Tri-Nations 2009: „Cangurii” au zburdat printre „Antilope”!

     La Brisbane, pe Suncorp Stadium, Australia a invins Africa de Sud, mai clar decat arata scorul de 21-6, punand capat seriei de sase infrangeri consecutive in Turneul Tri-Nations ( patru in acest sezon si doua in editia trecuta). Australia a invins meritat, surclasand, in anumite perioade ale reprizei a doua, o echipa sud-africana care a parut, arareori, capabila sa isi domine adversara .
     Spre deosebire de testul anterior, disputat la Perth si castigat, net, de „Springboks”, la Brisbane rolurile s-au inversat si a fost randul „Cangurilor” sa zburde printre „Antilope”. Prima repriza a fost echilibrata incheindu-se cu scorul de 9-6 in favoarea gazdelor, Matt Giteau si Morne Stey fiind autorii punctelor. Australienii au fost de doua ori foarte aproape de eseu, prin Turner si Giteau, dar, de fiecare data, placajele salvatoare ale lui Bryan Habana i-au impiedicat sa inscrie. In pofida scorului strans cu care s-a incheiat, repriza intai a aratat o echipa australiana mult mai sigura in executii, ceea ce a redus, in mod considerabil, procentajul erorilor, si foarte agresiva in aglomerari.
    
     Sud-africanii au jucat destul de deschis, fortand atacurile in axa centrala acolo unde perechea Jean de Villiers-Jacque Fourie a dat mult de furca apararii gazdelor. In minutul 22, De Villiers a „spintecat” defensiva australiana, intre Giteau si Barnes, lansandu-l catre eseu pe Fourie si doar eforturile disperate ale lui O’Connor si Ashley-Cooper au prevenit marcarea eseului de catre centrul sud-african.
    
     Victoria Australiei s-a decis in cea de-a doua repriza, care a fost dominata, uneori intr-o maniera categorica, de catre George Smith si colegii sai. Australienii au dominat posesia balonului, iar energia ofensiva a „Cangurilor” i-a sufocat pe „Springboks”, eseurile marcate de Ashley-Cooper si James O’Connor incununand o victorie pe deplin meritata. La primul eseu, centrul australian, lansat ca un „obuz”, a gasit un perfect unghi de atac, strapungand linia defensiva adversa. La cel de-al doilea, O’Connor a profitat de o rara greseala a lui Fourie du Preez, provocata de presiunea lui Rocky Elsom, si a cules balonul sprintand, nestingherit, catre terenul de tinta.
    
     Diferenta de scor ar fi fost si mai mare daca Fourie du Preez nu ar fi avut o interventie defensiva exceptionala, blocandu-l pe Will Genia, chiar in terenul de tinta, cand acesta se pregatea sa culce balonul, iar Giteau nu ar fi fost si el placat, de catre Jacque Fourie, langa steag, intr-o faza clara de eseu.
    
     Nu cred ca sud-africanii vor cauta scuze pentru a explica aceasta infrangere, pentru ca ele nu exista. Oboseala nu poate fi folosita ca o scuza, pentru ca si australienii participa la aceeasi campanie ca si sud-africanii. In mod limpede, in meciul de pe Suncrop Stadium, Australia a fost echipa mai buna. La Brisbane, acolo unde nu au pierdut in fata Africii de Sud din 1971, „Cangurii” au reusit ceea ce nu reusisera in niciunul dintre meciurile anterioare: sa mentina presiunea asupra adversarului pana in ultimul minut al partidei.
    
     Fata de meciurile anterioare din cadrul Turneului, formatia antrenata de Robbie Deans s-a aratat in mare progres, in planul continuitatii si consistentei jocului. Incercand o analiza a meciului de la Brisbane si cautand explicatiile acestui succes, as vrea sa scot in evidenta aspectele care mi s-au parut a fi cele mai relevante. Si anume:
    
     In primul rand, „Wallabies” sunt pe cale sa isi construiasca o inaintare robusta, intarita de o linia intai foarte solida, care poate constitui o platforma stabila pentru declansarea „cavalcadelor cavaleriei usoare” dirijate de Matt Giteau, o „uvertura” de clasa mondiala. Marele castig al echipei este tocmai linia intai Robinson-Tatafu Polota-Nau (Moore)- Alexander, care pare a fi capabila sa puna in dificultate orice rivala. In testul de pe Suncorp Stadium, Benn Robinson l-a dominat, net, pe John Smit, scotand, din nou, in evidenta slabiciunile fostului taloner, „convertit”, in acest sezon, pe pozitia de pilier dreapta. Este interesant de remarcat faptul ca gramada australiana a castigat doua baloane pe introducerea lui du Preez si nu a pierdut niciunul pe introducerea proprie.
    
