SUPERCUPA EUROPEI 2025/2026 / ETAPA A 4-A / LPR - LUS 7-35: Lupii n-au reușit decât un eseu, lusitanii au obținut și bonusul ofensiv
De Marian Burlacu, 06 Dec. 2025

Nici cea de-a 4-a rundă din ediția 2025 a Supercupei Europei n-a fost una cu noroc pentru selecționata Romanian Wolves. Alcătuită în principal din tineri jucători de la CS Rapid București, reprezentanta țării noastre în a treia competiție continentală ca valoare s-a înclinat (7-35) în fața unei formații care are mari șanse să cucerească trofeul, Lusitanos Portugal Rugby. Lupii au avut momente bune de joc, însă precipitarea și soluțiile neispirate, dar și opoziția unor adversari mai experimentați au făcut ca majoritatea acțiunilor ofensive să rămână neconcretizate. Unicul eseu al formației noastre a fost marcat de Ștefan Rareș Mîrzac, în minutul 73. Acest meci a fost cel din urmă pentru Florin Surugiu, care a fost omagiat înainte de fluierul de start. (Foto: Marian Burlacu)
Meciul s-a desfășurat în condiții meteo dificile. A plouat în tot decursul partidei, iar senzația de frig a fost amplificată de vântul care a suflat în rafale. Cu toate acestea, terenul a rezistat mai bine decât în urmă cu o săptămână, când semifinala de Cupa României dintre Dinamo București și SCM USV Timișoara s-a desfășurat pe o suprafață în care apa forma bălți...
Raportul de încercări marcate a fost favorabil oaspteților, 1-5. Pentru Lupi singurul eseu a fost reușit de Ștefan Rareș Mîrzac, în minutul 73, acesta fiind transformat de Ștefan Cojocariu. Încercările oaspeților au fost reușite de Martim Faro, Andre Cunsha, Luis Moreira, Tomas Marques și Jose Monteiro. Trei au fost transformate de Tomas Marques, iar două de Rodrigo Marques.
Lupii au avut perioade bune de joc, însă n-au izbutit să înscrie eseuri. Ei n-au știut să profite nici de superioritatea numerică pe care au avut-o între minutele 22 și 31, după ce Jose Lavos a văzut cartonașul galben. O acțiune periculoase a fost inițiată de Silviu Mircea, care, după și-a trimis un balon de urmărire, n-a reușit să-l culce în terenul de țintă advers. Apoi, la o repunere din margine la 5 metri de buturile adverse, s-a format molul, însă acțiunea a fost stopată de oaspeți.
Trebuie remarcat, de asemenea, că ambele perioade ale meciului au început cu lusitanii marcând eseu. S-a confirmat că rugbyștii noștri intră greu în meci. Nici la capitolul disciplină formația noastră n-a excelat - Florin Surugiu și Ion Călin au văzut cartonașul galben (eliminare pentru 10 minute).
În urma acestui rezultat, Romanian Wolves rămâne pe ultimul loc în Rugby Europe Super Cup 2025, în timp ce Lusitanos are mari șanse să câștige competiția.
Lupii României - Lusitanos 7-35 (0-14) / TVR SPORT
BUCUREȘTI (6 decembrie 2025, ora 18.00) * Stadion: „Arcul de Triumf” * Vreme: friguroasă, cu ploaie și vânt * Teren: afectat de ploaie * Arbitru: Alberto Diaz * Asistenți: Lukasz Jasinski și Carlos Guerrero * Comisar Rugby Europe: Valeriu Toma
Au marcat: Ștefan Rareș Mîrzac 1e (min. 73), Ștefan Cojocariu 1t (min. 73), respectiv Martim Faro 1e, Andre Cunsha 1e, Luis Moreira 1e, Tomas Marques 1e, 3t, Jose Monteiro 1e, Rodrigo Marques 2t
Lupii României
XV-le de start
1. Dragoș Mihai (CS Rapid București)
2. Ionuț Spiridon (CS Rapid București)
3. Mariano Antonio Radu (CS Rapid București)
4. Costel Vasilache (CS Rapid București)
5. Andrei Toader (CS Rapid București)
6. Andrei Bogdan Andreica (CS Rapid București)
7. Răzvan Pasnicu (CS Rapid București)
8. Alexander Dinu (CS Rapid București)
(mg) 9. Florin Surugiu (CS Rapid București / cpt.)
(md) 10. Ioan-Ștefan Cojocariu (CS Rapid București)
11. Silviu Mircea (CS Rapid București)
12. Daniel Siraciov (CS Rapid București)
13. Cristian Bumbac (CS Rapid București)
14. Ștefan Nedelcu (CS Rapid București)
15. Dănuț Jipa (CS Rapid București)
Rezerve
16. Sergiu Puescu (CS Dinamo București)
17. Ion Călin (CS Rapid București)
18. Rareș Jugănaru (ACS Șoimii București & CSA Steaua)
19. Ștefan Motrea (CS Rapid București)
20. Kuselo Moyake (CS Rapid București)
21. Rareș Mîrzac (CS Rapid București)
22. Alexandru Sava (CS Rapid București)
23. Tangimana Fonovai (CS Dinamo București)
Staff tehnic
David Gerard – director tehnic
Stelian Burcea – antrenor principal
Florin Vlaicu – antrenor secund
Victor Bezușcu – antrenor secund
Michael Dallery – S&C
Daniel Carpo – S&C
Cristian Staicu - medic
Lusitanos Rugby
XV-le de start
1. Andre Bardziy (GD Direito)
2. Edmundo Ferreira (AA Coimbra)
3. Jose Lavos (GDS Cascais)
4. Luis Avides Moreira (CDUL)
5. Pedro Ferreira (GD Direito)
6. Lourenco Durao (GD Cascais)
7. Andre Da Cunha (CF Belenenses)
8. Vasco Baptista (CF Belenenses)
(mg) 9. Duarte Cardoso (GDS Cascais)
(md) 10. Tomas Batista (RC Lousa)
11. Maximilien Coutts (GDS Cascais)
12. Manuel Reis (GD Direito)
13. Martim Faro (CDUL)
14. Rodrigo Marques (RC Tondela)
15. Tomas Marques (RC Tondela)
Rezerve
16. Afonso Carvahlo (RC Lousa)
17. Antonio Magalhaes (CDUP)
18. Nicolau Turabelidze (Agronomia)
19. Diogo Ribeiro DAlmeida (CDUL)
20. Jose Monteiro (CR El Salvador)
21. Mateus Liborio Tavares (CDUP)
22. David Tender Gomes (AA Coimbra)
23. Antonio Costa (AA Coimbra)
Staff tehnic
Simon Mannis - antrenor principal
Andrew Kyriacou - antrenor
Anthony Tesquet - antrenor
Ellior Corocran - videoanalist
Lino Rebolo - preparator fizic
Killian Annno - preparator fizic
Antonio Ferreira - medic
Jose Carlos Rodrigues - fizioterapeut
Monica Neves - nutriționist
Francisco Martins - director echipă
Carlos Polainas - director echipă

