ROMÂNIA / ISTORIE: Belodedici nu este primul român care a câștigat Cupa Campionilor cu două echipe diferite
De Marian Burlacu, 21 Iun. 2024
S-a spus, deseori, că Miodrag Belodedici este primul fotbalist din lume care a câștigat Cupa Campionilor (CCE) cu două echipe diferite. A făcut-o cu Steaua București, în 1986, și cu Steaua Roșie Belgrad, în 1991. Cu toate acestea, Belodedici nu este primul sportiv român care a cucerit CCE sub tricoul a două formații. Înaintea lui a reușit această performanță Gheorghe „Puiu” Dragomirescu Rahtopol. Și nu la fotbal, ci la rugby. În 14 iunie 1964, adică acum 60 de ani, acesta a evoluat pentru Grivița Roșie în finala câștigată (10-0), la București, cu Stade Montois, campioana Franței. Trei ani mai târziu, în 11 iunie 1967, Dragomirescu a cucerit CCE cu Dinamo București. În acea zi, formația alb-roșie s-a impus cu 18-0 în fața lui SU Agen (Franța). Și cum în tur gruparea din Hexagon s-a impus la o diferență mai mică (12-0), Dinamo a câștigat titlul de campioană a Europei la nivel de cluburi. (Foto: Marian Burlacu)
Născut la București, în 20 octombrie 1941, Gheorghe Dragomirescu a descoperit rugbyul la mijlocul secolului trecut. Așa a ajuns lângă terenul străjuit de buturi datorită lui Dumitru „Bebe” Manoileanu, fost jucător, apoi antrenor și ziarist. „Ca să mă motiveze, acesta mi-a dat un balon de rugby pe care l-am pierdut după un timp. Ceea ce mi-a adus reproșuri. Locuiam la bloc și ca să nu îl car după mine de fiecare dată când ieșeam, îi găsisem un loc de unde credeam că nu o va lua nimeni... Căci este al meu. Până când a dispărut. Aveam 12, 13 ani când am început să joc rugby. Mai degrabă, mă jucam cu balonul. Atunci nu se începea sportul la o vârstă atât de fragedă ca astăzi”, a declarat Dragomirescu, în urmă cu ani, pentru site-ul FRR.
Practic, Gheorghe „Puiu” Dragomirescu Rahtopol a fost legitimat în 1957, la Școala Sportivă. Tot pe atunci Dumitru Manoileanu încropise o formație de juniori și a apelat și la acesta. În aceeași perioadă, a mai lucrat cu Tudor George, poetul-antrenor cunoscut și ca „Ahoe”. „Îmi plăcea să mă lupt. Adoram competiția. Pe de altă parte, eram curajos și bătăios. Spun bătăios, nu bătăuș. Rugbyul se potrivea temperamentului meu. După ce a fost amenajat Parcul Copilului, Tudor George se ocupa de juniorii de la Grivița Roșie, Locomotiva cum i se spunea atunci. El a avut grupe de copii, dar se faceau antrenamente comune cu juniorii. Eu, deși aveam numai 13 ani, jucam cu cei de 16 sau 17 ani. Ahoe mi-a fost antrenor vreo doi ani. O influență mai mare asupra mea a avut-o Bebe Manoileanu, care m-a antrenat de la 15 la 18 ani. Acesta a fost cel care m-a ajutat să îmi cultivez valorile morale, să fiu corect, respectuos, dârz”.
La sfârșitul anilor 50, Gheorghe Dragomirescu a ajuns la Dinamo. „Am locuit în apropiere de stadion, de clubul Dinamo. Îmi amintesc începuturile acestui club. Am vizitat parcul sportiv care era în curs de amenajare. Mă plimbam pe acolo frecvent. De altfel, primul eveniment sportiv pe care l-am văzut la Dinamo a fost un concurs de ciclism pe velodrom”, a spus cel care a câștigat titlul de campion la seniori cu Dinamo în 1965 și 1968/1969.
În iunie 1964, Dragomirescu a avut ocazia de a disputa prima sa finală de Cupa Campionilor Europeni. Cu puțin timp înaintea disputei cu Mont-de-Marsan, Grivița Roșie l-a pierdut pe Mihai Țibuleac, care s-a accidentat. Și în locul său a fost adus de la Dinamo... Gheorghe Dragomirescu.
Înainte de toate, trebuie spus că în 1964 formaţia din Parcul Copilului a participat pentru a doua oară în Cupa Campionilor. O mai făcuse în 1962, când a pierdut (3-11), la București, finala cu AS Beziers, campioana Franței. Doi ani mai târziu, Grivița Roșie a primit drept de participare după ce a câştigat un meci de baraj cu Steaua. În sferturile de finală, echipa lui Viorel Morariu s-a impus în faţa lui RU Casablanca (Maroc) la o diferență categorică: 29-3 (13-0). A urmat semifinala cu Viktoria Hanovra (RF Germania), care nu a ridicat mari probleme campioanei noastre decât în prima repriză: 17-6 (3-3).
