Sublim printre mizerii (!)
De Redactia Rugby , 03 Sep. 2001

Cea mai neagra perioada
Rugbyul nostru a parcurs in ultima decada cea mai neagra perioada din istoria sa. In aceasta etapa (marcata net de sublima victorie asupra Frantei, de la Auch, pe de o parte si confuzia actuala, pe de alta parte), au saracit si disparut zeci si zeci de cluburi si echipe de rugby, au plecat in exod sute si sute de jucatori, diluand alarmant competitiile interne si diminuand valoarea prestatiilor internationle; peste toate acestea a proliferat indolenta si nepasarea multor oameni, asa zis, de rugby, precum si rautatea si prostia unora ce se invart pe langa acest minunat joc.
De aceea este de salutat si respectat tot ce se face demn si consistent la redresarea rugbyului si ma refer în special la vitalizarea gruparilor de copii si juniori: unele cluburi vechi si noi din Bucuresti, altele din Brasov, Braila, Gura Humorului etc. activitate tot mai putin sustinuta, metodic si financiar, de federatie.
Nobletea muncii implinite
Sublima este desigur si nobletea muncii implinite, de atragere si formare sportiva a tinerilor prin rugby. Nu se gasesc la tot pasul acesti antrenori patimasi, adevarati apostoli, ce-si trag energia profesionala nu din cine stie ce castiguri materiale, ci din chiar victoriile morale ale zecilor de tineri pe care ii promoveaza puternici in viata si, uneori, in marea performanta.
Mizeriile sunt si greutatile pervers provocate si cu intentie in a estompa sublimul.
Petrica Lungu, un mare dascal
Am vazut pe la inceputul lui august, pe plaja Mangaliei, zeci, sute de copii si tineri (baieti si fete) "alimentandu-se" nesatiosi din bucuriile rugbyului: si aceasta forfota si agitatie in jurul balonului oval era ... sublima. Din toata bucuria, m-a emotionat mai ales stilul discret si calm, de mare dascal a lui Petrica Lungu; mi-a aratat imediata cateva exercitii noi ce relevau calitatile micutilor sportivi, dar si preocuparea metodologica a tehnicianului, mi-a povestit cum isi creste liderii si disciplineaza grupele si multe altele si era ... sublim.
Am fost surprins sa vad ca baloanele cu care jucau "copiii lui Petrica" erau care mai de care mai "carpite" cu fel de fel de adezive. Asa am aflat ca baloanele repartizate de federatie (18) le erau interzise copiilor chiar din ordinul conducerii sectiei locale: bineinteles ... mizerii greu de inteles.
Am vazut si competitia traditionala de vara a Mangaliei. La festivitatea de premiere, conducatorii Callatisului aveau de ce sa fie mandri: cele 4 echipe locale castigasera absolut toate jocurile disputate: 20. Dar daca la alte echipe au prezentat si felicitat antrenorii, la cele proprii s-au ferit ca "dracul de tamaie" sa pomeneasca numele lui Petrica, nemaivorbind de alte multumiri.
M-am gandit atunci, ca omul care are trecut in contul sau profesional sportivi de mare clasa cum putini antrenori se pot lauda - Adrian Lungu, Gh. Varzaru, M. Giucal, Ad. Achimov, N. Trifescu, Fl. Iliev, Gh. Mircea, M. Stoica, Fl. Gheorghe, Gh. Turcu, Ov. Carcei, Apostol, Dragomir, Ciofu, Pavel, Fl. Dobre, M. Butugan, Ad. Puiu, Cr. Ungureanu si altii - si care a dus Callatisul de la o echipa care era mai mult cu numele la grupa de elita a rugbyului romanesc, merita alt tratament si alte recompense decat acelea de care cu tristete am aflat.
Facand totul benevol, mintit adesea si inselat de impostori si falsi prieteni care i-au speculat pasiunea pentru rugby, Petrica a ajuns ca sa zic asa "in sapa de lemn"; si asta la un club ce face valva prin posibilitati si din care multi sunt cei ce se infrupta.
Am vazut si un reportaj cu istoricul echipei in care contributia lui Petrica Lungu in definirea echipei si dezvoltarea rugbyului in localitate era total ignorata; nu lipsesc de la merite deosebite mai "tarii zilei" din care unul, hilar, dupa ce a trecut prin subteran a ajuns si ... antrenor federal pe litoral.
Ce imi place cel mai mult la acest bun amic, Petrica Lungu, este entuziasmul si prospetimea pe care o afiseaza in planuri de viitor si preocupari curente,si asta în ciuda grijilor si greutatilor ce ii apasa viata.
Iti urez din toata inima Petrica Lungu, sa fii tare in efortul tau patimas pentru binele rugbyului si, deasemeni, sa fii mandru pentru tot ce ai facut si faci. Satisfactia acelor pretioase teste cu echipa engleza Whitgift School London, ce au confirmat valoarea muncii tale, victoriile la alte competitii sau clipele placute petrecute zilnic la plaja sunt bucuriile tale, si numai ale tale si ale copiilor pe care cu atata caldura ii calauzesti in viata.
Coimbra - Portugalia
Articole similare

05 Aug. 2026
ROMÂNIA / JUCĂTORI: Sione Fakaʻosilea a fost inclus în lotul lui Rugby Club Gura Humorului
Venit în România în 2012, Sione Fakaʻosilea (39 de ani) a evoluat de atunci pentru echipa de rugby CSM Știința Baia Mare. Cu aceasta a câștigat titluri de campion și Cupe...

05 Aug. 2026
ROMÂNIA / JUCĂTORI: La ceva timp după ce au devenit Stejari, Tangimana, Tomane și Moyake au primit și cetățenia română
În ultimii ani, România a naturalizat din ce în ce mai mulți rugbyști din Emisfera Sudică. Iar unii dintre aceștia au evoluat pentru Stejari, respectând regulile impuse de...

05 Aug. 2026
ROMÂNIA / JUCĂTORI: Antonio Mitrea a asistat la meciul Stelei cu Gura Humorului de lângă unchiul său
Sâmbăta trecută, pe stadionul de rugby din Ghencea s-a disputat meciul CSA Steaua - RC Gura Humorului (74-22) contând pentru runda cu numărul 3 din Liga de Rugby Kaufland 2026....

01 Aug. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: CSM Știința Baia Mare a transferat o uvertură neozeelandeză care a trecut pe al Hurricanes
Cu puțin timp înaintea Derby-ului Provinciei, CSM Știința Baia Mare a anunțat un nou transfer. Este vorba, desigur, despre un rugbyst străin. Mai exact despre neozeelandezul Te Atawhai...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.








