Springboks au obtinut o victorie necesara
De Redactia Rugby , 05 Sep. 2006
Frumoasa aceasta revenire a Africii de Sud a carei victorie, 21-20 asupra Noii Zeelande, in testul disputat la Rustenburg, a facut sa renasca sperantele unei natiuni care a simtit infrangerile suferite in cadrul acestei editii a Tri-Nations, ca o impovaratoare umilinta dificil de suportat.
Nu a fost un meci care sa ramana in istoria rugby-ului, dar a fost o lupta apriga, iar Springboks au jucat cu determinare, convingere, ardoare si cu o remarcabila vointa de a castiga. Ei au dorit cu disperare aceasta victorie, si, spre deosebire de testele anterioare, de aceasta data au avut si mijloacele de a o obtine.
Africa de Sud- explicatiile unei victorii putin asteptate
Dupa evolutiile slabe din acest sezon, si infrangerea neta, 26-45, suferita pe Loftus Versfeld, Springboks nu porneau cu multe sanse de izbanda in acest al doilea test disputat pe teren propriu, impotriva Noii Zeelande. Si, totusi, in mod oarecum surprinzator si in pofida pesimismului general care a insotit pregatirea testului, Africa de Sud a castigat partida de la Rustenburg.
Care sunt explicatiile acestui succes, obtinut la limita, este adevarat, dar pe deplin meritat?
In primul rand, in timp ce in testul disputat la Pretoria, in urma cu o saptamana, sud-africanii au fost dominati net in toate compartimentele, in meciul de la Rustenburg, ei au avut capacitatea de a ii contra pe All Blacks in sectorele principale ale jocului: tusa, gramezi ordonate, aglomerari, defensiva. Reusind aceasta, ei au avut perioade lungi in care au exercitat o presiune constanta asupra neo-zeelandezilor provocand, astfel, numeroase greseli ale acestora.
Cum a fost posibila aceasta metamorfoza a Africii de Sud, de la neputinta aratata pe Loftus Versfeld la „revolta” demonstrata pe Royal Bafokeng Stadium?
Dupa parerea mea, reusita „Antilopelor” se datoreaza faptului ca au redat stilului lor, bazat pe eficacitatea jocului in forta, trei elemente fundamentale: rigoarea, organizarea si, mai ales, capacitatea de a varia jocul. Acest ultim element a determinat, in opinia mea, saltul brusc – temporar sau de lunga durata, asta ramane de vazut - de la mediocritatea de pana acum la nivelul unei echipe care se doreste a fi un reper de seama al elitei mondiale.
Evolutia excelenta in tusa – Victor Matfield a fost de-a dreptul magnific! - a constituit, fara indoiala, una dintre explicatiile acestui succes. Dar nu tusa a insemnat, cred eu, factorul major care a determinat victoria. Sa ne aducem aminte ca sud-africanii s-au comportat bine in tuse si in testele anterioare pe care le-au pierdut clar in fata Australiei si Noii Zeelande. Diferenta fundamentala a fost ca, de aceasta data, John Smit si coechipierii sai au stiut ce sa faca cu baloanele castigate in margine, fiind capabili sa alterneze optiunile tactice in functie de faza respectiva.
De exemplu, in momentele in care au simtit nesiguranta in margine a oaspetilor, inaintasii au pastrat baloanele castigate si au folosit mol-ul penetrant pentru a avansa in terenul adversarilor. Daca faza nu era „coapta” pentru a pregati mol-ul, atunci du Preez deschidea rapid linia de treisferturi dandu-i posibilitatea lui Pretorius sa aleaga variante de atac: fie lovituri de picior pentru a obtine tuse lungi, fie lovituri de urmarire, fie lansarea centrilor si a aripilor.
