ANIVERSARE / 1995-2025: Cum, unde și de ce s-a adoptat trecerea la profesionism a variantei în XV jucători a rugby-ului
De Marian Burlacu, 19 Aug. 2025
În urmă cu 30 de ani, în 26 august 1995, rugby-ul în XV a devenit sport profesionist. Decizia a fost luată la Paris, de reprezentanții celor opt națiuni majore cu drept de vot, în acel moment, în forul mondial (se numea, la acea vreme, International Rugby Board). Astfel, rugby-ul în XV a renunțat la statutul de sport amator pe care l-a apărat mai bine de un secol. Iar acest sport a avut o evoluție accelerată, numărul competițiilor profesioniste mărindu-se de la an la an. Astfel s-a ajuns la un calendar competițional tot mai aglomerat, unul în care jucătorii de top nu prea mai au timp de odihnă.
Totul s-a întâmplat la câteva săptămâni după Cupa Mondială din Africa de Sud. În 26 august 1995, la Hotelul Ambassador din Paris s-au întâlnit reprezentanții națiunilor majore ale rugby-ului în XV, cele care aveau drept de vot în acel moment. Adică din Africa de Sud, Anglia, Australia, Franța, Irlanda, Noua Zeelandă, Scoția și Țara Galilor. Un club select, așadar, unul care arată cât de exclusivist era acest sport în urmă cu trei decenii.
Până în acea zi, în varianta în XV jucători a rugby-ului cuvântul „profesionist” era unul interzis. De altfel, din această cauză apăruse și varianta în 13 jucători. Schisma s-a produs tot într-o zi de vară. Mai exact, în 29 august 1895, la Huddersfield, în comitatul Yorkshire. Atunci și acolo s-a produs despărțirea cluburilor din nordul și din sudul Angliei. Mai precis, 20 de cluburi din Yorkshire și Lancashire au părăsit Rugby Football Union (Federația Engleză de Rugby în XV) și au fondat o federația distinctă. Nouă for s-a numit, inițial, Northern Rugby Football Union. Apoi, în 1922, acesta și-a schimbat numele în Rugby Football League (Federația Engleză de Rugby în 13).
Principalul motiv al acestei sciziuni a fost că unele cluburi doreau să-și plătească jucătorii, care, fiind muncitori în general, aveau mijloace de trai limitate. Și, după cum bine se știe, în rugbyul în XV era interzisă o asemenea practică. În acea perioadă, situația se prezenta astfel: cluburile din sudul Angliei, inclusiv cele din Londra erau mai bogate, mai prospere, în timp ce acelea din nord se confruntau cu probleme financiare. Și situația aceasta nu era numai pentru cluburi, ci și pentru practicanții rugbyului. Cum nu puteau exista două federații pentru același sport, cluburile dizidente au redactat un nou regulament de joc. Iar principala schimbare a fost că o echipă era compusă din 13 jucători. Interesant este, însă, că trecerea de la 15 la 13 rugbyști de echipă nu s-a produs imediat, ci abia în 1906...
Așadar, în 26 august 1995, la Paris, s-a decis eliminarea tuturor referințelor la amatorism și declararea rugby-ului în XV drept sport „deschis”. Practic, și atunci s-a evitat a se vorbi despre „profesionism”, atât deu detestat era acel cuvânt. De altfel, în 2015, Bernard Lapasset, pe atunci președinte al World Rugby (denumirea actuală a International Rugby Board) spunea într-un articol apărut în publicația franceză „La Montagne”: „Dacă am fi folosit acest cuvânt, nu am fi avut nicio șansă să dezvoltăm un joc profesionist corect”.
Trecerea rugby-ului în XV la profesionism a fost una forțată. Mai precis, tot mai mulți jucători erau atrași către varianta cu 13 jucători, acolo unde li se ofereau salarii foarte mari. Pe de altă parte, neozeelandezii și australienii semnaseră un contract cu magnații media Kerry Packer și Rupert Murdoch pentru a organiza o competiție. Iar această competiție a devenit, ulterior, una dintre cele mai spectaculoase - este vorba despre Tri Nations, actuala Rugby Championship, cea la care participă Africa de Sud, Argentina, Australia și Noua Zeelandă.