Astfel CFR Griviţa Roşie a ajuns să joace pentru a doua oară pe masă cu cel mai valoros trofeu continental la nivelul echipelor de club. Ca în 1962, finala s-a disputat la Bucureşti. Şi de această dată, CFR Griviţa Roşie a avut ca adversară o formaţie franceză, Mont-de-Marsan. Câştigătoare a campionatului în 1963, ea a prezentat un lot cu câţiva internaţionali cunoscuţi: J. B. Amestoy (două selecţii), P. Cazals (3 selecţii), B. Dauga (63 selecţii; acesta avea să fie multă vreme recordmanul selecţiilor pentru "cocoşi"), A. Boniface (48 selecţii), G. Boniface (35 selecţii) şi C. Darrouy (40 selecţii; el era căpitanul de atunci al echipei Franţei).
„Mont de Marsan era o echipa ofensiva, cu multe atacuri pe linia de treisferturi in care evoluau cei doi centri ai echipei Frantei, Andre si Guy Boniface, aveau si o aripa foarte buna, Christian Darrouy, echipa ce castigase de o maniera incantatoare campionatul Frantei. Din pacate pentru ei, cu o ora inainte de inceperea meciului, a inceput o ploaie torentiala care a durat vreun sfert de ora, insa suficient ca sa fie apa multa pe teren. Astfel, controlul balonului devenea o problema si nu au mai avut aceasta abilitate de a construi fazele de atac, iar acest avantaj pe care il aveau asupra noastra, s-a estompat. As spune spune ca Grivita s-a adaptat mai bine conditiilor de joc: apa, noroi”
Gheorghe Dragomirescu Rahtopol,
dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni la rugby
În faţa acestei pleiade de vedete, Griviţa Roşie a opus o formaţie cu numeroşi internaţionali (10), la care s-a adăugat, așa cum scriam mai sus, centrul Gheorghe Dragomirescu Rahtopol, împrumutat de la Dinamo pentru acest meci. În afara acestui jucător, formaţia feroviară a beneficiat la această finală şi de sprijinul antrenorului Nicolae Pădureanu, recomandat de bunele rezultate înregistrate cu echipa României, unde colaborase cu Viorel Morariu.
Disputată în 14 iunie, pe stadionul „23 August" din Capitală, finala Cupei Campionilor Europeni nu a mai atras la fel de mult public ca altădată, semn că, în ciuda rezultatelor pozitive înregistrate în ultimii ani, rugbyul începea să nu mai fie atractiv pentru bucureşteni. Poate că şi vremea, ploioasă, i-a reţinut acasă pe unii dintre cei care ar fi dorit să urmărească finala... Sau poate că spectaculozitatea în scădere a rugbyului practicat la noi i-a determinat pe alţii să renunţe... Oricum, indiferent de motiv, acesta a fost un prim avertisment că sportul cu balonul oval nu reuşise să-şi facă o piaţă în ţara noastră.
Disputa a fost controlată, în mare parte, de echipa noastră, care a şi reuşit să se impună în special datorită evoluţiei din prima repriză: 10-0 (10-0). De fapt, rugbyştii români au suplinit şi în acest joc inferioritatea lor tehnică prin spiritul combativ, dar mai ales printr-o tactică adecvată. În condiţiile în care terenul era desfundat, arma principală a formaţiei noastre a fost înaintarea, care s-a dovedit şi de această dată peste cea adversă.
Deschiderea scorului, de pildă, s-a produs după o repunere a balonului din margine. În condiţiile în care acolo Radu Damian a controlat situaţia, românii au căştigat mingea. A urmat un dribling, după care balonul a trecut pe la Viorel Morariu, iar Oblemenco l-a aşezat la umbra „H"-urilor. Cum Valeriu Irimescu a transformat încercarea, scorul a devenit 5-0 (min. 8). Contrar obiceiului, echipa bucureşteană a continuat să atace şi după aceea, ceea ce a făcut ca Mont-de-Marsan să piardă teren. Cum era de aşteptat, Griviţa Roşie a reuşit să înscrie din nou, de data aceasta printr-o acţiune individuală. Intercalat într-un atac, vivacele Viorel Morariu a slalomat printre adversari - trei dintre ei au fost trimişi la plimbare prin fente succesive -, după care a marcat eseu chiar între buturi. Dintr-o poziţie favorabilă, Valeriu Irimescu a transformat cu siguranţă (10-0, min. 11).
Evoluţia meciului, ca şi a scorului, au produs o stare de iritare în rândul francezilor, aceasta fiind tot mai evidentă după pauză. Uşor-uşor, întâlnirea a degenerat, Dumitru Manoileanu scriind că respectivul scenariu i-a avut ca protagonişti pe „energicul" nostru pilier Theodor Rădulescu şi pe irascibilul francez Andre Boniface: „Ultimul n-a rezistat prea mult repetatelor şi asprelor întâlniri cu românul şi, ieşindu-şi din fire peste măsură, a trebuit să fie eliminat - pentru loviri repetate şi intenţionate ale adversarilor - de arbitrul italian Silvio Pozzi, după ce acesta îl avertizase de nenumărate ori, îl eliminase, apoi îl iertase la rugăminţile camarazilor săi şi la intervenţia conducătorilor clubului francez aflaţi pe marginea terenului".
