70 de ani de existenta

     Comisiunea de Football – Rugby (CFR) a fost primul for care a condus rugbyul romanesc. Infiintat in 1915, CFR l-a avut ca prim presedinte pe Grigore Caracostea, iar ca vicepresedinti au activat George Iconomu, Jean Hussar si Dumitru "Mitica" Tanasescu (*). Cei patru erau reprezentanti ai echipelor de rugby afiliate in acel moment: Tenis Club Roman si Sporting. Ulterior, CFR s-a numit Comisiunea Centrala de Football – Rugby (CCFR), denumire pe care si-a pastrat-o pana in anul 1931.
     Federatia Romana de Rugby a aparut acum 70 de ani. Potrivit ziarelor vremii, la 26 martie 1931 s-a intrunit o comisie care s-a ocupat cu redactarea statutului. Grigore Caracostea, Raul Vizanti, B. Anastasiade, A. Finescu si I. Popovici au avut drept model documentul intocmit de Federatia Romana de Tenis. Presedinte a fost desemnat tot Grigore Caracostea, cel care a detinut aceasta functie inca din 1915, pe vremea CFR, si pana in 1940.
Amenintata cu disparitia


     In perioada interbelica, mai exact in anii de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial, Federatia Romana de Rugby s-a confruntat cu tendinta unor militari de a interzice practicarea jocului cu balonul oval. Asa se explica si faptul ca terenurile de la "Sosea" (actualul "Tineretului"), din vecinatatea Arcului de Triumf, acolo unde se disputau meciurile de rugby, au fost ocupate pentru o vreme de "Straja Tarii", organizatie paramilitara pro-fascista.
     In aceste conditii, oamenii care conduceau FRR in acele vremuri au activat fie intr-un "directorat", fie in cadrul Comisiei Mixte de Rugby, Handbal si Oina, adica in conditii extrem de vitrege. Un rol important in reabilitarea rugbyului ca sport l-a avut Printul Serban Ghica, cel care a detinut presedintia FRR intre anii 1943 si 1945. Acesta va scoate un timbru omagial, iar din vanzarea acestuia va asigura un buget decent, cu ajutorul caruia activitatea rugbystica s-a putut desfasura si in timpul razboiului.

Epoca rosie


    Dupa 1944, o data cu venirea la putere a comunistilor, Federatia Romana de Rugby a fost dominata de reprezentantii acestora. Ei au inteles ca rezultatele jocului cu balonul oval, obtinute in fata francezilor sau britanicilor, pot fi o dovada a superioritatii sistemului lor social asupra aceluia capitalist.
    In primii ani de dupa razboi, Federatia Romana de Rugby s-a numit din nou Comisia Centrala de Rugby si l-a avut ca presedinte pe Grigore Preoteasa (1947), ministrul afacerilor externe. Moartea acestuia, intr-un accident de avion petrecut la Moscova, ramane si acum extrem de misterioasa. Mai cu seama ca dintre pasageri, toti demnitari romani, Grigore Preoteasa a fost singurul care a decedat.
    Numirea ministrului Emil Draganescu ca sef al FRR, in 1953, avea sa coincida, insa deloc intamplator, cu inceputul perioadei de glorie a rugbyului romanesc. Victoria din meciul cu Franta, din 1960 (11-5), a facut ca Romania sa obtina un post de vicepresedinte in cadrul Federatiei Internationale de Rugby (FIRA). Totodata, Emil Draganescu a fost ales membru de onoare al FIRA. Demnitarului de atunci i-au urmat alti trei ministri: Corneliu Burada, Marin Cristea si Emil Ghibu. Ca si predecesorul lor, cei trei si-au folosit influenta pentru a ajuta acest sport. Cu toate eforturile lor, personale, rugbyul romanesc nu a cunoscut acea dezvoltare fireasca, rezultatele inregistrate in confruntarile internationale, rezultate altfel remarcabile, fiind obtinute la capatul unei "pregatiri in sera". Urmarile nefaste se vor vedea abia dupa 1989, dar mai ales dupa 1995, anul in care pe plan mondial rugbyul a imbracat haina profesionismului.

Haosul organizatoric


     Prima si singura victorie obtinuta de Romania in fata Frantei, pe terenul acesteia (12-6, in 1990), avea sa deschida una dintre cele mai nefaste perioade din istoria acestui sport. Dificultatile economice, cele care au determinat plecari masive de jucatori la echipe de club din Occident, au coborat nivelul competitiilor interne, influentand negativ si evolutiile echipelor nationale. In acest context nefavorabil, la nivelul Federatiei Romane de Rugby s-a simtit tot mai mult lipsa oamenilor care, printr-o organizare ireprosabila, prin respectarea regulamentelor si prin introducerea principiilor profesionismului, sa puna capat situaatiei de criza.
     Disputele permanente intre federali, generate adesea de interese meschine, marunte, au incetinit si chiar stopat infaptuirea reformei altfel atat de promisa in discursurile electorale. In perioada mandatului presedintelui Viorel Morariu si a secretarului general Radu Demian, Federatia Romana de Rugby a fost extrem de activa in planul intaririi relatiilor externe – in 1995, Romania a fost gazda Campionatului Mondial de juniori, una din putinele competitii internationale de rang inalt desfasurate la noi, in deceniul trecut. Pe plan intern insa, ea nu s-a preocupat decat in mica masura de restructurarea activitatii rugbystice. Poate tocmai de aceea, haosul organizatoric s-a facut tot mai simtit in ultimii doi-trei ani.

NOTA REDACTIEI:


     (*) A nu se confunda cu Dumitru Tanasescu, de asemenea fost rugbyst, mai cunoscut in calitate de comentator de televiziune.