Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Ultimele noutati si stiri din rugby, atat din Romania, cat si din strainatate. Pe langa articolele zilnice, gasesti pe rugby.ro un program al meciurilor care se disputa la noi, dar si in tarile cu rugby avansat (Franta, Marea Britanie, Italia, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelanda), precum si al partidelor care sunt transmise la TV.
Youtube Facebook RSS Rugby.ro Email

FEST / MARIAN ADRIAN: „Mircea Rusu a ales rugby-ul de foame, dar a avut atâta putere morală să fie titular 15 ani la supercampioana Grivița Roșie”

FEST / MARIAN ADRIAN: „Mircea Rusu a ales rugby-ul de foame, dar a avut atâta putere morală să fie titular 15 ani la supercampioana Grivița Roșie”
Tags: lansarea cărții autobiografice „omul mircea rusu”sala studioului radio românia din clujcomisarul șef​ marian adriandirector adjunct al Școlii de poliție cluj

A trecut aproape o săptămână de la lansarea cărții autobiografice „Omul Mircea Rusu”. Găzduit de Sala Studioului Radio România din Cluj, evenimentul a renunit prieteni, foști colegi de echipă sau de muncă, oameni de sport și de cultură, apropiați. Printre cei care au rostit alocuțiuni, alături de George Straton, președinte al Federației Române de Rugby între 2003 și 2009, Demostene Șofron, jurnalist și comentator sportiv, și Emil Pîrțoc, fost jucător și arbitru internațional de rugby, mai apoi președinte al Colegiului Central al Arbitrilor, actualmente primar în localitatea Iclod, s-a aflat și comisarul șef​ Marian Adrian. 

După ce a subliniat că Mircea Rusu își obligă prietenii să-l tutuiască, Marian Adrian a vorbit despre cel care a ales rugby-ul, în anii 50, iar apoi l-a servit cu ardoare până astăzi. Iată discursul rostit de cel care este director adjunct al Școlii de Poliție Cluj: 

Ardeleanul când a văzut prima dată girafa ar fi exclamat că  ”Așa ceva nu poate să existe!” și tot așa îți vine să spui după ce îi cunoști viața și soarta profesorului ing. Mircea Rusu. Uneori suntem în situația de a încuraja părinții care nu și-au putut trimite copiii la facultate, decât după ce le-au cumpărat autoturisme sau telefoane de ultimă generație. Nici lui Mircea nu i-au lipsit prea multe când și-a luat inima în dinți și a plecat din Blaj la București, în anii 50, pentru a urma Politehnica. Îi lipseau doar acoperișul deasupra capului, masa și tatăl. Tatăl, răpit într-o noapte de către bolșevicii autohtoni și dus la Canal. Dar a plecat la facultate cu inteligența, forța morală și educația aceea primară, impecabilă, oferită de românii cuvioși și puternici ai vremurilor trecute. 

Ca un antrenament de încălzire, înainte de facultate și-a învins destinul când, în Blajul greco-catolic, glorios prin trecutul educațional, sabotat și urât de comuniști,  s-a desființat liceul confesional, iar Mircea a trebuit să convingă, să inventeze încă 10 colegi pentru a mai putea forma o clasă și să urmeze liceul în Alba Iulia.
  
Nici urmă de văicăreală, de reproș, în carte despre momentele grele, de teribilă încercare. Sunt consemnate ca niște pagini de viață reală. Niște date istorice în care Mircea și-a biruit Destinul. De aceea, cartea lui Mircea este un dar. Poate nu foarte ușor de înțeles pentru cei nefamiliarizați cu rugbyul. Să înțelegi de ce vorbește atât de tandru de prieteni, de Petrică ”Aripa Europei ”, de Traian ”salvatorul de inimi”, de Neluță, de  primarul Emil (Emil de Iclod),  de Dan, (Vai!) de Silviu Spătaru și de atâția alții care formează familia rugbystică clujeană. 

A ales rugby de foame!


Obișnuiți acum cu întrebările de genul: ”Cât imi dați să rămân la echipă? Cât îmi oferiți să vin la Cluj?” (pe lângă facultate, cămin și masă) explică în carte cu atâta naturalețe că unul dintre titanii rugbyului românesc a mers la rugby de foame. Când era student acolo se dădea mâncare. Doar că el a dat înapoi formidabil până a ajuns căpitan al echipei naționale. 

