Springboks- o victorie a spiritului combativ

     Corespondenta din Toronto.
     In meciul inaugural al Turneului „Tri-Nations”- editia 2003, Africa de Sud a obtinut o extrem de importanta victorie, invingand Australia cu 26-22, la Cape Town, pe stadionul Newlands, in fata a 52 000 de spectatori.
Australia – o lipsa a eficientei jocului de ansamblu


     Australienii au jucat sub valoarea lor obisnuita, aratand ca infrangerea in fata Angliei nu a fost intamplatoare, principala carenta a „Wallabies” fiind, in opinia mea, lipsa de eficienta in mai toate aspectele jocului.
     In primul rand, elevii lui Eddie Jones au pierdut prea multe baloane in propriile faze de atac, in special, sub impactul placajelor necrutatoare ale sud-africanilor; de multe ori, loviturile lor de picior au fost imprecise, „negasind” tusa si oferind, astfel, baloane de atac adversarilor lor; conservarea balonului si recuperarile in aglomerari nu au mai constituit punctele forte ale „cangurilor”, asa cum a fost cazul in anii trecuti. Tusa a parut nesigura, cu multe baloane balbaite care au intarziat, astfel, lansarea unor potentiale atacuri, iar traseele si executia combinatiilor in atac nu au mai avut acuratetea de altadata care i-a facut faimosi pe „Wallabies”.
     Si, nu in ultimul rand, Australia nu a mai aratat acea capacitate de a reactiona, prompt si rapid, in momentele de criza, adica atunci cand era condusa pe tabela de marcaj. Sunt oare Gregan si „luptatorii” sai uzati?Sau, este doar o trecatoare lipsa de forma, echipa aflandu-se intr-o perioada de regasire a reperelor fundamentale care le-au jalonat drumul catre doua titluri mondiale? Raspunsul, in meciurile care urmeaza.
     In ceea ce priveste aspectele pozitive, judecand dupa felul in care a jucat, se pare ca, in sfarsit, Wendel Sailor a incheiat, cu succes, tranzitia de la „XIII” la „XV”, fiind unul dintre putini jucatori australieni care au iesit in evidenta, aratandu-se periculos ori de cate ori a atins mingea. O aripa foarte puternica, sud-africanii au avut, deseori, probleme in a-l opri, placajele inalte deasupra centurii nefiind deloc eficace, un asemenea jucator trebuind sa fie placat la nivelul picioarelor.
     Toutai Kefu s-a dovedit acelasi jucator puternic, penetrant, care, prin sarjele sale, a pus deseori in dificultate apararea sud-africana, in timp ce Matt Rogers (splendida pasa scurta, la interior la eseul lui Sailor!) a evoluat foarte bine pe postul de centru.
     Dupa cum am mentionat mai sus, tusa a fost nesigura, noul taloner Brendan Cannon, inlocuitorul lui Jeremy Paul, avand probleme clare de coordonare a propriilor repuneri cu „prinzatorii” sai. Singurul care a incercat, si, de cele mai multe ori, a reusit sa-si castige baloanele, a fost linia a doua, Daniel Vickerman (115 kg, 2,04 m).
     Interesanta povestea acestui jucator, sud-african de origine, nascut chiar la Cape Town, orasul care a gazduit acest meci-test. Fost international in selectionata „under 21” a Africii de Sud, el a emigrat, la 20 de ani, in Australia, reusind sa se impuna ca unul dintre cei mai buni jucatori de linia a doua din tara „cangurilor”. Desigur, jucand in orasul copilariei sale, in fata familiei sale si a prietenilor, dar aparand culorile Australiei, Vickerman trebuie sa fi incercat un sentiment ciudat si contradictoriu. „Australia este echipa careia ii sunt loial si sunt foarte incantat de aceasta oportunitate”- a declarat el inainte de meci, iar maniera in care a jucat a intarit pe deplin aceasta declaratie de loialitate.
     In alta ordine de idei, cred ca Geroge Gregan a gresit atunci cand, in momentele de dominare ale echipei sale, a cautat cu insistenta eseul, in loc sa il lase pe Matt Burke sa incerce sa transforme cele 3-4 lovituri de pedeapsa din pozitii favorabile. Capitanul „cangurilor” a fost foarte increzator in capacitatea formatiei sale de a marca eseuri. Totusi, intr-un test de asemenea intensitate, si avand in vedere formidabilele placaje ale gazdelor, Gregan ar fi trebuit, cred, sa aleaga transformarea loviturilor de pedeapsa. Daca Burke ar fi transformat doar doua dintre ele, probabil ca Australia ar fi castigat.