     Nu vreau sa ma hazardez in afirmatii spectaculoase, dar impresia mea este ca Benn Robinson este pe cale sa devina unul dintre cei mai buni pilieri-stanga din lume. Ramane de vazut cum se va descurca in fata pilierilor europeni in meciurile pe care Australia le va disputa in cadrul turneului din aceasta toamna. La randul sau, Ben Alexander a dovedit ca se afla intr-un progres evident, castigand, se pare, duelul sau cu veteranul Al Baxter pentru pozitia de titular. Linia intai australiana s-a dovedit mai puternica decat rivala sa, in special, in repriza a doua, cand talonerul Bismarck du Plessis s-a trezit „propulsat”, de cateva ori, in pozitie vertical sub presiunea adversarilor directi.
    
     De asemenea, este interesant de remarcat faptul ca Chisholm si Horwill au atacat curajos repunerile in tuse ale oaspetilor, contestand suveranitatea lui Matfield si Botha si reusind sa castige un balon pe repunerile lui Bismarck du Plessis.
    
     In al doilea rand, „Cangurii” au redus, in mod substantial, procentajul greselilor elementare, castigand foarte mult in acuratetea executiei si imbunatatind, astfel, per ansamblu, calitatea executiilor; ceea ce le-a permis sa desfasoare un joc coerent si fluid, ingaduindu-le sa exercite o presiune constanta asupra „redutei” sud-africane.
    
     In al treilea rand, mijlocasul la gramada Will Genia a dovedit ca a meritat increderea acordata de Robbie Deans. Acuratetea, rapiditatea si siguranta paselor, atribute ce au lipsit jocului colegului sau Luke Burgess, i-au ingaduit lui Genia sa isi serveasca foarte bine linia de treisferturi, permitand lui Giteau sa lanseze „cavaleria usoara” australiana in atacuri purtate in mare viteza. Genia a manevrat foarte bine in jurul gramezii, iar faza in care a jucat, rapid, la mana, o lovitura de pedeapsa, fiind pe punctul de a marca un eseu spectaculos, anulat de interventia lui Fourie du Preez, a demonstrat abilitatea si viziunea tanarului jucator originar din Papua Noua Guinee.
    
     In al patrulea rand, australienii s-au dovedit foarte eficienti in aglomerari, contrandu-i puternic pe „Springboks” intr-un sector al jocului in care, pana acum, fusesera dominati de catre sud-africani. Din acest punct de vedere, Smith, Pocock si, in special, Elsom, au avut o contributie majora la obtinerea victoriei.
    
     In al cincilea rand, linia de treisferturi, excelent dirijata de catre Giteau, a etalat un joc extrem de rapid, penetrant si combinativ. Ca si in cazul observatiei asupra gramezii, nu vreau sa ma hazardez in aprecieri exagerate, dar cred ca „Wallabies” poseda o foarte talentata linie de treisferturi a carei forta combinativa, dublata de o remarcabila capacitate de penetrare a apararilor adverse, o poate transforma intr-o „arma” foarte eficace in viitoarele batalii ale Cupei Mondiale din 2011. Australia este o echipa tanara, media de varsta este 23 de ani, aflata in plin proces de reconstructie si care are tot timpul sa se maturizeze in vederea Cupei Mondiale din 2011.
    
     In privinta Africii de Sud, „Antilopele” au inceput partida de la Brisbane jucand la „mana”, in spiritul victoriei de la Perth, dar in repriza a doua au avut tendinta de a reveni la tactica „ping-pong”-ului rugbystic, bazandu-se pe loviturile inalte de urmarire. Tactica lor, insa, nu a mai fost eficienta datorita lipsei de precizie a loviturilor de picior si a lipsei de agresivitate a jucatorilor porniti in urmarirea balonului. De aceea, in majoritatea situatiilor de acest gen, O’Connor, Ashley-Cooper si Mitchell nu se aflau sub presiune in momentul receptionarii balonului. Iar, in putinele ocazii cand erau presati de adversari, ei s-au dovedit foarte siguri in prinderea balonului, reducand, astfel, la minimum greselile comise in clipa receptionarii mingii.
    
     Cauza principala a esecului a constituit-o, dupa parerea mea, evolutia mai slaba a inaintarii in repriza a doua. John Smit si colegii sai au fost dominati de catre inaintasii australieni, atat in jocul la sol cat in gramezile ordonate. Drept urmare, instabilitatea gramezii a facut sarcina lui du Preez mult mai dificila in privinta lansarii unor atacuri periculoase ale liniei de treisferturi.
    
     De asemenea, impresia mea a fost ca Pierre Spies, Juan Smith si, in special, Bakkies Botha nu au mai avut acelasi impact, din punct de vedere fizic, ca in partidele precedente. Aceasta s-a reflectat intr-o diminuare a presiunii fizice exercitate de catre sud-africani in aglomerari si, in general, in joc deschis, ceea ce a permis australienilor sa isi desfasoare jocul rapid si expansiv al liniei de treisferturi.
    
