Steaua a castigat Constanta Sevens dupa lovituri de departajare in finala
De Redactia Rugby , 22 Mar. 2010

Suspans total la al doilea turneu de rugby in 7 din cadrul Campionatului National al acestei discipline. Steaua a castigat competitia disputata la Constanta dupa ce a reusit sa depaseasca pe Dinamo la lovituri de departajare. Scorul finalei a fost egal, 17-17, asa ca stelistii au invins pana la urma cu 3-1 la "penaltyuri". Stelistii raman in acest moment in cursa pentru titlul national de rugby in 7, insa mai sunt de jucat doua etape, la Baia Mare si Bucuresti, prima in iunie (26-27) si a doua in noiembrie (20-21).
CINE ARE CEA MAI BUNA ECHIPA DE RUGBY IN 7 DIN ROMANIA? SPUNE PE FORUM
Dupa o prima zi excelenta, dar previzibila pentru postura echipei in grupa B a Turneului, cea de lider, Steaua a completat faza meciurilor de calificare cu o noua victorie in debutul zilei a doua: Steaua - RC Barlad 21-7.
Conform algoritmului, liderul grupei intalneste locul 2 din cealalta grupa, respectiv CSM Bucuresti.
Desi a avut un debut furtunos la acest turneu, CSM-ul s-a mai "dezumflat" pe parcurs, fiind invinsa in semifinale de jucatorii nostri, scor 19-0...
Poate cum era de asteptat, in finala turneului din acest week-end Steaua s-a intalnit cu eterna rivala Dinamo Bucuresti.
Desi multi cantau "marsul funebru" acestei echipe, datorita plecarii multor jucatori din Stefan cel Mare, Dinamo a surprins prin lotul aliniat la acest turneu cu jucatori precum Marian Tudori, reintors la alb-rosii...
Mai mult, balanta victoriei finale se inclina aparent spre Dinamo pentru ca Steaua nu a mai putut alinia cel mai bun "7", dupa accidentarile mai serioase ale lui Cazan (contuzie genunchi), Nainer (leziune la genunchi) si Grigoras Diaconescu (fractura de metatarsiene).
Asadar, Steaua s-a bazat pe tinerii jucatori precum Cristian Cracea sau Vlad Hodorca, fara o experienta in fata consacratilor adversari, Barbuliceanu, Razvan Stanca, Caplescu & CO.
Finala a avut un real suspans, dupa timpul regulamentar scorul fiind egal. Dupa prelungiri nu s-a mai marcat nici un punct, scorul inregistrat fiind 17-17 (!?)
Diferenta pentru desemnarea castigatoarei s-a facut la executiile loviturilor din drop-gol, omoloagele penalty-urilor din fotbal.
Steaua a castigat cu 3 executii reusite in fata lui Dinamo, 1 drop-gol.
"Am facut un turneu fara infrangere", a declarat Alexandru Grigore. "Am remarcat un grup, de la capitanul echipei (n.red.-Daniel Ianus) pana la ultimul component. Dupa meciul final, ne-am strans, ne-am felicitat, desi au mai fost unele tensiuni pe care le-am depasit. Sper ca aceasta atmosfera sa persiste cat mai mult in viitor", a mai spus jucatorul Stelei.
Lotul care s-a deplasat la Constanta: Alexandru Grigore, Daniel Ianus, Viorel Lucaci, Ionel Cazan, Viorel Zamfir, Daniel Nainer, Laurentiu Melinte, Grigoras Diaconescu, Vlad Hodorca, Cristian Cracea, Bogdan Marinescu si Cristian Moisei. Antrenor Daniel Boldor, asistat si coordonat de Costica Florea si Marin Mot.
Material preluat de pe site-ul STEAUARUGBY.COM
Articole similare

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Stejarii conduc cu 2-1 la meciurile directe, însă echipa din Pacificul de Sud a câștigat clar în 2022 / VIDEO
Adversare în etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026 la rugby, Samoa și România s-au înfruntat de trei ori până acum. România s-a impus în primele două...

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: „Războincii din Pacific” vor alinia o formație cu mulți jucători născuți în Noua Zeelandă / VIDEO
În etapa cu numărul 3 a Cupei Națiunilor 2026 la rugby, echipa României va avea din nou un adversar dificil. Reprezentantă a sportului cu balonul oval din Pacificul de Sud, echipa Samoa...

17 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: Rapid București și-a prezentat rugbyștii transferați în pauza competițională
Aflată pe locul 5 înaintea returului ediției 2026 a Ligii de Rugby Kaufland, cu 15 puncte, CS Rapid București a încercat să-și primenească lotul de jucători în această...

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.