Si aici, trebuie remarcat faptul ca Andre Pretorius a stiut sa dirijeze jocul echipei sale, avand o prestatie buna, cu un joc de picior sigur, gratie caruia a reusit, de multe ori, sa atenueze presiunea ofensiva a neo-zeelandezilor, mutand jocul in terenul acestora. Evolutia lui Pretorius nu a fost perfecta, el nu este inca un jucator de calibrul lui Carter, Larkham (in zilele lui bune) sau Michalak, dar, se pare ca Africa de Sud are, in sfarsit, o „uvertura” care poseda calitatile necesare pentru a prelua conducerea „centrului de comanda” al echipei. Pretorius poate indeplini un rol crucial in sanul selectionatei Springboks, dar, evident, el trebuie sa confirme in meciul cu Australia, precum si in testele urmatoare, si sa demonstreze ca performanta sa din meciul cu All Blacks nu a fost intamplatoare.
Ceea ce merita, de asemenea, sa fie scos in evidenta este faptul ca, pentru prima data in acest Turneu, sud-africanii au prezentat un joc structurat, organizat, coerent si cu o buna coordonate intre inaintare si linia de treisferturi. Aceasta coordonare s-a vazut, in special, in modul in care linia a treia a participat la atacurile initiate de treisferturi, iar eseul marcat de Wannenburg constituie, cred eu, un exemplu potrivit. O excelenta faza colectiva, pornita de la tusa castigata de Matfield pe repunerea lui Hore, deschidere rapida pe treisferturi pana pe partea opusa, atac re-directionat de treisferturi, revenire in zona de unde se declansase initial atacul, patrundere a flankerului Spies, intercalare Pretorius si pasa decisiva catre Wannenburg! O actiune care a aratat capacitatea „Antilopelor” de a mentine fluiditatea fazelor ofensive, alternand cu rapiditatea directiile de atac pana la gasirea unei fisuri in apararea oaspetilor.
Daca superba evolutie in tusa al lui Victor Matfield se inscrie, de-acum, in sfera normalului, in schimb, linia a treia a constituit, pentru mine, o adevarata surpriza! Absenta lui Schalk Burger, echivalentul sud-african al lui McCaw, a creat un gol imens la nivelul liniei a treia si toate combinatiile folosite pana acum nu au dat rezultatele asteptate. Iata ca, de aceasta data, Jack White a gasit o combintaie potrivita, iar trio-ului Spies-Venter-Wannenburg a avut o prestatie foarte buna, mentinand o presiune continua asupra mijlocasilor neo-zeelandezi si placand, cu cateva exceptii, bine.
Marele lor merit mi se pare a fi fost, insa, faptul de a fi reusit sa anuleze superioritatea oaspetilor in aglomerari. Aici a fost una dintre „cheile” meciului, iar „troica” sud-africana l-a contrat eficient pe Richard McCaw, maestrul incontestabil al aglomerarilor, reusind „turnovers” importante si recuperand, astfel, baloane decisive in cateva faze „fierbinti”. Contestand autoritatea neo-zeelandezilor in aglomerari, sud-africanii i-au lipsit pe acestia de o sursa vitala de baloane atat de necesara jocului de pase al All Blacks.
Evident, victoria de la Rustenburg este foarte importanta pentru „Springboks”, mai ales, in ceea ce priveste moralul zdruncinat de esecurile anterioare. Cu toate acestea, este limpede faptul ca succesul in fata Noii Zeelande nu rezolva problemele sud-africanilor. Sa nu uitam ca ei mai au de jucat un meci cu Australia, la Ellis Park, meci care nu va fi deloc usor.
Apoi, in vederea turneului european de la toamna, Jack White trebuie sa cristalizeze o formula de echipa pe care sa o rodeze in perioada care a mai ramas pana la Cupa Mondiala de anul viitor. Antrenorul sud-african trebuie sa ia cateva decizii importante, in special in privinta perechii de centri, aripei dreapta, numarului 8, flankerilor, „uverturii” si pozitiei de fundas.
A ii invinge pe All Blacks este o satisfactie enorma pentru orice echipa, dar Africa de Sud are nevoie, in momentul de fata, de mult mai mult decat un succes in fata Noii Zeelande.
