SPECIALISTI / Vasile CONSTANTIN: Dreptul la critica

     Corespondenta din Coimbra - PORTUGALIA
     Critica este un instrument democratic menit a corija sau stimula ceva. Fiind vorba de democratie, tot omul are dreptul sa critice si, totusi nu, pentru ca, iata, critica trebuie sa fie dublata de bun simt si de onestitate, calitati intalnite nu la tot pasul.
     Spre exemplu eu, autoexilat din rugbyul nostru, nu pot “clantani” vrute si nevrute, pentru ca pur si simplu nu traiesc de aproapa fenomenul compatriot.
     Pentru asta, dar mai ales pentru bunele intentii si probitatea ce ar trebui sa ne anime, o decenta aparte ma obliga de a fi mai mult decat circumspect cand zic ceva.
     O critica, si nu oricum, ci vehementa, relevata de publicatia noastra electronica, m-a determinat sa intervin considerand ca substraturi importante se ascund aici.
     Astfel:
     Domnul Mircea Paraschiv critica, selectia sportivilor la echipa nationala, care se face (parerea dansului) dupa alte criterii decat cele de valoare sportiva. Concret, in cauza era includerea in lotul pentru jocul cu Georgia a jucatorului Marian Constantin, aceasta facandu-se in ultimul moment si fortata de o serie de indisponibilitati.
     Sincer am ramas perplex cand am citit critica si tare m-a mirat cum poate cineva sa cada asa de usor si gratuit din ridicol in penibil:
     - in ridicol, pentru ca Mircea Paraschiv e unul din putinii nostri tehnicieni valorosi, dar care si-a castigat un statut: sa nu-l scoti de la Dinamo si nici sa-i dai o treaba mai serioasa pe mana;
     - in penibil, pentru ca iata nu asteapta sa mai uite lumea de catastrofalele rezultate ce cu putin in urma le-a dirijat si iese la rampa dand din gura.
     Bine, las la o parte faptul ca respectivul sportiv chiar sub conducerea sa a fost selectionat in campania de anul trecut, deci apreciat pentru valoarea sportiva (si sper, nu ca ar fi putut fi un potential dinamovist!?) ceea ce inseamana ca prin contestarea de acum se dezice de propriile masuri.
     Tot atat de bine Paraschiv ar trebui sa stie ca selectionerul are la indemana si o seama de criterii care trebuie sa duca la functionalitatea echipei si implicit la indeplinirea obiectivului; adaptarea la sistemul preconizat, implicarea in spiritul de grup, forma sportiva, etc. ii dau selectionerului nota de subiectivism in alegerea sportivilor, dar si responsabilitatea de a stii sa imbine aceste exigente pentru a crea o nota de maxima competitivitate.
     Nu mai vorbesc de rezultatele aceluiasi test (jocul cu Georgia de anul trecut si de acum) care ii reduc total dreptul de a mai critica ceva legat de echipa nationala.
     Banuiesc ca Paraschiv a fost suparat ca de la Dinamo prea putini sportivi au fost solicitati la nationala.
     Dupa atata experienta (fasta dar mai ales nefasta) ar trebui sa stie ca niste jucatori care au luata batai cu sutele de puncte trebuie sa-si reprobeze valoarea, trebuie chiar sa reinvete sa apere culorile rugbyului romanesc.
     Cand la Adunarea Generala a Federatiei Paraschiv s-a autodefinit ca fiind un antrenor slab am zis ca omul afectat de toata nenorocirea pe care a patronat-o a intrat intr-un proces de constiinta, fundamental intr-o recapacitare umana si profesionala. N-am fost de acord nici atunci cu interventia lui pentru ca, in primul rand prezenta prelungita a acestuia la echipa nationala (in ciuda evidentelor atat de alarmante) a fost o vina a altora care au dat o responsabilitate enorma pe mana unui tehnician labil si usor perturbabil (de cate ori nu l-am vazut sarind pe garduri sa se bata cu galeriile!), incapabil de a intretine un spirit de echipa si de a capacita potentele rugbyului romanesc, si asa destul de imprastiate.
     Mai mult, si-a ales drept colaboratori tehnicieni dubiosi pe criteriul ca nu puteau zice decat ca el si care l-au ajutat la confuzia generala pe care a generat-o, platita atat de greu de rugbyul national.
     Dar totusi Paraschiv se lupta si trudeste intr-o sectie de elita a rugbyului nostru si zau ca daca ar avea masura si tact in ce face ar merita o alta recompensa pentru pasiunea si stiinta sa de rugby. Ma gandesc ca in aceasta calitate poate furniza elemente valoroase si bine pregatite, de baza pentru diferitele nationale. Daca ar fi de buna credinta, n-ar cauta nod in papura altora si si-ar pregati si mobiliza jucatorii pentru o reprezentare onorabila in competitiile internationale, reparand din prestigiul atat de grav deteriorat (fie cu nationala, fie cu echipa de club).
     Pentru asta, cred eu, Mircea Paraschiv trebuie sa reflecteze cu toata luciditatea, sa-si reconsidere activitatea si sa-si valorifice in folosul rugbyului toate calitatile pozitive, profesionale si de personalitate.
     Ar fi si mai trist sa nu faca asa, sa vada in toti dusmani, dar mai ales sa nu sustina cu onestitate actiunile nationalei si, spre exemplu, sa-si trimita sportivii la loturi sfatuiti sa se dea loviti sau sa se menajeze pentru ca nu stiu cand Dinamo ar urma sa aibe meci cu . . . Barladul!