Înaintea reuniunii de la Paris, situația se prezenta astfel. Pe de o parte, se declarau favorabile adoptării profesionismului federațiile din Anglia, Australia, Franța și Noua Zeelandă. Scoția și Țara Galilor nu erau hotărâte, iar Irlanda se împotrivea cu tărie. Practic, cei bogați și la acea vreme se declarau „pentru”, iar cei cu resurse mai limitate înclinau spre menținerea statutului amator, cel care asigura un echilibru între națiuni.
În cele din urmă, după numeroase discuții, toate federațiile au avut un vot pozitiv. Lapasset și-a amintit că reprezentanții federațiilor galeză și irlandeză, adică Tom Kiernan și Syd Millar, au votat cu „gumătate de gură”... „Pentru a-și justifica opoziția, m-au chemat ca martor și au citat Franța pentru a-și susține argumentul: «Dacă faceți asta, veți distruge întreaga cultură a rugby-ului francez! A durat toată ziua, cu multe apariții în saloane: «De ce nu scriem așa?» Nu, asta nu ar fi în conformitate cu legislația franceză sau anglo-saxonă etc. Apoi a urmat votul asupra ultimului punct. Îl aveam pe irlandez în fața mea. Millar și-a ținut cotul pe masă și a ridicat ușor mâna înainte de a spune timid: «Da, da». Kiernan, cu capul plecat, abia dacă a ridicat un deget și nici măcar nu a putut vorbi. Simțea că era un dezastru, o subjugare intolerabilă a culturii și a jocului nostru”, și-a amintit cel care reprezenta Federația Franceză de Rugby la acea reuniune din 26 august 1995.
Practic, de atunci s-a putut vorbi, tot mai des, despre câștigurile financiare din rugby-ul în XV. Câștiguri tot mai mari. Câștiguri asigurate de sponsori, de televiziuni. Și tot din acel moment jucătorii de rugby în XV au beneficiat de salarii tot mai mari.
Despre impactul pe care l-a avut adoptarea profesionismului în rugby-ul românesc voi scrie într-un articol distinct. Fiindcă, din nefericire, adoptarea acelei decizii a coincis cu începutul regresului acestui sport în România.
Totul s-a întâmplat la câteva săptămâni după Cupa Mondială din Africa de Sud. În 26 august 1995, la Hotelul Ambassador din Paris s-au întâlnit reprezentanții națiunilor majore ale rugby-ului în XV, cele care aveau drept de vot în acel moment. Adică din Africa de Sud, Anglia, Australia, Franța, Irlanda, Noua Zeelandă, Scoția și Țara Galilor. Un club select, așadar, unul care arată cât de exclusivist era acest sport în urmă cu trei decenii.
Până în acea zi, în varianta în XV jucători a rugby-ului cuvântul „profesionist” era unul interzis. De altfel, din această cauză apăruse și varianta în 13 jucători. Schisma s-a produs tot într-o zi de vară. Mai exact, în 29 august 1895, la Huddersfield, în comitatul Yorkshire. Atunci și acolo s-a produs despărțirea cluburilor din nordul și din sudul Angliei. Mai precis, 20 de cluburi din Yorkshire și Lancashire au părăsit Rugby Football Union (Federația Engleză de Rugby în XV) și au fondat o federația distinctă. Nouă for s-a numit, inițial, Northern Rugby Football Union. Apoi, în 1922, acesta și-a schimbat numele în Rugby Football League (Federația Engleză de Rugby în 13).
Principalul motiv al acestei sciziuni a fost că unele cluburi doreau să-și plătească jucătorii, care, fiind muncitori în general, aveau mijloace de trai limitate. Și, după cum bine se știe, în rugbyul în XV era interzisă o asemenea practică. În acea perioadă, situația se prezenta astfel: cluburile din sudul Angliei, inclusiv cele din Londra erau mai bogate, mai prospere, în timp ce acelea din nord se confruntau cu probleme financiare. Și situația aceasta nu era numai pentru cluburi, ci și pentru practicanții rugbyului. Cum nu puteau exista două federații pentru același sport, cluburile dizidente au redactat un nou regulament de joc. Iar principala schimbare a fost că o echipă era compusă din 13 jucători. Interesant este, însă, că trecerea de la 15 la 13 rugbyști de echipă nu s-a produs imediat, ci abia în 1906...
