Tri-Nations 2009: „Springboks” au castigat batalia din „orasul trandafirilor”

     La Bloemfontein, Africa de Sud a invins Noua Zeelanda, 28-19, castigand, astfel, meciul de debut din actuala editie a turneului Tri-Nations.
     Bloemfontein, capitala provinciei Free State, este faimos pentru florile sale si, in particular, pentru trandafirii sai. De aceea, orasul situat pe Highveld, inaltul platou sud-african, la 1400 metri deasupra nivelului marii, este cunoscut in lume ca „orasul trandafirilor” sau „fantana florilor”.
    
     De-a lungul „bataliilor” rugbystice dintre acesti ”titani” ai Planetei Ovale, suavitatea si parfumul „orasului trandafirilor” le-au purtat noroc neo-zeelandezilor. Ei au jucat doua teste aici, in 1960 si in 1976, si fiecare a fost dominat de reusitele unor celebri jucatori All Blacks.
    
     In 1960, meciul s-a incheiat la egalitate, 11-11, sud-africanii conducand cu 11-6 cu doar 6 minute inainte de final. Dar oaspetii nu au cedat, aripa Frank McMullen a inscris un eseu la colt (eseul valora 3 puncte in vremea aceea), iar celebrul fundas Don Clarke a reusit o transformare foarte dificila, de langa buza tusei, egaland scorul. In 1976, All Blacks i-au invins pe Springboks cu 15-9. Atunci, nu mai putin celebrul mijlocas la gramada Sid Going, a reusit o pasa printre picioare catre Doug Bruce, „uvertura” All Blacks, care a marcat un drop goal decisiv.
    
     Iata ca, de aceasta data, Mils Muliaina si coechipierii sai nu au reusit sa repete ispravile ilustrilor lor inaintasi.
    
     Un meci Springboks-All Blacks reprezinta, intotdeauna, un „summit” al rugby-ului mondial. Chiar si atunci cand meciurile lor nu se remarca prin spectaculozitate, exista, insa, o intensitate a duelului fizic - tipica infruntarilor Springboks-All Blacks - care se regaseste in fiecare partida dintre aceste doua mari natiuni rugbystice. Testul disputat la Bloemfontein nu a facut exceptie de la aceasta regula.
    
     Meciul de pe Vodacom Park nu a stralucit din punct de vedere tehnic; ci, dimpotriva, a fost presarat cu numeroase greseli, unele, elementare. Neo-zeelandezii, in special, au comis erori care i-au costat foarte scump. Cea mai grava s-a petrecut in minutul 70, cand, intr-o perioada de dominare a oaspetilor, Piri Weepu a pasat imprecis lui James Eaton, balonul s-a rostogolit in spatele inaintasului All Black, iar Pierre Spies a tasnit ca un veritabil sprinter sutand balonul catre butul neo-zeelandez; Conrad Smith a revenit, aparent salvator, blocand, pentru o clipa, balonul si impiedicandu-l pe Spies sa „galopeze” triumfator catre but, dar, din nefericire pentru oaspeti, Weepu a intervenit, pasand, din nou, neinspirat, permitandu-i lui Juan Smith sa recupereze balonul si sa-l lanseze pe Jacque Fourie catre eseu. In meciuri de asemenea nivel, calitatea mediocra a executiei poate deveni un factor principal in determinarea invingatorilor si invinsilor.
    
     Sud-africanii au etalat o superioritate neta in prima repriza, impunandu-se in aproape toate sectoarele jocului, doi jucatori iesind, in mod deosebit, in evidenta: Victor Matfield a avut o evolutie exceptionala in tuse, surclasandu-i pe Thorn, Ross, Kaino et co., iar Heinrich Brussow a fost exceptional in joc deschis si, mai ales, in aglomerari.
    
     Daca prestatia lui Matfield, un maestru recunoscut al tusei, nu poate fi considerata altfel decat normala , in schimb, tanarul Brussow, care s-a remarcat in meciurile cu „Leii” Britanici, nu inceteaza sa surprinda. Scund, indesat, cu un centru de gravitate coborat, dar puternic si cu o impresionanta viteza de reactie, Brussow se ridica foarte repede de la sol participand, astfel, cu mare eficienta in aglomerari si recuperand baloane importante pentru echipa sa. Din acest punct de vedere, el a afisat o autoritate in joc gratie careia s-a ridicat, in acest meci, deasupra lui Richie McCaw, considerat un specialist al „aglomerarilor”.
    
