Anglia ingenuncheata la Auckland

     Noua Zeelanda a invins, in primul meci test ale seriei, Anglia, 37-20 pe Eden Park in Auckland, dar scorul este norocos pentru englezi.
     A fost o seara de cosmar pentru suporterii englezi si o seara placuta pentru publicul neo-zeelandez care a asistat la un meci dominat net de catre All Blacks. McCaw si ai sai au controlat jocul din primul pana in ultimul minut, ridiculizand, pe alocuri, o echipa a Angliei care a parut a fi fost lipsita de reperele defensive cerute de o intalnire la un asemenea nivel.
     Nimic nu a fost surprinzator in privinta jocului practicat de neo-zeelandezi care au evoluat intr-un clasic stil All Blacks; joc in viteza, combinatii variate, ritm intens, presiune continua asupra defensivei adverse, presiune fizica in fiecare compartiment al jocului. Prin urmare, selectionata Noii Zeelande nu a prezentat absolut nicio surpriza in partida cu Anglia. Si totusi, selectionata condusa de Steve Borthwick a pierdut net in urma unei evolutii dezamagitoare.
     Diferenta dintre meciurile in care All Blacks castiga si cele in care ei pierd se datoreaza, in majoritatea cazurilor, calitatii executiei. Nu vreau sa diminuez cu nimic efortul, daruirea si valoarea adversarilor care ii inving pe All Blacks – fiecare asemenea victorie reprezinta meritul incontestabil al echipelor respective – aceasta s-a intamplat, se intampla si se va mai intampla in viitor.
     All Blacks reprezinta o echipa cu o identitate unica care a exercitat, exercita si va exercita o influenta foarte puternica asupra rugby-ului mondial; ei nu sunt, insa, invincibili, iar ultimele cinci editii ale Cupei Mondiale au demonstrat, din plin, acest lucru. Amintirea recentului naufragiu de la Cardiff, in fata Frantei, este proaspata in memoria fiecarui neo-zeelandez. Ideea pe care vreau sa o subliniez se refera la maniera de executie in teren a tacticii de joc. Cand calitatea executiei tacticii si strategiei de joc se ridica la nivelul exigentei All Blacks, echipa Noii Zeelande este foarte greu de invins. Nu este imbatabila, ci foarte greu de invins.
     Stilul de joc al neo-zeelandezilor este foarte simplu; tactica lor este simpla; strategia lor este simpla. Dar, strategiile nu sunt suficiente pentru a castiga, ele iti ofera conditiile necesare pentru a putea castiga, dar nu ele castiga meciurile. Executia respectivelor strategii sau tactici de joc castiga meciurile.
     Iar, in primul test al acestei serii Noua Zeelanda-Anglia, executia strategiei de joc All Blacks a fost, de cele mai multe ori, ireprosabila. Cele patru eseuri ale gazdelor au fost rezultatul unor combinatii executate impecabil. Nu a fost un meci perfect, daca ne gandim la greseala lui Hore care a permis lui Strettle sa se afle la cativa milimetri de eseu, sau la pasa lui Carter interceptata de Ojo si care a dus la marcarea primului eseu al Angliei; sau la slabiciunea defensiva aratata in faza celui de-al doilea eseu al aceluiasi Ojo. All Blacks nu au realizat un meci perfect – departe de asta - dar au realizat cateva faze, cruciale, care au fost foarte bine executate.
     Intorcandu-ma la meciul de pe Eden Park, imi ingadui cateva observatii. Inainte de toate, as vrea sa scot in evidenta patru aspecte care, cred eu, ii pot bucura pe antrenorii neo-zeelandezi.
     Primul: revenirea in forma a lui Dan Carter. Dupa evolutia mediocra de la Cupa Mondiala, influentata de accidentari, Carter a demonstrat ca se afla intr-o substantiala crestere de forma. In partida de la Auckland, el a dirijat excelent jocul si a marcat 22 de puncte. Pe de alta parte, a si gresit pase, iar primul eseu al lui Ojo a fost generat de o asemenea eroare.
     Al doilea: revenirea in forma a lui Conrad Smith. La fel ca si Carter, Smith a fost accidentat in sezonul trecut pentru o lunga perioada, ceea ce a influentat, in mod vadit, prestatia sa la Mondialul francez. In testul cu Anglia, centrul lui Wellington Hurricanes a jucat foarte bine, instinctul, finetea, accelerarea si eleganta lui amintindu-mi de Bruce Robertson, marele centru All Blacks din anii ‚70. Daca va avea sansa de a se feri de accidentari, Conrad Smith va deveni un centru de mare clasa.
