balonul foarte repede din gramada, neavand intotdeauna suficient timp sa pregateasca cu atentie faza urmatoare, iar aceasta a afectat, intr-o oarecare masura, calitatea atacurilor gazdelor.
In privinta pilierilor, australienii si-au pus (si isi pun inca) mari sperante in Rodney Blake (1,90 m, 130 Kg), inlocuitorul lui Guy Shepherdson, cel care a suferit atat de mult in primul test. In partida de la Brisbane, insa, Tony Woodcock (1,84m, 118 Kg) l-a surclasat pe uriasul « Rodzilla », destabilizandu-l in cateva randuri si dandu-i acestuia o lectie extrem de instructiva in ceea ce priveste tehnica postului. Datorita tehnicii lui Woodcock, pe care uriasul Blake nu a avut mijloacele necesare pentru a o contracara, All Blacks au manevrat in voie, rotind gramada cum au vrut si punand la grea incercare inaintarea adversa. Fara indoiala, Blake este un pilier tanar, cu un gabarit impresionant. Daca va adauga prezentei sale fizice si o tehnica pe masura, atunci el poate deveni un pilier redutabil. Dar cum meseria de « prop » nu este deloc usoara si nu se invata peste noapte, ramane de vazut in ce masura si cat de rapid poate progresa tanarul pilier de la Queensland Reds.
Pe partea cealalta a gramezii, Carl Hayman l-a dominat pe Greg Holmes, dar australianul a « tinut » tot meciul si mi s-a parut ca se afla intr-un progres constant, de la meci la meci.
Richard McCaw – stralucirea unui flanker
Asemeni liniei intai, si linia a treia Collins-So’oialo-McCaw s-a dovedit superioara adversarei directe, iesind in evidenta, mai ales in aglomerari, acolo unde au reusit sa recupereze baloane extrem de importante in cateva momente decisive ale partidei.
Richard McCaw a jucat de-a dreptul exceptional, fiind o prezenta covarsitoare atat in fazele de atac cat si in cele de aparare. Cum poate fi caracterizata prestatia sa? Fantastica? Uluitoare? Stralucitoare? Personal, nu am vazut de multa vreme un meci in care un flanker sa aiba o influenta atat de mare asupra desfasurarii unei partide. Dupa parerea mea, in partida de la Brisbane, capitanul All Blacks a expus in fata intregii lumi rugbystice dimensiunea complexa a postului de flanker. McCaw a avut multe evolutii bune, dar acest meci a fost cel dintai meci care mi-a adus readus in memorie imaginea marelui Michael Jones, cel care, in opinia mea, reprezinta chintesenta postului de flanker.
McCaw s-a aflat in mijlocul fiecarei batalii, in aparare si in atac, sarind in tuse, placand, recuperand baloane in aglomeari, sustinand purtatorul de balon, si acoperind terenul intr-o maniera uluitoare. Replierea sa rapida si placajul decisiv asupra lui Gerrard, scapat spre eseu pe aripa dreapta, in urma splendidei patrunderi a lui Mortlock din minutul 53, a aratat clasa flankerului neo-zeelandez. La Brisbane, Richard McCaw nu a fost doar capitanul selectionatei All Blacks, ci, daca imi este ingaduita aceasta comparatie, el a fost si capitanul „breslei” tuturor flankerilor din lume!
In ciuda greselilor lui Jerry Collins, penalizat de cateva ori in jocul la sol, trio-ul neo-zeelandez a interpretat foarte bine rolul avut in faza defensiva, iar evolutia sa de ansamblu a constituit unul dintre factorii principali ai acestui succes.
So’oialo: aripa de gramada sau „inchidere”?
Vorbind de linia a treia imi permit sa reiau o mai veche idee exprimata in aceste pagini, referitoare la postul de « inchidere ». De la venirea lui Graham Henry, Rodney So’oialo pare a fi titular indiscutabil pentru « Numarul 8 ». Nu incape nicio indoiala in ceea ce priveste faptul ca So’oialo este un jucator de valoare, iar excelenta sa prestatie, in special in faza defensiva, din meciul de la Brisbane a confirmat calitatile sale. El formeaza impreuna cu McCaw si Collins o linie a treia redutabila, care se numara, in momentul de fata, printre cele mai bune din lume. Nu sunt nici pe departe un critic al lui So’oialo, dar parerea mea, poate putin conservatoare, este ca eficienta in atac a liniei a treia All Blacks ar atinge un nivel superior celui actual daca ar avea o « inchidere » de tip « clasic ».