Acest episod, incredibil astăzi, s-a petrecut în minutul 51. Atunci, Pozzi l-a trimis la vestiare pe căpitanul Andre Boniface, însă s-a răzgândit sub presiunea oaspeţilor. Jocul s-a reluat, însă după numai trei minute francezul l-a lovit pe Grigoriu şi de această dată italianul i-a cerut agresorului să părăsească terenul. Au urmat momente penibile. Andre Boniface a refuzat să iasă, în timp ce arbitrul a fost încercuit de către colegii acestuia. Cum „cocoşul" nu s-a conformat deciziei arbitrului, după scurgerea timpului regulamentar Silvio Pozzi a fluierat finalul partidei... Astfel, după ce pierduse finala din 1962 CFR Griviţa Roşie a izbutit să o câştige pe aceea din 1964.
Iată şi echipa folosită atunci: 15. Irimescu - 14. Balcan, 13. Dragomirescu-Rahtopol, 12. Wusek, 11. Teodorescu - (md) 10. Oblemenco, (mg) 9. Stănescu - 7. Demian, 8. Iliescu, 6. V. Morariu - 5. M. Rusu, 4. Stoenescu (cpt.) - 3. Th. Rădulescu, 2. Manole, 1. Grigoriu.
Incidentele produse în finala CCE au fost comentate astfel de către arbitrul peninsular Pozzi: „În 27 de ani de arbitraj, nu mi s-a mai întâmplat să mă confrunt cu o asemenea atitudine nesportivă. Cred că am condus în spiritul jocului, făra să dezavantajez pe cineva, cu intenţia de a favoriza desfăşurarea firească a întâlnirii. Nu am putut însă să tolerez la nesfârşit actele nesportive repetate pe care le-a comis Andre Boniface".
Comportarea celui care a fost căpitanul lui Mont-de-Marsan a fost de neînţeles şi pentru conducătorii grupării franceze. „Sunt profund afectat de cele întâmplate. Regret că publicul bucureştean, recunoscut ca fiind generos cu rugbyştii francezi, n-a putut asista la un meci frumos, lipsit de astfel de momente", a declarat preşedintele Camile Pedare.
Fireşte că gesturile lui Andre Boniface au fost consemnate în raportul pe care observatorul Carlo Montana, preşedintele Federaţiei Italiene de Rugby, l-a trimis la Federaţia Internaţională de Rugby Amator (FIRA). Înainte ca FIRA să se pronunţe asupra cazului, Federaţia Franceză de Rugby (FFR) l-a suspendat pe căpitanul lui Mont-de-Marsan pe o perioadă nelimitată. Apoi, în spiritul îngăduitor caracteristic latinilor - era jucător de bază al echipei Franţei - pedeapsa a fost redusă la trei luni. Adică până în momentul în care „cocoşii" începeau pregătirea participării la ediţia din 1965 a Turneului celor 5 Naţiuni...
Trei ani după aceea, Gheorghe Dragomirescu a câștigat pentru a doua oară Cupa Campionilor Europeni. De data aceasta cu Dinamo. Învinsă cu 12-0, la Agen (Franța), în decembrie 1966, formația bucureșteană a reușit să se revanșeze în 11 iunie 1967, într-un stil de mare echipă: 18-0 (8-0). Întrebat cum se explică acea revenire uluitoare, Puiu Dragomirescu mi-a declarat în urmă cu ceva ani: „Jucam acasă. Așa că ne-am mobilizat exemplar. Ne-am spus că nu putem să ne facem de râs în fața compatrioților”.
Disputată pe stadionul de fotbal din Complexul Sportiv aflat pe șoseaua Ștefan cel Mare, întâlnirea a fost dominată de formația noastră. Încă din debut, dinamoviștii au atacat dornici să remonteze diferența. Astfel, o penalitate obținută a fost concretizată de Nica, deși unghiul față de „H"-uri a fost unul socotit... imposibil (min. 6, 3-0).
Această reușită a dat și mai multă încredere echipei pregătite de Dumitru „Titi" Ionescu, care n-a mai permis adversarei să depășească propria jumătate de teren. Cunoscută ca fiind o echipă tehnică, Dinamo a atacat variat, mai ales pe treisferturi. La o astfel de acțiune, Coravu a marcat o încercare pe care Nica a transformat-o (min. 38, 8-0). De remarcat faptul că acest eseu a fost înscris într-o perioadă în care Dinamo evolua în 14 jucători. Gheorghe Stoica se accidentase grav și părăsise terenul încă din minutul 25 (la vremea aceea nu erau permise schimbările). El a fost transportat direct la spital, având o leziune la coloana vertebrală. Alte accidentări serioase au mai suferit în decursul jocului Zlătoianu și Rășcanu.