Așadar, în 26 august 1995, la Paris, s-a decis eliminarea tuturor referințelor la amatorism și declararea rugby-ului în XV drept sport „deschis”. Practic, și atunci s-a evitat a se vorbi despre „profesionism”, atât deu detestat era acel cuvânt. De altfel, în 2015, Bernard Lapasset, pe atunci președinte al World Rugby (denumirea actuală a International Rugby Board) spunea într-un articol apărut în publicația franceză „La Montagne”: „Dacă am fi folosit acest cuvânt, nu am fi avut nicio șansă să dezvoltăm un joc profesionist corect”.
Trecerea rugby-ului în XV la profesionism a fost una forțată. Mai precis, tot mai mulți jucători erau atrași către varianta cu 13 jucători, acolo unde li se ofereau salarii foarte mari. Pe de altă parte, neozeelandezii și australienii semnaseră un contract cu magnații media Kerry Packer și Rupert Murdoch pentru a organiza o competiție. Iar această competiție a devenit, ulterior, una dintre cele mai spectaculoase - este vorba despre Tri Nations, actuala Rugby Championship, cea la care participă Africa de Sud, Argentina, Australia și Noua Zeelandă.
Înaintea reuniunii de la Paris, situația se prezenta astfel. Pe de o parte, se declarau favorabile adoptării profesionismului federațiile din Anglia, Australia, Franța și Noua Zeelandă. Scoția și Țara Galilor nu erau hotărâte, iar Irlanda se împotrivea cu tărie. Practic, cei bogați și la acea vreme se declarau „pentru”, iar cei cu resurse mai limitate înclinau spre menținerea statutului amator, cel care asigura un echilibru între națiuni.
În cele din urmă, după numeroase discuții, toate federațiile au avut un vot pozitiv. Lapasset și-a amintit că reprezentanții federațiilor galeză și irlandeză, adică Tom Kiernan și Syd Millar, au votat cu „gumătate de gură”... „Pentru a-și justifica opoziția, m-au chemat ca martor și au citat Franța pentru a-și susține argumentul: «Dacă faceți asta, veți distruge întreaga cultură a rugby-ului francez! A durat toată ziua, cu multe apariții în saloane: «De ce nu scriem așa?» Nu, asta nu ar fi în conformitate cu legislația franceză sau anglo-saxonă etc. Apoi a urmat votul asupra ultimului punct. Îl aveam pe irlandez în fața mea. Millar și-a ținut cotul pe masă și a ridicat ușor mâna înainte de a spune timid: «Da, da». Kiernan, cu capul plecat, abia dacă a ridicat un deget și nici măcar nu a putut vorbi. Simțea că era un dezastru, o subjugare intolerabilă a culturii și a jocului nostru”, și-a amintit cel care reprezenta Federația Franceză de Rugby la acea reuniune din 26 august 1995.
Practic, de atunci s-a putut vorbi, tot mai des, despre câștigurile financiare din rugby-ul în XV. Câștiguri tot mai mari. Câștiguri asigurate de sponsori, de televiziuni. Și tot din acel moment jucătorii de rugby în XV au beneficiat de salarii tot mai mari.
Despre impactul pe care l-a avut adoptarea profesionismului în rugby-ul românesc voi scrie într-un articol distinct. Fiindcă, din nefericire, adoptarea acelei decizii a coincis cu începutul regresului acestui sport în România.
Articole similare
17 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...
17 Apr. 2026
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu
Asociația Municipală de Rugby București (AMRB) a anunțat că turneul numărul 3 de mini-rugby din această primăvară va fi dedicat memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar...
16 Apr. 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Ziaristul sportiv Chris Thau a spus cine l-a inspirat în alegerea titlului cărții despre Irimescu / VIDEO
În urmă cu mai bine de o săptămână, la Muzeul Sportului din București a fost lansată cartea „Misterul Irimescu rămâne nedezlegat”. Scrisă de jurnalistul...
16 Apr. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI: La despărțirea de Știința Baia Mare, Mihai Dico va da lovitura de începere a meciului cu Steaua
În rugby-ul românesc sunt multe cazuri de rugbyști care și-au legat numele de o singură echipă de club. E adevărat, numărul acestora devine tot mai mic în condițiile actuale...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.
