Rugbyul l-a salvat pe Lomu de la o viata in inchisoare

     Dupa doi ani de suferinta fizica si psihica, legendarul Jonah Lomu, fost component al echipei nationale a Noii Zeelande, nu s-a retras “sa-si linga ranile”, ci si-a deschis sufletul in fata admiratorilor sai si a iubitorilor rugbyului. Astfel, la inceputul acestei saptamani, luni 3 mai 2004, Lomu si-a lansat cartea intitulata “Jonah My Story”, scriere biografica in care fostul All Blacks isi povesteste viata – un fel de traseu initiatic, care a pornit de la o copilarie brutala ajungand la performanta sportiva si la milioane de dolari, desi stia probabil ca “banii nu aduc fericirea”…
     Mult asteptata biografie ofera detalii intime referitoare la viata personala, si mai ales la bataile crunte ale tatalui sau. Lomu povesteste care sunt motivele ce l-au determinat sa apuce calea decadentei: propria sa mama, scoala si…rugbyul!
     Betia, viata de strada, furturile de masini – toate acestea “nu m-ar fi dus decat la inchisoare sau poate chiar mai rau”, recunoaste Lomu. “Povestea” lui Jonah este dulce-amaruie, o poveste brutala si impresionanta in acelasi timp, plina de viata dar si de durere, in care pornim de la un adolescent pasionat de rubgy si ajungem, fara sa ne dam seama, la un superstar.
     Dupa Campionatul Mondial din 1999, All Blacks a refuzat oferta echipei Bristol, de 1.7 milioane dolari pe sezon, de a-l “imprumuta” pe Lomu. Aceasta nu a fost decat una dintre multele propuneri facute de diverse echipe, propuneri care insa au incetat o data cu cariera sportivului: in anul 2002, cand Lomu a fost diagnosticat cu o grava problema la rinichi.
     In aceeasi biografie, fostul sau manager marturiseste: “Niciodata banii n-au fost totul pentru Lomu. El iubea Noua Zeelanda, ii placea sa joace pentru All Blacks”. In acelasi timp, rugbystul recunoaste ca, inainte de a atinge apogeul carierei sale – cand ajunsese un colos de 1.96m, 125kg si alerga 100m in 10.8 secunde – “avusesem o viata de copil trait pe sub paturi, batut cu cablul electric si care incerca sa-si ascunda vanataile la scoala”.
     In cuvinte foarte simple, Lomu isi destainuie adversitatea crescanda fata de tatal sau, Semisi, din cauza betiilor acestuia, si marturiseste cum la 15 ani a fugit de acasa fiind din nou amenintat cu bataia: “Aceea a fost ultima zi pe care mi-am mai petrecut-o acasa ca fiu al parintilor mei”.
     Desi nascut in Auckland, el a fost crescut de niste rude in Tonga pana ce parintii lui au avut curajul de a-l lua cu ei Noua Zeelanda, unde, ca multi altii, puteau avea mari probleme.
     Datorita faptului ca uneori ajungea acasa in masina politiei, iar unchiul sau, David Fuko, fusese omorat intr-un supermarket in 1988, Lomu este trimis, la insistentele mamei, la Wesley College, o scoala metodista recunoscuta pentru disciplina si valoare. In ultimul an de scoala el a devenit capitanul echipei de rugby a scolii.
     Lomu, care acum este in asteptarea unui transplant de rinichi, a evitat ca in biografia sa sa-si planga de mila, dar nu si-a putut infrana dorinta de a se reintoarce pe terenul de rugby si, poate, de a redeveni ce-a fost : “Voi avea 32 de ani in 2007 – anul Campionatului Mondial. Iubesc rugbyul si iubesc Parisul. Asa cum se spune, fiti atenti !”