Un debut fara surprize

     Corespondenta din Toronto.
     Asadar, nu s-a inregistrat nici o supriza in prima etapa a noii editii a Turneului celor VI Natiuni! Franta si Tara Galilor au repurtat victorii clare pe teren propriu, in timp ce campioana mondiala Anglia, aflata in “vacanta la Roma”, a invins lejer Italia, 50-9, pe Stadio Flaminio.
Franta - salvata de “treisferturi”


     La Paris, Franta a invins Irlanda, cu un scor net, 35-17, chiar daca a fost departe, foarte departe, de a repeta performanta magica din repriza intai a sfertului de finala disputat in urma cu cateva luni la Cupa Mondiala, in fata aceluiasi adversar. Nu a fost, deci, un meci care sa entuziasmeze, iar primele 40 de minute au aratat un joc de-a dreptul mediocru. Pase gresite, balbaieli, lipsa de coordonare a actiunilor, lipsa de consistenta in conservarea balonului, acestea au fost – in mare – caracteristicile primei parti a partidei. Singura raza de lumina a fost patrunderea lui Traille care a dus la eseul la colt inscris de Clerc.
     Dupa pauza, insa, cavalcadele impetuoase ale “cavaleriei usoare” franceze au strapuns apararea irlandeza, elevii lui Laporte marcand inca trei eseuri. Contraatacurile lui Brusque, cursele lui Traille, Jauzion si Clerc, au insemnat prea mult pentru o aparare irlandeza care a rezistat onorabil timp de 50 de minute, dar care a cedat, in cele din urma, in fata vitezei, fortei si fanteziei combinative a gazdelor.
     Dupa cum am amintit mai sus, Franta a fost departe de exceptionala demonstratie realizata in fata irlandezilor, in noiembrie trecut, la “Mondialul” australian. Una dintre explicatii a constituit-o comportarea sub asteptari a inaintarii care nu a mai controlat jocul in maniera in care reusise la Melbourne, fiind incapabila sa se impuna cu autoritate in fata rivalei sale. In gramezile ordonate, spre exemplu, pilierii francezi nu s-au aratat nici o clipa superiori adversarilor lor directi, asa dupa cum se anticipa, Corrigan si Hayes rezistand cu brio de-a lungul intregii partide. In tuse, oaspetii au manifestat o usoara superioritate, O’Connell si colegii sai castigand, daca nu ma insel, 22 de baloane fata de cele 17 ale gazdelor. Mai mult, “Les Bleus” au trebuit sa suporte presiunea gramezii irlandeze, fiind dominati destul de net in anumite momente ale meciului, in special, in aglomerari.
     Contrati serios in acest sector de joc si, drept urmare, avand probleme in a “scoate” cat mai repede balonul din fazele desfasurate la sol, jocul “cocosilor” a fost, deseori, neasteptat de lent, intarziind astfel lansarea de atacuri rapide “la mana”, aceasta influentand in mod negativ evolutia de ansamblu a echipei. Nu este un secret pentru nimeni faptul ca unul dintre punctele forte ale francezilor il constituie lansarile si combinatiile in mare viteza ale liniei de treisferturi. Prima parte a meciului, cel putin, a scos in evidenta neputinta gazdelor de a–si desfasura “treisferturile” in maniera clasica a jocului francez.
     In plus, Michalak a avut o zi slaba, nereusind sa-si indeplineasca rolul de conducator al ofensivei formatiei sale, imprecizia loviturilor sale de picior, mai ales, rupand ritmul si coerenta jocului “Tricolorilor”. Jucator de un indiscutabil talent si cu enorme calitati, capabil de sclipiri care pot hotari soarta oricarui meci, indiferent de adversar, tanarul mijlocas la deschidere de la Toulouse pare a fi lipsit inca de consistenta in joc caracteristica marilor “uverturi”. La doar 21 de ani, Michalak are insa tot timpul pentru a se maturiza si a deveni “dirijorul” de care are atata nevoie echipa Frantei in vederea marelui “concert” de la Cupa Mondiala din 2007.
     Din fericire pentru suporterii “cocosilor”, linia de treisferturi a salvat patria, dezlantuindu-se in cea de-a doua repriza si facand diferenta (pentru a cata oara?) intr-un meci care era pe cale sa se transforme intr-o lupta surda, de uzura a inaintarilor. Superbul contraatac al lui Brusque, sustinut de Betsen, care a oferit debutantului Pascal Pape primul sau eseu international, cursa lui Traille si patrunderea lui Liebenberg, concretizate de Jauzion si Elissalde, au adus incercarile care au inclinat balanta victoriei in favoarea echipei lui Bernard Laporte. Cele doua eseuri marcate la un interval de 5 minute, i-au ingenuncheat definitiv pe irlandezi care nu au cedat, dar nici nu au mai avut forta de a reveni si a ameninta succesul “Tricolorilor”.
     Referitor la echipa antrenata de Eddie O’Sullivan, mi s-a parut putin bizara tactica irlandezilor de a incerca sa desfaca “lacatul” apararii franceze deschizand cu insistenta treisferturile – lipsite de doi jucatori de baza, O’Driscoll si Murphy - in loc sa foloseasca la maximum forta gramezii si mol-urile penetrante, mai ales cand s-a vazut limpede ca inaintarea gazdelor nu se afla intr-o zi prea buna. Irlanda a luptat cu mult curaj, dar chiar si in momentele in care s-a apropiat la doar un punct de adversara sa, nu mi s-a parut capabila de a castiga pe Stade de France.
     Intrebat dupa terminarea partidei daca s-a temut cumva ca Franta putea pierde acest meci, Nicolas Brusque, poate cel mai bun jucator al gazdelor in aceasta partida, a declarat: “Nu, nici o clipa. A fost frustrant, dar nu am fost nelinistiti. Chiar si la inceputul celei de-a doua reprize cand am incasat un eseu. Simteam ca suntem capabili sa depasim acest moment.” Cuvintele fundasului “tricolor” exprima increderea acestei echipe a Frantei in talentul si capacitatea sa de a castiga, indiferent de circumstantele din teren. Desi nu a impresionat deloc in acest prim meci al Turneului, castigand datorita, in mare masura, unor sclipiri individuale, echipa Frantei s-a impus in cele din urma, obtinand o victorie meritata.