     Sud-africanii au tinut pasul in prima repriza, dar, dupa pauza, ei au fost coplesiti de intensitatea si efervescenta ofensiva a „Cangurilor”,cedand complet in fata unei echipe dezlantuite.
    
     Apoi, mi se pare ca „Springboks” se confrunta cu o problema reala la nivelul liniei intai. Nu cred ca actuala linie intai se ridica la nivelul unei echipe de clasa mondiala. Pentru mine, John Smit va ramane, intotdeauna, un taloner de mare valoare si nu un pilier-dreapta. Cred ca antrenorii sud-africani trebuie sa analizeze cu atentie aceasta situatie, putin bizara, care a transformat un mare taloner intr-un pilier mediocru. Si asta cu atat mai mult cu cat este vorba de capitanul echipei.
    
     John Smit este, fara indoiala, o personalitate puternica a rugby-ului sud-african, un lider natural care domina, prin autoritate si influenta pozitiva, actuala selectionata „Springboks”. S-ar putea, insa, ca evolutia sa mediocra pe postul de pilier sa erodeze calitatea sa de lider incontestabil al selectionatei Africii de Sud. Iar un jucator de talia lui John Smit nu merita asa ceva.
    
     S-ar putea ca mutarea lui Smit sa fi fost facuta pentru a-i permite lui Bismarck du Plessis sa joace titular pe postul de taloner. S-ar putea, de asemenea, ca aceasta mutare sa fi ascuns si un scop cu bataie mai lunga: pregatirea lui Bismarck du Plessis ca un viitor capitan al „Springboks”. Avandu-l pe Smit alaturi, acest proces devine mai simplu pentru inca „necoptul” taloner sud-african. Daca mutarea lui Smit va duce la intarirea si progresul, pe toate planurile, lui Bismarck du Plessis, atunci selectionata Africii de Sud va castiga un taloner si un capitan de echipa; in acelasi timp, insa, mi se pare la fel de posibil ca aceeasi mutare sa aiba un efect negativ asupra pregatirii unui viitor titular pentru postul de pilier dreapta. Pentru ca prezenta lui Smit pe acest post blocheaza, sau in cel mai bun caz, intarzie, progresul, la nivel international, al unui tanar pilier de care Africa de Sud are, fara indoiala, mare nevoie..
    
     John Smit a rezistat pana acum pe postul de pilier, dar pe masura prelungirii acestui experiment, se observa ca bravul capitan „Springbok” face fata din ce in ce mai greu solicitarilor tehnice ale acestei dificile pozitii. S-ar putea ca el sa mai reziste pe acest post. Intrebarea este: pana cand?
    
     Referitor la pozitia de pilier-stanga, Tendai Mtawarira, poreclit „The Beast”, a capatat – prea usor, dupa parerea mea - o aura de „distrugator” al pilierilor-adversari, dupa evolutia remarcabila din primul test impotriva „Leilor” cand l-a „torturat” pe celebrul Phil Vickery.
    
     Este adevarat, in acel meci, Mtawarira l-a pus in mare dificultate pe Vickery, fortand inlocuirea acestuia cu Adam Jones (circumstantele triumfului lui Mtawarira si a caderii temporare a lui Vickery, in acel test, sunt complexe si nu fac scopul randurilor de fata). De atunci, insa, impresia mea este ca pilierul originar din Zimbabwe, nu a mai demonstrat aceeasi forta distrugatoare in fata pilierilor neo-zeelandezi si australieni.
    
     Meciul de la Brisbane mi-a intarit convingerea ca, in ciuda succeselor din acest sezon, Africa de Sud are o problema delicata la nivelul liniei intai, o problema pe care trebuie sa o rezolve cat mai repede.
    
     Acum urmeaza doua meciuri care, in urma testelor de la Perth si Brisbane, devin foarte interesante. Africa de Sud va intalni Noua Zeelanda, sambata viitoare la Hamilton, in timp ce Australia va juca impotriva Noii Zeelande, la Wellington, pe 19 septembrie.
    
     Fiecare echipa trebuie sa dovedeasca cate ceva.
    
     Aflati intr-o aparenta scadere de forma, sud-africanii – considerati pana acum drept favoriti ai Turneului - trebuie sa reuseasca un meci bun impotriva neo-zeelandezilor pentru a pastra sansele castigarii trofeului Tri-Nations.
    
     La randul lor, australienii doresc sa confirme succesul de la Brisbane printr-o performanta deosebita la Wellington, pentru a putea afirma cu incredere ca tanara lor echipa antrenatat de Robbie Deans se afla pe drumul cel bun.
    
     Neo-zeelandezii, dupa un sezon presarat cu evolutii mediocre, nu se gandesc la altceva decat la doua victorii care sa le confere si lor incredere in fortele proprii si sa-i faca sa regaseasca reperele fundamentale ale traditiei All Blacks.
    
     Eugen Cionga
     Toronto