ROMÂNIA / NAȚIONALA DE SENIORI: Stejarii vor aborda pregătirea meciului cu Germania cu 9 rugbyști care activează în Franța
De Marian Burlacu, 27 Ian. 2026

La puțin peste o săptămână după stagiul de la Paris, echipa de rugby seniori a României se va reuni pentru pregătirea meciului cu Germania, din 8 februarie, meci contând pentru prima etapă din Campionatul European. Pentru confruntarea care va avea loc în deplasare selecționerul David Gerard a convovat 34 de jucători (19 înaintași / 15 treisferturi), dintre aceștia 9 evoluând la formații din Franța. Stejarii se vor întâlni la București, în 31 ianuarie. La ediția 2026 din Rugby Europe Championship vor participa următoarele formații: Georgia, Spania, Olanda, Elveția (Grupa A), România, Portugalia, Belgia și Germania (Grupa B). În ediția din 2025, pe podium au terminat Georgia, Spania și România. (Foto: Marian Burlacu)
Dintre cei 34 de jucători convocați, 19 sunt înaintași, iar ceilalți 15 acționează pe treisferturi. Pe de altă parte, 22 sunt legitimați la formații din țară, 9 la echipe din Franța, iar 3 nu și-au deifinitivat încă statutul, în semnul că nu au semnat un angajament.
Se cuvine să semnalăm și faptul că din lot nu mai fac parte înaintașii Ovidiu Cojocaru și Cristi Chirica, jucători care și-au făcut retragerea din națională toamna trecută.
De asemenea, absentează din motive medicale (nu sunt refăcuți după accidentări mai vechi) Gabriel Rupanu, Jason Tomane, Marius Simionescu, Gabriel Pop, Adrian Mitu și Atila Septar. În funcție de starea lor de sănătate, aceștia ar putea reveni printre Stejari la următoarele meciuri din Rugby Europe Championship 2026.
Cum urmărește să mențină în formă sportivă un grup mai larg de jucători, alături de Stejari se vor antrena săptămâna viitoare câțiva rugbyști de perspectivă: Bogdan Andrei Andreica, Alexander Dinu, Rareș Mîrzac și Cristi Bumbac.
David Gerard s-a referit la rugbyștii convocați, declarând pentru site-ul oficial al Federației Române de Rugby: „Am chemat să vedem numărul maxim de jucători pe care îi putem avea în stagiu, în această perioadă, pentru că, pe măsură ce ne apropiem de Cupa Mondială, trebuie ca grupul să fie cât mai stabil, să avem un grup de bază, sudat”.
Lotul cu care România va pregăti meciul cu Germania din 8 februarie
ÎNAINTARE (19 jucători)
Linia 1 (9 jucători): Alexandru Savin (CS Rapid București), Iulian Hartig (CS Dinamo București), Joji Sikote, Cosmin Manole (CS Dinamo București), Gheorghe Gajion (Mont de Marsan / Franța), Thomas Crețu (Dax / Franța), Tudor Butnariu (SCM USV Timisoara), Ștefan Buruiană (SC Albi / Franța), Lukas Mitu (Castres Olympique / Franța)
Linia a 2-a (5 jucători): Marius Antonescu (Narbonne / Franța), Matthew Tweddle (CSA Steaua București), Nicolaas Immelman (CSM Știința Baia Mare), Andrei Mahu (Massy / Franța), Adrian Moțoc (Nissa Rugby / Franța)
Linia a 3-a (5 jucători): Dragoș Ser (SCM USV Timișoara), Vlad Neculau (SCM USV Timișoara), Kemal Altinok (SCM USV Timișoara), Cristi Boboc (CSA Steaua București), Eduard Cioroabă (CS Dinamo București)
TREISFERTURI (15 jucători)
Mijlocași de grămadă (2 jucători): Toma Mîrzac (CSM Știința Baia Mare), Alin Conache (CSA Steaua București)
Mijlocași la deschidere (3 jucători): Daniel Jipa (CS Rapid București), Ștefan Cojocariu (CS Rapid București), Hinckley Vaovasa
Aripi (4 jucători): Tevita Manumua (SCM USV Timișoara), Toni Maftei, Tiqe Iliesa (SCM USV Timișoara), Taliauli Sikuea (CSM Știința Baia Mare)
Centri (4 jucători): Alexandru Bucur (SCM USV Timișoara), Fonovai Tangimana (CS Dinamo București), Antonio Mitrea (Stade Aurillacois Espoirs / Franța), Taylor Gontineac (AS Béziers Hérault / Franța)
Fundași (2 jucători): Paul Popoaia (CSM Știința Baia Mare), Ovidiu Neagu (SCM USV Timișoara)
Staff tehnic
David Gérard – antrenor principal
Raphaël Saint-André – antrenor treisferturi și atac
Omar Mouneimne – antrenor apărare și contact
Juan Pablo Orlandi – antrenor înaintare
Benjamin Lapeyre – antrenor skills
Michael Dallery – preparator fizic
Paul Cere – preparator fizic și gps
Daniel Carpo – preparator fizic și gps
Fabian Bunu – analist video
Gilles Soirat – analist video
Petra Melinte – medic
Marius Todosi – kinetoterapeut
Andrei Diaconeasca – kinetoterapeut

