RUGBYUL ROMÂNESC / ANALIZĂ: De ce nu putem investi în juniori fără să avem cluburi și echipe puternice de seniori
De Marian Burlacu, 16 Nov. 2023
Eșecurile suferite de echipele naționale ne fac, întotdeauna, să cerem adoptarea de măsuri, schimbări. Cel mai simplu este să cerem demisia cuiva, însă de cele mai multe ori problemele nu se rezolvă (doar) așa. Sau se rezolvă doar la suprafață. În ultima vreme, în România s-a discutat deseori pe tema investițiilor statului în sporturile de echipă. Unii au criticat faptul că autoritățile locale, de pildă, bagă bani în formații de club, la seniori, mai cu seamă că acestea sunt alcătuite, în mare parte, din jucători străini. S-a propus chiar ca statul / consiliul local sau județean să nu mai poată investi la nivel de seniori, ci doar la copii și juniori. Ideea n-ar fi rea, desigur, doar că mediul privat nu prea s-a înghesuit să finanțeze, să preia formații de handbal, volei sau rugby din țara noastră. Mă refer la acelea de seniori, desiguri. Chiar și în fotbalul nostru, sport mult mai atractiv din punct de vedere al câștigurilor financiare, patronii pot fi numărați pe degetele a două mâini. Și tot mai râmân degete libere... Mai mult decât atât, investiția (doar) în echipele de rugby juniori, de pildă, ar produce un paradox. Și anume am forma jucători de rugby care, mai apoi, ajunși la seniori, nu ar avea unde să evolueze.
Situația rugby-ului românesc este una delicată în acest moment. Ea poate fi explicată, din punctul meu de vedere, foarte simplu: AVEM FOARTE PUȚINE CLUBURI / ECHIPE DE RUGBY.
Iar datele publicate în Anuarul Ministerului Tineretului și Sportului pe anul trecut (2022) sunt clare. Iată-le:
Structuri afiliate: 143
Sportivi legitimați: 3.189
Seniori: 738 (671 - masculin, 67 - feminin)
Tineret / Juniori / Cadeți: 1.255 (1.188 - masculin, 67 - feminin)
Copii: 1.196 (1.186 - masculin, 10 - feminin)
Antrenori: 112
Instructori sportivi: 254
Arbitri: 79
Prima reacție după ce vom citi aceste cifre este de a spune că avem și foarte puțini jucători, antrenori și arbitri. Ceea ce este adevărat. Atunci când cluburile sunt puține la număr nu e posibil să fie nici mulți jucători și antrenori.
Surprinzător este altceva... Și anume că aceste cifre nu diferă foarte mult de acelea publicate în Anuarul Ministerului Tineretului și Sportului din 1994. Adică de acum aproape 30 de ani. Iată acele cifre:
Structuri afiliate: 65
Sportivi legitimați: 4.005
Seniori: 1.135 (1.135 - masculin)
Tineret / Juniori / Cadeți: 1.945 (1.945 - masculin)
Copii: 925 (925 - masculin)
Antrenori: 115
Instructori sportivi: -
Arbitri: 102
Așadar, situația era cam aceeași în 1994. Și trebuie spus că multe echipe de rugby s-au desființat în perioada 1990-1994. Adică imediat după căderea comunismului. De pildă, Electroputere Craiova și-a desființat formația de rugby în acea perioadă.
În aceste condiții, întrebarea următoare este:
DE CE ÎN 1994 AVEAM ÎNCĂ REZULTATE POZITIVE ÎN RUGBY?
Firește că la această chestiune putem da o multitudine de răspunsuri. De pildă că Georgia, în 1994, nici nu exista ca țară (și-a declarat indepedența în 24 august 1995). Portugalia și Spania erau departe de valoarea de astăzi. Așadar, la nivelul echipelor de seniori România ocupa locul 7 în Europa. Și o făcea fără probleme. Ba chiar revendica locul 6 pe care se ridica Italia în acea perioadă. În plus, România încă visa să fie inclusă în Turneul devenit astfel al celor 6 Națiuni. Vis risipit mai apoi, în 2000, când Italia a fost cea aleasă.
Alte răspunsuri țin de situația economică din România. La acea vreme, preocupările românilor nu difereau foarte mult de cele din anii 80, de pildă. Altfel spus, în 1994 sportul era una dintre distracțiile / activitățile recreative preferate ale românilor. Nu existau mall-uri, de pildă. Și alte posibilități de a-ți petrece timpul liber. Nu apăruseră nici dispozitivele electronice atât de folosite / îndrăgite de copii acum.
