Noua Zeelanda: Indepartarea de matca?
De Redactia Rugby , 17 Dec. 2003
Corespondenta din Toronto.
Pentru Noua Zeelanda, necalificarea in finala Cupei Mondiale a reprezentat, fara indoiala, un esec de proportii majore, All Blacks trebuind sa astepte inca patru ani pentru a lansa o noua campanie de cucerire a trofeului William Webb Ellis.
Gramada – problema majora a Noii Zeelande
Randurile care urmeaza nu urmaresc sa faca o analiza exhaustiva a cauzelor care au determinat nereusita Noii Zeelande la aceasta editie a competitiei supreme a rugby-ului mondial. Ele par a fi destul de complexe si, in opinia mea, nu tin doar de formidabila aparare a “Cangurilor” care a sufocat elanul ofensiv al All Blacks in semifinala de la Sydney, ci, intr-o oarecare masura, si de situatia generala a rugby-ului neo-zeelandez.
Prin urmare, as vrea sa ma opresc doar asupra unui aspect care mi s-a parut ca avut un rol esential in esecul suferit la Mondiale de echipa antrenata de John Mitchell, si anume: evolutia inconsistenta si mediocra, uneori, a gramezii. Aici se impune o clarificare: remarca “mediocra” trebuie privita in raport cu scara de valori – extrem de exigenta – impusa de standardul All Blacks.
Ceea ce mi s-a parut insa foarte limpede la recent incheiata editie a Cupei Mondiale a fost faptul ca actuala gramada a Noii Zeelande nu a mai avut prestanta, autoritatea si capacitatea de a-si domina rivalele asa cum faceau altadata ilustrele sale predecesoare, conduse de Whineray, Lochore, Kirkpatrick, Mourie, Dalton sau de legendarul Colin Meads.
Temuta, candva, pe toate stadioanele lumii, inaintarea All Blacks pare a nu mai avea forta “uraganului” care matura si spulbera totul in cale, pierzandu-si treptat aura de invincibilitate si impreuna cu ea acea splendida imagine a unui bloc de marmura neagra de care sa sfaramau valurile atacurilor adverse. Vremurile in care “cavalerii in negru” nu luau prizonieri se pare ca au trecut, topindu-se in istoria atat de bogata a rugby-ului neo-zeelandez.
Lipsa unui “tight five” de anvergura
Desigur, nu se poate spune ca gramada condusa de Rueben Thorne a jucat slab la turneul australian, dar, dupa cum aminteam mai sus, standardele extrem de inalte impuse de All Blacks de-a lungul vremii au facut ca evolutia gramezii sa para, cateodata, de-a dreptul modesta. Este nedrept pentru Thorne si coechipierii sai sa fie comparati mereu cu “monstrii sacri” ai rugby-ului neo-zeelandez, dar de “vina” este doar extraordinara istorie a acestei venerabile institutii rugbystice care este selectionata All Blacks!
Problema gramezii echipei lui John Mitchell a inceput, dupa parerea mea, chiar din linia intai. Ceea ce m-a frapat urmarind selectionata Noii Zeelande in ultimii ani, este faptul ca ea nu a beneficiat si nu beneficiaza de un “tight five” – linia intai si linia doua – suficient de puternic si valoros pentru a se impune in fata adversarilor directi. Poate ca exagerez si s-ar putea foarte bine sa ma insel, dar cred ca Anglia, Franta, Australia si chiar Africa de Sud, in unele meciuri, au demonstrat ca poseda o combinatie linia intai-linia a doua, mai puternica decat cea a Noii Zeelande. Desigur, parerea de mai sus poate fi atat subiectiva cat si discutabila. Imi asum insa riscul acestei aprecieri si indraznesc sa afirm ca nu cred sa fi existat in istoria rugby-ului de dupa razboi o perioada in care inaintarea All Blacks sa fi fost depasita de rivalele sale asa cum s-a intamplat in anii din urma.
Pilierii Sommerville si Hewett nu se pot lauda cu nimic mai mult decat ca au “tinut” in gramezile ordonate aducandu-si o contributie onesta la mol-urile penetrante, in aglomerari si, in general, in joc deschis. Prea putin pentru niste pilieri din “rasa”All Blacks! La randul lor, “uriasul” Chris Jack si cvasi-debutantul Ali Williams s-au aratat prea inconsistenti in joc, in special in tuse, pentru a putea oferi gramezii un avantaj decisiv in fata celorlalte adversare.
“Inchiderea” Jerry Collins este un jucator puternic si autor al unor placaje devastatoare, dar, intr-un fel, limitat jocul sau bazandu-se aproape in exclusivitate pe “sarjele” pornite din spatele gramezii, care, uneori, sunt eficiente, e adevarat, dar alteori, sunt ghicite si blocate cu usurinta de adversari. Imanol Harinordoquy, spre exemplu, chiar daca nu are forta si agresivitatea lui Collins mi se pare a fi o “inchidere” cu un joc mult mai complet decat al “optarului” neo-zeelandez.
Pentru a regasi o gramada All Blacks care si-a dominat cu autoritate oponentele, cred ca trebuie sa ne intoarcem inapoi la anul 1987 cand Noua Zeelanda a castigat primul titlu mondial. Atunci, inaintarea cuprindea jucatori capabili sa faca ei singuri diferenta pe teren: John Drake-Sean Fitzpatrick-Steve McDowell (linia intai), Gary Whetton-Murray Pierce (linia a doua), impreuna cu fenomenalul Michael Jones in linia a treia.