Amenințați cu pierderea trofeului, francezii au renunțat la jocul lor de așteptare, s-au deschis, ceea ce a favorizat tot pe Dinamo, care a reușit să mărească diferența de scor: Dragomir a marcat o altă încercare, de această dată transformată de Giugiuc (min. 50, 13-0). Cum la acest rezultat reprezentanta României devenea câștigătoarea trofeului, toată lumea se aștepta la o reacție și mai promptă a francezilor. Aceștia pierduseră însă duelul psihologic, astfel că au evoluat într-o notă și mai slabă. Pe final (min. 78), când totul era deja jucat, Dragomir (eseu) și Nica (transformare) au stabilit rezultatul final: 18-0.
Iată cum arată caseta tehnică a meciului:
DINAMO - SU AGEN 18-0 (8-0)
BUCURE{TI (11 iunie 1967). Stadion: „Dinamo". Timp: frumos. Teren: bun. Arbitru: P. Niculescu. Au marcat: Coravu 1e (min. 38), Dragomir 2e (min. 50, 78), Nica 2t (min. 38, 78), 1lp (min. 6), Giugiuc 1t (min. 50).
DINAMO: 15. Victor DĂICIULESCU - 14. Vasile DRAGOMIR, 13. Dan CORAVU, 12. Gheorghe DRAGOMIRESCU-RAHTOPOL, 11. Gheorghe NICA - 10. GIUGIUC, 9. Mircea LEONTE - 7. Constantin FUGIGI, 8. Dumitru ZLĂTOIANU, 6. Gheorghe RĂȘCANU - 5. Ion ȚUȚUIANU, 4. ENE - 3. Nicolae BACIU, 2. Paul IORDĂCHESCU, 1. Gheorghe STOICA.
Antrenor: Dumitru „Titi" IONESCU.
SU AGEN: 15. PECHAMBERT - 14. FAUSTO, 13. GRUPPI, 12. SABATTIER, 11. POMMIES - 10. RAZAT, 9. LACROIX - 7. SITJAR, 8. ZANNI, 6. BLEMOURET - 5. FORT, 4. VIOTTO - 3. LAGIEWSKI, 2. MALBET, 1. LASSERE.
Succesul dinamovist a fost, firește, elogiat atât în presa noastră, cât și în cea franceză. „O excepțională performanță a rugbyștilor dinamoviști! De la 0-12 la 18-0", s-a scris pe coperta IV a revistei „Sport" (nr. 12/203, iunie 1967). În lucrarea „Rugby. Mică enciclopedie", Dumitru Manoileanu a remarcat jocul mijlocașului la grămadă Mircea Leonte, despre care a spus că și-a condus magistral echipa. „(...) Dinamoviștii marcau în acest meci apogeul unei vechi școli rugbystice ofensive inaugurate în anii 1950-1952, al unui stil și concepții de joc pe care antrenorul Dumitru (Titi) Ionescu o conservase și o dezvoltase cu perseverență și care-și afla în această splendidă zi de iunie binemeritata răsplată. Fusese un adevărat festival rugbystic și unul dintre momentele de vârf ale rugbyului rom~nesc..."
Firește că după meci jucătorii francezi au recunoscut superioritatea echipei Dinamo. Căpitanul Pierre Lacroix a declarat: „Jos pălăria! Dinamo s-a dovedit mult mai valoroasă astăzi. Ea a fost o formație cu un joc complet, care a dispus de un rezistent pachet de ânaintași și de o linie de treisferturi care a decis materializarea superiorității demonstrate de bucureșteni".
La fel de fair a fost și Pierre Fondecave, conducătorul delegației lui SU Agen: „Ne-a suprins jocul viguros practicat de Dinamo. Astfel, am constatat că înaintarea noastră a capotat, ceea ce nu prea s-a mai întâmplat. Victoria echipei Dinamo este absolut meritată, iar arbitrajul, chiar dacă ceva mai larg ca în Franța, a fost corect". În continuare, Fondecave și-a exprima speranța că echipa sa va mai întâlni și pe viitor echipe din România. Ceea ce de fapt s-a și întâmplat după numai câteva zile, atunci când Agen a câștigat la Constanța, în fața Farului: 17-9 (6-3).
Interesant este că Dragomirescu n-are amintiri și de la festivitățile de premiere de după finalele CCE. „În 1964, după meci, am mers imediat în vestiar. Apoi am plecat acasă. Seara ne-am întâlnit la Mon Jardin, unde acum e Hotelul Dorobanți, aproape de Casa Oamenilor de Știință, în Piața Lahovari. Cam asta a fost, plus prima care însemna două salarii și jumătate calculate la salariul mediu pe economie. Festivitate de premiere n-a fost nici în 1967. Cum Agen câștigase cu 12-0, în tur, cei de la FIRA, care aveau sediul la Paris, n-au adus trofeul la București. Au considerat că echipa franceză n-are cum să nu-l câștige... Așa că Dinamo a fost ulterior în Franța, pentru un meci, și a primit cupa”, și-a amintit Gheorghe Dragomirescu.
