Victoria Romaniei la Lisabona: “Felicit jucatorii, au onorat cum se cuvine ziua nationala!”
De Redactia Rugby , 01 Dec. 2007

Anul 2007 s-a incheiat cu o victorie pentru Romania. 23-8 in deplasare cu Portugalia, revansa dupa acel 14-10 cu emotii de la Cupa Mondiala si ambitia unui grup de a demonstra ca poate sa castige. “Felicit toti jucatorii. Intreaga echipa a onorat cum se cuvine ziua nationala a Romaniei si a obtinut un succes frumos. In sfarsit incepe sa iasa si ideea de joc la care am muncit in ultima vreme”, a spus antrenorul Marin Mot. La Lisabona, 8.000 de portughezi in tribune nu au reusit sa se opuna la 22 de jucatori romani. Pentru acelasi grup urmeaza un ultim test acasa pe 2007, meciul pe care Selectionata Bucurestiului il are cu Montauban pe 8 decembrie pe Stadionul Arcul de Triumf.
Tristete mare astazi in tabara Portugaliei dupa ce au pierdut cu Romania. Lusitanii se pregateau sa sarbatoreasca o victorie istorica in fata Romaniei, dupa ce ne tinusera la respect in meciul de la Cupa Mondiala, iar acum aflasera ca nu mai avem decat 4 jucatori din echipa de atunci, iar ei 12. Socoteala de acasa nu s-a potrivit insa cu cea din targ, iar “stejarii” Romaniei au dat dovada de o ambitie cum mai rar s-a vazut in ultima vreme la formatia noastra si au izbutit o victorie fara drept de apel.
23-8 inseamna ca adversarul nu a reusit sa puna niciodata la indoiala capacitatea ta de a castiga. De acest lucru era constient si antrenorul Marin Mot, care a tinut sa-si felicite jucatorii. “Este poate printre putinele dati cand pot sa ma declar multumit. Felicit toti jucatorii. Intreaga echipa a onorat cum se cuvine ziua nationala a Romaniei si a obtinut un succes frumos. In sfarsit incepe sa iasa si ideea de joc la care am muncit in ultima vreme”, ne-a spus acesta.
Cum s-a vazut meciul de pe margine? “Mult mai greu decat ne imaginam. Portughezii s-au mobilizat puternic, au adus 8.000 de oameni in tribune si au pus o presiune fantastica. Despre arbitraj n-as vrea sa vorbesc, pentru ca nu a influentat rezultatul final. Lucrul care ma bucura cel mai mult este faptul ca toti jucatorii s-au daruit si au jucat exact ce pregatisem la antrenamente. Chiar daca am mai facut si greseli, am fost superiori. Ii apreciez pe toti pentru cum au jucat. Capitanul Mersoiu merita un punct in plus pentru felul in care si-a mobilizat coechipierii, Marcel Mihalache a fost o veritabila remorca pentru gramada, Vasile Rus, tanarul Poparlan, Gal si Dascalu sunt si ei prin printre evidentiati. E greu sa nu ii mentionez pe toti, toata echipa a jucat asa cum trebuia”, explica Mot.
A fost o victorie extrem de frumoasa a echipei noastre, care arata forta grupului de la echipa nationala. Nu este insa timp de sarbatorit prea mult, pentru ca peste o saptamana, pe 8 decembrie, cam acelasi grup are de jucat in tricourile Selectionatei Bucurestiului impotriva lui Montauban, la Bucuresti.
Dupa acest succes, Romania a urcat in clasamentul Cupei Europene a Natiunilor pe locul 3. Rusia si Georgia vor fi acum principalele noastre adversare, in 2008, la trofeu.
Anul 2007 se incheie pentru nationala Romaniei cu o victorie. Acest 23-8 cu Portugalia a fost ultima partida a echipei nationale in 2007. Selectionata Bucurestiului mai are insa de jucat 2 partide cu Montauban.
CUPA EUROPEANA A NATIUNILOR
Sambata, 1 decembrie 2007
PORTUGALIA – ROMANIA 8-23 (3-6)
Au marcat: Foro, 1e, Malheiro, 1lp, respectiv Dumbrava, 2lp, Poparlan, 1e, Dascalu, 1e, Vlaicu, 2t, 1lp
Cartonase galbene: Gal, Dobre
Stadion Estadio Nacional
Ora 17:00 (ora Romaniei)
Arbitru: Tim Hayes (Tara Galilor)
Judecatori de margine: David Bodilly si Mike Bethell
Portugalia: 15. Pedro Leal – 14. Antonio Aguilar, 13. Frederico Sousa, 12. Francisco Mira, 11. Gonçalo Foro – 10. Goncalo Malheiro, 9. Luis Pissarra – 8. Tiago Girao, 7. Vasco Uva, 6. Diogo Coutinho – 5. Goncalo Uva, 4. Eduardo Acosta – 3. Cristian Spachuk, 2. Joao Correia, 1. Juan Murré
Rezerve: 16. Rodrigo Aguiar, 17. Duarte Figueiredo, 18. Juan Severino, 19. Antonio Sarmento, 20. Jose Pinto, 21. Pedro Cabral, 22. Diogo Gama
Romania: 15. Florin Vlaicu - 14.Gheorghita Bigiu, 13.Csaba Gal, 12.Vlad Dan, 11.Stefan Ciuntu - 10. Danut Dumbrava, 9. Ciprian Caplescu – 8. Costica Mersoiu (cpt), 7. Mihai Macovei, 6. Stelian Burcea - 5. Valentin Popirlan, 4. Alin Marcel Coste - 3. Radu Basalau, 2. Marcel Mihalache, 1. Nicolae Nere
Rezerve: 16. Flavius Dobre, 17. Bogdan Zebega, 18. Cosmin Ratiu, 19. Vasile Rus, 20. Iulian Andrei, 21. Ionut Dimofte, 22. Catalin Dascalu.
Clasament
1. Rusia 5 4 0 1 156-76 13puncte
2. Spania 6 3 0 3 165-142 12p
3. Romania 5 3 0 2 148-77 11p
4. Georgia 4 3 0 1 166-63 10p
5. Portugalia 4 2 0 2 65-65 8p
6. Cehia 6 0 0 6 40-317 6p
Articole similare

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Stejarii conduc cu 2-1 la meciurile directe, însă echipa din Pacificul de Sud a câștigat clar în 2022 / VIDEO
Adversare în etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026 la rugby, Samoa și România s-au înfruntat de trei ori până acum. România s-a impus în primele două...

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: „Războincii din Pacific” vor alinia o formație cu mulți jucători născuți în Noua Zeelandă / VIDEO
În etapa cu numărul 3 a Cupei Națiunilor 2026 la rugby, echipa României va avea din nou un adversar dificil. Reprezentantă a sportului cu balonul oval din Pacificul de Sud, echipa Samoa...

17 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: Rapid București și-a prezentat rugbyștii transferați în pauza competițională
Aflată pe locul 5 înaintea returului ediției 2026 a Ligii de Rugby Kaufland, cu 15 puncte, CS Rapid București a încercat să-și primenească lotul de jucători în această...

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.








