Motivatia participarii in concurs

Motivatia de performanta


    In capitolul al doilea am trecut in revista principalele idei privitoare la motivatia sportivilor. Vom lua in consideratie acum motivatia specifica sportivilot care se dedica performantei de varf. Concursul este caracterizat prin participarea globala a personalitatii sportivului. Resorturile interne care directioneaza, dinamizeaza si sustin participarea in concursuri sunt fara indoiala motivele si interesele. Literatura psihologica din domeniul sportului dezbate amplu caracteristicile constituirii atitudinii specifice a individului care se dedica activitatii sportive. Pe primul plan se situeaza teoriile motivatiei, care analizeaza mobilurile interne ale conduitei fie ca sunt innascute sau dobandite, constiente sau inconstiente, trebuinte fiziologice sau idealuri abstracte.
    Activizarea si directionarea activitatii umane competitionale constituie subiectul de predilectie al adeptilor psihologiei analitice, care considera intrecerea sportiva ca o compensare simbolica a vicisitudinilor vietii cotidiane, ca mecanism de eliberare emotiva. Situatia sportiva are pentru individ semnificatie caracteristica, eliberandu-l de incarcatura agresiva care se revarsa in agonismul sanatos al sportivului, pierzandu-si orice periculozitate, dobandind in acelasi timp semnificatie compensativa. Ea ofera individului acele satisfactii de care are nevoie economia lui psihica si care sunt cel mai adesea frustrate de conditiile vietii (L. Ancona). Pentru unii agresivitatea este primara, innascuta, in timp ce pentru altii este invatata, secundara frustrarilor.
    La baza comportamentului agonistic sta sentimentul de insuficienta vitala, sentimentul de a nu fi la inaltimea situatiei, de a te simti incapabil sa o domini. Acest sentiment e penibil si risca sa ameninte echilibrul eului. Comportamentul agonistic apare ca mecanism de aparare si compensare cu irationalitate numai aparenta. Reactiile agresive provocate de frustrarile cotidiene sunt usurate in competitia sportiva. Atacul din sport este fara consecinte negative sI, in acelasi timp, ofera satisfactii care-l fac pe om sa se simta liber si autodeterminat. Deviatia agresivitatii asupra unui obiect nevatamator asigura conservarea unui echilibru sanatos afectiv si social (F. Antonelli, 1964).
    Din succinta prezentare a acestei conceptii se poate deduce ca agresivitatea, ca efect al frustrarilor, nu satisface, ca explicatia motivarii numai pe baza declansarii instinctelor sau tendintelor innascute nu este suficienta. Prezenta scopului constient explica mai bine posibilitatea omului de a-si regla conduita.
    Pe un alt plan, aflam teoriile motivatiei, care recurg la explicatia conduitei pe baza factorilor psihologici, ce pot fi legati la randul lor intr-un anumit fel de elementele primare, cum sunt trebuintele, tendintele, impulsurile, dar care in mod necesar sunt ancorate in conditiile sociale ale existentei umane. Trebuintele si motivele genereaza atitudini diferite ca directie, intensitate, complexitate etc., fata de sine, de altii, de lucruri, idei, fapte etc. Facand o combinatie intre trebuinte (dupa Murray) si motive (dupa Newcomb Dood), prezentam rezultatul acesteia:

Aplicatii si in sportul de performanta


    - Teoria behaviorista: individul este motivat sa actioneze pentru a primi "intariri"/satisfactii si pentru a evita sanctiunea. Accentul este pus pe intarire (motivatia extrinseca).
    - Teoria umanista: individul este liber sa aleaga directia pentru dezvoltarea personala, pentru "autoactualizare" (Maslow). Accentul este pus pe motivatia intrinseca.
    - Teoria cognitiva: individul nu actioneaza la conditiile externe sau la conditiile interne, ci mai ales la "interpretarea" pe care o da acestora. Ei au nevoie sa inteleaga ambianta si sa se arate competenti.
    Motivatia extrinseca este la baza activitatii.
    - Teoria invatarii sociale reuneste orientarile behavioriste si cognitiviste, spunand ca individul actioneaza atat pentru obtinerea de beneficii, cat sI pe baza propriilor convingeri.Motivatia are la baza doua forte: expectatia atingerii scopului si valoarea acestuia pentru individ. Individul proiecteaza posibilele rezultate in raport de imaginea pe care o are despre propria capacitate ("autoeficienta"). Xpectatia de succes se imbina cu aprecierea valorii obiectivului propus.
    O sinteza a acestor "puncte de vedere" este cuprinsa in modul cum psihologii si oamenii de sport privesc nu motivatia in general, ci motivatia de realizare.

