MASS-MEDIA / ProSPORT / BUCURESTI: Domn strain

     In toamna trecuta, echipa nationala de rugby a Romaniei parea ca si-a dat ultima suflare, dupa ce a fost invinsa de Anglia cu 134-0. La numai cateva luni, am castigat Cupa Europeana a Natiunilor si tragem nadejde sa ne calificam la Mondiale. Intreruperea picajului a fost cu putinta fiindca in ianuarie la carma echipei nationale a venit un antrenor francez.
     Romania n-a dus-o niciodata foarte bine, dar atunci cand tara a avut conducatori de os strain parca nu s-a mai trait atat de rau. De ce deprind locuitorii acestor meleaguri gustul pentru munca si temeinicie doar atunci cand li se comanda in alt idiom decat in cel matern? Probabil ca atunci, in preajma strainilor, li se desteapta subit bunul simt si le dispare indiferenta metafizica de la care pana la lene milenara nu sunt mai mult de doi pasi. In "Cel mai iubit dintre pamanteni", Marin Preda pune in gura unui personaj o istorioara despre Carol I si un inginer neamt pe care regele al adusese sa lucreze la Peles. Dupa ce inginerul petrecuse vreo jumatate de an in Romania, suveranul l-a antrebat cum i se pare tara. Foarte frumoasa, a raspuns neamtul, muntii sant minunati, femeile sunt frumoase, mancarea e nemaipomenita, dar prea mult p... ma-tii (formularea ii apartine lui Marin Preda, asa ca scuze pentru accentul vulgar). Cum asa, a intrebat Carol? Foarte simplu, a raspuns inginerul. Acest popor are o inertie iesita din comun. Deraiaza un tren, p...ma-tii. Ii ia casa foc, la fel. Ii moare un copil, ii naste nevasta, da lovitura si se imbogateste, vine razboiul, expresia e aceeasi. P..ma-tii.
     Bernard Charreyre a nimerit, in ianuarie cand a aterizat la Bucuresti, intr-o asemenea atmosfera. Infrangeri pe linie, la scoruri record, o federatie condusa cu mapa si cu limba de lemn de Dumitru Mihalache, insa cu fapta de nimeni. O echipa nationala imputinata numeric si valoric de refuzul multor stranieri de a mai juca sub tricolor. Lipsa oricarei perspective, mai ales ca in rugby nu sant bani, campionatul intern se joaca in noroi pana la glezne, cu tricouri rupte, cu spectatori putini. Frantuzul s-a pus pe treaba in stilul lui. Ce anseamna stilul lui? Petre Mitu, capitanul echipei nationale, gaseste aceasta maniera drept una dictatoriala. Daca a te antrena nu dupa ureche, ci dupa scheme, daca a pricepe ca rugbyul nu inseamna numai inclestarea dintre doua grupuri de grasi care se imping ca la Rovine inseamna dictatura, atunci dictatura era singura cale. Mai ales ca acest despot neasteptat venit din Franta permite jucatorilor un sprit sau o tigara, chit ca interzice vorbitul la mobil in timpul mesei si carnea de porc, doua apucaturi tehnologico-gastronomice de care romanii se despart extrem de greu.
     Desi Romania a batut Georgia, desi a castigat Cupa Natiunilor, care e un fel de Divizia B a Europei, asta nu inseamna ca rugbyul nostru a devenit dintr-o data roz. Cluburile sunt la fel de sarace, salvarea financiara a jucatorilor inseamna un izbavitor salariu de plutonier in Politie, paine alba pana la implinirea visului de a pleca in Franta. Pe Parcul Copilului se va juca tot in noroi, doar echipa nationala a fost luata din drumul spre ingropaciune, pusa inapoi pe patul de moarte si stropita cu apa. Lui Charreyre nu trebuie sa-i multumim ca ne-a readus la viata, ci pentru ca nu ne-a lasat sa murim. Ca sa traim, mai depinde si de noi.

NOTA REDACTIEI


     Acest material a aparut joi, 11 aprilie 2002, in cotidianul "ProSPORT", sub semnatura lui Alin BUZARIN.