"Sa fim realisti: meciul cu Romania va fi unul foarte greu".
De Redactia Rugby , 05 Sep. 2002

"Eu joc sa castig. Niciodata nu ma gandesc ca voi pierde vreun joc". Asa incepe Pierre Perez, antrenorul Spaniei, un interviu in care spune lucruri extrem de interesante despre confruntarea decisiva pe care echipa sa o va avea cu Romania, in preliminariile Cupei Mondiale 2003. "Trebuie sa fim realisti: va fi foarte greu. Insa cu multa munca si concentrare maxima cred ca vom reusi", a fost concluzia sa in privinta partidei cu Romania.
Spania are de cateva luni un antrenor francez la echipa nationala, adus special pentru intalnirile cu Italia si Romania din preliminarile Cupei Mondiale 2003. Pierre Perez, cel care a fost creditat de catre oficialii spanioli cu ducerea echipei lor la competitia mondiala, a acordat zilele trecute un interviu in care vorbeste despre ce a facut el in pregatirile cu jucatorii spanioli, dar si despre nationala Romaniei si partida decisiva de la Iasi.
"Eu de fiecare data joc sa castig. Voi incerca sa ajut cat mai mult rugbyul spaniol, unde am venit si pentru ca bunicii mei au trait in aceasta tara. Intr-un fel ma simt si eu putin spaniol. Despre jucatorii pe care i-am gasit aici pot sa spun ca au foarte multa vointa. Am ramas surprins cand am vazut cat de bine au raspuns antrenamentului destul de dur pe care l-am condus, si foarte multi dintre ei au aratat si calitati tehnice deosebite. Diferenta dintre ce este in Franta si ce am gasit aici este faptul ca acolo gandesti un sistem si apoi iti aduni jucatorii in jurul lui. Aici avem jucatorii si trebuie sa incercam cu ei un sistem de joc."
Meciul cu nationala Romaniei este privit de Perez cu o oarecare teama, el evitand sa faca vreo promisiune. "Trebuie sa fim realisti cand vorbim de aceasta partida, va fi un meci extrem de greu. Daca vom munci insa din greu sunt sigur ca vom face un joc bun si de aici poate veni si un rezultat bun. Cu vointa si determinarea pe care jucatorii spanioli mi-au aratat-o pana acum eu cred ca sunt sanse sa jucam la fel de bine ca adversarul si sa incepem cu gandul de a castiga, nu de a pierde".
Spania are programat pe 21 septembrie, la Valladolid, primul joc din preliminariile Cupei Mondiale, impotriva Italiei. A doua partida este impotriva Romaniei, pe 5 octombrie, la Iasi. Cum Italia este favorita la calificare, in jocul dintre Romania si Spania se va decide mai mult ca sigur cea de-a doua calificata.
Fisa Biografica Pierre Perez
Nascut pe 17 septembrie 1958 la Tarbes, Franta.
Casatorit, are doi copii.
Profesor de educatie fizica
A mai practicat gimnastica.
A inceput rugbyul la varsta de 11 ani, la Tarbes, a mai jucat la Racing Club de France, Bayona si Brive.
Postul: mijlocas la gramada.
A evoluat in Selectionata Universitara a Frantei.
A antrenat pe Brive, Bayona, Selectionata sub 18 ani a Frantei si Selectionata sub 21 de ani a Frantei.
Articole similare

13 Oct. 2026
WORLD RUGBY U20 CHALLENGER: România a învins Hong Kong China și va înfrunta Portugalia în meciul pentru „bronz”
Echipa de rugby U20 a României a câștigat (29-22) meciul cu Hong Kong China și astfel a ocupat locul 2 în Grupa A la World Rugby U20 Challenger, competiție care se desfășoară...

12 Oct. 2026
WORLD RUGBY U20 CHALLENGER: Stejăreii înfruntă Hong Kong China într-un meci care le poate aduce locul 2 în grupă
Echipa de tineret a României dispută astăzi (luni, 12 octombrie), la 16.00 (ora pe teritoriul țării noastre), ultimul meci din faza grupelor la World Rugby U20 Challenger. Adeversară...

12 Oct. 2026
ROMÂNIA / CUPA ROMÂNIEI 2026 / ETAPA 1: Victorii categorice pentru CSM Știința Baia Mare și CSA Steaua București
Primele meciuri din ediția 2026 a Cupei României la rugby au confirmat că există mari diferențe între echipele din prima ligă. Disputate sâmbătă, 10 octombrie 2026, în...

11 Oct. 2026
RUGBY EUROPE SUPER CUP 2026 / ETAPA 1 / RW - BD 50-46: Lupii României au debutat cu victorie, s-au marcat 96 de puncte pe „Arc”! / VIDEO
Debut victorios pentru selecționata Romanian Wolves în ediția 2026 a Rugby Europe Super Cup. Oamenii lui Horea Hîmpea, Marcel Mihalache, Johann Van Heerden și Samkharadze Bidzina s-au...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.





