Un an din viata
De Redactia Rugby , 09 Oct. 2002

Desi meciul de rugby dintre Romania si Spania s-a disputat in urma cu patru zile, comentariile continua si acum, multi dintre fanii ieseni ai acestui sport neuitand marele spectacol sportiv din Dealul Copoului.
Cu 15.000 de spectatori in tribunele arenei, cele doua combatante au oferit publicului iesean un regal rugbystic, in care echipa Romaniei a fost vioara intai. Sase jucatori care au evoluat in sportul cu mingea ovala din judetul nostru, este vorba de Brezoianu, Toderasc, Chiriac, Coroianu, Tincu si Gontineac, au fost printre cei mai buni jucatori de pe teren, patru dintre ei inscriind si eseuri. Unul dintre cei mari transformeri vazuti vreodata pe Stadionul "Emil Alexandrescu" a fost si Ionut Tofan, autor a 32 puncte. Chiar daca a invins Spania cu 67-6, antrenorul francez al echipei noastre, Bernard Charreyre, era nemultumit de evolutia baietilor in prima repriza, atunci cand, dupa 24-0, oaspetii au inscris si ei 6 puncte. "Un jucator profesionist trebuie sa inscrie tot, fara a face concesii in fata adversarului", spunea la un moment dat antrenorul Charreyre, cel care a mentionat si faptul ca singurul dusman adevarat al jucatorului roman de rugby este tocmai el insusi, lucru valabil in general la sportivii latini. "Asa cum Noua Zeelanda si Anglia nu ne-au crutat deloc in partidele anterioare, cand ne-au invins la scoruri astronomice, tot asa nici noi nu trebuia sa-i crutam pe spanioli si sa le dam peste 100 de puncte", mentiona acelasi Charreyre. La "repriza a treia" de la ONYX, Charreyre s-a mai calmat insa si a discutat amical cu toata lumea, inclusiv cu francezul de pe banca tehnica a Spaniei, Pierre Perez, cu conducatorii echipei oaspete si cu jucatorii iberici.
Atmosfera de la ONYX a fost de mare noblete, cele doua echipe s-au premiat intre ele, iar comisarul financiar Victor Codreanu a impartit si el cateva cadouri ambelor grupari sportive, tocmai pentru a nu se uita evenimentul de la Iasi si vinul de Cotnari ! Dupa focul de artificii care a produs multa incantare, dupa unele dansuri cu specific spaniol in care vioara intai au fost tocmai jucatorii iberici, dupa ce toata lumea l-a pupat pe secretarul general adjunct Vasile Rusu pentru aniversarea celor 67 de "primaveri" implinite chiar in ziua meciului si dupa taierea tortului victoriei, supervizorul italian Gianni Romano a dat un recital muzical de zile mari la microfonul de pe scena, de ziceai ca este un al doilea Caruso. "Sunt din Napoli si acolo toata lumea canta", a mentionat simpaticul Romano, de spuneai ca este de-al nostru din totdeauna.
In acest fel s-a incheiat o frumoasa zi de rugby, cu o partida de zile mari si cu o victorie de rasunet, care a propulsat Romania la Cupa Mondiala din Australia. Vorba unui fan de pe stadionul din Copou, acolo unde inginerul Petrica Ciobanu a fost din nou Pacala, apoi Charlie Chaplin, apoi Marele Lord si la final Napoleon, iar in pauza niste copilasi din Galati, in varsta de 3-4 ani, ne-au demonstrat ca acest sport se invata de la gradinita: "Cine nu a vazut meciul de rugby Romania - Spania, poate spune ca a pierdut un an din viata !". Iar cine l-a vazut a mai castigat un an, remarca subsemnatul...
NOTA REDACTIEI
Acest material ne-a fost trimis de corespondentul de Iasi, Dan TEODORESCU, redactor sportiv la cotidianul "ZIUA DE IASI".
Articole similare

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Stejarii conduc cu 2-1 la meciurile directe, însă echipa din Pacificul de Sud a câștigat clar în 2022 / VIDEO
Adversare în etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026 la rugby, Samoa și România s-au înfruntat de trei ori până acum. România s-a impus în primele două...

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: „Războincii din Pacific” vor alinia o formație cu mulți jucători născuți în Noua Zeelandă / VIDEO
În etapa cu numărul 3 a Cupei Națiunilor 2026 la rugby, echipa României va avea din nou un adversar dificil. Reprezentantă a sportului cu balonul oval din Pacificul de Sud, echipa Samoa...

17 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: Rapid București și-a prezentat rugbyștii transferați în pauza competițională
Aflată pe locul 5 înaintea returului ediției 2026 a Ligii de Rugby Kaufland, cu 15 puncte, CS Rapid București a încercat să-și primenească lotul de jucători în această...

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.








