NATIUNI MAJORE / ITALIA / Michael Lynagh: "Nu se poate copia pur-si-simplu un stil de joc!"

     O mare parte din oamenii rugbyului romanesc sunt extrem de deranjati atunci cand cineva are curajul de a-si face cunoscute parerile critice. In RUGBYUL MAJOR insa, aceste atitudini deschise sunt foarte intalnite in acest moment. Fireste ca nu este confortabil pentru nimeni sa ironizeze pe altcineva, insa occidentalii fac acest lucru chiar si cu riscul de a deveni antipatici. Fost component al echipei Australiei, Michael Lynagh este astazi un analist atent al fenomenului rugbystic. Comentariile sale sunt adesea caustice, insa oamenii de rugby pricep ca aceasta atitudine ascunde nu rautate, ci dorinta sa de a vedea cum progreseaza acest sport. Cel mai recent dintre ele, aparut in web-site-ul PLANET RUGBY, vizeaza rugbyul italian. Analiza sa merita a fi citita, mai ales ca unele concluzii pe care le trage Michael Lynagh sunt valabile si pentru rugbyul romanesc.
INTRODUCERE


     Dupa ce a fost martor la dezastrul clubului italian de top, Trevizo, in fata lui Stade Francais, in Heineken Cup, Michael Lynagh e de parere ca felul in care incearca italienii sa copieze stilul practicat in Emisfera Sudica ("ca sclavii") are un efect nefast asupra lor, facandu-i sa reculeze pe plan international.

"Preocupati de aparare, italienii au uitat complet de atac"


     Am tot cautat sa arat in ultima vreme ca apararea a inceput sa ia prim-plan-ul rugbyului international, in detrimentul unui efort de a crea un atac consistent. Am primit confirmarea acestui fapt saptamana trecuta, atunci cand am urmarit partida dintre Benetton Trevizo si Stade Francais, in cadrul Cupei Europei - Heineken.
    
     S-ar putea ca scorul 6-59 inregistrat la final sa nu sugereze cat de mult s-a pus accentul pe aparare, mai ales din partea celor din Trevizo. Aceasta judecata ar putea fi corectata avand in vedere felul in care determinatii jucatori italieni au gresit multe placaje pe care in mod normal nu le-ar fi ratat. Poate ca aceasta situatie se datoreaza si terenului pe care s-a jucat, "tare ca asfaltul", care, in plus, mai era si inghetat.
    
     Ceea ce m-a frapat a fost faptul ca italienii s-au bazat intr-atat de mult pe aparare, incat pareau ca au uitat complet de atac. Era o atitudine de genul "daca ne vom rezuma la a ne opune ca adversarul sa inscrie, atunci nu vom putea pierde sau, cel putin, nu la o diferenta prea mare!" Dar atunci cand apararea nu functioneaza, asa cum a fost cazul sambata, nu prea mai raman multe de facut. Pe de alta parte, trebuie sa admitem si faptul ca atacul francezilor a prins o zi mare. Ei si-au creat suficiente ocazii pentru a mai marca alte patru sau cinci eseuri pe langa cele opt pe care le-au reusit propriu-zis.
    
     Trevizo a parut in pana de idei in ceea ce priveste atacul. Echipa italiana se bazeaza pe incercarea de a avea posesia pentru lungi perioade de timp, pana ce adversarul e prins pe picior gresit sau comite o infractiune sanctionabila cu lovitura de pedeapsa. Atacul italienilor, daca poate fi numit asa, pare a fi unul foarte "robotic" si avand o singura orientare. Sau, ma rog, sa zicem ca e "bidimensional" totusi, daca ne gandim ca atunci cand purtatorul de balon nu e sustinut, se apeleaza la loviturile de picior, evident gresite.

"Incearca aceeasi schema pana ce ametesti adversarul..."


     Acest tip de "joc" poate sa functioneze destul de bine in campionatul Italiei, insa nu si atunci cand intalnesti o echipa de super-clasa, cum este Stade Francais. In aceste cazuri infrangerile apar ca o consecinta naturala. Si mai dureros e faptul ca formatia din Trevizo constituie principalul furnizor de jucatori pentru echipa nationala. Probabil ca acest lucru il ingrijoreaza si pe antrenorul Italiei, Brad Johnstone, care, aflat in tribuna la meciul cu Stade Francais, a putut fi vazut clatinand din cap.
    