De unde o mai fi avut atâta putere morală încât din acea foame să învețe, pe lângă facultate, să joace atât de bine rugby încât să fie titular 15 ani la supercampiona de rugby a acelor generații, Grivița Roșie, să obțină 8 titluri de campion național din totalul de 12 ale acestei superechipe de cândva. Un medic al echipei a constatat siderat că a jucat odată tot meciul, din minutul 1,  cu o entorsă și desprindere de ligamente și i-a spus că-i ”un ardelean tâmpit”. Și noi și doctorul acela supărat și exasperat, știm că este doar ardelean, dar rugbyul dezvoltă un spirit de sacrificiu extrem de rar întâlnit, uneori doar la eroii câmpurilor de luptă. 

De la Mica Romă la România Mare!

Este extraordinar când îți permiți să fii modest. În această carte, Mircea pune totul înaintea lui și se joacă cu cititorul, zâmbind șăgalnic, prietenos, pe sub nasul lui maiestuos de erou antic. Și scrie... salutară ( în sensul corect al termenului) este istoria Blajului ca ”Mică Romă” așa cum i-a spus Eminescu. Mica Romă cu marile ei personalități greco-catolice care au generat salvarea ființei naționale cu rol determinant la întregirea statului român. Apoi face o demonstrație de talent al unui prozator, rememorând în tic-tacul de trap al unui cal din ”Fefeleaga” lui Agârbiceanu, sau ”Nunta de Piatră” a lui Constantin Vaeni, evenimente domoale, ardelenești, și tablouri de epocă, de pe strada ”Plăcințelelor” din Blajul natal. Burg transilvan a avut un merit inestimabil al Renașterii Naționale prin Marea Adunare Natională de la 15 Mai 1848 și peste 200 de ani de insurecție școlară relatinizantă. 15 Mai, de aceea, este ziua preferată a lui Mircea Rusu. Câți dintre elevii de acum mai știu ce semnificație istorică are. Parcă nu mai avem curajul să întrebăm nici pe unii tineri intelectuali.

Elevii / copiii rugbyști, apoi internaționali ai lui Mircea Rusu

Face exerciții literare, cu folos, descriind amănunțit povestea bătăliei din 1960 când am învins la rugby prima dată în istorie Franța. Sunt pagini de strategie și istorie militară, dar adevărul că avea material de lucru, avea ce descrie, din ce scrie, când o echipă, Grivița Roșie, trei ani la rând înregistrează numai victorii, posibil un record mondial. In plus, câștigă Cupa Campionilor Europeni învingând campioana Franței. Mircea nu a apucat să joace prea mult pentru Cluj, dar continuă să fundamenteze mișcarea de rugby  prin multe nume produse și prin Liceul ”16 Februarie” unde este director mult timp: Ilcă, Mărginean, Horvath, Moț, Leoca, Borș, Giura, Șugar, Oroian, frații... Rațiu și Rață, cei doi ”sfinți Nicolae” - Copil și Răcean care au fiecare dintre ei multe legende si fapte de transmis despre directorul Mircea Rusu. 

Pisica sacră a regelui Marocului și basca lui Răgălie!

Vai ce glumă pare pentru cei care mai urmăresc rugbyul internațional ca o echipă de rugby din România să învingă campioana Franței! Par glume imposibile, precum locul 2 pe medalii (53 de medalii din care 20 de aur) la Jocurile Olimpice din Los Angeles, căpitan de echipă român la FC Barcelona, de trei ori finala Cupei Davis, campioni mondiali la handbal masculin de 4 ori și alte câteva glume care acum par imposibile, dar care, sunt isprăvi realizate de acest popor tot mai antrenat / dresat în ultima vreme să îi fie rușine că este român și că trăiește  într-o țară de... rău mirositoare.

In această carte Mircea parcă îl parafrazează pe Nero care spune că nu îi pare rău că dispare împăratul Nero, politicianul Nero, generalul Nero, omul Nero, ci poetul Nero. După ce ne demonstrează ce istoric, prozator sau reporter ar fi putut fi (paginile despre turneul de la Viterbo sunt excelent scrise) Mircea își mai etalează veleitățile poetice arâtând ba o  vervă învolburată, amintind de versurile cântate ale lui Coșbuc, ba de inspirația romantic ironică a lui Topârceanu sau de spontaneitatea biciuitoare a unui Păstorel. Am spune că este ca și Regele Midas care transforma tot ce atingea în aur, așa că Mircea Rusu parcă tot ce atinge se transformă în educație, prietenie și lumină. O lumină veselă pentru că aceasta este culoarea care vibrează din această carte – de la bătaia cu basca de București pe care distinsul domn Răgălie a administrat-o pisicii sacre a Regelui Marocului, pâna la catrenele autoironice dedicate senectuții proprii. 

Despre Alexandru Penciu și chirurgul Jean Balint

Este bine să îți permiți să fii modest și să îi pui pe alții înaintea ta. L-am întrebat care ar fi momentul de glorie, culmea rugbylui românesc de care să nu uităm să vorbim și mi-a spus că Alexandru Penciu – ”Alexandru cel mare” sau ”Împaratul” cum îi spun italienii, despre un mare rugbyst român, retras și adulat în Italia. Iar momentul, gloria rugbyului clujean de care să nu uităm? A răspuns spontan – Jean Balint doctor și transformeur extraordinar, care a ținut echipa ”U” Cluj un an în Divizia A doar cu loviturile de picior. Nimic fără Blaj aici – știm că marele chirurg și jucător este la Blaj.
 
Alt blăjean, regretatul universitar clujean de sport Dorin Almășan, prieten vreo 80 de ani cu Mircea, povestește într-o carte pentru copii că la Blaj avea loc un meci de fotbal foarte important pentru copii. În acel meci, unul dintre jucători, de o dârzenie extraordinară, și-a dat un autogol. Foarte dotat pentru sport a promis însă că nu va mai juca nicodată fotbal și astfel din acel copil a crescut unul dintre cei mai importanți jucători de rugby ai României. 

Basmul Mircea Rusu bun pentru a crește frumos generații tinere!

Știm cine este, dar a fost extrem și plăcut surprinzător să îl întâlnim pe căpitanul Griviței Roșii și al echipei naționale de rugby, Mircea Rusu și în cărțile de povești pentru copii. Se spune în carte că este vorba despre ”copilul, adolescentul, bărbatul rugbystul, prietenul poetul, Omul” Mircea Rusu. Toate acestea nu sunt destul pentru că este vorba aici și despre un basm numit... Mircea Rusu. Basmele sunt acele povestiri frumoase pentru oamenii foarte mici, în creștere, în care Binele și Dreptatea învinge întotdeauna Răul, iar aceste povestiri au fost inventate pentru a-i face pe oameni să crească mai buni și mai frumoși. Mircea este o asemenea povestire, un asemenea basm, la care acum fostul președinte al FRR, George Straton, si Fundația pentru Formarea si Educarea prin Sport a Tinerilor atașează o excelentă carte autobiografică. Excelent  Radio Cluj pentru acel moment meritat de unul dintre uriașii Rugbyului românesc! 


Discursul integral poate fi urmărit la link-ul de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=h_vRQrYa4JE
 

Editată de Fundația pentru Formarea și Educarea prin Sport a Tinerilor (FEST), din inițiativa președintelui George Straton, cartea autobiografică „Omul Mircea Rusu” a fost oferită gratuit, dar, la dorința lui Mircea Rusu, cei prezenți la lansare au donat bani pentru copiii rugbyului clujean... Adică pentru Viitorul și Rugby Club Junior.



Cu o sensibilitate care nu este străină oamenilor care au practicat sportul cu balonul oval, cu mult har, Mircea Rusu a creionat imaginea Blaj-ului din anii copilăriei sale. A pomenit despre anii 50, ani împovărați de lipsuri. Pentru ca mai apoi să scrie despre perioada petrecută în București, când a activat cu mare succes în rugby, sportul căruia i s-a dedicat cu întreaga sa ființă. Sunt amintite succesele repurtate cu Grivița Roșie și cu naționala. Dar sunt pomenite și întâmplări unele hazlii, altele triste din acele vremuri.



Mircea Rusu a dezvăluit, în Cuvântul înainte, cum s-a născut ideea de a-și strânge amintirile într-un volum: „Este foarte greu să prezint ceva la care nu am visat vreodată că va fi O CARTE. Am început să scriu în <58> simțind nevoia să pun pe hârtie gânduri ce atunci se cereau să fie spuse. Nu scriam cuiva, sau poate îmi scriam mie, pentru ca mai târziu să-mi amintesc de zilele perpetuum mohorâte, într-o stațiune de tratament, Sângiorz Băi. Peste tot, fețe de oameni suferinzi. Este adevărat că și eu eram acolo să mă tratez… de niște amintiri despre cantină. Ca început, mi s-a părut mai simpatic să scriu câteva versuri. Apoi, fascinat de portul local, l-am schițat în creion, atât cât m-am priceput atunci. M-a inspirat un cuplu, mamă și fiică, ce puteau concura cu succes la un concurs de modele. Au trecut niște ani până mi-am amintit cu duioșenie despre copilăria mea de la Blaj și am început să scriu plăcute amintiri. Cu indiscreția nativă a copiilor, care – nu știu cum au văzut ce am scris – au început să mă roage: „Mai scrie, tata!!!”  la fel a apreciat și Tony, cu o viziune de filolog: „Să știi că articolele tale sunt plăcute”. Ceea ce a confirmat, mai târziu, spre mândria mea, chiar și revista ORAŞUL. Din când în când mi-am amintit în scris de momente cruciale din viața mea, momente „inevitabile“, nu exagerez, momente inevitabile… demonstrând existența soartei, căreia nu ne putem împotrivi. Aș fi nedrept dacă pe lista , pe lângă copii și Tony, nu i-aș pomeni pe cei ce au dat, pot spune, verdictul editării, Cristina și George Straton, cărora le mulțumesc mult, rugându-i să facă ei ceea ce știu cu „scrisurile mele”, ca specialiști ce sunt”.



