DIVIZIA NATIONALA / PLAY-OUT / ETAPA a 10-a: Doua neprezentari sigure si una posibila!
De Redactia Rugby , 17 Mai 2002

Din runda cu numarul 10 a play-out-ului Diviziei Nationale, numai un singur meci prezinta interes. Cel de la Suceava, dintre CSM Eldoforest si CSM Kirschbaum Sibiu, a carei invingatoare isi va pastra locul in editia viitoare a Diviziei Nationale. Cu toate ca pastreaza sanse, echipa din Ardeal ar putea sa nu se prezinte la aceasta partida! Aflata intr-un mare impas financiar, lipsita de sustinerea unui oras care fascineaza, CSM Kirschbaum nu si-a mai platit jucatorii de multa vreme. Mai mult, ei au ajuns sa imprumute ghete de la juniori pentru a putea pasi pe teren... Din acest motiv, plecarea echipei spre Suceava era inca incerta la ora cand scriem aceste randuri, multi jucatori refuzand sa urce in autocar cu stomacul gol si cu vantul fluierandu-le prin buzunare.
Cum o nenorocire nu vine niciodata singura, antrenorul principal Petre Suciu a suferit un accident de automobil. Masina sa a derapat pe sosea, din cauza unei pete de ulei aflata pe asfalt, iar tehnicianul s-a lovit cu capul de bord in momentul in care a franat brusc pentru a stavili caii putere care o luasera razna... Cum antrenorul secund Ionel Negru urma sa plece in strainatate chiar astazi, iar "principalul" nu si-a revenit inca din soc, CSM Kirschbaum Sibiu a solicitat Federatiei Romane de Rugby amanarea partidei de la Suceava. Cum regulamentul nu prevede astfel de situatii, cererea a fost respinsa.
Ca tabolul dezolant in care se joaca rugby la noi sa fie complet, Precizia Sacele a anuntat si ea ca nu se va prezenta la Bucuresti, pentru meciul cu Sportul Studentesc. Echipa brasoveana a invocat anumite probleme financiare, insa se pare ca este vorba despre cu totul altceva. Mai precis, despre indiferenta cu care cei de la Electroprecizia privesc formatia de rugby (echipa de fotbal, aflata in Divizia C, beneficiaza de un alt tratament), nu putini fiind cei care ii anunta apropiata desfiintare...
Cum nici partida Rapid Metrorex - Minerul Lupeni nu se va disputa, echipa bucuresteana retragandu-se din campioanat in toamna, singurul meci despre care putem spune sigur ca va avea loc este cel din "Parcul Copilului", dintre RC Grivita si Stiinta Gerom Petrosani. Dupa cum stau lucrurile pe la multipla campioana nationala (12 titluri castigate) - jucatorii experimentati au renuntat din cauza incertitudinilor financiare - , problema invingatoarei nici ca se mai pune.
Toate intalnirile (sau cel putin aceea din "Parcul Copilului") sunt programate la ora 10:00.
Etapa a 10-a, program meciuri
SUCEAVA (Stadion "Municipal"):
CSM Eldoforest - CSM Kirschbaum Sibiu
Arbitru: Mircea Paraschivescu (Bucuresti).
Judecatori de margine: Mihai Stuparu (Iasi) si Adrian Magherca (Pascani).
BUCURESTI (Stadion "Parcul Copilului"):
RC Grivita - Stiinta Gerom Petrosani
Arbitru: Ioan Barnuti (Cluj).
Judecatori de margine: Constantin Bostan si Victor Iancu (ambii din Buzau).
Meciurile Rapid Metrorex Bucuresti - Minerul Lupeni si Sportul Studentesc - Precizia Sacele nu se vor disputa. Primul pentru ca formatia gazda s-a retras din campionat, iar celelalt pentru ca echipa brasoveana a anuntat Federatia ca nu se poate deplasa in Capitala din motive financiare. Ambele partide vor fi omologate (5-0) in favoarea Minerului Lupeni, respectiv a Sportului Studentesc.
Clasamentul la zi
9. STIINTA GEROM PETROSANI 11 9 1 1 312-138 30 p
10. CSM Eldoforest Suceava 11 8 0 3 268-127 27 p
11. CSM Kirschbaum Sibiu 11 7 1 3 315-174 26 p
12. Precizia Sacele 11 6 0 5 112-276 23 p
13. RC Grivita Bucuresti 11 5 0 6 238-265 21 p
14. Minerul Lupeni 11 4 0 7 235-300 19 p
15. Sportul Studentesc Aedificia Bucuresti 11 4 0 7 125-221 18 p (**)
16. CS Rapid Metrorex Bucuresti 11 0 0 11 16-120 2p (*)
(*) retrasa din campionat
Primele doua clasate vor participa la editia viitoare a Diviziei Nationale, care va cuprinde numai 10 echipe (cele 8 din play-off, plus primele doua clasate din play-out). Celelalte sase formatii vor activa in Divizia A, pe serii geografice. In acest an, din liga a doua nu va promova nici o formatie.
(**) Nu a primit 1 punct pentru ca nu s-a prezentat la Petrosani.
Articole similare

18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / RCGH - CSRAP 15-67: Încă un eșec... Și ce dacă! Rugby-ul nu este doar despre scor, ci mai ales despre oameni
Pătrunsă în elita rugby-ului românesc în acest an, RC Gura Humorului a disputat al 3-lea meci din Liga de Rugby Kaufland 2026. Și s-a înclinat pe teren propriu, astăzi...

18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CMSBM - CSAST 50-33:
CSM Știința Baia Mare - CSA Steaua București 50-33 (24-7)
BAIA MARE (18 aprilie 2026) * Arena Zimbrilor * Arbitru: Cristian Șerban * Asistenți: Ballok Andrei și Florin Bonea * Arbitrul nr. 4:...

17 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...

17 Apr. 2026
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu
Asociația Municipală de Rugby București (AMRB) a anunțat că turneul numărul 3 de mini-rugby din această primăvară va fi dedicat memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CMSBM - CSAST 50-33:







