Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Ultimele noutati si stiri din rugby, atat din Romania, cat si din strainatate. Pe langa articolele zilnice, gasesti pe rugby.ro un program al meciurilor care se disputa la noi, dar si in tarile cu rugby avansat (Franta, Marea Britanie, Italia, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelanda), precum si al partidelor care sunt transmise la TV.
Youtube Facebook RSS Rugby.ro Email

Steaua a castigat cu bonus in prima partida a Etapei a II-a: 67-10 cu Barlad

Steaua a castigat cu bonus in prima partida a Etapei a II-a: 67-10 cu Barlad
     Vicecampioana Steaua Bucuresti s-a impus astazi, cum era de asteptat, fara probleme in fata lui RC Barlad: 67-10 in etapa a II-a a Diviziei Nationale. Stelistii au marcat 11 eseuri, 6 dintre ele transformate, dar au si primit o incercare, marcata de Barlad pentru scorul 14-7. Punctul bonus a venit fara emotii pentru gazde, insa Barladul nu a evoluat deloc rau intr-un meci in care a avut dezinvoltura de a nu se resemna ca nu poate face nimic in fata unui adversar mult mai puternic pe inaintare si evident mai indemanatic pe treisferturi. Steaua a incercat sa exerseze cat mai mult evitarea penalitatilor la spontana, conform noilor reguli, insa prezenta multor jucatori tineri in teren a facut ca acest lucru sa nu functioneze asa cum ar trebui. La final, un succes reconfortant care urca Steaua pe locul 1 in Seria a II-a, cel putin pana cand se disputa si celelalte partide ale Etapei.
     Tot astazi se mai joaca meciurile Dinamo – Suceava (15:30), Cluj – Olimpia (16:00) si Baia Mare – Iasi (16:00). Jocul Cleopatra – Timisoara a fost amanat.

     Jocul de astazi de pe Stadionul Steaua nu avea cum sa se incheie altfel decat cu o victorie a gazdelor, o formatie mult mai valoroasa decat Barladul mereu tanar si in reconstructie. Reperele meciului erau insa felul in care schemele de atac si aparare ale Stelei vor functiona, integrarea jucatorilor tineri din grupul stelist, in conditiile in care jumatate din echipa campioana este in turneu cu nationala Romaniei, evitarea penalitatilor la spontana dupa noile reguli precum si tupeul Barladului de a nu se considera o victima fara nici o sansa. Si cu aceste repere meciul a fost unul chiar interesant.
    
     Mai intai, Steaua a uzat de forta evident superioara pe inaintare, unde un Baraulea, Mihalache sau Rus faceau partie prin apararea adversa mai mereu. 90% din gramezile pe repunerea adversarului au fost castigate de stelisti iar de aici urmau evident atacuri letale. Apoi se incerca deschiderea pe treisferturi si scheme de patrundere, unde tineretea titularilor si lipsa lor de experienta a facut ca multe baloane sa fie pierdute, fie prin greseli tehnice fie prin decizii tactice hazardate. Nu era insa nici o problema, pentru ca stelistii erau mereu la carma jocului iar balonul se intorcea la ei de fiecare data.
    
     Penalitatile numeroase fluierate de arbitrul Horatiu Bargaunas sunt una dintre problemele Stelei, in fapt ale tuturor echipelor noastre in acest moment, in lumina noilor reglementari privind eliberarea balonului, intrarea din lateral ori aruncarea peste spontana. Aici stelistii arata ca inca mai au nevoie de acomodare, e drept si in compania unui adversar care juca uneori haotic si ii aducea in situatii greu de banuit. Fata de previziunile de dinainte de sezon se observa insa ca a inceput aparitia unei discipline care probabil ca duce in curand la un joc foarte “curat” si rapid.
    
     Barladul a aratat ca o formatie cu juniori curajosi, “intarita” cu cativa veterani meniti sa pastreze o coloana vertebrala si, mai ales, lucida. Cu sponsorul “Tonita” pe piept, oaspetii au avut chiar “tupeul” sa inscrie un eseu in primul sfert de ora si sa reziste apoi curajos atacurilor steliste, ba chiar sa plece cu balonul spre 22-ul advers. “Veteranul” Oprea a ratat chiar si doua penalitati, care puteau sa mai reduca din diferenta. O echipa ce ar putea progresa mult in urmatoarele luni, daca va capata si capacitatea de a juca tactic mai lucid si de a pastra mai mult posesia.
    
     Istoricul meciului arata un 14-0 pentru Steaua dupa primele 10 minute, apoi un eseu barladean la o patrundere pe centru, eseu transformat. De la 14-7 s-a facut insa la pauza 35-7 iar in repriza a doua scorul s-a dus pana la 55-7. Aici a mai venit o penalitate a Barladului, 55-10, dupa care finalul de meci a insemnat un forcing stelist cu eseu dupa eseu. 67-10 scor final, marcatorii stelistii fiind, in ordine, Rus, 2 incercari, Bors, Baraulea, tot 2 incercari, Ianus, Sarbu, Pantelica, 2 eseuri, si Ionita, din nou 2 eseuri. Juniorii Pantelica si Ionita au marcat pe final de joc. Transformarile i-au apartinut lui Iulian Andrei, 4, si Bors, 2, alte doua suturi ale lui Andrei lovind bara. De la Barlad a inscris eseu Bucur iar Oprea a transformat, tot el ratand si alte 3 penalitati.
    
