Turneul selectionatei British Lions in Africa de Sud: „Springboks” invingatori in primul test

     Superb meci! Superba atmosfera! Superbe momente rugbystice! Splendida inclestare intre doua mari rivale care au luptat cu indarjire si sacrificiu pana in ultima secunda a partidei! „Springboks” i-au ingenuncheat pe „Leii” Britanici in primul test desfasurat la Durban, pe ABSA Stadium, castigand cu 26-21, dar oaspetii s-au aflat la doar cativa milimetri de ceea ce ar fi fost o spectaculoasa rasturnare de scor si o rasunatoare victorie.
     A fost o partida extrem de apriga si au existat multe, multe aspecte pentru care acest meci va ramane un reper interesant, fara doar si poate, atat in istoria bogata a „Leilor” Britanici, cat si a Planetei Ovale:
    
     Explozia startului „Antilopelor” si superioritatea gramezii sud-africane din prima repriza; formidabila demonstratie de forta etalata de tanarul pilier Tendai „Beast” Mtawarira care a dus la incredibila „demolare” a experimentatului Phil Vickery; maiestria lui Victor Matfield care a „plutit” majestuos controland zona „aeriana” a tusei; spectaculoasa revenire a „Leilor” in cea de-a doua repriza declansata de prestatia exceptionala a perechii de centri O’Driscoll-Roberts; interventiile salvatoare ale lui Jean de Villiers, Bakkies Botha si Morne Steyn, precum si drama ratarilor unor eseuri clare de catre Ugo Monye, de doua ori, si Mike Phillips; incredibila atitudine (aroganta?superficiala?) a antrenorilor sud-africani care, siguri de victorie, au efectuat 7 (sapte!) schimbari incepand cu minutul 52, cand gazdele conduceau cu 26-7.
    
     Repriza intai: Tendai Mtawarira!
    
     Prima repriza a fost dominata clar de catre „Springboks” care au explodat din blockstart, precum Usain Bolt in cursa de 100 m, castigand un balon pe repunerea lui Mears, Ruan Piennar reusind o foarte buna lovitura de picior prin care a mutat jocul in terenul „Leilor” dand, astfel, posibilitatea capitanului sau, John Smit, sa concretizeze, cu mare usurinta, presiunea gazdelor printr-un eseu marcat in minutul 5 al partidei. Oaspetii au reactionat prompt, dar Ugo Monye a ratat un eseu clar, fiind placat in ultima clipa de Jean de Villiers.
    
     Dupa acest start in tromba, tactica celor doua echipe a inceput sa se deseneze din ce in ce mai clar pe gazonul stadionului din Durban. Sud-africanii s-au bazat pe forta fizica a gramezii, siguranta lui Victor Matfield in tuse, si precizia lui Ruan Pienaar care s-a aratat capabil sa controleze, gratie jocului de picior excelent, ofensiva formatiei sale. De cealalta parte, „Leii” au incercat sa elibereze cat mai rapid balonul din fazele fixe pentru a deschide linia de treisferturi in centrul careia Brian O’Driscoll si James Roberts aveau sa se dovedeasca, pe masura scurgerii timpului, foarte periculosi.
    
     Planurile tactice alese de antrenorii celor doua echipe nu au constituit vreo surpriza, dar desfasurarea lor in teren a fost tulburata de un eveniment complet neasteptat: dominarea brutala si totala a lui Phil Vickery de catre Tendai Mtawarira. Am citit, dupa terminarea meciului, declaratiile lui Paul O’Connell, declaratii patrunse de o frustrare abia stapanita, in care capitanul „Leilor” disputa deciziile arbitrului Bryce Lawrence de a-l penaliza pe Phil Vickery. Declaratia sa „Phil este un pilier foarte experimentat, joaca rugby de multe vreme.Eu nu inteleg cum el ar fi continuat sa faca aceleasi greseli de patru sau cinci ori la rand. Nu a avut nicio problema inainte.” Am tot respectul pentru Paul O’Connell, iar pozitia capitanului echipei de a-si apara coechipierul este frumoasa si de apreciat, dar declaratia sa este fragila si nu poate constitui, dupa parerea mea, o justificare logica.
    
     Daca Vickery este un foarte experimentat pilier care nu a suferit in fata niciunui alt adversar, pana acum, asta nu inseamna ca el nu putea fi dominat de Tendai Mtawarira. Cred ca orice pilier, indiferent cat de exeprimentat ar fi, poate comite o greseala de patru, cinci ori la rand, daca se intampla sa aiba o zi nefasta si sa intalneasca un adversar mai puternic care sa il supuna unei presiuni teribile. Dupa parerea mea, exact asta s-a intamplat, sambata, pe stadionul ABSA din Durban. Pilierul englez are o cariera glorioasa in spatele sau, dar, in acest prim test, Tendai Mtawarira a fost, pur si simplu, mult mai puternic decat Phil Vickery. Iar atitudinea lui Paul O’Connell de a cauta scuze invinuindu-l pe arbitru nu mi se pare potrivita pentru un capitan al „Leilor” britanici. De altfel, introducerea lui Adam Jones, care a facut fata cu brio lui Mtawarira, a stabilizat complet gramada „Leilor”. Singura diferenta in ceea ce priveste performanta gramezii a fost prezenta (si absenta) lui Phil Vickery. Nu sustin ca toate deciziile arbitrului au fost corecte. De exemplu, la una dintre penalitatile impotriva gramezii britanice, mi s-a parut ca arbitrul neo-zeelandez a fluierat prea repede intr-o faza in care sud-africanii incepusera sa intoarca gramada inainte ca balonul sa fi fost introdus. Cred, insa, ca Mtawarira l-a dominat net pe Vickery, iar maniera de arbitraj a lui Bryce Lawrence a fost in spiritul jocului, apreciind prestatia gramezii mai puternice.
    