Născut la București, în 20 octombrie 1941, Gheorghe Dragomirescu a descoperit rugbyul la mijlocul secolului trecut. Așa a ajuns lângă terenul străjuit de buturi datorită lui Dumitru „Bebe” Manoileanu, fost jucător, apoi antrenor și ziarist. „Ca să mă motiveze, acesta mi-a dat un balon de rugby pe care l-am pierdut după un timp. Ceea ce mi-a adus reproșuri. Locuiam la bloc și ca să nu îl car după mine de fiecare dată când ieșeam, îi găsisem un loc de unde credeam că nu o va lua nimeni... Căci este al meu. Până când a dispărut. Aveam 12, 13 ani când am început să joc rugby. Mai degrabă, mă jucam cu balonul. Atunci nu se începea sportul la o vârstă atât de fragedă ca astăzi”, a declarat Dragomirescu, în urmă cu ani, pentru site-ul FRR.
Practic, Gheorghe „Puiu” Dragomirescu Rahtopol a fost legitimat în 1957, la Școala Sportivă. Tot pe atunci Dumitru Manoileanu încropise o formație de juniori și a apelat și la acesta. În aceeași perioadă, a mai lucrat cu Tudor George, poetul-antrenor cunoscut și ca „Ahoe”. „Îmi plăcea să mă lupt. Adoram competiția. Pe de altă parte, eram curajos și bătăios. Spun bătăios, nu bătăuș. Rugbyul se potrivea temperamentului meu. După ce a fost amenajat Parcul Copilului, Tudor George se ocupa de juniorii de la Grivița Roșie, Locomotiva cum i se spunea atunci. El a avut grupe de copii, dar se faceau antrenamente comune cu juniorii. Eu, deși aveam numai 13 ani, jucam cu cei de 16 sau 17 ani. Ahoe mi-a fost antrenor vreo doi ani. O influență mai mare asupra mea a avut-o Bebe Manoileanu, care m-a antrenat de la 15 la 18 ani. Acesta a fost cel care m-a ajutat să îmi cultivez valorile morale, să fiu corect, respectuos, dârz”.
La sfârșitul anilor 50, Gheorghe Dragomirescu a ajuns la Dinamo. „Am locuit în apropiere de stadion, de clubul Dinamo. Îmi amintesc începuturile acestui club. Am vizitat parcul sportiv care era în curs de amenajare. Mă plimbam pe acolo frecvent. De altfel, primul eveniment sportiv pe care l-am văzut la Dinamo a fost un concurs de ciclism pe velodrom”, a spus cel care a câștigat titlul de campion la seniori cu Dinamo în 1965 și 1968/1969.
În iunie 1964, Dragomirescu a avut ocazia de a disputa prima sa finală de Cupa Campionilor Europeni. Cu puțin timp înaintea disputei cu Mont-de-Marsan, Grivița Roșie l-a pierdut pe Mihai Țibuleac, care s-a accidentat. Și în locul său a fost adus de la Dinamo... Gheorghe Dragomirescu.
Înainte de toate, trebuie spus că în 1964 formaţia din Parcul Copilului a participat pentru a doua oară în Cupa Campionilor. O mai făcuse în 1962, când a pierdut (3-11), la București, finala cu AS Beziers, campioana Franței. Doi ani mai târziu, Grivița Roșie a primit drept de participare după ce a câştigat un meci de baraj cu Steaua. În sferturile de finală, echipa lui Viorel Morariu s-a impus în faţa lui RU Casablanca (Maroc) la o diferență categorică: 29-3 (13-0). A urmat semifinala cu Viktoria Hanovra (RF Germania), care nu a ridicat mari probleme campioanei noastre decât în prima repriză: 17-6 (3-3).
Astfel CFR Griviţa Roşie a ajuns să joace pentru a doua oară pe masă cu cel mai valoros trofeu continental la nivelul echipelor de club. Ca în 1962, finala s-a disputat la Bucureşti. Şi de această dată, CFR Griviţa Roşie a avut ca adversară o formaţie franceză, Mont-de-Marsan. Câştigătoare a campionatului în 1963, ea a prezentat un lot cu câţiva internaţionali cunoscuţi: J. B. Amestoy (două selecţii), P. Cazals (3 selecţii), B. Dauga (63 selecţii; acesta avea să fie multă vreme recordmanul selecţiilor pentru "cocoşi"), A. Boniface (48 selecţii), G. Boniface (35 selecţii) şi C. Darrouy (40 selecţii; el era căpitanul de atunci al echipei Franţei).
„Mont de Marsan era o echipa ofensiva, cu multe atacuri pe linia de treisferturi in care evoluau cei doi centri ai echipei Frantei, Andre si Guy Boniface, aveau si o aripa foarte buna, Christian Darrouy, echipa ce castigase de o maniera incantatoare campionatul Frantei. Din pacate pentru ei, cu o ora inainte de inceperea meciului, a inceput o ploaie torentiala care a durat vreun sfert de ora, insa suficient ca sa fie apa multa pe teren. Astfel, controlul balonului devenea o problema si nu au mai avut aceasta abilitate de a construi fazele de atac, iar acest avantaj pe care il aveau asupra noastra, s-a estompat. As spune spune ca Grivita s-a adaptat mai bine conditiilor de joc: apa, noroi”
Gheorghe Dragomirescu Rahtopol,
dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni la rugby
În faţa acestei pleiade de vedete, Griviţa Roşie a opus o formaţie cu numeroşi internaţionali (10), la care s-a adăugat, așa cum scriam mai sus, centrul Gheorghe Dragomirescu Rahtopol, împrumutat de la Dinamo pentru acest meci. În afara acestui jucător, formaţia feroviară a beneficiat la această finală şi de sprijinul antrenorului Nicolae Pădureanu, recomandat de bunele rezultate înregistrate cu echipa României, unde colaborase cu Viorel Morariu.
