Rapsodie “albastra” la Eden Park

     Corespondenta din Toronto
     Acordurile unei rapsodii “albastre” au plutit, parca, deasupra stadionului Eden Park, la sfarsitul recent disputatei finale a Turneului „Super 12”, care a consfintit victoria gazdelor, Auckland „Blues”, 21-17 asupra “Cruciatilor” din Canterbury. In acest fel, « Blues » au cucerit trofeul pentru a treia oara, repetand succesele din 1996 (editia inaugurala) si 1997, in timp ce « Crusaders » se pot lauda cu patru victorii, 1998, 1999, 2000 si 2002.
Auckland si Canterbury – doua stiluri de joc diferite


     Finala a reprezentat un meci tipic rugby-ului Emisferei Sudice, desfasurat intr-un ritm intens din primul pana in ultimul minut, in mare viteza si caracterizat printr-o remarcabila fluiditate a jocului. Pentru a intari aceasta afirmatie este suficient sa amintim faptul ca prima penalitate a meciului a fost dictata de arbitrul sud-african Andre Watson, de-abia in minutul 21!
     Incercand o scurta analiza a finalei, ceea ce mi se pare important de evidentiat, de la inceput, este diferenta intre stilurile celor doua protaganiste. Canterbury s-a bazat, intotdeauna, pe o organizare desavarsita in toate compartimentele de joc, pe superioritatea gramezii in fazele fixe, si pe capacitatea liniei a treia, in special a lui Richard McCaw, de a recupera baloanele in fazele dinamice ale jocului.
     De partea celalalta, tactica celor de la Auckland, construita in jurul jocului lui Carlos Spencer, care a avut un sezon exceptional in „Super 12”, este expresia unui stil foarte ofensiv, bazat pe eliberarea cat mai rapida a balonului din aglomerari si maul-uri, si pe declansarea unor atacuri rapide, din toate pozitiile si din toate zonele terenului. In ceea ce priveste asemanarile, un punct comun al celor doua echipe l-ar reprezenta calitatea apararii, ambele formatii dand dovada, de-a lungul intregului Turneu, a unei impresionante capacitati defensive.

Prima repriza – duel al „uverturilor”


     Inceputul meciului nu a adus nici o surpriza in privinta tacticilor utilizate de catre cele doua finaliste. Canterbury a etalat un joc foarte organizat, atat in ofensiva cat si in defensiva, cu un accent pe forta gramezii, in timp ce Auckland a cautat, prin Spencer si linia de treisferturi, sa atace in permanenta cautand o fisura cat de mica in apararea ermetica a oaspetilor.
     Prima repriza s-a caracterizat printr-un duel al “uverturilor”. Aaron Mauger, inlocuitorul lui Mehrtens, ramas pe banca de rezerve, a dirijat loviturile de picior catre colturile terenului, cautand sa obtina si sa mentina avantajul teritorial, „prinzand” tuse cat mai aproape de butul advers, punand astfel in valoare prezenta lui Chris Jack in margini, precum si eficienta gramezii in maul-urile penetrante.
     De partea cealalta, Carlos Spencer si-a concentrat loviturile de picior pe centru, cu scopul de a exercita o presiune continua asupra fundasului Leon McDonald si de a crea situatii favorabile pentru treisferturile sale pornite in urmarirea balonului.
     Canterbury a dominat prima repriza, gramada condusa de Reuben Thorne s-a aratat mai puternica in fazele fixe, Greg Sommerville dominandu-l, in unele moemente, destul de clar pe Deacon Manu.
     Mai mult, defensiva “Cruciatilor” , foarte bine organizata, a absorbit presiunea exercitata de gazde, oprind atacurile treisferturilor adverse, lansate de Spencer atat pe flancuri cat si pe centru.
     In cele din urma, superioritatea celor de la Canterbury s-a concretizat prin doua eseuri, ambele inscrise de taloner-ul Mark Hammett. Primul, dupa o tusa castigata de Brad Thorn si o rapida combinatie cu Scott Robertson, cel de-al doilea in urma unei greseli copilaresti a lui Spencer, care a scapat mingea la cativa metri de but, permitandu-i lui Hammett sa inscrie un eseu neasteptat chiar in ultimele secunde ale primei reprize.

Repriza a doua - sub semnul ofensivei „albastre”


     Echipa gazda a revenit dupa pauza extrem de determinata, etaland aceeasi forta ofensiva care i-a ingaduit sa castige 10 din cele 11 partide disputate in actuala editie a Turneului. Spencer si ai sai au atacat in valuri, inca de la inceputul celei de-a doua reprize reusind sa marcheze un prim eseu, dupa o patrundere decisiva a demi-ului David Gibson, cel care l-a inlocuit cu succes pe titularul Steve Devine, continuata in mare viteza de Muliaina si Gear si concretizata de Doug Howlett.
     „Cruciatii” au continuat sa-si apere cu strasnicie redutele, dar „Blues” si-au intetit atacurile in toate zonele terenului, Carlos Spencer alternand lansarile treisferturilor cu lovituri inalte de urmarire sau lovituri de picior lungi care „cautau” tuse in apropierea butului advers.
     Dupa o astfel de tusa, castigata de Ali Williams, cel care s-a impus in fata lui Chris Jack in jocul de margine, si dupa un maul penetrant executat ca la carte, Daniel Braid a inscris cel de-al doilea eseu al gazdelor. Acesta a constituit momentul desprinderii echipei din Auckland care a mentinut presiunea ofensiva, dar, in acelasi timp, s-a aparat cu ferocitate blocand atacurile disperate ale oaspetilor. Canterbury a dominat finalul meciului, Carter si MacDonald au fost foarte aproape de eseu, dar, de fiecare data, defensiva gazdelor a rezistat. Caleb Ralph va reusi, totusi, sa inscrie un eseu, dar era prea tarziu, meciul fiind deja jucat, Auckland „Blues” recastigand trofeul dupa o asteptare de sase ani.
     Victoria celor din Auckland a confirmat dominarea cvasi-totala a Turneului „Super 12” de catre echipele neo-zeelnadeze. Din cele opt editii de pana acum, sapte au fost castigate de reprezentantele Noii Zeelande, in timp ce doar una, editia din 2001, a revenit australienilor de la ACT Brumbies.