     In conditiile instabilitatii gramezii, dominati in tuse, si in absenta unei platforme solide de lansare a ofensivei, „Leii” au avut probleme in construirea unor atacuri coerente. In ciuda acestor neajunsuri, oaspetii au atacat, atat cat au putut, pe linia de treisferturi, lasand sa se intrevada potentialul ofensiv al „treisferturilor”si impactul pe care il va avea, in cea de-a doua repriza, perechea de centri O’Driscoll-Roberts. De altfel, cei doi au creat faza care a condus la eseul marcat de Tom Croft.
    
     Sud-africanii au dominat gratie superioritatii gramezii, in ciuda prestatiei slabe a luiPierre Spies, si preciziei loviturilor de picior ale lui Ruan Pienaar. Din pacate, linia de treisferturi nu a aratat prea mult, Bryan Habana si JP Pietersen nefiind solicitati aproape deloc.
    
     „Tortura” lui Vickery a continuat, insa, in gramezile ordonate, penalitatile au curs in favoarea gazdelor, asa incat la sfarsitul reprizei, Africa de Sud conducea cu 19 -7.
    
     Repriza a doua: asaltul „Leilor”
    
     Cea de-a doua repriza a inceput cu un mol penetrant pe care Matfield si colegii sai l-au executat impecabil, un veritabil „tsunami” verde, sud-africanii avansand aproape 25-30 de metri! A urmat, apoi, o tusa la 5 metri si un alt mol penetrant care i-a ingaduit lui Brussow sa inscrie al doilea eseu al echipei sale care a ridicat scorul la 26-7.
    
     Odata cu inlocuirea lui Vickery de catre Adam Jones, gramada „Leilor” a devenit mult mai stabila, iar atacurile lor din ce in ce mai periculoase. Phillips a manevrat inteligent in jurul gramezii, a pasat foarte bine, rapiditatea deschiderilor punand in valoare tehnica lui O’Driscoll si forta de penetrare a lui Jamie Roberts. In mod inexplicabil, incepand cu minutul 52, antrenorii sud-africani au inceput sa efectueze inlocuiri care erau pe punctul de a le fi fatale. Toata banca de rezerve a fost aruncata in lupta, cand conditiile din teren nu impuneau, cred eu, o asemenea decizie!
    
     „Leii” au simtit vulnerabilitatea si limitarile echipei adverse si jocul lor mult mai creativ si mai variat i-a pus la grea incercare pe „Springboks”, iar atacurile lor dezlantuite au dus la inscrierea a doua eseuri, de catre Tom Croft si, respectiv, Mike Phillips. Din pacate pentru O’Connell si coechipierii sai, Phillips si Monye au avut eseul in varful degetelor, dar au fost impiedicati de placajele disperate ale lui Bakkies Botha si Morne Steyn. Este adevarat ca sud-africanii s-au aparat eroic, terminand meciul in „corzi”, dar reusind, in cele din urma, sa castige, 26-21.
    
     Cred ca ambele echipe vor trage concluziile de rigoare dupa un asemenea meci. Britanicii vor face, probabil, schimbari la nivelul gramezii, optand pentru forta fizica in detrimentul mobilitatii inaintarii. Va fi foarte dificil pentru Ian McGeechan si colegii sai sa il selectioneze, din nou, ca titular pe Phil Vickery, desi nimic nu este imposibil. Adam Jones va fi, probabil, pilier-ul dreapta, in timp ce pozitia de titular in linia a doua a galezului Alun Jones este serios amenintata de Simon Shaw sau chiar de catre Nathan Hines. Dupa cum, banuiesc ca Martyn Williams va purta tricoul cu numarul 7 in testul de la Pretoria, iar Andrew Sheridan ar trebui sa apara, cel putin, pe banca de rezerve. Daca McGeechan decide sa il arunce de la inceput in lupta, pe Andrew Sheridan, atunci cred ca John Smit va avea mari probleme in gramezile ordonate, fiind posibil sa se repete povestea de la Durban, cu Sheridan in rolul lui Mtawarira si Smit in rolul lui Vickery.
    
     La randul lor, cred ca antrenorii sud-africani au invatat o lectie in ceea ce priveste modul de a face inlocuirile potrivite. Meciul cu British Lions nu poate fi tratat ca un meci de pregatire, inlocuind sapte jucatori in 28 de minute!
    
     In plus, John Smit si colegii sai pot fi siguri ca fenomenul „demolarii” liniei intai britanice nu se va mai produce la Pretoria. In conditiile unui echilibru in gramezile ordonate – ceea ce este foarte probabil ca se va intampla in testele urmatoare – sud-africanii vor trebui sa isi imbunatateasca jocul liniei a treia. La Durban, Pierre Spies a avut o evolutie foarte stearsa ceea ce l-a ingrijorat, fara indoiala, pe Pieter de Villiers, antrenorul principal al „Antilopelor”. Juan Smith nu a stralucit nici el, asa incat „Springboks” au nevoie ca acesti doi jucatori de baza sa fie mult mai agresivi si ofensivi in testul de la Pretoria. Altfel, ma astept ca initiativa sa apartina inaintasilor britanici.
    
     Dupa cum, cred ca este nevoie de o imbunatatire substantiala a jocului liniei de treisferturi. Este inacceptabil, dupa parerea mea, ca linia de treisferturi sa se limiteze doar la faza defensiva, iar un jucator de talia lui Bryan Habana sa nu fie folosit aproape deloc.
    
     Eugen Cionga – Toronto