Disputată în 14 iunie, pe stadionul „23 August" din Capitală, finala Cupei Campionilor Europeni nu a mai atras la fel de mult public ca altădată, semn că, în ciuda rezultatelor pozitive înregistrate în ultimii ani, rugbyul începea să nu mai fie atractiv pentru bucureşteni. Poate că şi vremea, ploioasă, i-a reţinut acasă pe unii dintre cei care ar fi dorit să urmărească finala... Sau poate că spectaculozitatea în scădere a rugbyului practicat la noi i-a determinat pe alţii să renunţe... Oricum, indiferent de motiv, acesta a fost un prim avertisment că sportul cu balonul oval nu reuşise să-şi facă o piaţă în ţara noastră.
Disputa a fost controlată, în mare parte, de echipa noastră, care a şi reuşit să se impună în special datorită evoluţiei din prima repriză: 10-0 (10-0). De fapt, rugbyştii români au suplinit şi în acest joc inferioritatea lor tehnică prin spiritul combativ, dar mai ales printr-o tactică adecvată. În condiţiile în care terenul era desfundat, arma principală a formaţiei noastre a fost înaintarea, care s-a dovedit şi de această dată peste cea adversă.
Deschiderea scorului, de pildă, s-a produs după o repunere a balonului din margine. În condiţiile în care acolo Radu Damian a controlat situaţia, românii au căştigat mingea. A urmat un dribling, după care balonul a trecut pe la Viorel Morariu, iar Oblemenco l-a aşezat la umbra „H"-urilor. Cum Valeriu Irimescu a transformat încercarea, scorul a devenit 5-0 (min. 8). Contrar obiceiului, echipa bucureşteană a continuat să atace şi după aceea, ceea ce a făcut ca Mont-de-Marsan să piardă teren. Cum era de aşteptat, Griviţa Roşie a reuşit să înscrie din nou, de data aceasta printr-o acţiune individuală. Intercalat într-un atac, vivacele Viorel Morariu a slalomat printre adversari - trei dintre ei au fost trimişi la plimbare prin fente succesive -, după care a marcat eseu chiar între buturi. Dintr-o poziţie favorabilă, Valeriu Irimescu a transformat cu siguranţă (10-0, min. 11).
Evoluţia meciului, ca şi a scorului, au produs o stare de iritare în rândul francezilor, aceasta fiind tot mai evidentă după pauză. Uşor-uşor, întâlnirea a degenerat, Dumitru Manoileanu scriind că respectivul scenariu i-a avut ca protagonişti pe „energicul" nostru pilier Theodor Rădulescu şi pe irascibilul francez Andre Boniface: „Ultimul n-a rezistat prea mult repetatelor şi asprelor întâlniri cu românul şi, ieşindu-şi din fire peste măsură, a trebuit să fie eliminat - pentru loviri repetate şi intenţionate ale adversarilor - de arbitrul italian Silvio Pozzi, după ce acesta îl avertizase de nenumărate ori, îl eliminase, apoi îl iertase la rugăminţile camarazilor săi şi la intervenţia conducătorilor clubului francez aflaţi pe marginea terenului".
Acest episod, incredibil astăzi, s-a petrecut în minutul 51. Atunci, Pozzi l-a trimis la vestiare pe căpitanul Andre Boniface, însă s-a răzgândit sub presiunea oaspeţilor. Jocul s-a reluat, însă după numai trei minute francezul l-a lovit pe Grigoriu şi de această dată italianul i-a cerut agresorului să părăsească terenul. Au urmat momente penibile. Andre Boniface a refuzat să iasă, în timp ce arbitrul a fost încercuit de către colegii acestuia. Cum „cocoşul" nu s-a conformat deciziei arbitrului, după scurgerea timpului regulamentar Silvio Pozzi a fluierat finalul partidei... Astfel, după ce pierduse finala din 1962 CFR Griviţa Roşie a izbutit să o câştige pe aceea din 1964.
Iată şi echipa folosită atunci: 15. Irimescu - 14. Balcan, 13. Dragomirescu-Rahtopol, 12. Wusek, 11. Teodorescu - (md) 10. Oblemenco, (mg) 9. Stănescu - 7. Demian, 8. Iliescu, 6. V. Morariu - 5. M. Rusu, 4. Stoenescu (cpt.) - 3. Th. Rădulescu, 2. Manole, 1. Grigoriu.
Incidentele produse în finala CCE au fost comentate astfel de către arbitrul peninsular Pozzi: „În 27 de ani de arbitraj, nu mi s-a mai întâmplat să mă confrunt cu o asemenea atitudine nesportivă. Cred că am condus în spiritul jocului, făra să dezavantajez pe cineva, cu intenţia de a favoriza desfăşurarea firească a întâlnirii. Nu am putut însă să tolerez la nesfârşit actele nesportive repetate pe care le-a comis Andre Boniface".
Comportarea celui care a fost căpitanul lui Mont-de-Marsan a fost de neînţeles şi pentru conducătorii grupării franceze. „Sunt profund afectat de cele întâmplate. Regret că publicul bucureştean, recunoscut ca fiind generos cu rugbyştii francezi, n-a putut asista la un meci frumos, lipsit de astfel de momente", a declarat preşedintele Camile Pedare.
Fireşte că gesturile lui Andre Boniface au fost consemnate în raportul pe care observatorul Carlo Montana, preşedintele Federaţiei Italiene de Rugby, l-a trimis la Federaţia Internaţională de Rugby Amator (FIRA). Înainte ca FIRA să se pronunţe asupra cazului, Federaţia Franceză de Rugby (FFR) l-a suspendat pe căpitanul lui Mont-de-Marsan pe o perioadă nelimitată. Apoi, în spiritul îngăduitor caracteristic latinilor - era jucător de bază al echipei Franţei - pedeapsa a fost redusă la trei luni. Adică până în momentul în care „cocoşii" începeau pregătirea participării la ediţia din 1965 a Turneului celor 5 Naţiuni...
Trei ani după aceea, Gheorghe Dragomirescu a câștigat pentru a doua oară Cupa Campionilor Europeni. De data aceasta cu Dinamo. Învinsă cu 12-0, la Agen (Franța), în decembrie 1966, formația bucureșteană a reușit să se revanșeze în 11 iunie 1967, într-un stil de mare echipă: 18-0 (8-0). Întrebat cum se explică acea revenire uluitoare, Puiu Dragomirescu mi-a declarat în urmă cu ceva ani: „Jucam acasă. Așa că ne-am mobilizat exemplar. Ne-am spus că nu putem să ne facem de râs în fața compatrioților”.
Disputată pe stadionul de fotbal din Complexul Sportiv aflat pe șoseaua Ștefan cel Mare, întâlnirea a fost dominată de formația noastră. Încă din debut, dinamoviștii au atacat dornici să remonteze diferența. Astfel, o penalitate obținută a fost concretizată de Nica, deși unghiul față de „H"-uri a fost unul socotit... imposibil (min. 6, 3-0).
Această reușită a dat și mai multă încredere echipei pregătite de Dumitru „Titi" Ionescu, care n-a mai permis adversarei să depășească propria jumătate de teren. Cunoscută ca fiind o echipă tehnică, Dinamo a atacat variat, mai ales pe treisferturi. La o astfel de acțiune, Coravu a marcat o încercare pe care Nica a transformat-o (min. 38, 8-0). De remarcat faptul că acest eseu a fost înscris într-o perioadă în care Dinamo evolua în 14 jucători. Gheorghe Stoica se accidentase grav și părăsise terenul încă din minutul 25 (la vremea aceea nu erau permise schimbările). El a fost transportat direct la spital, având o leziune la coloana vertebrală. Alte accidentări serioase au mai suferit în decursul jocului Zlătoianu și Rășcanu.
Amenințați cu pierderea trofeului, francezii au renunțat la jocul lor de așteptare, s-au deschis, ceea ce a favorizat tot pe Dinamo, care a reușit să mărească diferența de scor: Dragomir a marcat o altă încercare, de această dată transformată de Giugiuc (min. 50, 13-0). Cum la acest rezultat reprezentanta României devenea câștigătoarea trofeului, toată lumea se aștepta la o reacție și mai promptă a francezilor. Aceștia pierduseră însă duelul psihologic, astfel că au evoluat într-o notă și mai slabă. Pe final (min. 78), când totul era deja jucat, Dragomir (eseu) și Nica (transformare) au stabilit rezultatul final: 18-0.
Iată cum arată caseta tehnică a meciului:
DINAMO - SU AGEN 18-0 (8-0)
BUCURE{TI (11 iunie 1967). Stadion: „Dinamo". Timp: frumos. Teren: bun. Arbitru: P. Niculescu. Au marcat: Coravu 1e (min. 38), Dragomir 2e (min. 50, 78), Nica 2t (min. 38, 78), 1lp (min. 6), Giugiuc 1t (min. 50).
DINAMO: 15. Victor DĂICIULESCU - 14. Vasile DRAGOMIR, 13. Dan CORAVU, 12. Gheorghe DRAGOMIRESCU-RAHTOPOL, 11. Gheorghe NICA - 10. GIUGIUC, 9. Mircea LEONTE - 7. Constantin FUGIGI, 8. Dumitru ZLĂTOIANU, 6. Gheorghe RĂȘCANU - 5. Ion ȚUȚUIANU, 4. ENE - 3. Nicolae BACIU, 2. Paul IORDĂCHESCU, 1. Gheorghe STOICA.