Tara Galilor – sub semnul renasterii?


     La Cardiff, Tara Galilor a invins fara probleme Scotia, 23-10, reusind astfel, pentru prima data in 7 ani, un debut victorios in Turneu. Victoria echipei lui Steve Hansen a fost clara si fara dubii, facand sa renasca sperantele suporterilor galezi in viitorul unei selectionate care, incepand de anul trecut, s-a aratat a fi intr-un progres evident.
     Desigur, urmarind Tara Galilor in cele mai recente meciuri-test, se poate pune urmatoarea intrebare: Este oare, evolutia din ultimele partide internationale, un semn al unei posibile renasterii a rugby-ului galez care de la inceputul anilor ‘80 se zbate intr-o dureroroasa si nemeritata stare de mediocritate? Gandindu-ne la evolutia remarcabila a “Dragonilor” rosii de la Cupa Mondiala, in special la meciurile impotriva Noii Zeelande si Angliei, exista tentatia de a raspunde afirmativ.
     Cu toate acestea, entuziasmul trebuie temperat , iar judecatile de valoare mentinute in sfera prudentei, deoarece doua meciuri excelente nu pot sterge aproape 25 de ani de mediocritate si nu pot rezolva problemele interne ale rugby-ului galez care s-au accentuat, in mod ingrijorator, odata cu aparitia profesionismului.
     In plus, meciul de sambata nu poate constitui un foarte solid termen de comparatie avand in vedere faptul ca Scotia nu mai reprezinta, la ora actuala, o echipa de referinta in ierarhia mondiala asa cum era la inceputul anilor ‘90.
     Revenind la meciul de pe Millenium Stadium, sa subliniem faptul ca galezii au dominat cu autoritate partida, impunandu-se in toate sectoarele de joc. Continuand in stilul de la Mondiale, Charvis si ai sai au etalat un joc extrem de deschis si ofensiv, controland posesia balonului si atacand din orice pozitie. Sprinturile lui Rhys Williams si Shane Williams, sustinuti de veteranul Gareth Thomas, au simbolizat valoarea, curajul si eficacitatea unei linii de treisferturi care incepe sa-si faca un “nume” in arena internationala. Iar aportul substantial adus de gramada la realizarea victoriei de pe Millenium Stadium, eseul pilier-ului Adam Jones fiind o dovada in acest sens, nu poate decat sa-i bucure pe antrenorii si jucatorii galezi.
     In mod limpede, mai este o cale lunga, foarte lunga pana la egalarea performantelor splendidei echipe din anii ’70, condusa de Edwards, Bennett, J.P.R Williams, Price, Cobner si ceilalti. Dar, fara a minimaliza efortul si valoarea generatiilor anterioare, din anii ‘80-’90, indraznesc sa afirm ca evolutia acestei tinere echipe antrenata de Steve Hansen arata, pentru prima data intr-o lunga perioada de timp, faptul ca Tara Galilor are resursele si capacitatea de a reveni aproape de nivelul la care a fost candva. Ramane de vazut daca sperantele de astazi vor deveni certitudinile de maine.