SANZAR va analiza incidentul de la Durban
De Redactia Rugby , 11 Aug. 2002

Agresarea arbitrului irlandez David McHugh de catre un spectator patruns pe teren, in minutul 42 al intalnirii Africii de Sud - Noua Zeelanda 23-30, disputata ieri (sambata, 10 august), la Durban, continua sa fie comentata in fel si chip.
La cateva ore dupa incheierea acestui penultim joc din Turneul celor 3 Natiuni, Federatia de Rugby din Africa de Sud (SARFU) a emis un comunicat in care si-a exprimat consternarea si pararile de rau pentru cele intamplate. "Va garantez ca acest individ nu va mai asista vreodata la meciuri de rugby in Africa de Sud", a anuntat Rian Oberholzer, directorul executiv al SARFU. "Acesta se afla acum in stare de detentie si cred ca masura aceasta va fi in binele sau. Eu nu am mai asistat pana acum la un astfel de incident".
O reactie la fel de transanta a avut si Gideon Sam, managerul echipei Africii de Sud: "Imaginati-va ce s-ar fi intamplat daca el ar fi avut un cutit in mana... Oare despre ce am fi vorbit noi acum?" Cum pe stadionul din Durban s-au aflat ieri (sambata, 10 august) circa 419 oameni insarcinati cu mentinerea ordinii, Brian van Zyl, responsabil al forului rugbystic din provincia Natal (nu are nici o legatura de rudenie cu agresorul Peter van Zyl, n.red.), s-a declarat "extrem de ingrijorat" de acest accident.
Cum in incident au fost implicati si cativa jucatori All Blacks, care au intervenit pentru a-l proteja pe arbitrul David McHugh de spectatorul-agresor, neozeelandezii nu au ramas nici ei nepasatori. "Noi vom discuta cele intamplate la viitoarea reuniune a SANZAR", a declarat Steve Tew, reprezentant al Federatiei de Rugby din Noua Zeelanda (NZRFU). "Trebuie gasita o formula de acord pentru ca asa ceva sa nu se mai intample".
Indignat s-a aratat a fi si Reuben Thorne, capitanul echipei Noii Zeelande. Dupa ce a subliniat faptul ca "acest incident este regretabil", jucatorul de linia a doua a subliniat faptul ca ai sai colegi au incercat sa ramana concentrati in cele opt minute cat jocul a fost intrerupt. Corne Krige, omologul sud-african al lui Thorne, s-a declarat "mandru de modul in care cele doua echipe au reactionat" in momentul producerii incidentului, protejandu-l pe arbitrul irlandez David McHugh. "La inceput, eu am crezut ca acel om va ataca un jucator", a spus sud-africanul.
Reluarea fazei de catre posturile de televiziune care au transmis intalnirea au aratat ca agresorul a primit cateva lovituri in momentul in care s-a repezit la conducatorul jocului. Specialistii au precizat ca deciziile luate de McHugh au fost in spiritul jocului, nici una dintre echipe neputand sa-i reproseze ceva. Incidentul cu pricina s-a produs dupa ce irlandezul a acordat neozeelandezilor un eseu de penalizare, Umaga fiind placat sus in momentul in care scapase spre terenul de tinta sud-african.
Articole similare

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...

16 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...

16 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...

15 Iul. 2026
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