     Aceasta schema evidentiaza si complexitatea integrata a motivelor in comportament si rolul nu numai dinamogen, dar si de orientare a activitatii. Se poate spune pe drept cuvant ca motivatia, ca o caracteristica esentiala a competitiei, ca factor dinamizator si directionar al activitatii, imbina elemente variate, care merg pana in cele mai intime colturi ale fiintei umane. Atitudinea specifica a omului in fata intrecerii sportive merita atentie sporita din partea psihologilor, sociologilor si pedagogilor, pentru o mai buna, unitara si satisfacatoare explicatie, caci in afara factorilor stimulator de ordin primar, rolul factorilor sociali (orientare spre scop, traditie s.a.) este hotarator.
     Este indeobste cunoscut faptul ca cei mai buni "performeri" in arta, stiinta sau sport au ceva care-i deosebeste de semenii lor. Acest ceva este nevoia de realizare sau nevoia de performanta (need of achievement – engl.; besoin d’accomplissement – fr.)

Teoria motivatiei de realizare


    In lista motivelor specifice sportului am intalnit multe motive in care trebuinta de realizare, de a te face cunoscut, de a fi in frunte etc, se manifesta frecvent si intens. Expresia a fost propusa in psihologia personalitatii de H.A. Murray, in 1938, si exprima o trebuinta secundara, psihogena, care-l face pe individ sa execute ceva dificil, sa domine, sa manipuleze lucruri, persoane si idei, sa depaseasca obstacole, sa atinga un nivel ridicat si sa exceleze.
    J.W. Atkinson (1964) descrie nevoia de realizare sau motivatia de reusita/succes in cadrul conceptului general de motivatie. Intensitatea motivatiei este rezultatul intensitatii trebuintei, a asteptarii si a "incitarilor". Daca rezultatul este pozitiv, vorbim de motivatie de reusita; daca este negativ, atunci este motivatie de evitare a esecului. Fiecare individ evita esecul si cauta succesul.
    Atkinson analizeaza cateva tendinte specifice "realizatorilor sus", care, de regula, sunt atrasi de domenii in care se poate obtine succesul – cum este sportul, de exemplu. Un astfel de subiect nu este tentat sa desfasoare activitati hazardate, in care rezultatul depinde de sansa. El este realist si nu-l intereseaza sarcinile simple sau prea grele si nu-si pierde timpul urmarind imposibilul. Individul "realizator jos", motivat pentru evitarea esecului, va ocoli activitatile orientate spre succes, cel putin daca nu este obligat la ele de alte motive, ca de exemplu motivul de aprobare sociala.
    McClelland sustine ca femeile sunt mai putin motivate pentru succes. M. Horner (1969) a numit aceasta tendinta "teama de succes": femeile au tendinta de a evita succesul, intrucat societatea nu vede cu ochi buni succesul feminin (Pentru "teama de succes" din sport, pe care o considera o stare psihopatologica, F. Antonelli, 1963, foloseste termenul de "Nikefobie" - Nike = zeita victoriei la vechii greci).
    Anita Woolfolk (1990, p. 316) da ca exemplu situatia a doua gimnaste al caror antrenor a dorit sa le modifice executia unui exercitiu, pentru a fi mai bine notate. Una dintre sportive, Jennifer, a insistat sa-si perfectioneze vechea deprindere, in loc sa invete exercitiul nou. Ea era paralizata de teama de a gresi in fata spectatorilor. Pentru Jennifer, teama de esec a fost mai mare decat nevoia de realizare. A doua sportiva, Kelly, s-a manifestat dornica de a incerca noua executie. Egala cu colega ei in abilitate, nu s-a temut ca va gresi in fata spectatorilor si a fost dornica s-si perfectioneze noul exercitiu. Ea nu a fost dispusa sa renunte la incercare sI a privit inainte spre noi provocari. Nevoia de realizare a intrecut teama de insucces.
    Dupa R.S. Weinberg si D. Gould, motivatia de realizare se bazeaza pe trei teorii:
    A) Teoria nevoii de realizare;
    B) Teoria atribuirii;
    C) Teoria realizarii scopului (sarcinii).
    
    A) Motivatia de realizare este influentata de cinci factori:
    1. Factorii de personalitate: fiecare individ este impulsionat de dorinta de realizare a succesului si de evitare a esecului. Realizatorii sus si realizatorii jos se comporta diferit in fata aceleiasi situatii.
    2. Factorii situationali, care se exprima in probabilitatea de succes in situatie sau sarcina si stimularea produsa de valoarea succesului.
    3. Tendintele care rezulta din combinarea factorilor de personalitate si situatie, si anume expectatia de succes si evitarea esecului.
    4. Reactiile emotionale: toti sportivii doresc sa traiasca sentimentul de mandrie si sa reduca sentimentul rusinii; realizatorii sus pun acentul pe mandrie, iar realizatorii jos, pe rusine si pe urmarile ei.
    5. Comportamentul de realizare, ca un rezultat al interactiunii celor patru factori enumerati. Realizatorii sus cauta sarcini "provocatoare", accepta riscuri si prefera situatiile de confruntare, in timp ce realizatorii jos evita riscurile si situatiile de confruntare, preferand fie sarcinile asa de dificile insat sa fie siguri ca pierd, fie sarcini foarte usoare care sa le asigure succesul.