     Al treilea: evolutia lui Ma’a Nonu. Acest meci a scos in evidenta progresul puternicului centru care si-a adus o contributie insemnata la jocul penetrant si eficient al liniei de treisferturi. Forta fizica a lui Nonu imbinata cu finetea si tehnica lui Smith transforma perechea de centri intr-o arma extrem de eficace. Il urmaresc pe Nonu de la debutul sau, in urma cu cativa ani, si, pana acum mi s-a parut ca el a fost o „victima” a deosebitelor sale calitati fizice (1,80 m, 104 Kg!). De multe ori, Nonu juca ca un inaintas, irosindu-si forta in dueluri care puteau fi evitate si neglijand atributiile unui veritabil centru, adica pasele precise si crearea spatiilor libere pentru coechipierii sai din linia de treisferturi. In meciul cu Anglia, Ma’a Nonu a dovedit, dupa parerea mea, o imbunatatire a jocului sau in privinta distributiei si sigurantei paselor. Au fost momente in care Nonu, placat fiind, a reusit sa asigure o pasa precisa coechipierilor sai, permitandu-le astfel sa continue faza de atac.
     Al patrulea: revenirea lui Rodney So’oialo pe postul de flanker. In general, Graham Henry l-a titularizat pe So’oialo in pozitia de „inchidere”. Fara a ma erija in antrenorul Noii Zeelande, impresia mea a fost – si este si acum – ca So’oialo este mult mai eficient pe postul de flanker, care, mi se pare a fi postul sau natural. Sper ca antrenorii neo-zeelandezi sa il pastreze ca „Numarul 6”, mai ales acum, cand se pare ca au gasit in persoana lui Jamie Kaino o posibila „inchidere” de valoare.
     Un alt aspect asupra caruia as vrea sa starui este duelul gramezilor si, mai ales, infruntarea Sheridan-Somerville. Andrew Sheridan este, pe buna dreptate, mandria Angliei si rasfatatul presei engleze. Cu un fizic impunator (1.93 m, 122 kg) „uriasul” de la Sale este, fara indoiala, un pilier de valoare internationala. Faima sa se datoreaza, in primul rand, „demolarii” pilierilor australieni Matt Dunning si Al Baxter. In precedentele meciuri cu All Blacks, el l-a infruntat pe redutabilul Carl Hayman care nu doar ca i-a tinut piept, dar, dupa parerea mea, l-a si dominat, in general, datorita tehnicii sale superioare.
     Plecarea lui Hayman in Europa, la Newcastle, a starnit curiozitatea iubitorilor rugby-ului in privinta capacitatii inlocuitorilor lui Hayman de a-i tine piept lui Sheridan. In testul cu Irlanda, de saptamana trecuta, Graham Henry l-a folosit ca pilier dreapta pe John Afoa. Cum acesta s-a accidentat, Henry l-a aruncat in lupta pe veteranul Greg Somerville. Nu stiu cum ar fi evoluat Afoa in fata lui Sheridan, dar alegerea lui Somerville a fost foarte potrivita. Sheridan nu a constituit un factor cu mare influenta in testul de pe Eden Park; mai mult, impresia mea a fost ca Somerville l-a dominat in gramezile ordonate. Dupa cum, pe partea cealalta a gramezii, Matt Stevens a fost si el dominat de catre Neemia Tialata.
     In opinia mea, linia intai neo-zeelandeza s-a impus in fata adversarei sale directe, gramada All Blacks dominandu-si (cu exceptia tusei), in general, rivala, atat in fazele fixe cat si in joc deschis. Singurii jucatorii englezi care au facut, cat de cat, fata asaltului All Blacks au fost flankerii Haskell si Rees.
     Evident, merita subliniata performanta debutantului Topsy Ojo. El a inscris doua eseuri, dintre care primul in urma unei splendide curse in care a etalat, realmente, viteza, atitudinea, si eleganta unui sprinter de clasa in finala olimpica de 100 m plat. In schimb, colegii sai din linia de treisferturi au avut o evolutie stearsa, fiind covarsiti de ritmul impus de All Blacks.
     In acelasi timp, sa observam faptul ca niciunul dintre cele doua eseuri nu a fost rezultatul unor faze construite de englezi, ci, s-au datorat, in primul rand, unor greseli ale gazdelor. Lipsa creativitatii la nivelul perechii de mijlocasi si fragilitatea defensivei in axa centrala trebuie sa constituie motive de serioasa ingrijorare pentru antrenorii englezi. La uvertura, Charlie Hodgson a fost complet depasit, Wigglesworth nu a reusit nici el sa dirijeze jocul echipei sale, fundasul Brown a fost nesigur, iar perechea Tindall-Barkley a fost eclipsata de perechea Smith-Nonu.
     Ramane de vazut daca Anglia va reusi sa isi revina pentru a nu suferi o umilinta asemanatoare in cel de-al doilea test care se va disputa la Christchurch, sambata viitoare.
    
     Eugen Cionga – Toronto