În 4 aprilie trecut, Consiliului Local Cluj a aprobat cu unanimitate de voturi (23) acordarea titlului de Cetățean de Onoare dlui Mircea-Dorin Rusu. Inițiator al acestui proiect de hotărâre a fost primarul municipiului Cluj, Emil Boc. „Domnul Mircea-Dorin Rusu, implicat activ în viața pedagogică și sportivă clujeană, este recomandat pentru a deveni cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, potrivit adreselor înregistrate la Primăria municipiului Cluj-Napoca. (...) A recomanda pe cineva pentru a primi un titlu onorific este un gest care încorporează seminificația unei recunoștințe publice pentru respectiva personalitate. În speță, recomandările prezentate în favoarea domnului Mircea-Dorin Rusu sunt semnate de către: George Straton - președinte al Federației Române de Rugby (2003-2009); prof. dr. ing. Conf. Ionel Ilie - inspector școlar de specialitate tehnică; prof. univ. dr. Ioan Sbârciu - fost rector al Universității de Arte și Design Cluj-Napoca; comitetul de inițiativă (adresa înregistrată sub nr. 41600/42.18.01.2023)”, s-a menționat în proiectul de hotărâre.

 

Printre oamenii de sport care sunt Cetățeni de Onoare ai Clujului se numără Alexandru Bologa - medaliat cu bronz la Jocurile Paralimpice de la Tokyi (2022), Simona Halep - campioană a tenisului (2019), Simona Richter - multiplă medaliată la CE de judo (2012), Florin Bercean - antrenor emerit la judo (2012), Claudiu Rusu - antrenor de polo (2009), Ghiță Mureșan - jucător de baschet (2008), Eva Eniko Kerekes - sportivă și antrenoare de karate (2006), Oana Ban - medaliată la JO Atena la gimnastică (2004), Maria Cioncan - atletă medaliată cu bronz la JO Atena (2004), Octavian Bellu - antrenor de gimnastică (2001), Gheorghe Hagi - fotbalist și antrenor (1999), Gabriela Szabo - campioană olimpică la atletism (1999), Mihai Leu - pilot și campion mondial la box (1997), Mircea Luca - fotbalist și medic (1994), Panteth Farcaș - antrenor de tenis de masă (1994), Ștefan Kovacs - antrenor de fotbal (1994) și Petru Codiac - fotbalist și medic (1993). 


Născut în 29 iulie 1933 (în acte apare 30 iulie 1933), la Blaj, într-o familie de membri ai comunității greco-catolice, Mircea Rusu a urmat cursurile Liceului „Sfântul Vasile cel Mare” din „Mica Roma”, iar după desființarea acestuia ale Liceului „Horea, Cloșca si Crișan” din Alba Iulia. Acolo a practicat atletismul (probe de alergare, săritura în lungime, aruncarea greutății, suliței și discului) și gimnastica, dar și sporturi de echipă precum baschetul și voleiul.



Admis în 1952 la Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului de Căi Ferate din București, Mircea Rusu a asistat, pentru prima oară, la un meci de rugby în 24 mai 1953 (România - Italia 14-16), însă a optat pentru sportul cu balonul oval după un an. Și aceasta fiindcă, rămas fără cămin și masă la cantină (tatăl său era deținut politic, fiind trimis la Canal), a aflat de la un coleg că membrii echipei de rugby a Institutului de Căi Ferate, aflată în Divizia B, primesc masă la cantină gratuit... Din acest motiv, a devenit membru al formației Locomotiva ICF, antrenată de Constantin „Telu” Diamandi. Remarcat rapid, a fost promovat în 1956 la Grivița Roșie, antrenată pe atunci de Gică Pârcălăbescu. Acolo a evoluat până în 1970.

În acest răstimp, a câștigat opt titluri de campion național, iar în 1964 a cucerit Cupa Campionilor Europeni după victoria în finala cu Mont-de-Marsan, campioană a Franței. În 1962, Grivița, cu Mircea Rusu în formație, pierduse o altă finală a CCE cu Béziers (Franța). După retragerea lui Viorel Morariu din activitatea competițională, Mircea Rusu a fost desemnat căpitan al Griviței, onoare pe care o va împărți cu colegul sau de linie, clujeanul Radu Demian.

De asemenea, în anii 60 Mircea Rusu a fost component al unei echipe naționale care a reușit o serie de 25 de meciuri interțări fără înfrângere, ceea ce reprezintă un record mondial absolut pentru rugby-ul internațional. 

Până în 1970, Mircea Rusu a fost angajat ca inginer la Uzinele Grivița. În acel an, din cauza unor probleme familiale, a fost nevoit să se transfere la Cluj, unde a devenit director al Grupului Școlar Material Rulant „16 Februarie”. În paralel, a continuat să joace rugby la Agronomia Cluj.

De asemenea, a susținut practicarea sportului cu balonul oval la nivelul juniorilor, răspunzând de campionatul organizat de Ministerul Transporturilor si Telecomunicațiilor. Împreuna cu Alexandru Ștefu, a înființat secția de rugby de la Școala Sportivă Viitorul Cluj, iar apoi o secție de juniori la Clubul Sportiv Școlar Locomotiva Cluj, dar și echipei de seniori a Uzinelor 16 Februarie. La aceasta din urmă a activat ca jucător până în 1979, când, la 46 de ani s-a retras din activitatea competiționala. A rămas lângă echipă până în 1995, când s-a pensionat.


Comentarii 1 comentariu

MMitroiu Horia -Dan 26 Mai 2023 11:25:53
Cum pot procura cartea ?
RASPUNS: In cateva zile vom prezenta pe site modalitatile in care cartea va putea fi comandata. Va multumim pentru interesul acordat cartii dlui Mircea Rusu!

Articole similare

ROMÂNIA / ECHIPA NAȚIONALĂ DE SENIORI: Revin în lot Hinckley Vaovasa, Dragoș Ser, Jason Tomane și Andrei Mahu
24 Feb. 2024

ROMÂNIA / ECHIPA NAȚIONALĂ DE SENIORI: Revin în lot Hinckley Vaovasa, Dragoș Ser, Jason Tomane și Andrei Mahu

Stejarii încep pregătirea meciului cu Georgia. După o pauză de o săptămână, lotul național de rugby seniori se va reuni, mâine (duminică, 25 februarie), la Complexul Olimpic...
LNR 2024 / CLUBURI: CS Rapid București l-a transferat pe internaționalul Tangimana Fonovai
23 Feb. 2024

LNR 2024 / CLUBURI: CS Rapid București l-a transferat pe internaționalul Tangimana Fonovai

Exodul rugbyștilor de la Steaua nu s-a încheiat... Ultimul dintre cei care au decis să părăsească gruparea roș-albastră este Tangimana Fonovai (34 de ani). Jucătorul de origine tongană...
ROMÂNIA / ECHIPA NAȚIONALĂ DE SENIORI / BILANȚ:  Eșecul cu Portugalia a fost cel de-al 10-lea, acasă, în Campionatul European, și cel mai usturător
22 Feb. 2024

ROMÂNIA / ECHIPA NAȚIONALĂ DE SENIORI / BILANȚ: Eșecul cu Portugalia a fost cel de-al 10-lea, acasă, în Campionatul European, și cel mai usturător

În istoria sa centenară, echipa de rugby seniori a României a pierdut în fața unui număr mic de adversari pe teren propriu. Pe această listă se află Franța, Noua Zeelandă,...
REC 2024 / PALMARES: Este pentru prima dată în istorie când Portugalia câștigă două meciuri la rând cu România
18 Feb. 2024

REC 2024 / PALMARES: Este pentru prima dată în istorie când Portugalia câștigă două meciuri la rând cu România

Remarcată la Cupa Mondială din toamna trecută, când a remizat cu Georgia și a câștigat cu Fiji, echipa de rugby seniori a Portugalia a lăsat o impresie foarte bună și la...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
Sondaj

Va castiga Romania Grupa B din REC 2024?

Da, pentru ca invinge sau face egal cu Portugalia
Nu, fiindca va pierde acasa cu Portugalia