     Nu uitati ca tot astazi se mai joaca in Etapa a II-a a Diviziei Nationale meciurile Dinamo – Suceava (15:30), Cluj – Olimpia (16:00) si Baia Mare – Iasi (16:00). Jocul Cleopatra – Timisoara a fost amanat.
    
     DIVIZIA NATIONALA
    
     SERIA I
    
     Etapa a II–a – Sambata, 27 septembrie
    
     CS Dinamo Gaz Sud Buc. - CSM Bucovina Suceava (stad. Dinamo, ora 15.30)
    
     Arbitru: Claudiu Clapon
     Judecatori de margine: Ionel Tinu si Gabriela Balan-Surmei
    
     CS Univ. Cluj - CSM – CS Olimpia Buc. (stad. I. Hatieganu, ora 16.00)
    
     Arbitru: Gabriel Seitan
     Judecatori de margine: Negutu Ciochina si Nicolae Tudor
    
     CFR–CSU M Brasov - RCJ Farul C-ta (stad. CFR, ora 16.00)
    
     Arbitru: Gheorghe Sabau
     Judecatori de margine: Cristian Serban si Calin Cojocnean
    
     Clasament
    
     1. Dinamo 1 1 0 0 90-0 1pbonus 5puncte
     2. Farul 1 1 0 0 36-15 1pb 5p
     3. Olimpia 1 1 0 0 27-16 0pb 4p
     4. Suceava 1 0 0 1 16-27 0pb 0p
     5. Cluj 1 0 0 1 15-36 0pb 0p
     6. Brasov 1 0 0 1 0-90 0pb 0p
    
     Etapa a III–a – 24/25/26 octombrie
    
     CSM–CS Olimpia Buc.- CS Dinamo Buc.(stad. Olimpia, joc televizat)
    
     Sambata, 25 octombrie
    
     CS Univ. Cluj - CFR–CSU M Brasov (stad. I. Hatieganu, ora 15.00)
     CSM Bucovina Suceava - RCJ Farul C-ta (stad. Unirea, ora 15.00)
    
     SERIA A II-a
    
     Etapa a II– a – Sambata, 27 septembrie
    
     CSA Steaua Buc. - RC Barlad 67-10 (35-7)
    
     Arbitru: Horatiu Bargaunas
     Judecatori de margine: Ionut Bodea si Horea Mesesan
     Arbitru numarul 4: Bogdan Milita
    
     CSM U Baia Mare - CS Poli.Agro.Iasi (stad. L Ghinet, ora 16.00)
    
     Arbitru: Nicolae Copil
     Judecatori de margine: Bogdan Cantor si Nechifor Petru
    
     CS Constr./Cleopatra C-ta - RCM Timisoara (stad.Constructorul, ora 16.00) - amanat pentru 4 octombrie
    
     Arbitru: Bodan Milita
     Judecatori de margine: Emil Gorodea si Mihai Stuparu
    
     Clasament
    
    1 . Steaua 2 2 0 0 107-21 2pbonus 10puncte
     2. Baia Mare 1 1 0 0 64-6 1pb 5p
     3. Timisoara 1 1 0 0 18-8 0pb 4p
     4. Iasi 1 0 0 1 8-18 0pb 0p
     5. Cleopatra 1 0 0 1 11-40 0pb 0p
     6. Barlad 2 0 0 2 16-131 0pb 0p
    
     Etapa a III–a – Sambata, 25 octombrie
    
     CS Poli.Agro.Iasi - CSA Steaua Buc. (stad. Agronomia, ora 15.00)
     RCM Timisoara - CSM U Baia Mare (stad. RCM, ora 15.00)
     RC Barlad - CS Constr./Cleopatra C-ta (stad. Rulmentul, ora 15.00)

Articole similare

LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
17 Apr. 2026

LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara

Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu
17 Apr. 2026

ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu

Asociația Municipală de Rugby București (AMRB) a anunțat că turneul numărul 3 de mini-rugby din această primăvară va fi dedicat memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar...
APARIȚIE EDITORIALĂ: Ziaristul sportiv Chris Thau a spus cine l-a inspirat în alegerea titlului cărții despre Irimescu / VIDEO
16 Apr. 2026

APARIȚIE EDITORIALĂ: Ziaristul sportiv Chris Thau a spus cine l-a inspirat în alegerea titlului cărții despre Irimescu / VIDEO

În urmă cu mai bine de o săptămână, la Muzeul Sportului din București a fost lansată cartea „Misterul Irimescu rămâne nedezlegat”. Scrisă de jurnalistul...
ROMÂNIA / CLUBURI: La despărțirea de Știința Baia Mare, Mihai Dico va da lovitura de începere a meciului cu Steaua
16 Apr. 2026

ROMÂNIA / CLUBURI: La despărțirea de Știința Baia Mare, Mihai Dico va da lovitura de începere a meciului cu Steaua

În rugby-ul românesc sunt multe cazuri de rugbyști care și-au legat numele de o singură echipă de club. E adevărat, numărul acestora devine tot mai mic în condițiile actuale...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
Sondaj

Cine va castiga editia 2026 a Ligii de Rugby Kaufland?

CSM Stiinta Baia Mare
SCM USV Timisoara
CS Dinamo Bucuresti
CSA Steaua Bucuresti
CS Rapid Bucuresti
CS „U” ELBI Cluj
RC Gura Humorului