Tri-Nations 2009: O victorie obtinuta sub semnul erorilor

     Africa de Sud a obtinut a treia victorie consecutiva, invingand Australia, 29-17, la Cape Town, imbunatatindu-si, astfel, sansele de a castiga aceasta editie a Turneului. Totusi, izbanda selectionatei „Springboks” nu a fost nici usoara si nici atat de neta cum pare a indica scorul final.
     Aceasta editie a Turneului Tri-Nations pare a fi, dupa parerea mea, una dintre cele mai bizare din istoria competitiei. De ce? Pentru ca rezultatele meciurilor de pana acum, intense din punct de vedere fizic, dar lipsite de spectaculozitate, au fost decise, in primul rand, nu atat de calitatea ridicata a jocului prestat de invingatori, ci, mai degraba, de procentajul greselilor echipelor care au pierdut. Scriind aceste randuri, nu vreau sa diminuez cu nimic meritul neo-zeelandezilor in meciul cu australienii si al sud-africanilor in cele trei partide castigate pe teren propriu, impotriva Noii Zeelande, doua, si Australiei. In toate aceste intalniri, invingatorii, mai ales sud-africanii, si-au executat bine planul tactic, dar izbanda lor a fost usurata, in mare masura, de greselile adversarilor.
    
     Asa s-a intamplat si in meciul de pe Newlands Stadium, in care erorile australienilor au ingaduit gazdelor sa obtina o victorie care, in opinia mea, nu a fost chiar atat de clara pe cat o arata scorul de 29-17. Australienii au marcat doua eseuri, foarte bine construite, prin Ashley-Cooper si Matt Giteau, in timp ce sud-africanii au inscris un singur eseu prin Victor Matfield. In schimb, Morne Steyn a confirmat forma excelenta din acest sezon transformand sapte lovituri de pedeapsa si inscriind un drop gol.
    
     Practic, diferenta s-a realizat in prima repriza care s-a incheiat cu un avantaj apreciabil in favoarea gazdelor: 23-10. Australienii au inceput in tromba, Ashley-Cooper inscriind primul eseu al echipei sale, in minutul 2, dupa o faza de atac simpla, rapida si executata cu precizie de catre linia de treisferturi in care se intercalase si flankerul George Smith. Drop-ul lui Berrick Barnes, o executie plina de acuratete, parea sa anunte o dupa amiaza spectaculoasa pentru australieni si una dificila pentru sud-africani.
    
     Din pacate pentru oaspeti, ” izvorul” acuratetii executiilor tehnice a „secat”, brusc, dupa reusita lui Barnes. Iar restul reprizei intai a fost un adevarat calvar pentru „Wallabies”. Inexactitatea jocului in tuse, in care oaspetii au pierdut 9 (noua!) baloane pe repunerea proprie, precum si lipsa de disciplina a taiat, pur si simplu, aripile unei tinere echipe australiene aflate in plina ofensiva.
    
     Greselile in jocul la sol, pozitiile de ofside, nesiguranta paselor, la care s-au adaugat eliminarile temporare ale lui Matt Giteau (inexplicabila obstructia asupra lui du Preez) si Richard Brown, precum si accidentatea lui Mortlock au influentat, in mod negativ, echilibrul echipei. Toti acesti factori au „gripat” mecanismul echipei australiene si au permis gazdelor sa exercite o presiune intensa care a fortat greselile oaspetilor.
    
     Nu cred ca arbitrul Alain Rolland i-a dezavantajat pe „Canguri”. In opinia mea, toate penalitatile au fost corecte, la fel ca si eliminarile succesive ale lui Giteau si Brown, ca si cea a lui George Smith, in finalul meciului. Aceste „cadouri” oferite adversarilor au fost exploatate de Morne Steyn, aflat in mare forma.
    
     In cea de-a doua repriza, australienii au jucat mai bine, iar inaintarea „portocalie” a avut, mai ales in ultimele douazeci de minute, o evolutie de-a dreptul excelenta.Gramada australiana a terminat meciul in tromba, dominandu-si, net, rivala, Benn Robinson si Ben Alexander aratandu-se superiori adversarilor directi, John Smit si Tendai Mtawarira. De altfel, impresia mea a fost ca John Smit a avut dificultati in fata lui Robinson. Prestatia de la Cape Town a confirmat progresul remarcabil realizat de gramada „cangurilor” sub conducerea lui Robbie Deans.
    
     In privinta sud-africanilor, acestia au jucat ca si in meciurile precedente cu Noua Zeelanda. Un bombardament continuu realizat prin lovituri inalte de picior, insotit de sprinturile rapide ale lui Habana, Pietersen, de Villiers si Fourie. Din pacate, „Springboks” au ales, in mod deliberat, sa nu construiasca mai nimic cu linia de treisferturi, sacrificand spectaculozitatea in dauna pragmatismului. Tusa a fost impresionanta, iar evolutia lui Victor Matfield, din nou, absolut imperiala!
    
     Cu toate aceste, partida de pe Newlands a dezvaluit cateva fisuri in jocul gazdelor, In primul rand, gramada nu a mai dovedit acea forta gratie careia isi sufoca si ingenunchea rivalele. In ultima parte a meciului, pilierii sud-africani au obosit, fiind dominati clar de adversarii directi. Poate sa fie doar o slabiciune pasagera, dupa cum poate sa fie semnul unui usor declin al actualei linii intai.
    
     Tactica nu a constituit, desigur, o surpriza. Ulciorul nu merge de prea multe ori la apa, cred ca sud-africanii exagereaza si s-ar putea ca aceasta tactica bazata pe loviturile de picior de urmarire si pe potentialele greseli ale adversarilor, sa se intoarca impotriva lor. O echipa care va reusi sa contracareze tactica sud-africana prin siguranta receptionarii baloanelor inalte, va pune in mare dificultate selectionata „Antilopelor”. De ce? Pentru ca, baloanele recuperate pot constitui rampele de lansare ale unor contraatacuri foarte periculoase. Ramane de vazut pana cand antrenorii si jucatorii sud-africani vor aplica aceasta tactica care produce un joc, eficient pentru ei, dar total lipsit de spectaculozitate.
    
     Felicitari invingatorilor, dar imi ingadui sa observ ca testul de la Cape Town a aratat ca, in ciuda esecului, Australia este, in momentul de fata, cea mai buna echipa „cu balonul in mana”. Mai buna decat Noua Zeelanda, mai buna decat Africa de Sud.
    
     Eugen Cionga
     Toronto