Rugby Europe Championship 2026
Grupa A: Georgia, Spania, Olanda, Elveția
Grupa B: Portugalia, România, Belgia, Germania
Etapa 1
Sâmbătă 7 februarie 2026
Ora 13.00 (14.00 / Amsterdam): Olanda - Spania
Ora 20.00 (21.00 / Mons): Belgia - Portugalia
Duminică 8 februarie 2026
Ora 13.00 (14.00 / Yverdon-les-Bains): Elveția - Georgia
Ora 16.00 (17.00 / Kassel): Germania - România
Etapa a 2-a
Sâmbătă 14 februarie 2026
Ora 13.00 (14.00 / Dessau-Roßlau): Germania - Portugalia
Ora 20.00 (21.00 / Palencia): Spania - Elveția
Duminică 15 februarie 2026
Ora 13.00 (14.00 / Amsterdam): Olanda - Georgia
Ora 19.00 (20.00 / Iași): România - Belgia
Etapa a 3-a
Sâmbătă 21 februarie 2026
Ora 15.00 (13.00 / Tbilisi): Georgia - Spania
Ora 20.00 (21.00 / Mons): Belgia - Germania
Duminică 22 februarie 2026
Ora 13.00 (14.00 / Yverdon-les-Bains): Elveția - Olanda
Ora 17.30 (19.30 / Oeiras): Portugalia - România
Semifinale
Sâmbătă 7 martie / Duminică 8 martie 2026
Locurile 1-4
Locul 1 Grupa A - locul 2 Grupa B
Locul 1 Grupa B - locul 2 Grupa A
Locurile 5-8
Locul 3 Grupa A - locul 4 Grupa B
Locul 3 Grupa B - locul 4 Grupa A
Meciuri de clasament
Madrid
Duminică, 15 martie 2026
Articole similare

17 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...

17 Apr. 2026
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu
Asociația Municipală de Rugby București (AMRB) a anunțat că turneul numărul 3 de mini-rugby din această primăvară va fi dedicat memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar...

16 Apr. 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Ziaristul sportiv Chris Thau a spus cine l-a inspirat în alegerea titlului cărții despre Irimescu / VIDEO
În urmă cu mai bine de o săptămână, la Muzeul Sportului din București a fost lansată cartea „Misterul Irimescu rămâne nedezlegat”. Scrisă de jurnalistul...

16 Apr. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI: La despărțirea de Știința Baia Mare, Mihai Dico va da lovitura de începere a meciului cu Steaua
În rugby-ul românesc sunt multe cazuri de rugbyști care și-au legat numele de o singură echipă de club. E adevărat, numărul acestora devine tot mai mic în condițiile actuale...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.