In testul de la Rustenburg, Africa de Sud a castigat o batalie. Pentru „Springboks” mai este, insa, o cale lunga pana la a castiga razboiul.
Noua Zeelanda: socul unei infrangeri
Fara indoiala, All Blacks nu credeau ca vor pierde acest ultim meci din cadrul Turneului celor 3 Natiuni, mai ales dupa victoria clara obtinuta in testul anterior, 45-26, la Pretoria. Ei au castigat Turneul celor 3 Natiuni, dar neasteptata infrangere de la Rustenburg a lasat un gust amar in tabara neo-zeelandeza.
Incercarea de gasi explicatii ar trebui sa inceapa prin a raspunde la cateva intrebari: Si-au subestimat neo-zeelandezii adversarii? S-au relaxat oare prea mult la baza lor de la Sun City, incojurati de stralucirea si opulenta „Las Vegas”-ului sud-african? A fost Sun City o baza de pregatire sau, mai degraba, o mini-vacanta acordata invingatorilor Turneului, o mini-vacanta care a inclus anularea unui antrenament si inlocuirea sa cu un relaxant safari?
In general, All Blacks trateaza orice meci cu seriozitate si nu cred ca au facut exceptie tocmai cum. Si totusi, s-ar putea ca saptamana petrecuta la Sun City sa fi influentat, fara voia jucatorilor, pregatirea de ansamblu a oaspetilor, provocandu-le o relaxare care le-a estompat, intr-o oarecare masura, motivatia.
Indiferent de modul in care au pregatit acest meci, testul de la Rustenburg a scos in evidenta cateva inexactitati si lipsuri care i-au pus pe ganduri pe Graham Henry si colegii sai. Tusa ramane, in mod limpede, o mare problema si reprezinta „calcaiul lui Ahile” al unei echipe, de altfel, foarte puternice.
La Rustenburg, All Blacks au pierdut sase baloane pe repunerile proprii,ceea ce mi se pare inacceptabil pentru o competitie de asemenea nivel, iar aceasta statistica este, bineinteles, ingrijoratoare in perspectiva Cupei Mondiale. In sprijinul acestei afirmatii este suficient sa amintim desfasurarea a doua faze care au avut o importanta decisiva asupra scorului final.
Prima este faza eseului lui Wannenburg care a pornit de la o tusa castigata de Matfield pe repunerea lui Andrew Hore. Cea de-a doua este faza din minutul 34 cand neo-zeelandezii au obtinut o tuse la 5 metri de butul sud-african, avand o excelenta pozitie de atac. Din pacate pentru ei, balonul repus de Hore a fost pierdut, iar sansa unui atac periculos, irosita. Iata doua faze importante care au aratat vulnerabilitatea Noii Zeelande in margine si care au avut un impact direct asupra desfasurarii jocului. Este greu de explicat aceasta inabilitate a neo-zeelandezilor de a isi castiga propriile baloane in tuse. O scurta analiza a acestei probleme ar trebui sa inceapa cu cateva intrebari care necesita raspunsuri:
Cat de mult conteaza faptul ca „prinzatorii” lor principali sunt doar jucatorii de linia a doua in timp ce australienii, sud-africanii, englezii si francezii folosesc si jucatorii de linia a treia? In ce masura lipsa unui specialist pe postul de „Number 8” influenteaza eficacitatea tusei? Complica oare neo-zeelandezii, prea mult, repunerile proprii, miscandu-se inainte si inapoi in aliniament si schimbandu-si prea des pozitiile in margine, pentru a ii deruta pe adversari, chiar inainte ca taloneurul lor sa repuna balonul?
Nesiguranta in tuse i-a facut pe neo-zeelandezi sa il foloseasca pe McCaw ca prinzator in fundul tusei. La inceputul partidei, Andrew Hore a aruncat, de cateva ori, in spatele tusei pentru a ii evita pe Matfield si Muller, iar McCaw a castigat, daca nu ma insel, doua sau trei baloane. Capitanul All Blacks este un foarte mare jucator si unul dintre cei mai valorosi flankeri din istoria rugby-ului. Dar el nu este un „prinzator de meserie” si el nu reprezinta solutia care sa rezolve problema tusei. El nu trebuie sa isi consume energia in tuse, ci, in joc deschis si in aglomerari, acolo unde isi poate pune in valoare exceptionalele sale calitati de flanker.
Stiu ca ma repet - si sper sa nu ii irit pe cititori cu aceasta idee pe care am pomenit-o des in ultima vreme in aceste pagini „electronice”- dar poate ca antrenorii All Blacks ar trebui sa isi indrepte atentia catre pozitia numarului 8. Rodney So’oialo, actualul titular, este un jucator foarte bun, dar, personal, mi se pare ca el este mai degraba flanker decat „inchidere”. All Blacks au nevoie, dupa parerea mea, de o „inchidere” clasica care sa lanseze sarje din spatele gramezii si sa fie si „prinzator” in tuse.
Si mentionandu-l pe So’oialo trebuie sa subliniem rolul sau nefast in stabilirea scorului final. Greselile sale flagrante au costat echipa sa 10 puncte. In faza eseului lui Habana, el a pasat absolut neglijent catre Mauger, iar la lovitura de penalizare care a consfintit victoria gazdelor, infractiunea sa a fost de-a dreptul stupida. Greselile lui So’oialo nu explica neajunsurile demonstrate in tuse, dar constituie, din pacate, una dintre cauzele infrangerii.
In privinta eseului lui Hore si anulat de arbitru, parerea mea este ca decizia a fost corecta. De ce? Pentru ca in fractiunea de secunda in care Hore a avut balonul in brate, aglomerarea se incheiase, iar de Villiers, neavand balonul si nemaifiind angrenat in aglomerare, a fost placat fara balon de So’oialo, acesta fiiind penalizat, pe buna dreptate, pentru obstructie.
Dupa cum s-a vazut in partida de la Rustenburg, cand sunt supusii unei presiuni puternice, si All Blacks comit greseli. Succesul acestei selectionate All Blacks si intrararea sa in legenda rugby-ului neo-zeelandez si mondial depinde de capacitatea sa de a absorbi presiune adversa, anuland orice efect letal al acesteia, si continuand, in acelasi timp, sa isi impuna superioritatea indiferent de reactia adversarilor. Pana acum, in ciuda unui sezon plin de succese, echipa lui Graham Henry nu a dovedit, in opinia mea, acest lucru.
Eugen Cionga - Toronto
Articole similare
19 Apr. 2026
FRANȚA / PRO D2 / ETAPA A 27-A: Cinci echipe cu români se luptă să evite subsolul clasamentului
Runda cu numărul 27 din Pro D2, a doua divizie a campionatului Franței la rugby, n-a fost una tocmai fericită pentru toți românii care activează acolo. Cu Romeo Gontineac antrenor...
19 Apr. 2026
RUGBY ÎN 7 / HONG KONG SEVENS 2026: Africa de Sud a câștigat turneul, Spania a învins Noua Zeelandă pentru „bronz”!
Ediția din acest an a turneului de rugby în 7 de la Hong Kong, desfășurată între 17 și 19 aprilie 2026, a fost una specială. În sensul că s-au împlinit 50 de ani de...
18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / RCGH - CSRAP 15-67: Încă un eșec... Și ce dacă! Rugby-ul nu este doar despre scor, ci mai ales despre oameni
Pătrunsă în elita rugby-ului românesc în acest an, RC Gura Humorului a disputat al 3-lea meci din Liga de Rugby Kaufland 2026. Și s-a înclinat pe teren propriu, astăzi...
18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CMSBM - CSAST 50-33: Maramureșenii au obținut un succes clar în fața marilor rivali din Capitală
Ultima partidă a etapei cu numărul 4 a Ligii de Rugby Kaufland 2026, din punct de vedere cronologic, s-a încheiat cu un succes clar al formației gazdă. Evoluând pe Arena Zimbrilor din...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.
