CUPA MONDIALĂ 2023 / GRUPA B: Chirică spune că România e o echipă mică, însă națiunea irlandeză numără numai 7 milioane de suflete!
De Marian Burlacu, 10 Sep. 2023
Așa cum se anticipa, echipa de rugby seniori a României n-a reușit să reziste prea mult în fața Irlandei, lider mondial și campioană a Europei. Stejarii au pierdut clar (8-82), iar după meci căpitanul Cristian Chirică a declarat că echipa noastră este una mică... Așa este, însă națiunea irlandeză numără 7 milioane de suflete (Republica Irlanda are în jur de 5 milioane, iar Ulsterul vreo 2...). În timp ce populația României este de 19 milioane (plus vreo 3 aflate prin lumea întreagă). Adică de 3 ori mai mult decât Irlanda. Diferența a făcut-o organizarea rugby-ului din cele două țări. Și în timp ce Irlanda s-a pus serios pe treabă la sfârșitul anilor 90, în România sportul cu balonul oval a pierdut susținerea statutului și s-a confruntat cu indiferența privaților cam tot de atunci. Acum, în 2023, în Irlanda oamenii trăiesc (și) pentru rugby, în timp ce în România acest sport cu balonul oval rămâne „o limbă străină”... (Foto: Rugby World Cup)
Firește că eșecul suferit de Stejari n-a fost bine primit în țară. Am citit expresii de genul „Stejarii au terminat meciul în genunchi” cu care nu pot să fiu de acord. E adevărat, România a suferit o înfrângere clară, însă să nu uităm că în prelungiri Irlanda a marcat o încercare pe contraatac, din propriul teren, după ce echipa noastră inițiase un atac... Ceea ce nu confirmă ideea exprimată de alți autori de texte.
Pe de altă parte, nici nu pot să fiu de acord cu ideea „să nu-i criticăm pe Stejari”... Fiind sportivi, și încă unii de performanță, ei și-au asumat acest risc. Fiindcă niciun sportiv nu câștigă la infinit. Sunt și eșecuri, iar criticile, observațiile, unele venite, desigur, din partea unor persoane competente pot ajuta.
După meciul de la Bordeaux, Cristian Chirică a declarat: „Nu ne vom lăsa! A fost dificil contra Irlandei căci noi suntem o echipă mică. Ne vom bate. Vom da totul pentru a-i face mândri pe români. Pentru un jucător nu poate exista o experiență mai frumoasă decât a juca la Cupa Mondială. Vom face totul pentru a profita de aceasta”.
Chirică are și nu are dreptate când spune că România este o echipă mică. E adevărat că au trecut 33 de ani de la ultima victorie cu Franța. Se știe că s-au scurs 32 de la cel din urmă succes cu Scoția. Și vreo două decenii de la ultima izbândă cu Italia. Cum se cunoaște și că România a început să piardă frecvent cu Georgia și să fie pusă în dificultate de echipe cu care nici nu discuta în trecut, precum Spania, Portugalia, Rusia, Germania...
Pe de altă parte, însă, națiunea română numără vreo 23 de milioane. Și îi socotesc și pe românii care trăiesc în străinătate. Și o fac pentru că și ei dau jucători naționalei de rugby. Chiar la această ediție îi avem pe Taylor Gontineac, Adrian Moțoc, Crețu, Irimescu, jucători care s-au născut și s-au format în străinătate.
Iar dacă noi avem 23 de milioane, atunci Irlanda are doar 7. Cinci sunt din Republica Irlanda, iar alte 2 din Ulster (Irlanda de Nord). Fiindcă la rugby Irlanda aliniază o echipă comună, una pentru care joacă și irlandezii din nordul insulei, adică din zona care ține de Regatul Unit.
Firește că nu este momentul să fac (iarăși) o analiză a rugby-ului românesc. Voi spune doar că spre finalul anilor 90, când s-a adoptat profesionismul în sportul cu balonul oval, Irlanda s-a pus pe treabă. Până atunci, în acea perioadă, naționala de seniori a Verzilor era cea mai slabă participantă la Turneul celor 5 Națiuni. Mai mereu candidată la... „Lingura de Lemn” (a ocupat ultimul loc în 1996, 1997, 1998, 1999).
