Ce facem cu problemele fundamentale ale rugbyului nostru? (2)

     Reamintesc cele trei aspecte fundamentale ce le-am enuntat anterior considerand ca, alaturi de atatea altele, ar trebui imperios si neintarziat tratate si abordate pentru revitalizarea rugbyului nostru.
     - Restructurarea organizatorica si functionala a cluburilor
     - Fundamentarea, organizarea si desfasurarea activitatii de copii si juniori
     - Largirea si perfectionarea corpului de tehnicieni
    
     I. Restructurarea organizatorica si functionala a cluburilor
    
     Despre restructurarea organizatorica si functionala a cluburilor am mentionat urmatoarele: „Cluburile si sectiile de rugby trebuie sa devina capabile sa sustina activitatea la nivelul exigentelor evolutiei jocului pe plan mondial. Este cu atat mai necesar acest proces de restructurare cu cat activitatea sportiva in general, si cea rugbystica in special, intampina in plan social mari mutatii de aderare a tinerilor practicanti. Au intervenit si mari perfectionari in managementul sportiv cum si in metodologia de instruire, in timp ce structural si functional cluburile noastre au ramas, anacronic, la modelul anilor ´50, ´60!”
    
     In cele mai multe grupari activitatea se identifica cu pasiunea, ambitia si puterea de munca a unei singure persoane: antrenorul. Acesta, de regula, este un factotum, adica si organizator, si manager si te si intrebi de unde atata energie si prospetime pentru dificila munca de tehnician. Am gasit aceasta situatie chiar la echipe din Divizia Nationala! Vreau sa spun cu aceasta ca sunt prea putine persoane interveniente in activitatea si in viata unei echipe, atat de ampla si complexa sub multiple planuri.
    
     Doua ar fi directiile de actionare in aceasta restructurare:
     - Organigrama clubului - numeric si competenta pentru rezolvarea functiei sportive si a celei sociale
     - Clasificarea cluburilor - dupa posibilitatile material-financiare si de instruire sportiva.
    
     <Organigrama clubului. Este un obiectiv de ordin organizator, impus si coordonat de forul federal, prin care se atrage si implica un numar crescut de persoane in activitati benevole pe langa cluburile si sectiile de rugby. Aceasta inseamna declansarea unei politici, a unei strategii adecvate, pe repere concrete in vederea acoperirii atributiilor ce definesc o activitate complexa, intr-un continuu proces de perfectionare.
     Clubul (sectia) trebuie sa stranga in consiliul acestuia un numar de 7-9 persoane cu responsabilitati concrete (organizator-administrative si metodice), colectiv condus de un presedinte si unul-doi vicepresedinti.
     prezinta proiecte/programe de activitate si raporteaza rezultatele cu ocazia reuniunilor de bilant si alegeri, organizate anual.
     In aceasta situatie cluburile trebuie sa tinda sa devina niste unitati profitabile financiar, din valorificarea atat a procesului de formare sportiva, cat si din diferite servicii publice, precum:
     - cresterea si valorificarea jucatorilor de perspectiva; valorificarea unor servicii publice in aria sportului, exploatand baza sportiva; organizarea de evenimente si spectacole; comercializarea de echipamente si insemne sportive; valorificarea activitatilor la barul de rugby; etc.
    
     Antrenorul, echipa tehnica, va fi degrevata de o seama de preocupari administrative si de organizare, ramanandu-i intreaga disponibilitate pentru sustinerea corespunzatoare a instruirii sportive si a problemelor adiacente (selectii, activitati educative, indrumare profesionala, documentare etc.).
     Exemplific succint contributia organizatorului (directorului) de competitii, care ar putea schimba mult din cadrul cenusiu si izolat in care se desfasoara acum jocurile de la noi. Important pentru statutul rugbyului este atragerea spectatorilor in aria acestuia. Pe langa cresterea spectaculozitatii jocului practicat, decisiva este popularizarea larga si diversa a jocurilor, organizarea de programe combinate – sportiv si artistic, alte initiative.
    
     Formarea si dinamizarea activitatii consiliului cluburilor cade in atributiile forului federal care prin documentare, monitorizare si exigente trebuie sa schimbe saracia de activitati si de oameni (si chiar multimea de nevoi) din aria rugbyului nostru.
    
     Evaluarea si clasificarea cluburilor, ar fi un proces laborios de prospectare si proiectare in perspectiva a intregii activitati rugbystice (deopotriva a cluburilor cu sectii de seniori sau a celor specializate pentru activitate de copii si juniori). Acest proces trebuie sa fie dominat de o politica constructiva dirijata de forul federal cu interesul atragerii participarii complexe a cluburilor la programul de dezvoltare si perfectionare a rugbyului nostru.
     Evaluarea capacitatii gruparilor, de moment si in perspectiva, se face pe baza posibilitatilor material-financiare si de instruire sportiva, conducand la:
     Clasificarea cluburilor de seniori pe trei nivele valorice. Fiecarui nivel valoric trebuie sa i se contureze cadrul logistic si material-financiar pentru sustinerea activitatii, cum si forma competitionala. Astfel:
     - nivel I – profesionism: initial cu 4 cluburi (sustinand si pregatind inca 2 cluburi in urmatorii 4 ani); cluburile coordonate de catre frr si chiar ajutate material; cu activitate competitionala in Super Liga, sponsorizata substantial de un investitor puternic (oferit de frr); cu calendar competitional regulat, tinzand spre independenta fata de reprezentarea internationala (asta inseamna efectiv larg de jucatori si pregatire adecvata); cu „academii de formare sportiva” in activitate si a doua echipa (dupa 4 ani).
     - nivel II - semi-profesionism: cu 8-10 echipe; in competitia Divizie Nationala; cu „scoala de rugby” in gestionare; cu echipa de tineret in activitate (dupa 2-3 ani).
     - nivel III – amator: cu 16 echipe (24 de echipe la sfarsitul etapei de 4 ani, dupa campanie de infiintare a noilor echipe); participare in competitie nationala economica (turnee zonale); cu promovare in DN.
    
     S-ar putea zice ca este usor de pus pe hartie fel si fel de nazbatii, dar imposibile de realizat intr-o realitate dura, cu o lume a rugbyului nostru inerta si putin disponibila la mari initiative si investitii. Tot asa de adevarat este insa si ca gruparile noastre de rugby niciodata n-au fost prinse intr-un program serios si amplu de consolidare si perfectionare a activitatii lor. De ce n-am adus nimic din temeinicia si frumusetea cluburilor de rugby straine? Si nu ma refer la bogatia materiala, ma refer la ceva din forma de organizare! Cluburile noastre au fost lipsite de indrumarile, de reglementarile si exigentele necesare pentru o activitate ampla in continua evolutie. Nu mai vorbesc de stimulente si recompense.
    
     Nu inteleg de ce federatia, cu firma si rating-ul national si international are atat de putini si subtiri sponsori? De ce nu are un serviciu de cautare a surselor financiare, adica un serviciu prin care sa se contacteze zilnic, telefonic, sute de investitori si agenti financiari, din care un mic procent ar putea sa para interesati de o colaborare, iar cativa chiar disponibili pentru tratative?
    
     Bine, asa sunt multe nelamuriri ce ma incearca despre ramanerea noastra in afara organizarii si chiar a spiritului traditional al rugbyului adevarat. Slava Domnului imi ramane entuziasmul si speranta ca o data vom gasi cheia acestor rezolvari. De ce nu acum, cu aceasta echipa tanara si entuziasta?
    
     Vasile Constantin-Mao