Mergand putin mai departe in timp, regasim, poate, ultimul mare “tight five”, modelat in cea mai pura traditie All Black, acela alcatuit din fermierii John Ashworth-Andy Dalton-Gary Knight impreuna cu Andy Haden si Gary Whetton, formula utilizata de All Blacks pentru ultima oara, in meciul impotriva Frantei, disputat la 23 iunie 1984. Linia intai, ai caror componenti s-a intamplat sa nu poata participa, uneori, la turneele All Blacks din cauza sezonului de munca de la fermele lor, este si acum considerata ca una dintre cele mai bune din istoria rugby-ului neo-zeelandez.
All Blacks – o schimbare a stilului de joc?
Incepand cu anii 90’ mi se pare ca se observa o oarecare schimbare in strategia de joc a All Blacks, acestia incepand sa cultive, cu insistenta as zice,urmand modelul australian, ideea asigurarii continuitatii jocului si a inlantuirii a 6-7-8 sau chiar mai multe faze de atac.
Fluiditatea jocului, conditia fizica si mentinerea presiunii asupra echipei adverse reprezinta, fara indoiala, componente importante ale rugby-ului modern. Rugby-ul de astazi se desfasoara in viteza si intr-un ritm debordant, cu atacuri lansate din toate zonele terenului, cu jucatorii din gramada intercalati deseori in linia de treisferturi, in timp ce aripile, centrii si fundasii, avand gabarite de veritabili atleti, nu se dau in laturi de a juca in forta asemeni inaintasilor.
Asa incat, intrebarea care se pune, in circumstantele actuale, in ceea ce priveste rugby-ul neo-zeelandez, este daca aceasta insistenta de a moderniza cu orice pret maniera de joc, nu a dus la sacrificarea, intr-o oarecare masura, a cultului fortei inaintarii pe “altarul” mobilitatii si polivalentei.
S-a schimbat oare ceva in traditia si cultura All Blacks in ceea ce priveste criteriile de formare si selectie a jucatorilor care alcatuiesc gramada? Se indeparteaza, cumva, All Blacks de matca lor originara care producea inaintasi de o impresionanta forta fizica, dar care posedau stiinta mol-ului si a ruck-ului, jucand simplu, fara complicatii, agresiv, uneori dur, dar in limitele regulamentului? De ce oare a pierdut Noua Zeelanda, in special in ultimii 15 ani, superioritatea la nivelul gramezii, superioritate pe care a avut-o decenii la rand in fata celorlalte mari puteri ale rugby-ului mondial?
Iata, deci, cateva intrebari care ar parea justificate dupa esecul dureros suferit de All Blacks in Australia. O explicatie plauzibila ar fi, desigur, progresul indiscutabil inregistrat de rivalele sale, exemplul cel mai bun fiind Anglia. Aceasta insa nu este, cu siguranta, singura explicatie a ratarilor de la ultimele editii ale Cupei Mondiale, si nu poate multumi pe responsabilii rugby-ului neo-zeelandez care stiu foarte bine ca intreaga natiune doreste mult mai mult decat o medalie de bronz.
McCaw – viitorul lider al gramezii?
Revenind in prezent, mi se pare ca in actuala gramada a Noii Zeelande, exista un singur jucator a carui valoare indiscutabila il poate propulsa catre pozitia de lider al inaintarii: Richard McCaw. La doar 22 de ani, jucatorul de la Canterbury a impresionat prin talentul sau, numarandu-se, fara discutie, printre cei mai buni flankeri din lume.
Avand o formidabila prezenta in joc, extrem de eficient in recuperarea baloanelor in aglomerari, atacand, placand necrutator, sustinand purtatorul de balon, McCaw intruneste, deja, toate calitatile necesare unui mare jucator de linia a treia. Daca tanarul originar din North Otago isi va dezvolta si cultiva cu rabdare si intelepciune aceste calitati, iar caracterul sau este pe masura acestor daruri rugbystice, atunci el are toate sansele sa devina liderul de care All Blacks au atata nevoie si, in acelasi timp, sa intre in legenda rugby-ului neo-zeelandez.
Articole similare
18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / RCGH - CSRAP 15-67: Încă un eșec... Și ce dacă! Rugby-ul nu este doar despre scor, ci mai ales despre oameni
Pătrunsă în elita rugby-ului românesc în acest an, RC Gura Humorului a disputat al 3-lea meci din Liga de Rugby Kaufland 2026. Și s-a înclinat pe teren propriu, astăzi...
18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CMSBM - CSAST 50-33: Maramureșenii au obținut un succes clar în fața marilor rivali din Capitală
Ultima partidă a etapei cu numărul 4 a Ligii de Rugby Kaufland 2026, din punct de vedere cronologic, s-a încheiat cu un succes clar al formației gazdă. Evoluând pe Arena Zimbrilor din...
18 Apr. 2026
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Nepoții lui Valeriu Irimescu au asistat la turneul de mini-rugby de pe stadionul Olimpia / VIDEO
Dedicată memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar apoi antrenorul de geniu Valeriu Irimescu (1940-2026), etapa cu numărul 3 din Campionatul de mini-rugby a Municipiului...
17 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.