Supercupa Europei 2025/2026
Etapa 1
Vineri, 10 octombrie 2025
Iberians - Brussels Devils 66-20
(Palencia, Nueva Balastera)
Sâmbătă, 11 octombrie 2025
Romanian Wolves - Delta 17-40
(București, Arcul de Triumf)
Lusitanos - Bohemia Warriors 42-21
(Lisabona, CAR Jamor)
Etapa a 2-a
Sâmbătă, 18 octombrie 2025
Delta - Iberians 17-50
(Amsterdam, NRCA)
Romanian Wolves - Bohemia Warriors 24-39
(București, Arcul de Triumf)
Brussels Devils - Lusitanos 17-41
(Soignies, Rugby Stadium)
Etapa a 3-a
Vineri, 24 octombrie 2025Iberians - Romanian Wolves 62-7
(Palencia, Nueva Balastera)
Sâmbătă, 25 octombrie 2025
Lusitanos - Delta 36-10
(Lisabona, CAR Jamor)
Bohemia Warriors - Brussels Devils 30-20
(Praga, Marketa Stadium)
Etapa a 4-a
Vineri, 5 decembrie 2025
Iberians - Bohemia Warriors 52-3
(Palencia, Nueva Balastera)
Sâmbătă, 6 decembrie 2025
Romanian Wolves - Lusitanos 7-35
(București, Arcul de Triumf)
Delta - Brussels Devils 17-38
(Amsterdam, NRCA)
Clasament
1. Castilla Y Leon Iberians 20 puncte (230-47) / 4 puncte bonus
2. Lusitanos 20 puncte (154-55) / 4 puncte bonus
3. Bohemia Warriors 9 puncte (93-138) / 1 punct bonus
4. Brussels Devils 5 puncte (95-154) / 1 puncte bonus
4. Delta 4 puncte (84-141) / 0 puncte bonus
6. Romanian Wolves 0 puncte (55-176) / 0 puncte bonus
Etapa a 5-a
Sâmbătă, 13 decembrie 2025
Ora 14.00: Bohemia Warriors - Delta
(Praga, Marketa Stadium)
Ora 15.30: Lusitanos - Iberians
(Lisabona, CAR Jamor)
Ora 19.30: Brussels Devils - Romanian Wolves
(Soignies, Rugby Stadium)
Faza finală
Semifinale
17/18 ianuarie 2026
Meci pentru locurile 3-4
24/25 ianuarie 2026
Finala
24/25 ianuarie 2026
Articole similare

17 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...

17 Apr. 2026
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu
Asociația Municipală de Rugby București (AMRB) a anunțat că turneul numărul 3 de mini-rugby din această primăvară va fi dedicat memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar...

16 Apr. 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Ziaristul sportiv Chris Thau a spus cine l-a inspirat în alegerea titlului cărții despre Irimescu / VIDEO
În urmă cu mai bine de o săptămână, la Muzeul Sportului din București a fost lansată cartea „Misterul Irimescu rămâne nedezlegat”. Scrisă de jurnalistul...

16 Apr. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI: La despărțirea de Știința Baia Mare, Mihai Dico va da lovitura de începere a meciului cu Steaua
În rugby-ul românesc sunt multe cazuri de rugbyști care și-au legat numele de o singură echipă de club. E adevărat, numărul acestora devine tot mai mic în condițiile actuale...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.