ZIUA: Dezastru la Cardiff

Urmeaza meciu cu Anglia
Reprezentativa de rugby a Romaniei a fost invinsa, cu scorul de 81-9 (27-9), de selectionata Tarii Galilor, intr-un meci amical disputat miercuri seara, la Cardiff, pe "Millennium", in fata a 10.000 de spectatori (relativ putini in comparatie cu interesul urias pentru acest sport).
). Partida a fost arbitrata de irlandezul Alan Rowlands. Galezii au folosit echipa: K. Morgan - G. Thomas, Bateman, S. Jones, James - Henson, Howley - Charvis, Lewis, G. Thomas - Wyatt, Moore - Young, McBryde, I. Thomas, in timp ce "tricolorii", antrenati de Mircea Paraschiv, au jucat cu Brezoianu - Teodorescu, Oprea, Lupu, Ghioc - Tofan, Sarbu - Bejan, Petrache, D. Iacob - Dragomir, Nedelcu - D. Dima, Demci, Socaciu. Pentru gazde au marcat James (3), C.Wyatt, Charvis (3), Bateman, B. Williams (2), C.Quinnell - toti eseuri, S. Jones (10) - transformari, S. Jones (2) - lovituri de pedeapsa, in timp ce pentru romani a punctat Tofan (3) - lovituri de pedeapsa.
Scorul reprezinta cel mai usturator esec din istoria rugbyului romanesc, precedentul record negativ fiind acel 0-60 cu Irlanda, la Dublin, pe 1 noiembrie 1986, cand antrenorul federal Valeriu Irimiescu a si demisionat, fiind inlocuit cu Dumitru Mihalache, actual presedinte al FR Rugby. De asemenea, este un recird si pentru gazde, dar in sens pozitiv. Nationala Romaniei, alcatuita in mare parte din jucatori de la Dinamo, campioana si detinatoarea Cupei Romaniei, a fost ridiculizata, desi a reusit la un moment dat sa conduca, scor 6-3, pe tabela de marcaj.
Tara Galilor, echipa antrenata de neo-zeelandezul Graham Henry, se afla in pregatiri pentru meciul cu Irlanda, din 13 octombrie, restanta din Turneul Celor 6 Natiuni ("verzii" si-au amanat trei jocuri din cauza epidemiei febrei aftoase). Fara Neil Jenkins (1028 de puncte in meciurile-test!), galezii au avut in S. Jones un excelent om la mijlocul terenului.
Altfel, reprezentativa de rugby a Romaniei va intalni selectionata Angliei intr-un meci amical care va avea loc pe data de 17 noiembrie, pe Stadionul "Tickenham", din Londra.
"The Independent" crede ca galezii n-au impresionat
Cotidianul britanic "The Independent" noteaza, in numarul de ieri, ca reprezentativa Tarii Galilor nu a impresionat in partida cu Romania, chiar daca prin acest rezultat galezii au stabilit un nou record al scorurilor inregistrate pe teren propriu in fata romanilor. "Este ridicol sa vorbesti de o diferenta mica atunci cand prapastia care ii separa pe bogatii galezi de nevoiasii romani este la fel de intinsa ca si Marea Neagra. Romanii au luptat cu mandrie in prima jumatate de ora, iar apoi au oferit echipei galeze un record al scorurilor inregistrate pe teren propriu, record pe care cu greu il meritau. Acesta este crudul si neiertatorul rugby modern", noteaza "The Independent", care lauda jocul formatiei romane de la inceputul partidei, mentionand ca in minutul 22 echipa antrenata de Mircea Paraschiv conducea cu 6-3. In finalul articolului, "The Independent" noteaza ca pe romani ii asteapta o misiune ingrata la Londra, in noiembrie, cand vor intalni selectionata Angliei.
NOTA REDACTIEI
Acest material a aparut vineri, 21 septembrie, in cotidianul "ZIUA", sub initialele MCZ.
Articole similare

CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Stejarii conduc cu 2-1 la meciurile directe, însă echipa din Pacificul de Sud a câștigat clar în 2022 / VIDEO

CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: „Războincii din Pacific” vor alinia o formație cu mulți jucători născuți în Noua Zeelandă / VIDEO

ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: Rapid București și-a prezentat rugbyștii transferați în pauza competițională

CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.