     Dupa mine, partea cea mai trista a lucrurilor este ca sunt cativa jucatori tineri si talentati la Benetton care jucau mai bine acum trei-patru ani. De exemplu, fratii Dallan, Dennis si Manuel, amandoi titulari in treisferturile Italiei, dupa ce tasnisera in prim-plan pe vremea cand erau inca adolescenti, acum cativa ani. Masivi, rapizi si nebuni dupa rugby, ei pareau ca sunt solutia pentru nevoia Italiei de a avea o linie dinapoi puternica si moderna. Erau inca cruzi, dar dornici sa invete si mai presus de orice, voiau sa joace. Cei doi pe care i-am vazut la sfarsitul saptamanii trecute erau o umbra a acelor jucatori ambitiosi de altadata. Entuziasmul lor se pare ca s-a stins, iar felul in care s-au aparat abia daca amintea de hotararea lor din trecut. Amandoi au ratat placaje decisive in preajma propriilor buturi, facandu-se partasi, astfel, la primirea eseurilor.
    
     De fapt, eu nu ii critic pe acesti doi jucatori, dupa cum nici nu cred ca este vina lor. Ei nu fac decat ceea ce li se spune sa faca si se aliniaza, astfel, la linia generala a echipei.
    
     Dar cum ar putea oare cei doi, sau alti jucatori din aceasta formatie, sa se bucure de felul in care joaca echipa lor? Rolul celor doi frati a fost redus la acela de berbece-de-strapuns. Ei prind balonul sub brat si alearga catre terenul de tinta, dar nu pe culoar, ci direct in adversarul care-i asteapta pentru placaj. Cu greu ne putem inchipui ceva mai placut decat sa te trezesti sambata dimineata cu gandul ca vei intra pe teren si vei alerga 80 de minute doar pentru a te izbi de adversari. Dar, nu-i asa, rugbyul profesionist e de presupus ca nu-l practici pentru placere, nu? Pana la urma este o meserie ca oricare alta. Si totusi, uneori, ne mai si place ce facem, ba chiar avem si satisfactie in a fi luati la misto de catre proprii suporteri la fiecare meci de acasa.
    
     Antrenorul lui Benetton Trevizo pare sa fie sclavul scolii de rugby. "Incearca aceeasi schema pana ce ametesti adversarul". Celalalt aspect al acestui stil il constituie importantul compartiment al defensivei. Pentru ca "schema de atac" de mai sus sa aiba sanse, trebuie sa aiba o aparare slaba. Ceva de genul "sufoca-ti adversarul pana iti va ceda balonul".

"Cultura rugbystica a Italiei este mai apropiata de aceea a Frantei"


     Cred ca Emisfera Sudica isi are partea ei de vina pentru dorinta unor echipe de a adopta stilul austral... Este stiut ca Australia a castigat Cupa Mondiala gratie nemaipomenitei sale defensive. Brumbies au invins in Super 12 datorita abilitatii lor de a pastra balonul faza dupa faza. Dar in ambele cazuri flerul jucatorilor nu numai ca a fost scos din calcul, ci a fost chiar incurajat. De fapt, excelenta aparare australiana i-a ajutat pe jucatori sa ajunga in pozitii forte, de unde isi puteau folosi abilitatile pentru a sarja in fata unei opozitii dezorganizate.
    
     Cealalta problema importanta fata de acest tip de joc (sudic, austral, n.t.) este aceea ca Brumbies si-au conceput acest mod de evolutie in functie de calitatile componentilor lotului si au realizat un plan de joc menit sa puna in evidenta cel mai bine specificul fiecarui jucator, utilizand la maximum talentul si abilitatile personale. Simpla copiere a formulei de succes a altei echipe pare sa nu fie intotdeauna o solutie potrivita. Si asta cel putin pentru ca nu se iau in calcul si jucatorii pe care-i ai la dispozitie. In plus, nu se tine cont nici de diferentele de cultura rugbystica intre diferitele tari.
    
     Cultura rugbystica a Italiei este mai apropiata de aceea a Frantei decat de cele ale Australiei sau Noii Zeelande. Antrenorii, jucatorii si echipele din Peninsula ar trebui sa caute inadins sa invete si sa stimuleze formule de succes in a practica jocul. Vor trebui insa, sa aiba grija la felul in care le vor incorpora stilului si caracteristicilor proprii, mai degraba, decat sa ia pur-si-simplu un creion in mana si sa copieze fiecare miscare fara a tine cont de abilitatile si specificul jucatorilor aflati la dispozitie si nu in ultimul rand de mediul in care-si desfasoara acestia activitatea.
     Sper ca, in curand, rugbyul italian sa inceapa sa-si puna ordine in curtea proprie. Dar inainte de asta, ar trebui ca principalele cluburi sa-si faca primele aceasta ordine atat de necesara. Trevizo are mai multe talente decat oricare alta echipa din Italia. Pentru moment, aceasta situatie este suficienta pentru a castiga campionatul national, insa a nu face schimbari majore in ceea ce priveste jocul va fi in detrimentul rugbyului italian vazut ca un intreg.

NOTA REDACTIEI


     Aceste informatii au fost preluate din web-site-ul "PLANET RUGBY".
     Traducerea si adaptarea au fost realizate de Radu DINU.