     Ruan Pienaar a marcat singurul eseu al reprizei in urma unei faze create de Jean de Villiers; acesta, in ciuda placajului lui Conrad Smith, a reusit sa paseze „uverturii” sale care a inscris un frumos eseu „la colt”. Diferenta de scor de la pauza, 14-3 pentru gazde, ar fi putut fi si mai mare daca Pienaar nu ar fi ratat transformarea propriului sau eseu, trei lovituri de pedeapsa (dintre care doua au lovit bara!) si un drop gol. Prea multe ratari pentru un mijlocas „Springboks”!
    
     Gramada sud-africana a fost solida, stabila, alaturi de Matfield si Brussow, remarcandu-se Bismarck du Plessis, care a demonstrat ca poseda calitatile unui taloner de clasa.
    
     De cealalta parte, neo-zeelandezii au etalat, in general, un joc lipsit de inspiratie si coeziune. Fara a arunca vina pe un singur jucator, cred ca una dintre cauze a fost evolutia slaba a mijlocasului la gramada, Brendon Leonard. Ezitant, indecis, comitand prea multe greseli – a fost penalizat de doua ori pentru introducerea balonului direct in linia a doua! - Leonard nu a reusit sa organizeze deloc ofensiva formatiei sale. Neo-zeelandezii au incercat sa atace cu linia de treisferturi, dar combinatiile lor fie s-au poticnit din cauza propriilor greseli, fie s-au lovit de o impenetrabila aparare sud-africana.
    
     In cea de-a doua repriza, situatia s-a schimbat. All Blacks au inceput foarte bine, jucand mult mai organizat si agresiv. So’oialo a lansat un atac din spatele gramezii, Leonard a continuat cu o pasa sigura catre Conrad Smith, iar centrul lui Wellington Hurricanes s-a „unduit”, cu eleganta, printre Morne Steyn, J.P Pietersen si Francois Steyn, marcand eseul dupa o superba actiune individuala.
    
     Dupa aceasta incercare, neo-zeelandezii au continuat sa atace, exercitand o presiune puternica asupra adversarilor, Stephen Donald a redus diferenta la doar patru puncte, 16-20, si se parea ca oaspetii vor fi capabil sa mai inscrie eseuri. Defensiva sud-africana a rezistat, insa, iar apoi a venit minutul 70 si eroarea lui Piri Weepu care le-a ingaduit „Antilopelor” sa scape din stransoarea All Black si sa marcheze eseul decisiv.
    
     Sud-africanii au meritat victoria, dar imi ingadui sa observ ca ei nu au impresionat prin maniera de joc. Inteleg ca pragmatismul poate deveni o componenta importanta a stilului de joc; ceea ce nu inteleg, insa, este, ca in numele pragmatismului, sa nu exploatezi valoarea unor aripi de talia lui Bryna Habana si JP Pietersen, Pentru ca, practic, in meciul de la Bloemfontein, Habana si Pietersen, cu exceptia nenumaratelor sprinturi lansate in urmarirea inaltelor lovituri de picior, nu au participat la niciun atac la mana. Pacat!
    
     In schimb, „Springboks” au etalat un joc mai organizat decat adversarii lor, iar superioritatea dovedita in prima repriza s-a datorat, in mare parte, modului in care Fourie du Preez a dirijat si controlat ofensiva formatiei sale. El l-a dominat net pe adversarul sau direct, Brendon Leonard, prin viziunea, varietatea si precizia jocului sau de ansamblu.
    
     In ceea ce ii priveste pe All Blacks, prioritatea in vederea testul de la Durban, este, cred eu, imbunatatirea, in mod substantial, a calitatii executiei. Aceasta inseamna, in mod logic, reducerea drastica a numarului de greseli. Stephen Donald a evoluat bine la „uvertura”, remarcandu-se prin precizia transformarilor, dar postul de mijlocas la gramada ramane, in opinina mea, un post descoperit. De asemenea, neo-zeelandezii ar trebui sa isi imbunatateasca „startul”. Ca si in meciul cu Australia, si la Bloemfontein, All Blacks s-au lasat dominati in prima repriza si au incercat sa recupereze in cea de-a doua parte a meciului. La Auckland au reusit sa revina si sa castige in cea de-a doua repriza; nu acelasi lucru s-a intamplat la Bloemfontein.
    
     Pentru a castiga la Durban, neo-zeelandezii trebuie sa etaleze un joc mult mai coerent, fluid, echilibrat.
    
     Eugen Cionga
     Toronto