Africa de Sud - Australia 33-31 (14-9)
De Redactia Rugby , 18 Aug. 2002

Australia avea nevoie ieri de o victorie la o diferenta de peste 26 de puncte in fata Africii de Sud, pentru ca, primind si punctele bonus pentru inscrierea a patru eseuri, sa poata ajunge pe prima pozitie a Turneului celor trei Natiuni din acest an. Nu s-a intamplat insa asa, pentru ca sud-africanii au condus partida aproape de la un capat la altul, exceptie facand doar cateva minute in care australienii au aratat ca isi doresc foarte mult o victorie. La pauza, tabela a aratat 14-9, apoi gazdele s-au detasat la 26-9, insa in acest moment a intervenit in randul Springboks o usoara relaxare care a permis australienilor sa revina si sa egaleze la 26. Finalul a fost unul cu adevarat electrizant pentru cei prezenti pe stadion, pentru ca echipa lor preferata a fost condusa cu 26-31, cu doar putine momente inainte de fluierul final.
Ar fi fost astfel o victorie de palmares pentru australieni, care oricum nu castigau TriNationul si o infrangere greu de digerat pentru sud-africani, care nu au avut o comportare prea buna in editia aceasta a celei mai importante competitii din emisfera sudica. Werner Greeff a reusit insa un eseu senzational, pe care l-a si transformat, si astfel intregul stadion a erupt, amintind de scenele de la Cupa Mondiala din 1995 de pe acelasi teren Ellis Park.
In urma acestei victorii, sud-africanii au castigat si Trofeul Mandella, pus in joc intre cele doua natiuni. Castigatoarea Turneului celor Trei Natiuni este insa Noua Zeelanda, care, chiar daca nu a jucat in aceasta ultima etapa a incheiat competitia pe prima pozitie, la o diferenta de patru puncte de Australia, echipa de pe locul secund, si opt puncte fata de africa de Sud, formatia care s-a clasat pe ultima pozitie.
Caseta tehnica
AFRICA DE SUD - AUSTRALIA 33-31 (14-9)
JOHANNESBURG (17 august 2002). Stadion: "Ellis Park" Spectatori: 63.000. Arbitru: Paddy O'Brien (Noua Zeelanda), ajutat de Chris White (Anglia) si Alain Roland (Irlanda). Au marcat: Breyton Paulse 2e, Brent Russell 1e, Joe van Niekerk 1e, Werner Greeff 1e, 4t, respectiv Mat Rogers 1e, Toutai Kefu 1e, Brendan Cannon 1e, Matthew Burke 2t, 3lp, George Gregan 1dp. Cartonas galben: De Wet Barry (min. 51-60). Cartonas rosu: Marius Joubert (min. 70).
AFRICA DE SUD: 15. Werner Greeff - 14. Breyton Paulse, 13. Marius Joubert, 12. De Wet Barry, 11. Dean Hall (Stefan Terblanche, 78) - 10. Brent Russell, 9. Neil de Kock (Johannes Conradie, 62) - 7. Joe van Niekerk, 8. Bob Skinstad, 6. Corne Krige (capitan, Hendro Scholtz, 50) - 5. AJ Venter, 4. Jannes Labuschagne - 3. Willie Meyer (Faan Rautenbach, 51), 2. James Dalton (Ollie le Roux, 65), 1. Lawrence Sephaka.
AUSTRALIA: 15. Chris Latham (Mat Rogers, 58) - 14. Ben Tune (Mat Rogers, 50-58), 13. Matthew Burke (vice-capitan), 12. Daniel Herbert, 11. Stirling Mortlock - 10. Stephen Larkham, 9. George Gregan (capitan) - 7. George Smith (David Lyons, 23-28), 8. Toutai Kefu, 6. Owen Finegan - 5. Justin Harrison (Matt Cockbain '50), 4. Nathan Sharpe - 3. Ben Darwin (Rod Moore, 70), 2. Jeremy Paul (Brendan Cannon, 59), 1. Bill Young.
Articole similare

19 Apr. 2026
FRANȚA / PRO D2 / ETAPA A 27-A: Cinci echipe cu români se luptă să evite subsolul clasamentului
Runda cu numărul 27 din Pro D2, a doua divizie a campionatului Franței la rugby, n-a fost una tocmai fericită pentru toți românii care activează acolo. Cu Romeo Gontineac antrenor...

19 Apr. 2026
RUGBY ÎN 7 / HONG KONG SEVENS 2026: Africa de Sud a câștigat turneul, Spania a învins Noua Zeelandă pentru „bronz”!
Ediția din acest an a turneului de rugby în 7 de la Hong Kong, desfășurată între 17 și 19 aprilie 2026, a fost una specială. În sensul că s-au împlinit 50 de ani de...

18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / RCGH - CSRAP 15-67: Încă un eșec... Și ce dacă! Rugby-ul nu este doar despre scor, ci mai ales despre oameni
Pătrunsă în elita rugby-ului românesc în acest an, RC Gura Humorului a disputat al 3-lea meci din Liga de Rugby Kaufland 2026. Și s-a înclinat pe teren propriu, astăzi...

18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CMSBM - CSAST 50-33: Maramureșenii au obținut un succes clar în fața marilor rivali din Capitală
Ultima partidă a etapei cu numărul 4 a Ligii de Rugby Kaufland 2026, din punct de vedere cronologic, s-a încheiat cu un succes clar al formației gazdă. Evoluând pe Arena Zimbrilor din...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







