Six Nations 2012: „Marele Slem” galez

Tara Galilor a invins Franta, 16-9, pe Millenium Stadium, reusind, astfel, cel de-al unsprezecelea „Grand Slam” din istoria sa.Victoria obtinuta de Sam Warburton si colegii sai a avut darul de a lumina sufletul unei natiuni indoliate de pierderea unui jucator de legenda, Mervyn Davies, capitanul echipei Marelui Slem din 1976, si suferinde de pe urma crizei economice care zguduie Europa.

Incercare enciclopedica a rugbyului romanesc

Vezi AICI detalii

Motricitate si Psihism in activitatile corporale

Vezi AICI detalii

..discutii pe Forum despre Six Nations, click aici >> 

Insemnatatea acestui meci pentru natiunea galeza a fost intruchipata, mai bine decat orice cuvinte, de imaginea acelei doamne in varsta prezenta in tribune, imbracata in tricoul echipei nationale, si care nu a avut puterea sa priveasca incercarea lui Leigh Halfpenny de transformare a loviturii de pedeapsa din minutul 75; si-a intors privirea, impreunandu-si mainile si rugandu-se, probabil, pentru reusita lui Halfpenny. Iar zeii rugby-ului i-au ascultat ruga, pentru ca tanarul fundas galez a transformat lovitura de pedeapsa, ducand scorul la 16-9, un scor ce avea sa pecetluiasca izbanda Marelui Slem.

In ciuda tensiunii si mizei, meciul de la Cardiff nu a facut parte din categoria meciurilor ”mari”, de neuitat, cu eseuri si faze spectaculoase, desfasurate sub semnul virtuozitatii tehnice.  Nu, nu se poate afirma ca am asistat la un asemenea meci, deoarecepartida a fost presarata cu  destule greseli, numeroase lovituri de picior imprecise, precum si cu un numar surprinzator de mare de„turnovers”.A fost un meci caracterizat, inainte de toate, de lupta acerba dintre cele doua echipe, de angajamentul fizic si de intensitatea duelurilor directe.

Victoria gazdelor este meritata, galezii avand, mereu, initiativa, dominand si controland – cu cateva exceptii in repriza a doua -  jocul. „Dragonii” au etalat o energie ofensiva remarcabila, atacand in valuri din toate zonele terenului, exercitand, astfel, o presiune continua asupra adversarilor. Lovindu-se de o defensive franceza foarte buna, galezii au fost obligati sa etaleze un joc variat, alternand deschiderile pana la aripi, cu sarjele inaintasilor si cu loviturile de picior de urmarire.

Faptul ca tanara echipa (noua jucatori sunt sub 25 de ani) aruncata in lupta de antrenorul neo-zeelandez Warren Gatlanda demonstrat ca a avut capacitatea de a varia, in mod eficient, jocul in functie de riposta adversarului –  si nu un adversar oarecare, ci, Franta! –pare a indica un viitor promitatoracestei generatii.

Referitor la loviturile de urmarire, parerea mea este ca ”uvertura” Rhys Priestland nu a dovedit, intotdeauna, precizia necesara pentru a transforma loviturile de picior intr-o arma eficienta de atac. Adevarat, prin loviturile sale de picior el a cautat sa obtina o dominare teritoriala pentru echipa sa, impingand jocul catre „22”-ul francezilor, dar in unele faze,  nu a „prins” tusa, iar in altele a sutat in zona centrala a terenului oferind baloane de contraatac adversarilor.

In privinta galezilor, cred ca una dintre marile calitati ale acestei tinere echipe este echilibrul. Echilibrul intre compartimente. O inaintare puternica, stabila in fazele fixe, o linie a treia excelenta in defensiva si in joc deschis, o pereche de mijlocasi solida (chiar daca nu a impresionat sambata) si o linie de treisferturi robusta, cu un gabarit impresionant si dotata cu o remarcabila forta de  penetrare, atat la nivelul centrilor, James Roberts (1,93 m, 110Kg), Jonathan Davies (1,85 m, 105 Kg), cat si la nivelul aripilor, George North (1,93m, 109 Kg) si Alex Cuthbert (1,98m, 103 Kg). Echilibrul intre compartimente reprezinta o calitate fundamentala, fiind principala sursa care genereaza forta colectiva. Fara indoiala, individualitatile au un rol important in cadrul unei echipe, dar, in cele din urma, valoarea unei echipe este data de forta colectiva.