În 1998, la cârma reprezentativei Trifouiului a fost numit neozeelandezul Warren Gatland, cel care lucrase în precedenții doi ani la Connacht Rugby. Iar acesta a restructurat din temelii sportul cu balonul oval din Irlanda. Cum în Insula Verde nu existau (și nu există) cluburi care să rivalizeze (ca buget) cu cele din Franța și Anglia, s-a mers pe consolidarea echipelor provinciale: Munster, Leinster, Ulster și Connacht. Iar acestea au început să înregistreze rezultate deosebite și în competițiile continentale inter-cluburi / inter-provinciale. S-a investit mult în copii și juniori. Iar Irlanda a cucerit titlul mondial la U19 la finalul anilor 90. Cu o generație remarcabilă, una avându-l ca lider pe Brian O'Driscoll.
Irlanda a început să urce în clasamentul Turneului devenit al celor 6 Națiuni: locul 2 în 2001, la egalitate de puncte cu Anglia, locul 3 în 2002. Iar în ultimii ani a devenit un adversar tare și pentru națiunile majore din Sud (Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă).
În același timp, în România susținerea pentru rugby s-a diminuat de la an la an. Au dispărut multe echipe de seniori, dar și de copii, echipe susținute până atunci de fabrici și uzine (au dispărut și acestea prin privatizări... dubioase).
S-a încercat și la noi, pe la începutul anilor 2000, organizarea Cupei Regiunilor. O competiție la care participau echipele Dobrogei, Moldovei, Transilvaniei, Bucureștilor... Tot în ideea de a urma organizarea existentă în rugby-ul din Irlanda, Scoția, Țara Galilor, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă (nici acolo nu există cluburi de rugby care să fie la fel de puternice financiar ca acelea din Anglia și Franța). Din nefericire, competiția n-a avut succes și a dispărut.
Într-o primă concluzie (vor mai urma și alte analize), Irlanda a atins nivelul văzut și sâmbătă, 9 septembrie 2023, la meciul cu România, fiindcă în Insula Verde toată lumea, adică cele 7 milioane, știe de rugby. Vorbește despre rugby. Se interesează de rugby. Trăiește (și) pentru rugby. Mulți dintre irlandezi, dacă nu toți, au jucat rugby. Rugby-ul, așadar, face parte din viața irlandezilor.
La noi, în România, în schimb, rugby-ul a rămas o „limbă străină” pentru mulți.
Firește că eșecul suferit de Stejari n-a fost bine primit în țară. Am citit expresii de genul „Stejarii au terminat meciul în genunchi” cu care nu pot să fiu de acord. E adevărat, România a suferit o înfrângere clară, însă să nu uităm că în prelungiri Irlanda a marcat o încercare pe contraatac, din propriul teren, după ce echipa noastră inițiase un atac... Ceea ce nu confirmă ideea exprimată de alți autori de texte.
Pe de altă parte, nici nu pot să fiu de acord cu ideea „să nu-i criticăm pe Stejari”... Fiind sportivi, și încă unii de performanță, ei și-au asumat acest risc. Fiindcă niciun sportiv nu câștigă la infinit. Sunt și eșecuri, iar criticile, observațiile, unele venite, desigur, din partea unor persoane competente pot ajuta.
După meciul de la Bordeaux, Cristian Chirică a declarat: „Nu ne vom lăsa! A fost dificil contra Irlandei căci noi suntem o echipă mică. Ne vom bate. Vom da totul pentru a-i face mândri pe români. Pentru un jucător nu poate exista o experiență mai frumoasă decât a juca la Cupa Mondială. Vom face totul pentru a profita de aceasta”.
Chirică are și nu are dreptate când spune că România este o echipă mică. E adevărat că au trecut 33 de ani de la ultima victorie cu Franța. Se știe că s-au scurs 32 de la cel din urmă succes cu Scoția. Și vreo două decenii de la ultima izbândă cu Italia. Cum se cunoaște și că România a început să piardă frecvent cu Georgia și să fie pusă în dificultate de echipe cu care nici nu discuta în trecut, precum Spania, Portugalia, Rusia, Germania...
Pe de altă parte, însă, națiunea română numără vreo 23 de milioane. Și îi socotesc și pe românii care trăiesc în străinătate. Și o fac pentru că și ei dau jucători naționalei de rugby. Chiar la această ediție îi avem pe Taylor Gontineac, Adrian Moțoc, Crețu, Irimescu, jucători care s-au născut și s-au format în străinătate.
