“Stejareii” U 19 incheie astazi stagiul de pregatire de la Poiana Brasov
De Redactia Rugby , 22 Feb. 2007

Nationala sub 19 ani a Romaniei s-a pregatit in ultimele 20 de zile la Poiana Brasov, un stagiu facut cu gandul la Campionatul Mondial la care va participa echipa noastra in luna aprilie. Astazi se incheie acest stagiu, moment de analiza pentru antrenori. “Per ansamblu a iesit totul foarte bine, suntem multumiti de jucatori. S-au pregatit din punct de vedere fizic, si-au atins obiectivele si la final am facut si un meci, cu Brasov, in care am incercat sa ne reintoarcem la joc. Acum, vom continua antrenamentele la Snagov, unde ramanem pana la plecarea la CM”, ne-a marturisit Robert Ion, unul dintre tehnicienii echipei noastre. Romania U19 joaca la CM, in Irlanda de Nord, cu Georgia, SUA si Canada in grupe, 4-12 aprilie, urmand apoi sa mearga in fazele superioare.
Zapada si muntele au fost atributele perfecte pentru stagiul de pregatire al Romaniei U19. Cele 20 de zile de antrenamente au fost exploatate la maximum de antrenorii Alexandru Achim si Robert Ion, care si-au pus la punct elevii mai ales cu pregatirea fizica.
“Suntem multumiti de felul in care a decurs acest stagiu, cu tot ce a constat el. Jucatorii s-au pregatit si au reusit sa-si atinga timpii si obiectivele stabilite inainte de plecare. Chiar si cei care aveau probleme de greutate au mai dat jos. Am avut conditiile de a pune la punct pregatirea fizica aici la Poiana si asta s-a simtit la jucatori. Important este acum ca ei sa respecte programul si in continuare. Pe final de stagiu am avut si un meci cu Brasov, pe care l-am castigat cu 63-0. Echipa s-a urnit mai greu, pentru ca s-a vazut ca nu am mai lucrat de mult cu balonul, dar avem timp sa facem asta in urmatorul stagiu”, ne-a explicat Robert Ion. Elevii sai au avut parte in ultima zi din Poiana de un antrenament surpriza, la 2 dimineata. “Afara era mai cald decat in timpul zilei, pentru ca nu mai batea vantul. Am incercat sa-i mai scoatem din monotonia unui cantonament cu astfel de actiuni”.
Intreg lotul U19 vine astazi in Bucuresti, jucatorii urmand sa primeasca 8 zile libere. La reunire se intra intr-un nou cantonament, la Snagov, axat de data aceasta pe pregatire tehnico-tactica, ce va contine si meciuri de pregatire, cu U Cluj, Grivita si Olimpia. Pe 23 martie se pleaca in Irlanda de Nord pentru o saptamana de antrenamente inainte de Campionatul Mondial de la Belfast.
Competitia debuteaza pentru noi, in seria B, pe 4 aprilie, cu un meci cu Georgia. Va urma o intalnire cu SUA, 8 aprilie, iar ultima partida din grupa a Romaniei la CM va fi impotriva Canadei, pe 12 aprilie. In continuare sunt programate jocurile pentru clasament, semifinale pe 16 aprilie si finale pe 20 aprilie.
Articole similare

03 Sep. 2026
FRANȚA / PRO D2 2026/2027 / ETAPA 1: Adrian Moțoc a fost căpitanul echipei din Nisa la meciul pierdut cu Biarritz / VIDEO
În weekend-ul precedent a debutat ediția 2026/2027 a Pro D2, liga a doua de rugby din Franța. La competiție participă numai trei jucători români. Căpitan la Nissa Rugby, formație...

03 Sep. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 13-A / CSAST - CSDIN: Formația roș-albastră are nevoie de puncte, „Buldogii” vor și punctul bonus ofensiv
„Eternul derby” se joacă în Ghencea, mâine (vineri, 4 septembrie 2026), la ora 11.00. Iar disputa este una de „care pe care”. Steaua București are nevoie de...

03 Sep. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 13-A / CSAST - CSDIN:
CSA Steaua București - CS Dinamo București / TVR SPORT
BUCUREȘTI (4 august 2026, ora 11.00) * Stadion: Steaua Rugby * Arbitru:
CSA Steaua București
XV-le de start
1. KUHN ANDREW
2....

02 Sep. 2026
ROMÂNIA / MINI-RUGBY: Rugby Academy, Șoimii București și CSA & CSȘ Steaua au câștigat Memorialul „Adrian Andronic”
Găzduite de terenurile de rugby din complexele sportive Steaua și „Arcul de Triumf” din București, în 29 și 30 august 2026, meciurile etapei cu numărul 9 din cadrul Circuitului...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

03 Sep. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 13-A / CSAST - CSDIN:








