80 de zile suspendare pentru doi dintre jucatorii lui Bayonne. Francezii inca nu au anuntat echipa de start
De Redactia Rugby , 16 Dec. 2005

In aceasta seara, ora 20:00, se disputa la Bayonne cel de-al patrulea meci al Selectionatei Bucurestiului in Challenge Cup, a doua competitie europeana ca importanta de pe Batranul Continent. Daca echipa noastra a anuntat inca de acum doua zile cu ce jucatori va intra pe teren, francezii nu au catadicsit nici macar cu 10 ore inainte de meci sa nominalizeze 22-ul de start continuand sfidarea pe care a afisat-o si saptamana trecuta cand au venit sa joace la Bucuresti. Singura veste care a razbatut din tabara localnicilor este suspendarea a doi jucatori, aripa Pila Fifita si linia a treia Louis Massabeau de catre Liga Franceza de Rugby. Primul a primit 60 de zile suspendare iar al doilea 20, in urma unui meci din campionat cu Castres, in care au avut loc cateva incidente. Astfel, cei doi vor lipsi cu siguranta de la meci.
Desi uzantele din Challenge Cup cer ca o echipa sa-si anunte formatia de start cu 48 de ore inainte de meci, Bayonne, adversara Selectionata Bucurestiului din aceasta seara, nu prea se sinchiseste de acest lucru.
Cu circa 10 ore inainte de startul partidei, francezii nu au suflat un cuvant despre jucatorii pe care vor sa-i trimita pe teren. Atitudinea acestora nu este ceva nou, cam la fel comportandu-se si la meciul de acum o saptamana din Ghencea, cand nici macar nu au anuntat ca vin la Bucuresti. Greu de spus daca pana diseara va aparea echipa de start a lui Bayonne sau daca ea va fi dezvaluita doar la stadion, inainte de meci.
O veste tot a razbatut insa din tabara lui Bayonne. Doi dintre jucatorii cei mai buni ai lor, aripa Pila Fifita si linia a treia Louis Massabeau, au primit suspendari din partea Ligii Franceze de Rugby in urma unui meci de campionat de acum cateva saptamani cu Castres. La acea partida, castigata de Castres in deplasare cu 34-11, Massabeau a vazut cartonasul rosu iar Fifita pe cel galben, iar dupa partida ambii au fost citati de comisarul partidei. Liga a decis ca tongolezul Fifita, care a jucat chiar si la Cupa Mondiala din 2003 cu tara sa, sa stea pe tusa 60 de zile pentru ca si-a lovit cu pumnul un adversar, in timp ce Massabeau, care a evoluat pana acum titular in toate meciurile din campionat, a fost oprit de la joc doar 20 de zile. Mai mult, se pare ca oficialii lui Bayonne sunt extrem de suparati pe tongolezul Fifita si doresc sa-i incheie contractul, acesta nefiind la prima abatere de acest fel.
Asadar, de cei doi a scapat Selectionata Bucurestiului pentru meciul de diseara. Cu cine va intra insa Bayonne pe teren ramane inca un mister. Partida va incepe la ora 20:00, ora Romaniei, iar RUGBY.RO va va informa chiar in timpul ei care este evolutia scorului.
Articole similare

08 Aug. 2026
ROMÂNIA / DISPARIȚIE: Fost jucător la CSȘ Baia Mare și „U” Cluj, Alex Șuler a murit la 25 de ani
Sportul cu balonul oval din țara noastră este în doliu. Fost jucător la echipe din Baia Mare și Cluj, ALEX ȘULER s-a stins din viață cu puțin timp înainte de a împlini 25 de...

08 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 10-A / CSMBM - DIN 24-15: Zimbrii s-au desprins după pauză, Dinamo a suferit primul eșec în acest campionat
Derby al rundei cu numărul 10 din Liga de Rugby Kaufland 2026, meciul dintre CSM Știința Baia Mare și CS Dinamo București s-a încheiat cu victoria formației gazdă, 24-15 (7-3). Raportul...

08 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 10-A / RCGH - CSASTE 18-83: Bucovinenii au rezistat până la pauză, Steaua a înscris 13 încercări și a luat bonusul ofensiv / VIDEO
Disputat în etapa cu numărul 10 din Liga de Rugby Kaufland 2026, meciul RC Gura Humorului - CSA Steaua București a fost echilibrat până la pauză, când oaspeții au condus cu...

07 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 10-A / RCGH - STE: Roș-albaștrii vizează bonusul ofensiv, bucovinenii vor încerca o rezistență acerbă
La o săptămână după ce s-au înfruntat la București, în partida restanță din etapa cu numărul 3 a Ligii de Rugby Kaufland 2026, RC Gura Humorului și CSA Steaua se...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