Iar dacă noi avem 23 de milioane, atunci Irlanda are doar 7. Cinci sunt din Republica Irlanda, iar alte 2 din Ulster (Irlanda de Nord). Fiindcă la rugby Irlanda aliniază o echipă comună, una pentru care joacă și irlandezii din nordul insulei, adică din zona care ține de Regatul Unit.
Firește că nu este momentul să fac (iarăși) o analiză a rugby-ului românesc. Voi spune doar că spre finalul anilor 90, când s-a adoptat profesionismul în sportul cu balonul oval, Irlanda s-a pus pe treabă. Până atunci, în acea perioadă, naționala de seniori a Verzilor era cea mai slabă participantă la Turneul celor 5 Națiuni. Mai mereu candidată la... „Lingura de Lemn” (a ocupat ultimul loc în 1996, 1997, 1998, 1999).
În 1998, la cârma reprezentativei Trifouiului a fost numit neozeelandezul Warren Gatland, cel care lucrase în precedenții doi ani la Connacht Rugby. Iar acesta a restructurat din temelii sportul cu balonul oval din Irlanda. Cum în Insula Verde nu existau (și nu există) cluburi care să rivalizeze (ca buget) cu cele din Franța și Anglia, s-a mers pe consolidarea echipelor provinciale: Munster, Leinster, Ulster și Connacht. Iar acestea au început să înregistreze rezultate deosebite și în competițiile continentale inter-cluburi / inter-provinciale. S-a investit mult în copii și juniori. Iar Irlanda a cucerit titlul mondial la U19 la finalul anilor 90. Cu o generație remarcabilă, una avându-l ca lider pe Brian O'Driscoll.
Irlanda a început să urce în clasamentul Turneului devenit al celor 6 Națiuni: locul 2 în 2001, la egalitate de puncte cu Anglia, locul 3 în 2002. Iar în ultimii ani a devenit un adversar tare și pentru națiunile majore din Sud (Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă).
În același timp, în România susținerea pentru rugby s-a diminuat de la an la an. Au dispărut multe echipe de seniori, dar și de copii, echipe susținute până atunci de fabrici și uzine (au dispărut și acestea prin privatizări... dubioase).
S-a încercat și la noi, pe la începutul anilor 2000, organizarea Cupei Regiunilor. O competiție la care participau echipele Dobrogei, Moldovei, Transilvaniei, Bucureștilor... Tot în ideea de a urma organizarea existentă în rugby-ul din Irlanda, Scoția, Țara Galilor, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă (nici acolo nu există cluburi de rugby care să fie la fel de puternice financiar ca acelea din Anglia și Franța). Din nefericire, competiția n-a avut succes și a dispărut.
Într-o primă concluzie (vor mai urma și alte analize), Irlanda a atins nivelul văzut și sâmbătă, 9 septembrie 2023, la meciul cu România, fiindcă în Insula Verde toată lumea, adică cele 7 milioane, știe de rugby. Vorbește despre rugby. Se interesează de rugby. Trăiește (și) pentru rugby. Mulți dintre irlandezi, dacă nu toți, au jucat rugby. Rugby-ul, așadar, face parte din viața irlandezilor.
La noi, în România, în schimb, rugby-ul a rămas o „limbă străină” pentru mulți.
Articole similare
18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / RCGH - CSRAP 15-67: Încă un eșec... Și ce dacă! Rugby-ul nu este doar despre scor, ci mai ales despre oameni
Pătrunsă în elita rugby-ului românesc în acest an, RC Gura Humorului a disputat al 3-lea meci din Liga de Rugby Kaufland 2026. Și s-a înclinat pe teren propriu, astăzi...
18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CMSBM - CSAST 50-33: Maramureșenii au obținut un succes clar în fața marilor rivali din Capitală
Ultima partidă a etapei cu numărul 4 a Ligii de Rugby Kaufland 2026, din punct de vedere cronologic, s-a încheiat cu un succes clar al formației gazdă. Evoluând pe Arena Zimbrilor din...
18 Apr. 2026
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Nepoții lui Valeriu Irimescu au asistat la turneul de mini-rugby de pe stadionul Olimpia / VIDEO
Dedicată memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar apoi antrenorul de geniu Valeriu Irimescu (1940-2026), etapa cu numărul 3 din Campionatul de mini-rugby a Municipiului...
17 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.
Comentarii 1 comentariu