Antrenor: Dumitru „Titi" IONESCU.
SU AGEN: 15. PECHAMBERT - 14. FAUSTO, 13. GRUPPI, 12. SABATTIER, 11. POMMIES - 10. RAZAT, 9. LACROIX - 7. SITJAR, 8. ZANNI, 6. BLEMOURET - 5. FORT, 4. VIOTTO - 3. LAGIEWSKI, 2. MALBET, 1. LASSERE.
Succesul dinamovist a fost, firește, elogiat atât în presa noastră, cât și în cea franceză. „O excepțională performanță a rugbyștilor dinamoviști! De la 0-12 la 18-0", s-a scris pe coperta IV a revistei „Sport" (nr. 12/203, iunie 1967). În lucrarea „Rugby. Mică enciclopedie", Dumitru Manoileanu a remarcat jocul mijlocașului la grămadă Mircea Leonte, despre care a spus că și-a condus magistral echipa. „(...) Dinamoviștii marcau în acest meci apogeul unei vechi școli rugbystice ofensive inaugurate în anii 1950-1952, al unui stil și concepții de joc pe care antrenorul Dumitru (Titi) Ionescu o conservase și o dezvoltase cu perseverență și care-și afla în această splendidă zi de iunie binemeritata răsplată. Fusese un adevărat festival rugbystic și unul dintre momentele de vârf ale rugbyului rom~nesc..."
Firește că după meci jucătorii francezi au recunoscut superioritatea echipei Dinamo. Căpitanul Pierre Lacroix a declarat: „Jos pălăria! Dinamo s-a dovedit mult mai valoroasă astăzi. Ea a fost o formație cu un joc complet, care a dispus de un rezistent pachet de ânaintași și de o linie de treisferturi care a decis materializarea superiorității demonstrate de bucureșteni".
La fel de fair a fost și Pierre Fondecave, conducătorul delegației lui SU Agen: „Ne-a suprins jocul viguros practicat de Dinamo. Astfel, am constatat că înaintarea noastră a capotat, ceea ce nu prea s-a mai întâmplat. Victoria echipei Dinamo este absolut meritată, iar arbitrajul, chiar dacă ceva mai larg ca în Franța, a fost corect". În continuare, Fondecave și-a exprima speranța că echipa sa va mai întâlni și pe viitor echipe din România. Ceea ce de fapt s-a și întâmplat după numai câteva zile, atunci când Agen a câștigat la Constanța, în fața Farului: 17-9 (6-3).
Interesant este că Dragomirescu n-are amintiri și de la festivitățile de premiere de după finalele CCE. „În 1964, după meci, am mers imediat în vestiar. Apoi am plecat acasă. Seara ne-am întâlnit la Mon Jardin, unde acum e Hotelul Dorobanți, aproape de Casa Oamenilor de Știință, în Piața Lahovari. Cam asta a fost, plus prima care însemna două salarii și jumătate calculate la salariul mediu pe economie. Festivitate de premiere n-a fost nici în 1967. Cum Agen câștigase cu 12-0, în tur, cei de la FIRA, care aveau sediul la Paris, n-au adus trofeul la București. Au considerat că echipa franceză n-are cum să nu-l câștige... Așa că Dinamo a fost ulterior în Franța, pentru un meci, și a primit cupa”, și-a amintit Gheorghe Dragomirescu.
Articole similare
03 Dec. 2024
CUPA ROMÂNIEI 2024 / SEMIFINALE: Meciurile Baia Mare - Steaua și Dinamo - Timișoara se joacă într-o zi de vineri!
Și în acest an competițiile rugbystice de la noi, la nivel de seniori, sunt afectate de vreme. Sâmbăta trecută, meciurile Steaua - Dinamo 17-17 și Rapid - Timișoara 14-20 s-au...
02 Dec. 2024
ROMÂNIA / CLUBURI: CSM Constanța în mare impas, cu salarii restante pe 3 luni la echipa de rugby!
Sportul românesc nu se află în cea mai bună perioadă a sa. Iar rugbyul se confruntă cu și mai multe probleme. Iar una dintre cauzele declinului este legată de cluburile sportive din...
29 Nov. 2024
ROMÂNIA / ECHIPA NAȚIONALĂ DE SENIORI: Ce program au Stejarii până la meciurile cu Germania, Belgia și Portugalia din REC 2025
Echipa națională de rugby și-a încheiat seria meciurilor din 2024, iar jucătorii au revenit la cluburi pentru faza finală a Cupei României. Astfel, mâine (sâmbătă, 30...
29 Nov. 2024
CUPA ROMÂNIEI 2024 / FAZA GRUPELOR / ETAPA A 3-A: Steaua și Dinamo luptă pentru locul 1, Rapid și Timișoara se bat pentru semifinale
Două meciuri sunt programate în ultima etapă din faza grupelor ediției 2024 a Cupei României la rugby, Iar ambele se dispută mâine (sâmbătă, 30 noiembrie 2024), la...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.
