Wallabies si All Blacks sunt de acord cu meciul dintre Nord si Sud
De Redactia Rugby , 19 Ian. 2005

Intalnirea dintre Selectionata Emisferei Nordice si Selectionata Emisferei Sudice pare tot mai aproape de realizare. Dupa ce IRB a propus acest meci ca forma de ajutor pentru sinistratii dezastrului din Asia, Federatia Australiana si cea Neozeelandeza au anuntat ca sunt de acord cu disputarea lui.
International Rugby Board propusese in urma cu cateva zile un asemenea joc, ale carui incasari ar urma sa mearga spre cei care au avut de suferit de pe urma valurilor tsunami care au devastat coastele asiatice. IRB spunea atunci ca s-a consultat cu oficialii Turneului celor 6 Natiuni, care au fost de acord, si ca o posibila data ar fi 4 martie iar ca terenuri se vor folosi cele din Londra sau Cardiff. Ramanea sa se mai vorbeasca si cu tarile care alcatuiesc Turneul celor 3 Natiuni. Astazi, reprezentantii a doua Federatii, Australiana si Neozeelandeza, au spus ca sunt de acord cu organizarea acestei partide. Australienii au avansat chiar si o alta varianta de disputarea a mult asteptatului meci: la Sydney, insa nu in martie ci in iunie sau iulie.
“Federatia Australiana va sprijini din toate puterile aceasta initiativa umanitara. Trebuie sa mai discutam inca optiunile noastre cu IRB, dar credem ca lunile iunie sau iulie ar fi cele mai potrivite. In acea perioada vin aici Selectionata Lions, intr-un turneu, precum si nationala Frantei, asa ca s-ar putea organiza si acest joc”, a declarat un purtator de cuvant al australienilor. “Impulsul” de care aveau nevoie cele doua reprezentante ale Emisferei Sudice se pare ca a fost dat de meciul de cricket care a avut loc la Melbourne la inceputul acestei luni. In acel joc s-au intalnit cei mai buni jucatori din Asia cu o echipa a “restului lumii” si s-au strans 15 milioane de dolari din incasari si donatii, toti acesti bani ajungand la sinistratii din Asia. “Cricketul ne-a aratat ce se poate face pentru a-i ajuta pe acesti oameni si cred ca si rugbyul poate sa faca acelasi lucru. Este o idee excelenta sa aduni cei mai buni jucatori din lume pentru un astfel de meci”, a declarat George Gregan, capitanul nationalei Australiei.
Dupa ce toate cele trei parti implicate in acest meci, IRB, oficialii tarilor din Nord, adica cele din Turneul celor 6 Natiuni, si oficialii tarilor din Sud, cele din Turneul celor 3 Natiuni, s-au pus de acord in privinta oportunitatii partidei, ramane de stabilit doar o data si un loc. IRB se pare ca va anunta in zilele urmatoare decizia finala.
Articole similare

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...

16 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...

16 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...

15 Iul. 2026
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