Si cand scriu « clasic » ma gandesc la tipul de « Number 8 » intruchipat de Murray Mexted, « inchiderea » din anii ’80. Un bun prinzator in tuse, si mai ales, excelent in lansarea atacurilor din spatele gramezii. Evident, jocul a evoluat de atunci, apararile au devenit din ce in ce mai ermetice, iar mobilitatea inaintasilor este, de multe ori, preferata fortei. Mexted din anii’80 ar fi jucat, probabil, diferit decat Mexted varianta 2005.
Si totusi, raman la parerea ca jocul All Blacks, al carui fundament il reprezinta gramada, ar castiga daca ar avea o „inchidere” „turnata” in tiparul clasic: castigand baloane in tuse si capabil sa lanseze, din spatele gramezii, sarje dupa sarje care sa impinga jocul inainte. Repet, So’oialo este un excelent jucator de linia a treia, dar impresia mea, care poate fi gresita, este ca jocul sau este dominat mult mai mult de instinctul de flanker decat de cel de veritabila « inchidere ».
Tusa ramane o problema majora pentru Noua Zeelanda
Daca exista un sector al jocului care trebuie sa ii nelinisteasca pe antrenorii neo-zeelnadezi, acesta este tusa. All Blacks au fost dominati net, mai ales in cea de-a doua repriza, pierzand 8 baloane pe repunerea lui Mealamu. In ultima parte a meciului, inaintasii neo-zeelandezi nici nu mai incercau sa contreze repunerile australienilor! Inadmisibil pentru o echipa de talia Noii Zeelande sa cedeze posesia balonului pe repunerile proprii si sa nu incerce sa „deranjeze” tusele adversarilor!
Aceasta situatie a ingaduit gazdelor sa aiba mai multe baloane de atac, ceea ce a insemnat cresterea presiunii asupra apararii oaspetilor aceasta conducand, in mod logic, la o potentiala concretizare a avantajului pe table de marcaj. Impecabila organizare defensiva a All Blacks a sfidat, de data asta, logica, dar Graham Henry stie foarte bine ca o asemenea remarcabila organizare a apararii nu se poate repeta meci de meci, iar McCaw nu va putea repeta performanta sa titanica in fiecare partida, mai ales in formatul Cupei Mondiale.
In mod limpede, tusa reprezinta o slabiciune in jocul echipei Noii Zeelande, iar imbunatatirea evolutiei in „margini” reprezinta o conditie esentiala pentru ca All Blacks sa ai aiba un parcurs incununat de succes la Cupa Mondiala de anul viitor.
Carter in revenire de forma
Daniel Carter a castigat duelul sau direct cu Larkham, aratand ca se afla intr-o evidenta revenire de forma, dupa evolutia mediocra din primul meci cu Australia. El a dirijat excelent ofensiva echipei sale, iar faza din minutul 15, cand a aplicat doua „tampoane” formidabile asupra lui Mortlock si Sharpe, depasindu-i cu usurinta si lansandu-se intr-o cursa periculoasa pentru buturile australiene, arata calitatile sale atletice si tehnice. „Deschiderea” neo-zeelandeza indeplineste, deja, un rol imens in mecanismul de joc al All Blacks, si, in opinia mea, are inca resurse pentru a progresa.
Daca progresul lui Daniel Carter se va reflecta in dobandirea unei constante si eficiente in joc, asemanatoare celor care caracterizau jocul de „metronom” al lui Grant Fox, „uvetura” din anii ’80, atunci forta de exprimare a acestei selectionate All Blacks poate avea efecte devastatoare asupra echipelor adverse.
In plus fata de Fox, Carter are o finete care ii ingaduie sa adauge preciziei si exactitatii jocului sau o doza de creativitate care il poate transforma intr-unul dintre cei mai buni mijlocasi la deschidere din istoria rugby-ului.
Linia de treisferturi: intre robustete si fantezie
Referitor la jocul de ansamblu al liniei de treisferturi, se cuvine remarcata, in primul rand, contributia in faza de aparare. Mauger si colegii sai au ocupat in mod inteligent si eficient toate zonele terenului, nelasand nicio bresa in zidul defensiv care a oprit atacurile in valuri ale gazdelor. Pe de alta parte, jocul de picior a fost insa imprecis si numeroase lovituri care cautau tusa au poposit in bratele lui Latham, Mortlock sau Larkham, constituind astfel o rampa de lansare a contraatacurilor australiene.