Nu în ultimul rând, cluburile / echipele de rugby din 1994 beneficiau cam de aceeași susținere financiare ca în vremea regimului comunist. Poate chiar de o finanțare mai bună. Iar pretențiile financiare / materiale ale jucătorilor / antrenorilor din rugby-ul nostru nu erau nici ele diferite. Să nu uităm că rugby-ul, la nivel internațional, a devenit profesionist abia în 1995.
În concluzie, în 1994 rugby-ul românesc a putut funcționa, cu rezultate decente, în acele condiții. După 30 de ani, la nici două luni de 2024, nu mai este posibil să performezi în aceleași condiții... De fapt, în condiții mult mai rele.
După mine, starea rugby-ului românesc reflectă starea cluburilor / echipelor de rugby de la noi, respectiv starea națiunii române.
Cum banii (de la bugetul de stat sau de la cel județean / local) sunt tot mai puțini de la an la an, înseamnă că echipele / cluburile de rugby trebuie să se orienteze spre surse de finanțare private. Altfel, aceste entități sportive riscă să dispară.
Pe de altă parte, nu pot fi de acord cu ideea tot mai vehiculată ca autoritățile statale / locale să nu mai poată investi bani decât în formații de copii și juniori. Și nu pot fi de acord fiindcă nu se observă vreun interes din partea mediului privat de a prelua aceste formații. Apare imediat o altă întrebare: face statul român tot ceea ce este posibil pentru a oferi anumite facilități, fiscale de pildă, mediului privat în așa fel încât acesta să devină interesat în a investi în sportul de la noi?
Totodată, degeaba ar investi statul / comunitățile locale în echipe de rugby la copii și juniori dacă formațiile de seniori ar fi tot mai puține și tot mai sărace, incapabile să preia jucătorii tineri. Să zicem că s-ar întâmpla așa ceva și, în fiecare an, am avea 1.000 de jucători de rugby care ar trece de la juniori / tineret la seniori. Dintre aceștia 400 s-ar lăsa. Ar rămâne 600 de jucători. Unde ar putea evolua aceștia? 600 de jucători înseamnă 15-20 de echipe. Ori, astăzi, în România sunt 17 echipe de seniori mari și late.
E lesne de înțeles ce s-ar întâmpla dacă rugby-ul românesc ar lansa, anual, câte 600-1.000 de jucători de rugby pentru seniori... Iar în România ar funcționa 20 de echipe de seniori. Plus că doar vreo 5-6, hai 7 dintre acestea pot angaja rugbyști. Adică le pot asigura un statut cât de cât profesionist. Ar fi posibil că Baia Mare, Steaua, Timișoara și Dinamo, într-un deceniu, să angajeze miile de jucători proveniți de la juniori? Desigur că răspunsul nu numai că e negativ, dar va stârni și zâmbete, dacă nu un hohot de râs.
Firește că am exagerat prin acest exemplu tocmai pentru a se înțelege ideea.
Înseamnă, așadar, că degeaba se va investi în echipele de rugby copii și juniori, pentru formarea jucătorilor, dacă nu se vor dezvolta și formațiile de rugby seniori. Și e nevoie de o creștere numerică, dar și calitativă.
În Italia, de pildă, o națiune majoră în rugby-ul de astăzi, există o regulă prin care se menține un echilibru între echipele de seniori și cele de juniori. Și anume că o echipă de seniori nu poate promova în prima ligă dacă la clubul respectiv nu există formații la toate categoriile de vârstă inferioare (copii, juniori).
Pe de altă parte, Federația Română de Rugby nu poate ajuta financiar nici cluburile / echipele de copii și juniori, nici pe acelea de seniori. Și atunci ce ar putea face FRR?
O variantă ar fi aceea pe care o încearcă acum Georgia. Și anume să pună pe picioare o franciză. Așa cum este Black Lion la georgieni. Adică, altfel spus, o selecționată provincială, de tipul „Lupilor”. Una compusă din jucători de rugby tineri, valoroși. Cu care FRR să încheie contracte și care să urmeze programe de pregătire stabilite, care să susțină meciuri internaționale (Black Lion va participa în ediția 2023/2024 a Challenge Cup).
Problema este, desigur, că pentru o asemenea franciză / selecționată este nevoie de finanțare... Iar FRR, în ultimul timp, s-a plâns de faptul că n-a fost susținută financiar de către MTS (în mandatul lui Eduard Novak). Rămâne varianta externă, și anume ca World Rugby, prin programele sale de dezvoltare a sportului cu balonul oval la nivel global, să susțină finanțarea acestei francize / selecționate. Una din care ar putea face parte jucătorii din naționala U20, de pildă.
