Jonny Wilkinson a fost numit noul capitan al Angliei!
De Redactia Rugby , 05 Oct. 2004

Lovitura de teatru la nationala Angliei: dupa ce a fost accidentat si a lipsit 8 meciuri de la echipa nationala, Jonny Wilkinson a fost numit ieri noul capitan al nationalei Angliei, asta fara sa mai fi jucat un meci la prima reprezentativa de la finala Cupei Mondiale din 2003! Wilkinson a fost cel care a castigat insa acea partida cu Australia, reusind un drop-gol salvator in ultimele secunde ale jocului, si asa ceva nu se uita. Noul antrenor englez, Andy Robinson, l-a numit pe Wilkinson in postura de “skipper”, in locul lui Lawrence Dallaglio, retras din activitatea internationala. Deocamdata, aceasta numire a fost facuta doar pe perioada meciurilor test din luna noiembrie, dar sunt sanse ca ea sa devina permanenta.
Multa lume ii prevedea lui Jonny Wilkinson sfarsitul carierei dupa ce, de la finala Cupei Mondiale din 2003, nu a mai jucat vreme de cateva luni din cauza unei accidentari, pierzand 8 meciuri test ale Angliei, printre care si un intreg sezon din Turneul celor 6 Natiuni. Iata insa ca acesta s-a intors in forta si, desi nu a apucat inca sa revina in tricoul primei reprezentative, a fost numit noul capitan al nationalei Angliei.
“Jonny este un lider natural, are respectul intregii echipe, un talent formidabil si o energie care il recomandau pentru acest post. Sunt sigur ca va face o treaba excelenta din aceasta postura si abia astept sa lucrez cu el”, si-a motivat Andy Robinson, noul antrenor al englezilor dupa demisia lui Clive Woodward, alegerea facuta. Wilkinson vine in aceasta pozitie in locul lui Lawrence Dallaglio, jucator emblematic pentru englezi, care s-a retras in urma cu cateva saptamani din rugbyul international.
Deocamdata, numirea lui Jonny Wilkinson s-a facut doar pentru meciurile test din luna noiembrie, cand Anglia urmeaza sa joace impotriva Canadei, Africii de Sud si Australiei. Sunt insa mari sanse ca “functia” lui Jonny sa devina permanenta. “The golden boy”, cum l-au numit englezii pe cel care le-a adus titlul mondial cu drop-golul din finala cu Australia, s-a aratat cat se poate de flatat de aceasta alegere. “Sunt onorat ca mi s-a acordat aceasta incredere si faptul ca ii voi urma lui Lawrence Dallaglio este o si mare onoare. Faptul ca voi deveni capitan al Angliei este cu siguranta unul dintre cei mai importanti pasi din cariera mea”, a declarat el.
Wilkinson a debutat in nationala Angliei in 1998, intr-un meci cu Irlanda, din cadrul Turneului celor 6 Natiuni. Din acel moment, a devenit unul dintre obisnuitii nationalei, marcand in 52 de partide 817 puncte. Momentul de varf pentru el a fost la Cupa Mondiala din 2003, cand a lipsit doar la un singur meci, inscriind drop-golul decisiv impotriva Australiei. Tot atunci s-a si accidentat insa si nu a mai jucat in 8 meciuri test ale Angliei, care, poate si din aceasta cauza, a pierdut 5 dintre ele. Trebuie spus faptul ca Jonny Wilkison a mai fost capitan al Angliei la un meci cu Italia din 2003. El este al 117-lea capitan de echipa al englezilor din 1871, cand Fred Stokes a detinut primul aceasta pozitie.
Articole similare

11 Oct. 2026
RUGBY EUROPE SUPER CUP 2026 / ETAPA 1 / RW - BD 50-46: Lupii României au debutat cu victorie, s-au marcat 96 de puncte pe „Arc”! / VIDEO
Debut victorios pentru selecționata Romanian Wolves în ediția 2026 a Rugby Europe Super Cup. Oamenii lui Horea Hîmpea, Marcel Mihalache, Johann Van Heerden și Samkharadze Bidzina s-au...

10 Oct. 2026
NAȚIUNI MAJORE / NZ - AUS 50-19: Noua Zeelandă a câștigat la scor în fața Australiei, Eden Park rămâne „Fortăreața All Blacks” / VIDEO
Previziunile s-au adeverit. Mult mai eficientă, Noua Zeelandă s-a impus într-un mod categoric în meciul cu Australia, 50–19, în această dimineață, pe stadionul Eden Park...

09 Oct. 2026
NAȚIUNI MAJORE: Noua Zeelandă și Australia dispută primul meci pentru Cupa Bledisloe
Echipe de top în rugby-ul mondial, Noua Zeelandă și Australia se vor înfrunta mâine (sâmbătă, 10 octombrie 2026), la ora 10.10, la Auckland. Confruntarea nu se...

09 Oct. 2026
CUPA ROMÂNIEI 2026 / ETAPA 1: Baia Mare și Steaua sunt mari favorite în meciurile cu „U” Cluj, respectiv cu Gura Humorului
Ediția 2026 a Cupei României la rugby seniori debutează mâine (sâmbătă, 10 octombrie 2026), când sunt programate meciurile din prima rundă. În Grupa A, pe Arena...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.