Africa de Sud – o neasteptata metamorfoza


     Ce diferenta intre aceasta echipa a Africii de Sud si cea care a invins, atat de chinuit, cu doar cateva saptamani in urma, Scotia si Argentina!
     Remarcabila a fost ardoarea, pasiunea si daruirea cu care Cornelius Krige si coechipierii sai au jucat in aceasta partida, dornici sa dovedeasca fanaticilor lor suporteri, ca spiritul combativ al „Springboks” nu s-a stins ci (nu stiu daca Jacques Brel a iubit rugby-ul, dar fie-mi ingaduita aceasta paralela cu music-hall-ul sansonetistului belgian!) este „alive and well and living in South Africa”. Acest spirit renascut s-a vazut, mai ales, in felul in care gazdele au placat, centrul De Wet Barry fiind autorul unor placaje absolut devastatoare care i-au zdruncinat serios pe australieni. Organizarea defensiva a selectionatei sud-africane a fost, in general, la inaltime, si, in ciuda faptului ca au primit trei eseuri, ei au reusit sa absoraba presiunea adversa, in momentele de dominare ale oaspetilor.
     Jocul bun al sud-africanilor s-a datorat, in primul rand, evolutiei foarte bune a pachetului de inaintasi. Linia intai Sephaka-Coetzee-Bands(Kempson) a stabilizat gramada, iar Bakkies Botha(2.02m, 118 kg) si Victor Matfield(2.00m, 112 kg) au alcatuit, probabil, cel mai bun „atelaj” prezentat, pana acum, in linia a doua de Rudolf Strauelli. De altfel, antrenorul sud-african i-a suprins pe „canguri”, desemnandu-l pe cvasi-debutantul Botha ca principalul „prinzator” in tusa, in timp ce australienii se asteptau ca mai experimentatul Victor Matfield sa-si asume aceasta sarcina. Corne Krige a fost un adevarat capitan de echipa, prezent in cele mai fierbinti faze ale partidei, iar debutantii Juan Smith (dupa un inceput de meci ezitant) si Wikus Van Heerden au presat continuu pe Gregan, Flatley et co..
     La randul ei, linia de treisferturi, s-a aratat in crestere de forma fata de intalnirile anterioare. Joost van der Westhuizen a mai pierdut in viteza, dar este, inca, cel mai bun „demi” sud-african. Brent Russell a aratat, din nou, ca, prin formidabila sa accelerare poate depasi orice aparare din lume (Joe Roff poate depune marturie in acest sens!), in timp ce Marius Joubert si De Wet Barry au alcatuit o foarte solida pereche de centri.
     Strauelli a rasuflat usurat dupa aceasta victorie, o victorie care a sosit la momentul potrivit pentru a da incredere echipei si a-i intari moralul, dar, in acelasi timp, este constient ca mai are mult de lucru pana la a aduce echipa sa la un nivel care sa-i dea dreptul de a spera la cucerirea Cupei Mondiale. Una dintre problemele, sau mai bine zis, dilemele, pe care antrenorul sud-african trebuie sa le rezolve este, cred, postul de „uvertura”. Louis Koen este un transformeur remarcabil, iar succesele in fata Argentinei si Australiei, i se datoreaza in mare parte. Pe de alta parte, Koen nu s-a aratat a fi un „dirijor” de clasa, capabil de a lansa si de a combina cu linia de treisferturi, precum Larkham, Spencer, Wilkinson si chiar Michalak.
     Dilema lui Strauelli este daca sa continue sa-si axeze tactica exclusiv pe precizia jocului de picior a lui Koen, temperand astfel avantul si varietatea ofensiva a unei linii de treisferturi capabila de mult mai mult decat urmarirea loviturilor de picior ale mijlocasului la deschidere, sau sacrificarea lui Koen si aducerea unui jucator, ca Andre Pretorius, de exemplu, care poate pune in valoare, mai bine decat colegul sau, capacitatea ofensiva a treisferturilor.
     Inainte de a incheia, un cuvant despre arbitrul Steve Walsh. De multa vreme nu am avut ocazia sa urmaresc un test de un asemenea nivel care sa aiba parte de un arbitraj de calitatea celui prestat de arbitrul neo-zeelandez. Clar si coerent in deciziile sale, aplicand cu consistenta si echilibru legea avantajului, eliminandu-l in mod absolut jusitificat pe De Wet Barry, Steve Walsh a produs unul dintre cele mai bune arbitraje din ultimele sezoane.

AFRICA DE SUD - AUSTRALIA 26-22 (20-10)


     Au marcat: Russell 1, Matfield 1e, Koen 2t, 4lp, respectiv Sailor 1e, Waugh 1e, Roff 1e, Burke 2t, 1dg. A arbitrat: Steve Walsh (Noua Zeelanda), ajutat de Chris White (Anglia) si Nigel Owens (Tara Galilor). Cartonas galben: De Wet Barry (Africa de Sud, '46).
    
     AFRICA DE SUD: 15. Jaco van der Westhuyzen (Brent Russell, '3) - 14 Stefan Terblanche, 13. Marius Joubert (Gcobani Bobo, '40), 12. De Wet Barry, 11. Thinus Delport - 10. Louis Koen, 9. Joost van der Westhuizen - 7. Wikus van Heerden, 8. Juan Smith (Pedrie Wannenburg, '70), 6. Corne Krige (capitan, Pedrie Wannenburg, '44-'48) - 5. Victor Matfield, 4. Bakkies Botha (Selborne Boome, '76), 3. Richard Bands (Rob Kempson, '48), 2. Danie Coetzee (Dale Santon, '68), 1. Lawrence Sephaka.
     AUSTRALIA: 15. Matthew Burke - 14. Wendell Sailor, 13. Mat Rogers, 12. Steve Kefu (Stephen Larkham, '60), 11. Joe Roff (Lote Tuqiri, '62) - 10. Elton Flatley, 9. George Gregan (capitan) - 7. Phil Waugh, 8. Toutai Kefu (vice-capitan), 6. David Lyons (Owen Finegan, '65) - 5. Daniel Vickerman (Nathan Sharpe, '50), 4. David Giffin - 3. Patricio Noriega (Ben Darwin, '60), 2. Brendan Cannon (Adam Freier, '72), 1. Bill Young.