“All Blacks” salvati de la infrangere in fata Africii de Sud in ultimul minut al meciului
De Redactia Rugby , 26 Iul. 2004

Ce victorie putea sa reuseasca Africa de Sud sambata in fata Noii Zeelande! In ciuda tuturor previziunilor, carora ne alaturaseram si noi, sud-africanii au fost la un pas sa invinga de o maniera categorica Noua Zeelanda, echipa care tocmai castigase in fata Angliei, campioana mondiala, si a Australiei, vicecampioana mondiala. Spunem de o maniera categorica nu atat din pricina scorului, pentru ca “Springbooks” conduceau doar cu 21-18, ci mai ales fiindca scorul la eseuri era 3-0 pentru sud-africani, dupa ce acestia inscrisera pentru prima oara in secunda 30 a partidei! Ei au facut insa o repriza secunda mult mai slaba decat prima, fiind ajunsi de “All Blacks” de la 21-12, si Daniel Carter a adaugat lovitura de penalizare dupa lovitura de penalizare pana la 21-18, pentru ca mutarea decisiva sa o faca Doug Howlett in chiar minutul 80, reusind un eseu care i-a “daramat” pe sud-africani. Noua Zeelanda ramane neivinsa pana acum in Turneul celor 3 Natiuni si asteapta sa vada ce va face Australia weekendul viitor in fata Africii de Sud.
Mai putin de 60 de secunde a despartit sambata nationala Africii de Sud de o victorie in fata Noii Zeelande chiar la ea acasa. Dupa ce au condus cu 7-0, 14-9, 21-12 si 21-18, sud-africanii au primit un eseu in minutul 80 care le-a “furat” victoria. Ei se pot consola insa cu faptul ca au castigat clar disputa la eseuri, 3-1, cu cei care in meciurile precedente castigasera in fata Angliei, campioana mondiala, si a Australiei, vicecampioana mondiala.
Nici nu incepuse bine meciul de sambata si neozeelandezii s-au si trezit condusi cu 7-0, dupa doar 30 de secunde. Van der Westhuyzen - De Wet Barry - Jean de Villiers, acesta a fost traseul pe care balonul a ajuns in terenul de tinta neozeelandez, facandu-i pe multi dintre cei prezenti la stadion sa-si promita data viitoare vor veni mai devreme la meci pentru a nu mai pierde prima incercare. Percy Montgomery a transformat si scorul era 7-0.
De aici a inceput insa recitalul lui Daniel Carter. Trei lovituri de penalizare transformate una dupa alta, in minutele 10, 14 si 17, si tabela arata “invers”, 9-7 pentru “All Blacks”. Sud-africanii nu s-au lasat insa intimidati si au continuat sa atace. In minutul 25 au castigat o gramada, Fourie du Preez a sarjat cu capul jos, balonul a ajuns la Venter, acesta a pasat superb la Cronje si eseu in coltul stang. Din nou Montgomery a transformat si scorul era acum 9-14. Carter a raspuns in stilul sau, 12-14, insa pana la pauza a venit si al treilea eseu sud-african. De data aceasta “responsabil” a fost du Preez, care a profitat de o excelenta recuperare a lui Montgomery urmata de o serie de pase pe la Joubert si Burger. Dupa transformarea de rigoare a lui Montgomery scorul la pauza a devenit 12-21. De necrezut pentru gazde, care nu marcasera nici macar un eseu.
Partea secunda nu a mai fost insa una atat de buna pentru Africa de Sud. Chiar daca au atacat curajos sud-africanii nu au mai inscris deloc. In schimb Carter a marcat din doua lovituri de penalizare, iar cand a iesit el de pe teren l-a imitat Carlos Spencer. Asa ca tabela arata 18-21 cu doar 11 minute inainte de final. In aceasta perioada s-a jucat practic meciul, pentru ca in aceste minute sud-africanii au avut doua ocazii destul de bune de a marca al patrulea eseu, ambele prin Brayton Paulse. Nu au marcat insa si a venit fatidicul, pentru ei, minut 80. Umaga a luat balonul, acesta a ajuns la Howlett pe partea dreapta dupa o serie de pase repetate si eseu la colt. Victorie pentru gazde si lacrimi pentru oaspeti, care au fost atat de aproape de reusita. “Nu-i nimic. Nici Roma nu s-a cladit intr-o singura zi. A fost un meci pe care puteam sa-i pierdem dar este bine ca am castigat”, a incercat sa-si incurajeze dupa meci elevii antrenorul neozeelandez, Steve Henry. “Suntem dezamagiti, este normal. Am jucat insa bine si asta ne bucura pentru viitoarele partide”, a marturisit de partea cealalta John Smit, capitanul “Springbooks”.
Acum, Noua Zeelanda, neinvinsa in primele doua partide ale T3N, asteapta sa vada ce va face Australia in partida cu Africa de Sud, urmatoarea disputa din acest turneu, programata sambata, 31 iulie. Daca australienii pierd, deja “All Blacks” pot spune ca sunt mai mult de 50% castigatori ai turneului, chiar daca mai au de jucat la Africa de Sud acasa.
NOUA ZEELANDA – AFRICA DE SUD 23-21 (12-21)
Au marcat: Howlett, 1e, Carter, 5lp, Spencer, 1lp, respectiv De Villiers, 1e, Cronje, 1e, Du Preez, 1e, Montgomery, 3t
Noua Zeelanda: 15 Mils Muliaina - 14 Doug Howlett, 13 Tana Umaga (capitan), 12 Daniel Carter (Sam Tuitupou, ‘65), 11 Joe Rokocoko - 10 Carlos Spencer, 9 Justin Marshall (Byron Kelleher, ‘65) - 7 Marty Holah, 8 Xavier Rush, 6 Jerry Collins - 5 Simon Maling (Ali Williams, ‘54), 4 Chris Jack - 3 Greg Somerville, 2 Keven Mealamu, 1 Kees Meeuws.
Africa de Sud: 15 Percy Montgomery - 14 Breyton Paulse, 13 Marius Joubert Brent Russell ‘72), 12 De Wet Barry, 11 Jean de Villiers - 10 Jaco van der Westhuyzen, 9 Fourie du Preez - 7 AJ Venter (Joe van Niekerk, ‘66), 8 Jacques Cronjé, 6 Schalk Burger - 5 Albert van den Berg, 4 Bakkies Botha (Quinton Davids, ‘72) - 3 Eddie Andrews (Faan Rautenbach, ‘61), 2 John Smit (capitan), 1 Os du Randt.
Articole similare

10 Iul. 2026
RUGBY ÎN 7 / CE U18 MASCULIN 2026: Stejăreii vor juca cu Belgia, Germania și Polonia, obiectivul lor fiind menținerea
Echipa masculină de rugby în 7 sub 18 ani a României va participa în acest weekend (11 și 12 iulie 2026), la Ricany (Cehia), la Campionatul European. Naționala noastră a fost...

10 Iul. 2026
RUGBY ÎN 7 / CE U18 FEMININ 2026: Ghindele întâlnesc Spania, Belgia și Germania cu gândul de a rămâne în prima grupă valorică
Și echipa feminină U18 de rugby în 7 a României participă, în acest weekend (sâmbătă, 11 iulie, și duminică, 12 iulie), la Campionatul European din Cehia. Promovată...

10 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: CS Rapid București s-a despărțit de șase jucători
Revelație a acestei ediții a Ligii de Rugby Kaufland, echipa de seniori CS Rapid București pregătește reluarea campionatului, care se va produce luna viitoare. În acest sens, gruparea din...

09 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / URU - ROU: Internațional italian U20, flankerul Iacopo Bianchi își va face debutul pentru Stejari
Întrecută de Chile (31-48), duminica trecută, echipa de rugby seniori a României va avea un adversar mult mai puternic în Uruguay, formație aflată pe locul 16 în...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