Iar aceasta s-a vazut, pregnant, in meciul de la Cardiff, in conditiile in care - cel putin aceasta a fost impresia mea -  doi jucatori influenti ai echipei nu au avut impactul asteptat. Ma refer la Mike Phillips si la Jamie Roberts.

Phillips a jucat, dupa parerea mea, putin sub nivelul sau obisnuit, nereusind sa creeze faze care sa surprinda apararea franceza, iar Roberts nu a etalat (cu exceptia unie faze) sarjele sale percutante, capabile sa „sparga” linia defensiva adversa intr-o maniera care sa puna in pericol reduta franceza. Dar, dupa cum bine s-a vazut, galezii au fost capabili sa dominejocul si fara sclipirile lui Phillips si Roberts, iar aceasta a aratat tocmai forta colectiva a echipei.

Vorbind de rolul individualitatilor, de echilibrul si forta colectiva a echipei galeze, imi ingadui, inainte de a incheia, sa scot in evidenta evolutia unui jucator a carui enorma truda a insemnat o contributie esentiala la obtinerea victoriei: Dan Lydiate.

Flanker-ul lui Newport a avut o evolutie monumentala, caracterizata printr-o prezenta in joc absolut extraordinara! Urmariti cu atentie faza eseului galez: Lydiate a castigat balonul in tusa, pe repunerea lui Rees, tot el l-a placat, cateva clipe mai tarziu, pe Dusautoir, permitandu-i lui Alun Wyn Jones sa recupereze balonul in aglomerare, si tot el a primit balonul din aglomerare si l-a pasat lui Priestland care l-a lansat pe Cuthbert in cursa catre eseu!

..discutii pe Forum despre Six Nations, click aici >> 

In meciul de la Cardiff, Lydiate a intruchipat chintesenta postului de aripa de gramada: a placat, a fost o veriga in „lantul” paselor echipei sale, a  sarit in tuse, s-a aflat in inima aglomerarilor si mol-urilor.! Si ganditi-va ca acest tanar de 24 de ani, a fost la un pas de a ramane paralizat, cand avea doar 19 ani!

Intr-un meci cu Perpignan, in cadrul Cupei Heineken,  s-a accidentat grav, fractura a unui disc si ruperea ligamentelor gatului. Operatia a fost un succes, iar Daniel Lydiate, fermierul din Llandrindod Wells,  a revenit la Newport. Iar, de acolo, in selectionata tarii sale! A reusi, dupa o asemenea accidentare, sa revii la cel mai inalt nivel, in focul placajelor si a bataliilor rugbystice, iata dovada unui caracter aparte!Ce curaj, ce spirit de sacrificiu!

Castigarea „Grand Slam” 2012, poate insemna o etapa importanta in evolutia si maturizarea echipei galeze. Dar, asa dupa cum declara Warren Gatland,aceasta echipa tanara care a produs o impresie foarte buna la Cupa Mondiala din 2011, impresie intarita, acum, prin castigarea „Marelui Slem”, trebuie sa confirme in continuare.

„In continuare” insemnand, bineinteles, turneul de la vara, din Australia, in cadrul caruia galezii vor juca trei meciuri-test. Nu vreau sa ma  hazardez in afirmatii radicale, dar, opinia mea este ca turneul australian de la vara, va avea un rol fundamental in evolutia acestei tinere selectionate a Tarii Galilor. Va arata daca Sam Warburton si coechipierii sai vor ramane (doar) castigatorii merituosi ai unui Grand Slam, sau vor forma o echipa capabila sa domine la nivel mondial.

Eugen Cionga
Toronto