Există, așadar, probleme. Apar și posibile soluții. Unele mai greu de materializat, altele mai ușor. Important este ca toate cluburile / echipele de rugby din România să tragă la aceeași căruță.
Situația rugby-ului românesc este una delicată în acest moment. Ea poate fi explicată, din punctul meu de vedere, foarte simplu: AVEM FOARTE PUȚINE CLUBURI / ECHIPE DE RUGBY.
Iar datele publicate în Anuarul Ministerului Tineretului și Sportului pe anul trecut (2022) sunt clare. Iată-le:
Structuri afiliate: 143
Sportivi legitimați: 3.189
Seniori: 738 (671 - masculin, 67 - feminin)
Tineret / Juniori / Cadeți: 1.255 (1.188 - masculin, 67 - feminin)
Copii: 1.196 (1.186 - masculin, 10 - feminin)
Antrenori: 112
Instructori sportivi: 254
Arbitri: 79
Prima reacție după ce vom citi aceste cifre este de a spune că avem și foarte puțini jucători, antrenori și arbitri. Ceea ce este adevărat. Atunci când cluburile sunt puține la număr nu e posibil să fie nici mulți jucători și antrenori.
Surprinzător este altceva... Și anume că aceste cifre nu diferă foarte mult de acelea publicate în Anuarul Ministerului Tineretului și Sportului din 1994. Adică de acum aproape 30 de ani. Iată acele cifre:
Structuri afiliate: 65
Sportivi legitimați: 4.005
Seniori: 1.135 (1.135 - masculin)
Tineret / Juniori / Cadeți: 1.945 (1.945 - masculin)
Copii: 925 (925 - masculin)
Antrenori: 115
Instructori sportivi: -
Arbitri: 102
Așadar, situația era cam aceeași în 1994. Și trebuie spus că multe echipe de rugby s-au desființat în perioada 1990-1994. Adică imediat după căderea comunismului. De pildă, Electroputere Craiova și-a desființat formația de rugby în acea perioadă.
În aceste condiții, întrebarea următoare este:
DE CE ÎN 1994 AVEAM ÎNCĂ REZULTATE POZITIVE ÎN RUGBY?
Firește că la această chestiune putem da o multitudine de răspunsuri. De pildă că Georgia, în 1994, nici nu exista ca țară (și-a declarat indepedența în 24 august 1995). Portugalia și Spania erau departe de valoarea de astăzi. Așadar, la nivelul echipelor de seniori România ocupa locul 7 în Europa. Și o făcea fără probleme. Ba chiar revendica locul 6 pe care se ridica Italia în acea perioadă. În plus, România încă visa să fie inclusă în Turneul devenit astfel al celor 6 Națiuni. Vis risipit mai apoi, în 2000, când Italia a fost cea aleasă.
Alte răspunsuri țin de situația economică din România. La acea vreme, preocupările românilor nu difereau foarte mult de cele din anii 80, de pildă. Altfel spus, în 1994 sportul era una dintre distracțiile / activitățile recreative preferate ale românilor. Nu existau mall-uri, de pildă. Și alte posibilități de a-ți petrece timpul liber. Nu apăruseră nici dispozitivele electronice atât de folosite / îndrăgite de copii acum.
Nu în ultimul rând, cluburile / echipele de rugby din 1994 beneficiau cam de aceeași susținere financiare ca în vremea regimului comunist. Poate chiar de o finanțare mai bună. Iar pretențiile financiare / materiale ale jucătorilor / antrenorilor din rugby-ul nostru nu erau nici ele diferite. Să nu uităm că rugby-ul, la nivel internațional, a devenit profesionist abia în 1995.
În concluzie, în 1994 rugby-ul românesc a putut funcționa, cu rezultate decente, în acele condiții. După 30 de ani, la nici două luni de 2024, nu mai este posibil să performezi în aceleași condiții... De fapt, în condiții mult mai rele.
După mine, starea rugby-ului românesc reflectă starea cluburilor / echipelor de rugby de la noi, respectiv starea națiunii române.
Cum banii (de la bugetul de stat sau de la cel județean / local) sunt tot mai puțini de la an la an, înseamnă că echipele / cluburile de rugby trebuie să se orienteze spre surse de finanțare private. Altfel, aceste entități sportive riscă să dispară.