In general, ofensiva liniei de treisferturi neo-zeelandeze nu se bazeaza pe combinatii sofisticate si imprevizibile, ci, pe atacuri simple, clare, cu intercalari fie ale fundasului, fie ale aripilor, desfasurate in mare viteza si care cauta sa exploateze orice spatiu, cat de mic, lasat descoperit de defensiva adversa. Mi se pare insa, ca forta si robustetea lui Aaron Mauger, pilonul liniei de treisferturi, ar trebui complementate de doua trasaturi pe care nici Muliaina si nici Ma’a Nonu nu le poseda: finete si fantezie. De aceea, cred ca cel mai potrivit jucator pentru a juca alaturi de Mauger este Conrad Smith. Acesta a reanceput sa joace dupa o fractura a piciorului, si, daca toate lucrurile merg bine, s-ar putea sa fie selectionat pentru turneul european de la toamna.
Eleganta lui Smith ar completa, in mod ideal, robustetea lui Mauger, realizandu-se, astfel, o pereche de centri cum All Blacks nu au avut, poate, de la perechea Osborne-Robertson. In acest fel, Mils Muliaina are reveni pe postul de fundas, concurandu-l pe Leon McDonald.
In plus, Daniel Carter este capabil sa creeze faze periculoase din mai nimic, fie prin patrunderi individuale, fie prin „diagonale” care pot surprinde apararea adversa pe picior gresit.
Si, chiar daca linia de treisferturi merita sa fie laudata pentru efortul defensiv, sa nu uitam ca eseul victoriei a fost inscris de Joe Rokocoko.
Australia in progres evident
Dupa lectia primita la Christchurch, australienii au jucat bine si au dovedit ca poseda resurse serioase pentru atacarea titlului suprem la Cupa Mondiala din 2007. Sigur, linia intai reprezinta inca o problema, dar s-ar putea ca in anul ce urmeaza, pilierii australienii sa se calesca suficient pentru a fi competitivi la marea competitie din Franta. Problema nu mi se pare chiar atat de grava,deoarece „Cangurii” nu au nevoie de pilierii care sa isi „demoleze” adversarii, ci de pilierii care sa „tina” in gramada ordoanta si sa asigure o stabilitatea care sa permita eliberarea balonului in conditii optime pentru lansarea ofensivei.
Cand Australia a castigat cele doua titluri mondiale, in 1991 si 1999, pilierii titulari, Daly si McKenzie, si, respectiv, Harry si Blades, nu aveau deloc reputatia de „demolatori” ai adversarilor directi. Nici macar nu incercau sa faca asta. In schimb, isi faceau pe deplin datoria in gramada ordonata si erau foarte utili in joc deschis. De acest tip de pilieri au nevoie „Wallabies” la Cupa Mondiala din 2007.
In meciul de la Brisbane, Greg Holmes a rezistat onorabil in fata lui Carl Hayman, mi se pare ca a progresat mult fata de sezonul trecut si s-ar putea ca el sa devina un titular de baza al echipei lui John Connolly.
In schimb, Rodney Blake a fost dominat clar de Woodcock in fazele fixe, si a fost practic inexistent in joc deschis. El este insa foarte tanar, are doar 23 de ani, si are inca timp pentru a progresa. Evident, gabaritul sau (1,90m, 130 Kg) reprezinta o mare calitate pentru un pilier, dar daca nu invata si tehnica necesara acestui post, atunci gabaritul se va transforma intr-un dezavantaj care il va plafona ca pilier de nivel international.
Problema pilierilor „Wallabies” nu este noua, in traditia rugby-ului australian neexistand acel cult al gramezii, tratat cu religiozitate in Noua Zeelanda. Nu intamplator, rugby-ul in XIII, care este foarte popular in Australia, se bazeaza exclusiv pe dezvoltarea jocului pe treisferturi, gramada ordonata, neexistind, practic, in „Rugby League”. Aceasta traditie s-a transferat si la rugby-ul in XV, si, drept urmare, fara o veritabila traditie a gramezii, australienii au fost obligati sa-si perfectioneze jocul treisferturilor.