B) Teoria atribuirii


    Strans legata de teoria motivatiei este teoria atribuirii (Heider, 1958; Weiner, 1985, 1986).
    Atribuirea este procesul cognitiv prin care indivizii percep si explica propriile comportamente (autoatribuire) sau ale altora (heteroatribuire), in viata de toate zilele.
    Ideea de baza consta in a considera ca evenimentele sau comportamentele sunt datorate persoanelor in actiune (cauzalitate interna sau de factori dispozitionali), fie sunt datorate ambiantei (cauzalitate externa sau de factori situationali) (Jean-Claude Lepecq, Grand dictionnaire Larousse, 1993).
    Dintre sutele de categorii de atribuiri cauzale, Weiner (1986) descrie trei, considerate drept cele mai semnificative:
    a) Stabilitatea, cu contrarul ei, instabilitatea;
    b) Cauzalitatea, interna sau externa ("locus of causality");
    c) Controlul, adica ce poate sau nu poate stapani subiectul ("locus of control").
    
    Cateva exemplificari: performanta sau succesul pot fi explicate astfel:
    - prin factorul intern: talentul sau abilitatile sportivului;
    - prin factorul extern: norocul, priceperea antrenorului;
    - prin cauze interne: efortul deosebit sau urme ale unei accidentari mai vechi;
    - prin cauze externe: adversari convenabili sau distanta prea mare intre hotel si locul competitiei;
    - prin factori care pot fi controlati: planul tactic aplicat sau lipsa de angajare in efort;
    - prin factori care nu pot fi controlati: pregatirea adversarilor, lipsa de fonduri pentru pregatire.
    Weiberg si Gould, de la care a adaptat exemplele de mai sus, considera ca fiecare din tipurile de atribuire amintite are efecte de ordin psihologic diferite. Astfel, factorii de stabilitate/instabilitate maresc/diminueaza expectatia de succes; factorii de cauzalitate interna/externa sporesc/reduc sentimentul de mandrie sau rusine; factorii de control/lipsa de control maresc/reduc nivelul motivatiei.

Exercitiu de analiza


    A. Treceti in revista diferitele situatii de succes sau esec pe care le-ati avut intr-un sezon competitional si incercati sa va reamintiti cum ati "explicat" rezultatele respective, abordand pentru acest exercitiu criteriile de mai sus.
    B. Incercati sa desprindeti din multimea factorilor care determina intr-un fel sau altul directia si intensitatea motivatiei pentru performanta, a voastra sau a elevilor vostri, acei factori care pot dezvolta si ameliora atitudinile specifice comportamentului eficient.
    
    C) Orientarea spre scop
    Folosim aceasta expresie pentru ceea ce Duda (1993), Nicholls (1984), Roberts (1993) numesc teoria realizarii scopului. La baza acestei teorii sta intelegerea sensului pe care il are succesul sau esecul pentru individ. Cea mai buna cale pentru aflarea raspunsului la aceasta intrebare este sa analizam cum realizeaza sportivul scopul propus si cum acesta este influentat de perceperea propriei capacitati sau competente. Pentru autorii mentionati, trei sunt factorii care interactioneaza in directia performantei:
    1. Scopul propus sa fie realizat. Aici exista doua variante, din care sportivul alege:
    a) orientarea spre rezultat – succes sau esec, o anumita performanta in raport cu adversarii - si
    b) orientarea spre sarcina – sa faca ceea ce poate, in modul cel mai bun;
    2. Perceperea capacitatii, adica modul de a-si evalua nivelul pregatirii ridicat sau scazut. Din reunirea celor doi factori, in variantele posibile sI proprii unui sportiv, rezulta
    3. Comportamentul de realizare, adica rezultatul intrecerii, nivelul efortului depus, insistenta, alegerea solutiilor. Daca sportivul este orientat spre sarcina si are incredere in capacitatea lui, atunci comportamentul lui va fi satisfacator.
    Vom vedea in capitolul privitor la reglarea starilor psihice si a comportamentului performantial, ca orientarea spre sarcina, spre deosebire de orientarea spre rezultat si adversar, ii asigura sportivului un mai bun echilibru afectiv si un mai eficient control asupra lui.

NOTA REDACTIEI:


    Irina HOLDEVICI
    Florentina TONITA
    Mihai EPURAN
    "Psihologia sportului de performanta – Teorie si practica" - Editura FEST (Fundatia pentru Formarea sI Educarea prin Sport a Tinerilor), Bucuresti, 2001