Sportul gafaie spre barajul de promovare
De Redactia Rugby , 14 Mai 2006

Sportul Studentesc si Rugby Club Grivita s-au intalnit sambata dimineata intr-un derbi de traditie al rugbiului romanesc. Din pacate partida a contat pentru Divizia A, liga a doua valorica, dar ambitiile si dorinta de victorie au fost demne de renumele celor doua formatii.
Desi pornea mare favorita in acest joc datorita pozitiei mai bune din clasament si a evolutiilor mai bune din acest sezon, Sportul s-a chinuit pentru cele 5 puncte puse in joc, 4 la victorie si un punct bonus pentru inscrierea a cel putin 4 eseuri.
Cel putin 50 de iubitori ai sportului cu balonul oval au urmarit un spectacol agreabil intre doua combatante destul de apropiate valoric. Gazdele, o formatie solida, au aratat o oarecare oboseala inca din finalul primei reprize iar rezervele nu au reusit sa se ridice la nivelul titularilor, in timp ce Grivita, o formatie tanara, putea sa dea lovitura pe terenul uneia din principalele candidate la promovare dar subtirimea pachetului de inaintare, oaspetii au pierdut majoritatea aruncarilor din margine, chiar si cele pe propria repunere, si au fost depasiti deseori de puternicul pachet de inaintare al Sportului, si lipsa de concentrare in fazele cheie care a dus la pierderea de numeroase baloane prin greseli tehnice copilaresti au facut ca scorul final sa fie favorabil gazdelor. Prima repriza a fost spectaculoasa pe tabela de marcaj. Sportul a inceput puternic si a marcat primul eseu in minutul 2, 5-0. Dupa ce gazdele rateaza transformarea iar Grivita rateaza o lovitura de pedeapsa in minutul 7, Sportul face 10-0 dupa un sfert de ora de joc printr-un nou eseu netransformat.
Minutul 19 aduce primele puncte in contul Grivitei dupa o lovitura de pedeapsa frontala. Gazdele inscriu al treilea eseu in minutul 23, de aceasta data transformat, si scorul s-a facut 17-3 pentru Sportul. In minutul 27 unul dintre pilierii echipei gazda este eliminat temporar pentru o infractiune si Grivita revine in joc. Profitand de o oarecare superioritate la capitolul viteza liniei de treisferturi, Grivita inscrie doua eseuri pe partea dreapta, minutele 31 si 33, si reduce diferenta de pe tabela la numai 4 puncte, 17-13 pentru Sportul. In ultimele secvente al primului act Sportul reuseste sa puncteze printr-un nou eseu transformat si gazdele intra in pauza cu un avantaj linistor, 24-13.
Repriza a doua a adus o lupta crancena la centrul terenului, numeroase greseli tehnice de ambele parti si cateva decizii ciudate ale centralului Radu Petrescu care a trecut cu vedere cateva placaje intarziate sau loviri fara balon de ambele parti dar care a trecut cu vedere si cateva faze cand cei de la Sportul nu au respectat distanta fata de locul din care grivitenii urmau sa execute lovituri de pedeapsa. Desi dupa trei astfel de infractiuni centralul a avertizat verbal gazdele, el a mai semnalizat doua astfel de infractiuni ale Sportului fara sa elimine vreun jucator.
In final Sportul s-a impus si si-a indeplinit obiectivul pentru acest meci iar Grivita a parasit terenul cu senzatia ca ar fi putut produce surpriza pe terenul din Complexul Sportiv Studentesc “Tei”.
In ultimele doua etape ale Diviziei A, Sportul merge la Constructorul Constanta si apoi joaca un meci decisive, acasa, cu Metrorex, in timp ce Grivita joaca restanta de la Constructorul Constanta, acasa cu codasa CFR Constanta, iar in ultima runda va incerca sa incurce pe Olimpia din drumul spre baraj.
Cristian Ionita
Lupta in gramada

Repunere din tusa

Articole similare

08 Oct. 2026
WORLD RUGBY U20 CHALLENGER: Naționala de tineret a fost depășită clar de Chile, urmează partida cu Hong Kong China
Previziunile s-au adverit. Gazdă a World Rugby U20 Challenger, Chile a dovedit că progresul demonstrat de echipa de seniori nu este întâmplător. Formația sud-americană a dominat...

08 Oct. 2026
ROMÂNIA / JUCĂTORI: George Baltă a concurat la Brașov Running Festival și se pregătește pentru ultimul său start
Promotor al sportului, al mișcării, George Baltă (40 de ani) a participat în weekend-ul trecut la Brașov Running Festival, important eveniment al alergării pe șosea la nivel...

07 Oct. 2026
WORLD RUGBY U20 CHALLENGER: Stejăreii vor înfrunta la noapte Chile, meciul cu gazdele anunțându-se mai greu decât acela cu Brazilia
Victorioasă la limită (27-26) în meciul cu Brazilia, la debutul în World Rugby U20 Challenger, competiție care se desfășoară în Chile, între 2 și 17 octombrie,...

06 Oct. 2026
CUPA MONDIALĂ 2035: Argentina, Uruguay, Chile și Brazilia intenționează să depună o candidatură comună
Rugby-ul este primul sport în care Cupa Mondială a fost organizată în comun de mai multe țări, respectiv națiuni. Așa s-a întâmplat în 1987, 1991, 1999...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