Altfel, linia de treisferturi si-a confirmat valoarea. Alaturi de Franta, cred ca Australia poseda cea mai buna linie de treisferturi din lume. Forta ofensiva a „Cangurilor” este generata de capacitatea creativa, de varietatea combinatiilor si de acuratetea executiei acestor combinatii. Este adevarat, la Brisbane ei nu au putut depasi apararea All Blacks (cine ar fi putut, insa, intr-o asemenea zi de gratie pentru defensiva All Blacks?), dar s-a putut observa forta latenta care zace in aceasta linie de treisferturi.
Larkham – in declin?
Am fost si sunt un admirator al lui Stephen Larkham pe care il consider ca unul dintre cei mai completi si valorosi mijlocasi la deschidere din istoria rugby-ului. Stiu si realizez pe deplin cat de important a fost rolul lui Jonny Wilkinson in castigarea Cupei Mondiale de catre Anglia, dar, fara a-l nedreptati pe mijlocasul englez, cred ca Larkham a fost intotdeauna superior englezului. Prin viziunea sa de a detecta ca un radar zonele descoperite ale adversarilor; prin eficienta exploatarii acestor deficiente, rod al preciziei loviturilor sale de picior; prin naturaletea gesturilor si finetea tehnica care ii ingaduiau sa se „unduiasca” printre „sarmele ghimpate” ale defensivei pe care o avea in fata; inteligenta cu care dirija cavalcada liniei sale de treisferturi. Toate aceste rare calitati au facut din Stephen Larkham o „uvertura” de mare valoare, care si-a lasata deja amprenta pe „bulevardul” marilor vedete ale rugby-ului.
In ultimele meciuri, insa, el mi s-a parut insa a fi intr-o forma mai slaba, nemaivand acea autoritate in joc care il deosebea de toti ceilalti mijlocasi. Calitatea executiilor sale, pase si lovituri de picior, a scazut afectand jocul echipei sale, iar aceasta s-a vazut in mod clar in partida de la Brisbane. Sper, insa, ca este vorba doar de o trecatore scadere de forma, iar tanarul din Canberra (totusi, are doar 32 de ani!) va reveni in varful piramidei.
Prin urmare, in privinta viitorului, prioritatea lui John Connolly este de a forma si pregati cel putin trei-patru pilieri de valoare si de a construi o gramada solida, competitiva, capabila sa se masoare cu cele mai puternice gramezi din lume. Daca inaintarea „Cangurilor” va reusi sa se transforme intr-o platforma suficient de solida si stabila pentru a nu fi clatinata de rivalele sale – asa cum s-a intamplat in 1991 si 1999 - oferind astfel „munitiile” necesare unei extrem de talentate linii de treisferturi, atunci celelalte echipe ale lumii vor trebui sa se teama.
Eugen Cionga – Toronto
Articole similare
14 Dec. 2025
EUROPA / COMPETIȚIE: Rivalele României au mai multe echipe, dispută mai multe meciuri și joacă și iarna
Selecționata Romanian Wolves și-a încheiat seria meciurilor în Rugby Europe Super Cup 2025. Și a făcut-o fără să obțină vreun punct și cu un esaveraj mult pe minus: 77 puncte...
13 Dec. 2025
SUPERCUPA EUROPEI 2025/2026 / ETAPA A 5-A / BRU - LPR: Lupii au pierdut și disputa din Belgia, încheind competiția pe ultimul loc
Final de drum pentru selecționata Lupii României în ediția 2025 a Supercupei Europei la rugby. Oamenii lui Stelian Burcea, Florin Vlaicu și Victor Bezușcu au pierdut (22-51), astăzi...
12 Dec. 2025
SUPERCUPA EUROPEI 2025/2026 / ETAPA A 5-A / BRU - LPR: Lupii dispută ultimul meci cu gândul la o evoluție cât mai bună
Extrem de complicat pentru echipele noastre, anul 2025 se încheie mâine seară pentru rugby-ul românesc la nivel internațional. Învinsă clar în precedentele patru...
10 Dec. 2025
ROMÂNIA / ECHIPA NAȚIONALĂ DE SENIORI: Ce rol au jucat rugbyștii ce evoluează afară în menținerea în elita mondială
Înaintea Cupei Mondiale din 2023, i-am făcut un scurt istoric al rugby-ului românesc unui ziarist francez care locuia la Timișoara. După ce i-am spus că la noi există un număr tot...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.
