Colosii din inaintarea Romaniei ne vorbesc despre Cupa Mondiala: “Totul depinde de primul meci”
De Redactia Rugby , 01 Aug. 2007

Cu 42 de zile inainte de debutul Romaniei la Cupa Mondiala, meciul cu Italia din 12 septembrie, trei dintre jucatorii care alcatuiesc inaintarea echipei noastre vorbesc despre ce inseamna aceasta competitie pentru “stejari”, despre ambitiile formatiei noastre la CM si despre cum se pregateste acest turneu. Capitanul Sorin Socol, talonerul Marius Tincu si linia a doua Cristian Petre se raporteaza deja la jocul cu Italia ca etalon al debutului nostru la CM.
Sorin Socol, ce reprezinta pentru un jucator de rugby participarea la o Cupa Mondiala?
Sorin Socol: Participarea la o CM este nivelul cel mai inalt la care tinde orice sportiv. Este cel mai inalt nivel de competitie, unde vrei sa te autodepasesti, sa iti arati valoarea. Este o experienta nu numai sportiva ci si umana.
Romania este intr-o grupa de foc: Noua Zeelanda, Scotia, Italia, Portugalia. Care este obiectivul echipei noastre?
Sorin Socol: Este clar ca meciul cu Italia e prima tinta si incercam sa facem o performanta sa castigam in fata Italiei. De asemenea avem ca obiectiv sa invingem Portugalia. Cu Scotia va fi foarte greu, pentru ca jucam la ei acasa, dar n-ar fi rau sa facem un meci bun si acolo. Cu Noua Zeelanda va fi intr-adevar foarte greu si sper sa avem placere sa jucam contra lor chiar daca plecam fara sanse sa putem castiga.
Marius Tincu, unul dintre punctele forte ale Romaniei este inaintarea. Cat de mult va conta in jocul echipei acest compartiment?
Marius Tincu: Majoritatea jucatorilor de pe inaintare joaca in prima divizie si in a doua divizie din Franta. O sa conteze foarte mult, dar n-as putea spune ca trebuie sa contam doar pe gramada. Trebuie sa fie o alternanta intre jocul treisferturilor si jocul gramezii, pentru ca durata meciurilor este de 80 de minute si vom fi foarte obositi daca jucam doar noi. Dar sper sa gasim aceasta alternare a jocului. Dar oricum va conta foarte mult si sper ca italienii sa se pregateasca si sa aiba acelasi nivel ca si noi.
Cristian Petre, care crezi ca va fi cel mai greu meci pentru noi?
Cristian Petre: Cel mai greu meci cred ca va fi cel cu Italia si pe urma, la celelalte meciuri, speram sa avem evolutii bune. Sa fim la un nivel international, la un nivel inalt, la care pretindem sa ajungem la Cupa Mondiala. Bineinteles meciul cu Noua Zeelanda va fi unul dintre meciurile cele mai grele, dar cel cu Italia pe noi ne motiveaza cel mai mult.
Si tu si Sorin Socol si mai multi dintre componentii echipei sunteti deja la a doua Cupa Mondiala. Daca ar fi sa facem o comparatie intre echipa din 2003 si cea de acum care ar fi mai buna?
Cristian Petre: Nu cred ca se poate face o comparatie. In 2003 am avut alti jucatori cu care am mers la Cupa Mondiala si erau jucatori destul de buni si acum avem jucatori la fel de buni si parerea mea este ca vom face o performanta frumoasa.
Cum este atmosfera din cadrul echipei? Cum va simtiti intre voi?
Sorin Socol: Intr-adevar suntem un pic speriati de faptul ca ajungem la Cupa Mondiala in curand si nu am fi gata inca din punct de vedere tactic. Asta e un lucru bun pentru ca te face sa te motivezi si sa te pregatesti cat mai serios si sa acumulezi cat poti de repede ce ti-a mai ramas de invatat, dar sper sa nu fie prea tarziu si sa nu regretam lucrul acesta.
Care ar fi punctele forte ale echipei si punctele slabe?
Sorin Socol: Punctul forte sper sa fie fizicul asa cum a fost intotdeauna, dar cred ca si mentalul, pentru ca dupa aceste cantonamente forte pe care le facem sper sa ne formeze ca echipa si sunt sigur ca nu o sa tradam imaginea Romaniei dupa anii care au fost inainte. Atunci se vedea un spirit colectiv si fizicul pe primul plan. Sper sa nu iesim cu capul jos dupa aceasta Cupa Mondiala sis a fie cat mai bine.
Ai un mesaj pentru generatiile care urmeaza?
Sorin Socol: Da! Sa vina in continuare la acest sport pentru ca te formeaza atat ca spotrtiv cat si ca om si au ce sa invete de la acest sport chiar daca pare harababura pe teren. Este un sport foarte tehnic, poate cu cele mai multe reguli din sport si ar fi pacat sa treaca pe langa acest sport. Il pot incerca si in scoli, pot sa se amuze si pe plaja. Copiilor si jucatorilor tineri le urez mult curaj si vointa!
Cristi Petre, ne vom intoarce cu capul sus de la Cupa Mondiala?
Cristian Petre: Eu cred ca da. Speram cu totii sa ne intoarcem cu capul sus. Sper sa reusim sa ne atingem nivelul maxim, pe care noi il pregatim in aceste cantonamente grele si sper sa facem o treaba excelenta!
Marius Tincu: Totul va depinde de primul meci! Daca primul meci va trece cu bine, daca vom face un meci bun sis a punem in practica tot ce am invatat, ne vom intoarce cu capul sus. Pentru mine e prima Cupa Mondiala. La celelalte Cupe Mondiale am avut cate o victorie in grupa asa ca daca noi daca vom avea doua victorii va fi foarte bine! Oricum este o performanta deja ca suntem calificati. Multe alte natiuni si-ar fi dorit sa fie aici si nu sunt.
Articole similare

17 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...

17 Apr. 2026
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu
Asociația Municipală de Rugby București (AMRB) a anunțat că turneul numărul 3 de mini-rugby din această primăvară va fi dedicat memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar...

16 Apr. 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Ziaristul sportiv Chris Thau a spus cine l-a inspirat în alegerea titlului cărții despre Irimescu / VIDEO
În urmă cu mai bine de o săptămână, la Muzeul Sportului din București a fost lansată cartea „Misterul Irimescu rămâne nedezlegat”. Scrisă de jurnalistul...

16 Apr. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI: La despărțirea de Știința Baia Mare, Mihai Dico va da lovitura de începere a meciului cu Steaua
În rugby-ul românesc sunt multe cazuri de rugbyști care și-au legat numele de o singură echipă de club. E adevărat, numărul acestora devine tot mai mic în condițiile actuale...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