Pe de altă parte, nu pot fi de acord cu ideea tot mai vehiculată ca autoritățile statale / locale să nu mai poată investi bani decât în formații de copii și juniori. Și nu pot fi de acord fiindcă nu se observă vreun interes din partea mediului privat de a prelua aceste formații. Apare imediat o altă întrebare: face statul român tot ceea ce este posibil pentru a oferi anumite facilități, fiscale de pildă, mediului privat în așa fel încât acesta să devină interesat în a investi în sportul de la noi?
Totodată, degeaba ar investi statul / comunitățile locale în echipe de rugby la copii și juniori dacă formațiile de seniori ar fi tot mai puține și tot mai sărace, incapabile să preia jucătorii tineri. Să zicem că s-ar întâmpla așa ceva și, în fiecare an, am avea 1.000 de jucători de rugby care ar trece de la juniori / tineret la seniori. Dintre aceștia 400 s-ar lăsa. Ar rămâne 600 de jucători. Unde ar putea evolua aceștia? 600 de jucători înseamnă 15-20 de echipe. Ori, astăzi, în România sunt 17 echipe de seniori mari și late.
E lesne de înțeles ce s-ar întâmpla dacă rugby-ul românesc ar lansa, anual, câte 600-1.000 de jucători de rugby pentru seniori... Iar în România ar funcționa 20 de echipe de seniori. Plus că doar vreo 5-6, hai 7 dintre acestea pot angaja rugbyști. Adică le pot asigura un statut cât de cât profesionist. Ar fi posibil că Baia Mare, Steaua, Timișoara și Dinamo, într-un deceniu, să angajeze miile de jucători proveniți de la juniori? Desigur că răspunsul nu numai că e negativ, dar va stârni și zâmbete, dacă nu un hohot de râs.
Firește că am exagerat prin acest exemplu tocmai pentru a se înțelege ideea.
Înseamnă, așadar, că degeaba se va investi în echipele de rugby copii și juniori, pentru formarea jucătorilor, dacă nu se vor dezvolta și formațiile de rugby seniori. Și e nevoie de o creștere numerică, dar și calitativă.
În Italia, de pildă, o națiune majoră în rugby-ul de astăzi, există o regulă prin care se menține un echilibru între echipele de seniori și cele de juniori. Și anume că o echipă de seniori nu poate promova în prima ligă dacă la clubul respectiv nu există formații la toate categoriile de vârstă inferioare (copii, juniori).
Pe de altă parte, Federația Română de Rugby nu poate ajuta financiar nici cluburile / echipele de copii și juniori, nici pe acelea de seniori. Și atunci ce ar putea face FRR?
O variantă ar fi aceea pe care o încearcă acum Georgia. Și anume să pună pe picioare o franciză. Așa cum este Black Lion la georgieni. Adică, altfel spus, o selecționată provincială, de tipul „Lupilor”. Una compusă din jucători de rugby tineri, valoroși. Cu care FRR să încheie contracte și care să urmeze programe de pregătire stabilite, care să susțină meciuri internaționale (Black Lion va participa în ediția 2023/2024 a Challenge Cup).
Problema este, desigur, că pentru o asemenea franciză / selecționată este nevoie de finanțare... Iar FRR, în ultimul timp, s-a plâns de faptul că n-a fost susținută financiar de către MTS (în mandatul lui Eduard Novak). Rămâne varianta externă, și anume ca World Rugby, prin programele sale de dezvoltare a sportului cu balonul oval la nivel global, să susțină finanțarea acestei francize / selecționate. Una din care ar putea face parte jucătorii din naționala U20, de pildă.
Există, așadar, probleme. Apar și posibile soluții. Unele mai greu de materializat, altele mai ușor. Important este ca toate cluburile / echipele de rugby din România să tragă la aceeași căruță.
Articole similare
17 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...
17 Apr. 2026
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu
Asociația Municipală de Rugby București (AMRB) a anunțat că turneul numărul 3 de mini-rugby din această primăvară va fi dedicat memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar...
16 Apr. 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Ziaristul sportiv Chris Thau a spus cine l-a inspirat în alegerea titlului cărții despre Irimescu / VIDEO
În urmă cu mai bine de o săptămână, la Muzeul Sportului din București a fost lansată cartea „Misterul Irimescu rămâne nedezlegat”. Scrisă de jurnalistul...
16 Apr. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI: La despărțirea de Știința Baia Mare, Mihai Dico va da lovitura de începere a meciului cu Steaua
În rugby-ul românesc sunt multe cazuri de rugbyști care și-au legat numele de o singură echipă de club. E adevărat, numărul acestora devine tot mai mic în condițiile actuale...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.
Comentarii 2 comentarii